Alpinet Hărţi Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Pasul Bratocea - Saua Tabla Butii

 
Pasul Bratocea-Varful Bratocea Mica-Varful Ciucas-Saua Tigailor-Cabana Ciucas-Saua Chirusca-Curmatura Stinei-Coltii Boncutei (1456)-Pasul Boncuta-Saua Tabla Butii

Track-uri asociate:


Pasul Bratocea - Saua Tigailor - Vf. Ciucas
(Track-ul urmeaza cu fidelitate marcajul turistic (banda rosie) din Pasul Bratocea pana pe Vf. Ciucas. Fata de track-ul anterior postat (de catre Lucian Brandus) are o acuratete mai mare (punctele fiind mai dese) si curpinde cateva waypoint-uri in plus.)

Durata: 5-5½ ore pana la Cabana Ciucas, total 10-11 ore
[Dupa MN34, CIUCAS - Maria Rodica Niculescu]

Caracteristici: drum relativ uşor, cu excepţia porţiunii de sub Colţii Bratocei şi de sub Vîrful Ciucaş; traseu lipsit de apă; iarna recomandat schiorilor antrenaţi; diferenţă de nivel: 1050 m.
Traseul de creasta face parte dintr-un tronson ce vine de la Predeal peste Munţii Gîrbova şi apoi prin Pasul Predeluş, 1298 m (izvoarele Doftanei), peste Munţii Grohotiş-Bobu Mare pînă în Pasul Bratocea (1263 m). Noi vom descrie numai porţiunea de pe crestele Ciucaşului, cu pornirea din staţiunea Cheia, deoarece în Pasul Bratocea nu avem nici un punct de cazare, porţiunea Vîrful Bobu Mare - Pasul Bratocea fiind descrisă la traseul 9.
Descrierea traseului. Străbatem staţiunea pe şosea, spre nord, pîna la vila-pensiune Zăganu. Mai sus cu circa 200 m ne îndreptăm spre stînga şi intrăm pe poteca ce ne poartă prin pădure circa 10 minute, pe marcaj cruce albastră, pînă în şoseaua naţională, la km 141,3. De aici vom urma şoseaua care trece pe deasupra Cheilor Cheiţei (ale Teleajenului), taiate sălbatic între Muntele Balabanu şi Muntele Babeş. Pe măsură ce urcăm, drumul se apropie de firul apei. În dreapta se înalţă abruptul Balabanului, în care a fost tăiată şoseaua; pe stratele cu pachetele de roci aranjate haotic stau agaţate gingaşe cupe de campanule, margarete etc. După 20-25 minute de mers pe sosea (la km 142,9), pentru a scurta, ne abatem la stînga pe un drum forestier cale de circa 500 m. Apoi cotim la dreapta şi urcăm pe poteca marcata cu triunghi albastru ce vine de la Cheia şi taie perpendicular drumul (traseul 6). După circa 150 m de urcus pe panta abruptă întîlnim marcajul bandă albastră, pe care il vom urma. În continuare, poteca ne poartă prin pădurea tînară de fag cu molizi răzleţi. O mică serpentină a potecii (cu izvor pe stînga) ne scoate în drumul naţional, la km 146. Urmăm şoseaua spre stînga timp de 20-25 minute, tăind de două ori serpentinele şoselei; pe dreapta exemplarele de zadă punctează pădurea. Spre est, privirea ne este atrasă de poiana în care se află cabana Muntele Roşu şi de culmea zimţuita Gropşoarele - Zăganu care ne închide zarea; spre nord şi nord-vest, Tigăile şi Colţii Bratocei marchează pregnant perspectiva, Izolat şi mic, parca împlîntat în pădure, răsare “Sfinxul Bratocei\", deasupa releului de televiziune. În apropiere de Pasul Bratocei (1 263 m) porneşte spre stînga drumul forestier ce urcă pe Plaiul Sterp, parţial comun cu traseul 9.
Din pas, loc de demarcaţie între judeţele Prahova şi Braşov, pornim pe traseul de creasta marcat cu bandă roşie. Iniţial, acesta urmează drumul ce conduce la releul T.V. După 100 m, poteca marcată se îndreaptă la stînga, printr-o pădurice de fag, apa iese intr-o poiana mare cu o largă perspectivă; în faţă se află o stînă nouă. Urmăm marcajul cînd pe poteca veche, largă, din pajiştea deasă invadată de tăpoşică, cînd pe drum. Urcăm pe lîngă noua construcţie din beton, pe poteca cu pietriş, care ne scoate la baza “Colţilor Bratocei\" - un grup de stînci ce răsar din pădure ca nişte caciuli ciobaneşti - de unde panta începe să se domolească. Inaintăm pe partea răsăriteană a Culmii Bratocea pe lîngă stincile mari şi înalte, cu iarbă deasupra, alcătuite din conglomerate. Pădurea de molid, care ne însoţeşte pe stînga, începe să se răreasca lăsînd locul păşunilor. Depăşim o mică strungă, apoi ocolim larg grupuri de stînci din Colţii Bratocei. Smocuri de iarbă, jepi, afini şi merişor, care toamna stau în buchete roşii, ne însoţesc pe toată culmea. După 15 minute de la baza colţilor sîntem pe culmea principală. Drumul uşor, marcat cu stîlpi metalici, ne poartă printre două stînci de conglomerate - Porţile Bratocei - şi ne scoate la o proeminenţă (1 687 m), pe care o ocolim prin stînga.
Spre vest se înalţă graţios Muntele Tesla (1613m), marcat de un brîu de grohotiş la bază. Pe vale, molizi răzleţi, cu coroana în steag, dovedesc direcţia vînturilor. Mai departe, valuri de culmi împădurite şi apoi creasta Bucegilor care inchide orizontul. Ghidaţi de poteca clara, ocolim prin dreapta un vîrf în care stratele au înclinare rnai mare (marginea sinclinalului). Trecem de o mică şa. În faţa se deschide panorama specifică Ciucaşului, cu colţi şi stinci ca nişte capaţîni de zahăr. În stînga, Muntele Dungu (1 502 m), împădurit, contrastează cu albul Muntelui Tesla.
Totul este calm. Drumul coboară uşor, apoi merge pe curba de nivel, printr-o vegetaţie bogată, dominînd tufele de smirdar şi afin. Sîntem la obîrşiile seci ale Babaruncăi, năpădite de vegetaţie. Numai adierea vintului mişcă vara covorul multicolor, iar ulii şi vulturii depun efort pentru a plana deasupra. În continuare, poteca urmăreşte versantul răsăritean, mai mult pe curba de nivel, cu mici urcuşuri şi coborîşurl. Ocolim vîrful Bratocea (1 827 m) inflexiune putemică, pe Culmea Tigăile Mici, avind o frumoasă perspectivă începînd din Vîrful Ciucaş pîna în Culmea Zaganului, apoi o luăm spre nord-vest. După circa 50 minute de cînd am urcat pe culme ajungem în Şaua Tigăilor (circa 1 745 m) unde întîlnim marcajul cruce roşie şi un stîlp indicator.
Fig6 . Fantezie a naturii
Peisajul este mirific; în faţd se inalţă stîncile Goliat, Ciobanul cu Oile, păzind cu străşnicie poarta de intrare în Valea Babarunca; mai jos pădurea de stînci Colţii Natrii îmbracă versantul vestic al masivului, răsărind din pădurea verde.
Din Şaua Tigăilor, loc unde a existat pînă în 1983 un refugiu Salvamont, ne îndreptăm spre Vîrful Ciucaş, pe poteca priporoasă ce urcă prin iarba şi printre stînci. Coborîm pe lîngă un perete de circa 2 m - de fapt o faţa de strat -, ocolim obîrşia unor vilcele şi urcăm prin păşune pînă la baliza trigonometrica din Vîrful Ciucaş (1 954 m). Poziţia centrală a Vîrfului Ciucaş şi izolarea masivului faţă de munţii înconjurători, mai scunzi, fac ca privirea să pătrundă iscoditoare departe, spre toate zările. În zilele senine, dar mai ales după o ploaie de vară, priveliştea este plină de măreţie. Spre nord, imediat sub colţii ce răsar din mai toate ungherele, relieful coboară domol, brăzdat puternic de văi cu trasee foarte sinuoase. Culmea ce se desprinde se arcuieşte spre est, prelungindu-se cu munţii Urlătoarea şi Strîmbu cu plaiuri domoale şi altitudini ce stăruie în jur de 1400 m, terminîndu-se la rîul Buzău prin dealurite Seciului şi Dragomir. Mai jos, privirea alunecă spre Valea Dalghiului, care îşi face loc spre nord printre munţii Dobromir şi Măgura şi apoi se îndreaptă brusc spre est. Dincolo de rîu se zăreşte panglica albă a drumului ce leagă Zizinul de Vama Buzăului; mai departe Ţara Bîrsei, peste care se profilează coamele munţilor Perşani, Baraolt şi Bodoc, în spatele cărora munţii Ciuc, Nemira şi Tarcdu se sting în depărtare. Spre vest, privirea ne poartă pînă spre culmea ascuţită a Pietrei Craiului, ce se alungeşte spre sud-vest, ascunsă puţin de culmile izolate ale Postavarului şi Pietrei Mari străjuind oraşele Braşov şi Predeal. Ceva mai spre sud, Bucegii îşi etaleaza abruptul stîncos, începînd cu Bucşoiul, Vîrful Omu, Colţii Morarului pînă spre Furnica ce se înalţă deasupra oraşului Sinaia. Pe stînga Prahovei Munţii Gîrbovei işi unduiesc culmile acoperite cu păşuni. Rotindu-ne spre est, zorim Munţii Totaru, dincolo de care se profilează culmea rotunjită a Siriului fi apoi cea piramidală a Penteleului. Ia sud de Pasul Bratocei se înalţă Plaiul Sterp, care se înnoadă mai sus cu Muntele Roşca. După ce se uneşte cu Muntele Babeş se înalţa spre Bobu Mare (1757 m), culminînd în Vîrful Grohotiş (1767 m). În stînga lor se zăreşte mica depresiune, în care s-a instalat cocheta staţiune Cheia, încadrată de culmi domoale; ea este brăzdată de apele Teleajenului, care coboară, o data cu şoseaua, printre versanţii cînd mai largi, cînd mai strîmţi ai Clăbucetului şi Grohotişului, pierzîndu-se în zare. De la punctul trigonometric al Vîrfului Ciucaş începem coborîred prin ,,pădurea\" de stînci care dă faimă masivului - ,,Cetatea Tigailor Mari\". Iasăm la dreapta o ciupercă în devenire, apoi un grup de stînci şi după circa 10 minute ajungem intr-o mică şa la “Babele la Sfat\", un grup de stînci frumos sculptate de natura şi sugestiv botezate. Ocolind prin nord alte stînci cu forme variate ieşim într-o şa mai largă, în apropierea unei ,,piramide\", parcă susţinută de contraforturi spre a nu se prăvăli în hăul ce se întinde sub ea. Pe trupul greoi al Tigăilor Mari, pe culme sau în şanţurile unde s-a format puţin sol, vegetaţia i-a înfiripat uşor, în perniţe sau acoperind stînca cu frunzele cărnoase şi florile viu colorate, în forme pitice spre a fi protejdte de clima aspră de aici. Printre stînci, spre sud, se zăreşte culmea prelungă şi ondulată a Bratocei, pe care şerpuieşte poteca ce coboară spre Pasul Bratocei, poteca pe care am urcat.
Din şa începem coborîrea pe făgaşul unei văi stîncoase sau pe brîna de pe dreapta, porţiune care solicită atenţie şi efort, apoi ocolim prin nord masivul, lăsînd privirii panorama dinspre Valea Dolghiului. Stîncile mulate pe trupul muntelui parca cer şi ele ocrotire faţă de vînturile şi gerurile puternice care le sculpteaza necontenit. Ajungem în şaua largă de sub Tigăi (circa 1 685 m), unde se află un stîlp indicator; tot aici întîlnim şi poteca marcată cu cruce roşie care vine dinspre cabana Babarunca, prin Şaua Tigăilor (traseul 19).

In continuare, poteca ocoleşte domol culmea, printre ienuperi, afini şi molizi piperniciţi sau cu coroana în steag, ce au îndrăznit să înfrunte vînturile puternice, apoi prin fîneaţa moale, multicoloră pîna în toamnă tîrzie. Depăşim o mică stînă pe la obîrşia Piscului cu Apă, apoi staţia meteorologica automată de pe vîrful alăturat cabanei şi coborîm la cabana Ciucaş (1 595 m), unde putem innopta în camera cu priciuri.

Pornim de la cabana Ciucaş (1 595 m) pe poteca comună - marcată cu bandă roşie, cruce roşie, bandă albastră şi cruce albastra - ce se arcuieşte spre nord-est şi est, ocolind văiugile seci de la obîrşia Pîrîului Berii. Iăsăm în stinga staţia meteorologică automată şi urmăm culmea dintre Pîrîul Berii şi bazinul Piscului cu Apă, cînd printre pîlcuri de molizi, cînd prin poieni. După 30 minute ajungem în Şaua Chiruşca (1564 m); aici se află un indicator cu scrierea aproape ştearsa. Poteca de creastă a Culmii Gropşoarele - Zăganu (marcaj cruce roşie) rămîne în dreapta. Drumul nostru continuă pe versantul care se îndreapta spre nord, coteşte la stînga, coborînd şi urcînd domol printr-o frumoasă pădure de molid şi fag, ieşim intr-o mica şa cu poiană. Ia numai 50 m din şa, de pe tăpşanul din stinga (cota 1579 m), avem o frumoasă perspectivă asupra peretelui nord-estic al Masivului Ciucaş. Tigăile se înalţă semeţe, iar în spatele lor Ciucaşui îşi revarsă, spre nord, cu mărinimie forme de o fascinantă sălbăticie. Din mica şa, schimbăm brusc direcţia spre est, urmînd versantul muntelui, traversăm viroage seci sau străbatem poieni şi pîlcuri de pădure. În stînga se adînceşte valea Pîrîului Laptelui, iar dincolo de ea ne urmăreşte Culmea Piatra Laptelui, sugestiv oronim provenit de la micul masiv de calcar albicios din care este alcătuit. Spre est, în plan mai îndepărtat se conturează cele două cocoaşe ale Masivului Siriu: Bocîrnea, mai ascuţită, la stînga, Mălîia mai prelungă, la dreapta, separate de şaua proeminenta şi sugestiv numită Poarta Vînturilor. Coborîm prin poiană apropiindu-ne de un izvor (cu o bancă) chiar în poteca. După circa 200 m, în dreapta, sub un perete de stincă aflat la 70-80 m de poteca se află cunoscutul Izvor al Hoţilor, locul de aprovizionare cu apă potabilă a cabanei Ciucaş. Intrucît de aici nu vom mai găsi apă pe parcurs, vom umple bidonul cu apă.
In continuare, traversăm vîlcelul, urmînd versantul drept al lui pe la marginea pădurii, în ocol uşor spre dreata. Un stilp de marcaj, bătut pe un copac, ne indica desprinderea traseului marcat cu cruce albastră (traseul 24 descris în sens invers) ce duce la Vama Buzăului. Cotim spre sud-est pînă în Curmătura Stînei, la un mic lac (timp folosit circa 3 ore). Aici vom părăsi şi marcajul banda albastră ce coboară pe valea înierbată lipsită de apă a Văii Stînei şi ajunge la Poiana Valea Stînei (traseul 22 descris în sens invers).
Traseul de creastă urmareşte, în continuare, creasta Culmii Vaii Stînei spre Pasul Boncuţa. Din şa, ocolim prin stînga micul lac, apoi poteca se înscrie pe curba de nivel, pe un drum de care, la început pe versantul dinspre Valea Stînei, pe deasupra unui saivan, apoi pe la est de ea, traversînd mici poieniţe scăldate de razele soarelui, în care molizi falnici te îmbie sa zăboveşti la umbra lor prelungă. Ia circa 15 minute din şa, părasim drumul de care şi urmăm poteca ce urcă prin pădure, spre culme, pîna într-o mica şa (unde ajunge şi drumul), dînd ocol unei stîne. În dreapta se adînceşte Pîrîul Stînei, pe care coboară poteca spre Poiana Valea Stînei (traseul 22), iar dincolo de vale se zăresc colţi din Cumătura Şuviţelor. Sub punctul trigonometric din faţă întilnim un stilp de marcaj. Urmăm drumul de care pe sub culme încă 100 m, apoi poteca clară ce intra în pădure, la dreapta. Ieşim într-un mic luminiş, depăşim o şa, apoi coborîm abrupt 100 m peste un bloc de conglomerate şi intrăm în pădurea de fag. Mici suişuri cu luminişuri smălţate cu flori şi fragi ne insoţesc paşii pe versantul vestic al culmii. În dreapta versanţii se apropie, formînd frumoasele chei ale Văii Stînei. Printre crengile copacilor zărim colţii din Culmea Şuviţelor ce coboară spre chei, iar mai departe stînci şi hornuri din Culmea Zăganului. Drumul drept pe culme ne poartă prin pădurea tînăra de fag; în coboriş, cotim brusc la stînga apoi puţin la dreapta, urmărind marcajul si drumul de care. Ajungem intr-o mică poieniţă insorita, de unde schimbăm direcţia cu circa 90° şi începem să coborîm abrupt pe drumul ce se lasă pe coasta (est) pînă la o nouă poieniţă, de unde o luăm brusc la dreapta şi coborîm pe drumul cu hîrtoape (nu pe drumul din dreapta), aşa cum ne indică marcajul. Trecem pe lîngă un fag bătrîn implantat în stinca, blocuri de calcare apărînd din ce în ce mai frecvent. Ieşim în poiana care se înclină spre Pasul Boncuţa. Fagi răzleţi, pe care se zăresc semne de marcaj şi blocuri de calcar brăzdează toată poiona. Ocolim baliza trigonometrică şi ajungem în Pasul Boncuţa (1078 m) după circa 1½ oră din Curmătura Stînei. În spatele nostru lăsăm ,,Colţii Boncuţei\" care se înalţă deasupra pădurii. Traseul de creasta urcă, în continuare, din Pasul Boncuţa, la Tabla Buţii de unde se îndreaptă pe creasta principală a Munţilor Siriu. Din Pasul Boncuţa putem coborî la Poiana Stinei, pe drumul forestier, marcat sporadic cu bandă roşie. Urmărim deci drumul care altădata făcea legătura între Valea Teleajenului (pe Telejenel şi Boncuţa) şi Valea Buzăului, drum în locul căruia, cîndva, o linie de decovil urcă domol prin pădurea umbroasă şi umedă. Mici scurtături ne scot în marea poiană, aproape de Pîriul Stînei, lîngă un mic lac. Insoţiţi de susurul apei coborîm pe şosea şi apoi trecem podul şi dupa circa 30 minute din Pasul Boncuţei sosim la Cabana Vînătorului şi păstrăvăria de la Poiana Valea Stînei, unde ne putem găzdui, cu aprobarea Ocolului Silvic Măneciu.


ComentariiFara comentarii
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii



© Copyright 1999-2020 www.alpinet.org