Alpinet Hărți Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Pe Potecile Amintirilor
Postat de: Golopentia Dan in de-ale lui Golopentia Dan

PE POTECILE AMINTIRILOR PE POTECILE AMINTIRILOR

9 Septembrie 1994, Fagaras. Cu rucsacul pregatit de drum am luat cursa de prinz la Brasov. Cum aveam ceva timp pina la trenul de Busteni m-am invirtit prin fata garii, m-am uitat la dughene, am cumparat ziare si cite ceva de ale gurii. Pentru o clipa mi s-a parut ca am recunoscut in multimea din jurul garii o fata cunoscuta, bineinteles imbatrinita, a unui fost coleg de liceu Iuliu P. zis Chelie. N-am incercat sa stau de vorba insa. Pe la trei dupamasa coboram in cocheta gara din Busteni., o doamna ma intreaba daca nu vreau o camera la ea in gazda. Pretul era rezonabil, dar vremea fiind buna, am hotarit s-o iau direct la drum asa cum planuisem. Din drumul principal am luat-o la stinga pe strada marginita cu vile frumoase, care urca in panta destul de pronuntata spre Caminul Alpin. Mai mult din curiozitate am intrat sa vad cum stau cu cazarea. Pustiu inauntru, intr-un tirziu o femeie destul de neprietenoasa a iesit din bucatarie si mi-a spus ca un pat este 4.000 de lei (pentru referinta o piine de un kil era inca 500 de lei si dolarasul cam 2.000). I-am multumit, mi-am umplut sticla cu apa si am luat-o din loc pe poteca marcata cu triunghi rosu. La inceput poteca urca printr-o frumoasa padure de conifere cu aspect de parc, pamintul acoperit cu un covor gros de ace uscate dar altfel degajat. Este o zi calduroasa de vara tirzie, sudoarea incepe sa-mi curga, dulapul din spate pare mai greu decit este, ca intotdeauna in prima zi a unei iesiri la munte. Sint insa in buna conditie fizica dupa citeva luni bune de drumetie prin Carpati. Un tinerel care venea la vale imi explica cum sa ajung la Refugiul Costila. Intru intii pe Valea Alba, refugiul pe jumatate ars este nefolosibil. Am gasit un loc bun de pus cortul in gura vaii la iesirea din padure, din pacate valea este complet seaca. A fost o vara foarte secetoasa prin partile astea. Valea Alba este superba, numai pietrarie, numeroase trasee alpine pentru toate gusturile si toate abilitatile. Cu parere de rau cobor si continuu pe poteca principala. Fiind pe inserate nu mai caut Refugiul Costila ci merg direct pina in Poiana Costila unde am dormit la o stina deja parasita de ciobani. Constructie buna cu patru pereti, singura problema soarecii. Cit m-am dus sa caut apa, n-am gasit, au intrat in punga albastra si s-au infruptat din piine, o pita de un 1 Kg neinceputa! Vina mea, nu agatasem punga in unul din numeroasele cuie din grinzi. Deci si fara apa si fara piine. Am dormit bine insa, pe patul de scinduri pe care intinsesem "soricul" ca sa-l mai indulcesc putin. Dimineata, insetat, am luat-o la drum, pe burta goala, pina in Poiana Pichetul Rosu unde am facut un mic detur pina la Poiana Izvoarelor in cautarea pretioasei ape. Si aici seceta mare, apa de abia picura. Am profitat de ocazie sa beau un ceai si sa maninc doua ochiuri la cabana. Frumoasa poiana parca imi evoca amintiri de demult, nimic definit insa, totul in memoria subliminala. Astfel fortificat mi-am continuat drumul. In copilarie si prima tinerete, sfirsitul anilor 50 si anii 60, batusem potecile Bucegilor, totusi poteca asta era noua pentru mine. Este o poteca de coasta care inconjoara potcoava Buceagului pe la rasarit, i se spune si drumul lui Take Ionescu. Se pare ca marelui politician ii placea sa se plimbe prin aceste locuri. Parca mi-l inchipui in costumul vremii cu baston, poate insotit de vreo frumoasa doamna cu rochie lunga si umbreluta de soare de riugeur. Oricum eu mi-am continuat fara graba drumul, citeva mici urcusuri pina La Prepeleac de unde cabana Malaesti se vede in vale prin padure. Pe la prinz, pe o alta zi calduroasa, am ajuns la cabana. Seceta mare si aici, cabanierul dramuieste apa cu grija. Mi se pare cunoscut, il intilnisem prima oara in 91 cind era cabanier la Curmatura in Piatra Craiului. Un ungur mititel cu alura de culturist, parca la fel de lat cit e de inalt. Vorbeste romineste bine si e destul de prietenos. In 91 revenisem pentru prima oara in tara dupa 22 de ani de absenta si bineinteles dadusem si o mica raita prin munti, spre uimirea fostilor colegi care "nu mai serveau" asemenea distractii. Am facut cazarea, 1.200 de lei un pat la comun, cabanele sint privatizate acum, pretul este totusi rezonabil. Duminica alta zi insorita. Obosit insa am stat mai mult in jurul cabanei, vederea este extraordinara, valea blocata de un urias perete de piatra, in care sint faimoasele hornuri, pe care ghetarul nu a reusit sa-l macine. Ochii parca nu se mai saturau sorbind aceasta imagine. Numai spre seara am urcat pina la baza hornurilor, odata cu ceata care urca si ea din vale.

Luni 12 Septembrie, Cabana Omul. Astazi, dupa doua nopti bune la Malaesti, am luat-o din loc cu forte proaspete. Am ales un drum oarecum ocolit spre Omul pentru a vedea locuri pe care nu le mai batusem cu piciorul. Peste culmea Padina Crucii in Valea Tiganesti, in capul vaii este un tau mic care era aproape secat. De acolo in urcus de-a coasta pe culmea Tiganesti, poteca parca ma impingea in sus vorba lui Japhy. Minunate vederi de pe culme, portiunea pina in Podul Spintecaturii este foarte aeriana. De acolo pe plai, cu tinta clar vizibila in departare, pina la cabana. Aici tinea rinduiala o fata tinara, nepoata lui Nea Popica. Pe Nea Popica il intilnisem la Omul in 91, fusese cabanier multi ani, era pensionat dar il suplinea pe fiul lui, noul cabanier, plecat in vacanta. Imputinat de ani se misca totusi cu vioiciune. Avea o fata tabacita de soarele si vintul atitor ani petrecuti in munti, un zimbet hitru si putin stirb si un mare talent de povestitor. Fara vreun efort aparent parea sa stie tot ce se petrece in cabana lui. Glumet, avea darul de a face binevenit pe orice drumet care ii calca pragul in cautare de gazduire sau ceva de-ale gurii. De multe ori il gaseai in pragul cabanei stind de vorba cu lumea adunata acolo, pe vreme buna, admirind inegalabila priveliste a Vaii Cerbului, Coltilor Morarului, a Cerdacului. Un gen de cabanier din pacate pe cale de disparitie. Dupa intoarcerea in US i-am trimes citeva poze adresate simplu Cabana Omul, Bucegi, Jud. Prahova. Cred ca le-a primit.

Dupa masa in drum spre apa, un minunat sipot la vreo 20 de minute de cabana, am trecut si pe la Virful Ocolit sau Bucura( in onoarea Bucurei Dumbrava mare animatoare a drumetiei in perioada interbelica), Pare mai mult un pisc secundar al Omului, totusi este considerat unul dintre cele 14 virfuri de peste 2500m din Carpatii Romanesti( dpa Ilie Fratu). Era ultimul care imi lipsea, cu el completam lista in vara asta. Un lucru interesant despre Vf. Bucura si Omul in general, de acord cu presa, un invatat indian a determinat ca aici se va muta(1993 ) centrul spiritual al universului! Oricum ar fi, pentru mine a fost intotdeauna un loc special.

** Pentru prima oara am ajuns la Cabana Omul si pe culmile Bucegilor in 1958. Eram elev de liceu la venerabilul Gh. Lazar in Bucuresti. La sfirsitul clasei a 9-a am participat la o excursie de studii in Bucegi organizata de profesoara noastra de Geografie, Elena Antoci. Ea insasi mare amatoare de drumetie montana, o femeie voinica, care emana o autoritate calma, reusise, in frumoase ore de clasa, sa ne inspire si noua dorinta sa batem cu piciorul acele locuri. Cu bocancii in picioare mergea incet dar sigur pe potecile, noi pentru noi, bine cunoscute pentru ea. A fost pentru mine si poate pentru multi din restul grupului prima maestra intr-ale muntelui. Dintre colegi: Mihai V., Gabi L., Anca F., Iuliu P., Adriana B., Anda T., Edi L., Sanda I., Traian Z. …, unii dintre ei nume cu rezonanta acum. Fara doar si poate amintirea cea mai vie din anii mei de liceu. Am intrat pe la sud, de la Dobresti, intrarea cea mai lina in cetatea Buceagului. Dupa un popas la cabana Scropoasa am urcat pe firul Ialomitei pe la Padina,Pestera si insfirsit la Babele unde ne-am stabilit pentru restul excursiei. Pe vremea aceea Babele era o primitoare cabana de munte. Seara dupa cina lumea se stringea in sala de mese sa stea de vorba, sa joace sah... Acum a devenit o simpla circiuma, lumea vine cu telefericul la citeva beri. Cu ultimul teleferic cabana se goleste si devine o adevarata ghost house. Am fost bucuros sa vad totusi ca, la mica distanta, Caraimanul a ramas aceeasi cabana primitoare dintotdeauna. De la Babele am facut excursii in zona: la Piatra Arsa, Omul, prima traversare cu mici emotii a Brinei Caraimanului, pestera Ialomicioara... Pe platou spre Piatra Arsa rododendronul era in floare. A fost primul meu contact cu plaiul alpin, mi se parea ca l-am apucat pe Dumnezeu de un picior. Eram un mioritic innascut, fara sa am habar de teoria spatiului interior a lui Blaga, pe care l-am citit mult mai tirziu. Dupa plecarea din tara, plaiul, oriunde l-am intilnit, in M-tii Fumegosi, in Adirondacks, Green Mtns., Sierra Madre, Anzi..., mi-a creat o stare de bunastare spirituala si alinare sufleteasca. Am ramas un impatimit al muntelui, dragostea de munte a ramas o constanta a vietii mele. Fara sa-mi dau seama atunci, excursia din 58 fusese o adevarata experienta de virf.

** 13 Septembrie. Astazi am facut un tur de zile mari pe un traseu in mare parte nou pentru mine. Fara rucsac, am luat doar punga de la sacul de dormit in care am pus haina de ploaie, sticla de apa si un colt de piine. Am descins pe frumoasa Vale a Cerbului, coboris lung aproape interminabil, spre sfirsit genunchii incep sa protesteze. Odata ajuns in Poiana Vaii Cerbului o iau pe de acum familiara poteca a lui Take Ionescu. De la Pichetul Rosu fac alt detur, de data asta la Cabana Diham, mai mult in speranta ca voi gasi ceva de mincare. Am avut noroc, am prins o supa cu galuste si o minuscula mamaliguta cu brinza, nici cit sa omori un soarece. Bune insa. Pentru desert, doua Eugenii, un gust caruia ii pierdusem obisnuinta. Fortificat, am intins pasul la drum, din punctul La Prepeleac poteca peste Bucsoiu se desparte de Take Ionescu. Urcusul este sustinut, in prima parte poteca foarte erodata pare mai mult un sant. Mai sus pe piatra mai placut cu mici portiuni de catarare elementara. Vederi frumoase spre Cristianul Mare, Piatra Mare, Predeal, Azuga. Din Virful Bucsoiu si din citeva mici saritori vederi faine ale Vaii si Cabanei Malaesti. Din pacate o picla cenusie, care sta ca o patura deasupra zonei, nu permite vederi mai la distanta, nici macar Piatra Craiului nu se vede. Poluarea aerului este si aici o problema serioasa. Tot turul, cu deturul la Diham cu tot, a durat cam 7 ore. Vremea foarte buna astazi, foarte cald la Diham dar aici sus este racoare bine.

Miercuri 14 Septembrie. In picioare la 7 dimineata. Dupa excursioara la izvor pentru apa, mi-am facut breakfastul pe cuptorasul meu, o jucarie mica, American technology, dar foarte folositoare care merge si cu benzina de automobil. Ceai si supa de fidea cu aroma ungureasca Delikat, foarte populara in tara zilele astea, si o bucata de soric pentru o savoare in plus. Am impachetat si luat-o in jos spre Bran prin Valea Gaura. Traseu lung, dar superb. Dupa cam o ora de mers de la cabana, pe primul palier al vaii, un bordei ciobanesc foarte curat si cu izvor de apa. Un loc bun de popas pentru alta data. De aici panta se inteteste din nou, sint citeva portiuni de catarare amenajate cu cablu. Cu rucsacul greu in spate le parcurg cu atentie. In fine poteca iese intr-o poiana mare cu stina, Stina din Gaura, inca ocupata. Ma simt extravagant asa ca fac un prinz cald, lux nebun, ceai si piure de cartofi din fulgi cu brinza topita. Ii ofer ciobanului ziarele vechi de o saptamina pe care le aveam in rucsac, le primeste bucuros. Dupa o coborire prin padure poteca iese la un frumos drum forestier pe Valea Simonului. De aici intind pasul si in curind sint in Bran defilind prin fata caselor batrinesti, privind cu admiratie uimita crucile de marmura neagra din cimitir care isi asteapta proprietarul. Pe aici oamenii pregatesc totul cu anticipatie, nu lipseste decit anul mortii de pe cruce! Un car supraincarcat cu fin trece agale, de sus omul zimbeste multumit. Am tras in gazda la d-na Rica, care m-a vazut trecind cu ranita in spate si mi-a oferit imediat o camera cu 2.000 de lei pe noapte. Camera de oaspeti frumoasa, ma simteam putin nelalocul meu fiind cam murdar de pe drum. D-na Rica e o femeie intre doua virste, vorbareata si iscoditoare. E necajita, barbatul ei are ciroza la ficat si se pare ca nu mai are mult de trait. Cumpar cite ceva de-ale gurii, o piine, rosii, o conserva de peste si o bere si ma intorc la gazda. Berea m-a cam inmuiat si mi-a dizolvat si pospaiala de spiritualitate acumulata dupa citeva zile pe poteci de munte.

Simbata 17 Septembrie. Refugiul Grind, Piatra Craiului. Dimineata calda, insorita cu putin vint. De ziua mea, 15 Septembrie, am implinit 51 de ani, am dat o fuga la Brasov sa schimb niste verzisori. Caldura mare, ma plimb prin orasul vechi si dau iama prin cofetarii. Trebuie ca exista si o memorie gustativa, chiar si dupa atitia ani ca expatriat nu exista ceva mai gustos pentru mine decit prajiturile facute in tara. Ieri dupa citeva ultime cumparaturi, printre care si un litru de benzina pentru cuptoras, mi-am luat ramas bun de la d-na Rica, si am luat-o la drum spre Zarnesti, cam 7 km prin Predelut, nicio ruda cu Predealul. Drum frumos, foarte putin trafic, totusi pe la jumatatea drumului m-a luat un francez care facea ceva afaceri la Fabrica de Hirtie. In Zarnesti am luat un ziar, m-am oprit intr-o cofetarie si am infulecat un cartof(prajitura). Aproape ca as mai fi luat unul dar m-am jenat sa par asa de nemincat. La pas prin oras pina la Cabana Gura Riului, o veche cunostinta si buna gazda, unde asezat la una din mesele de afara am citit ziarul si mincat din strugurii cumparati dimineata. De acolo pe drum la deal pina la fintina lui Botorog, unde am facut plinul si baut dupa pofta inimii din minunata apa. Am urmat drumul prin Prapastiile Zarnestilor, o adevarata minune a naturii. La intrare paznicul m-a masurat cu suspiciune. Nu stiu ce pazea si nici nu l-am intrebat. Am trecut pe linga o cabanita a alpinistilor, cocheta si ultraasigurata, numai un spargator de seifuri ar fi putut s-o deschida. In spate peretele de piatra ofera nenumarate trasee de catarare A urmat o portiune mai dificila, dar interesanta, prin Cheile Pisicii, dificultatea fiind apa care se prelingea peste pietre si facea cataratul mai dificil pe alocuri. Apoi pe poteca lata pe La Table, la sipotul Vladusca, urmat de un urcus pieptis prin padure pina la refugiu, pe locul fostei cabane, unde am ajuns pe la 5 dupamasa. Refugiul era vandalizat dar folosibil. Structura este de metal dar tot ce era lemn fusese ars. Ramasese totusi rama de metal a priciurilor peste care cineva intinsese cetina. Refugiul are o asezare fericita cu minunate vederi ale Bucegilor si Leaotei si bineinteles creasta Pietrei Craiului. Trecusem pe aici acum 30 de ani in 1964, cu trei colegi de la Facultatea de Fizica, Michi, Fiti si Gigescu. Explorasem creasta intr-o excursie planuita de mine. Apucasem cabana dar nu mai am nici o amintire despre ea. Un grup de cinci tineri fo arte simpatici erau deja acolo, trei si doua cred, mi-au facut si mie loc intr-o margine. Erau mari amatori de cintec, i-am ascultat cu placere. Erau oarecum diferiti de tineretul liber, democrat si cam zurbagiu cu care ma intilneam deobicei pe la alte cabane si refugii. Poate erau protestanti, nu i-am intrebat insa. Pe inserat a mai venit un grup de trei, dar au dormit afara la cort. Pe undeva, probabil in masina francezului, am pierdut a doua si ultima bandana( o batista mai mare), o piesa esentiala din echipamentul unui drumet.



Duminica 18 Septembrie. Refugiul Spirlea, Piatra Craiului, dupamiaza calduroasa cu soare si nori. Ieri am plecat ultimul de la Refugiul Grind pe la 11 dimineata fara graba dupa un dejun linistit. Am urcat pina la Briul de sub Coltii Grindului pe care l-am urmat spre sud pina la capat dupa care a trebuit oricum sa urc pina in creasta. Briul este mult mai pedestru decit briurile de pe versantul vestic, care sint printre cele mai extraordinare poteci de munte de orisiunde. Am cam uitat cit de dificile sint potecile Pietrii Craiului cu un rucsac plin. In Seaua Funduri trec pe celalalt versant, vestic, si schimb directia de mers indreptindu-ma spre nord. Urmeaza o coborire neplacuta pe o panta abrupta acoperita cu grohotis si pamint negru foarte alunecos. Dupa intersectia pentru Crucea Granicerului panta subsista, si poteca o ia de-a coasta urmind curba de nivel. Trece chiar pe sub Cerdacul Stanciului, un urias arc natural de piatra, si linga el pestera cu acelasi nume. Dupa vreo 7 ore la Refugiul Spirlea, full house, plin si jos si in pod, cel putin 25 de persoane. Un loc favorit al tinerilor, multi brasoveni si ceva bucuresteni. Exista o tensiune surda intre cele doua grupuri, brasovenii, de obicei mai multi si mai cunoscatori ai muntelui fac legea. Atractia pentru tineri este faptul ca nu costa nimic iar regulile, putine cite sint, sint facute de ei. Printre tineri si copii lui Ilie G. fost coleg de facultate. Marius, baiatul lui, ma recunoaste si ma priveste oarecum uimit. Sint din generatia parintilor lui, care ca grup sintem pentru ei vechi, antici si de demult si very uncool pe deasupra. In parte au si ei dreptate. Dupa ce am luat apa de la izvor, mi-am asezat cortul in poiana din fata refugiului. In sacul de dormit pe la 9 seara, dupa nelipsita supa cu fidea. Noapte calda, foarte placut de dormit in cort. Astazi fiind duminica multa lume a plecat asa ca m-am mutat inauntru. Refugiul este o cabana de birne cu o singura incapere si pod. Inauntru la prici este loc de dormit comfortabil pentru 12 persoane. O soba de metal pentru incalzit si gatit si o masa cu doua banchete completeaza dotarea simpla dar functionala. Din fata refugiului, pe vreme buna, se vede o portiune a Crestei Nordice, plutind argintie si semeata deasupra padurii de un verde intunecat. Dupa ce m-am instalat am luat-o in sus pe la Lanturi( drumul lui Deubel ) cu doi tineri Alina si Dragos. Traseu frumos, fara rucsac o adevarata placere cel putin pentru amatorii de catarare, cam o duzina de cabluri pina in creasta. Pe masura ce urcam vederea se deschide, masivul Iezer-Papusa foarte aproape, primele culmi ale Fagarasului ceva mai incolo. Alina, din Zarnesti, care isi facea veacul la Spirlea era in forma, Dragos, un moldovean, nu prea era obisnuit cu cataratul.

19 Septembrie, Refugiul Spirlea, 11 am, ploaie, ceata. Totul este invaluit in ceata, nu se vede nici liziera padurii. Duminica spre seara plecase cam toata lumea, am ramas numai trei: Alina, Moscu, un bucurestean, si cu mine, daca mi-a duc bine aminte. Noaptea a inceput ploaia, ploua si in refugiu in partea din dreapta a priciurilor cum stai in usa, asa ca am cirmit-o toti spre stinga, loc era berechet. Mare noroc cu refugiul asta. Se spune ca a fost construit de un impatimit al muntilor, care, in fata afluentei de tineret, isi construise alt birlog undeva pe una din Birse intr-un loc numai de el stiut.

** Numele magic de Piatra Craiului mi-a fost plantat in imaginatie de Marius Nusi, mare amator de drumetie, al doilea maestru al meu intru ale muntelui. Pentru el Piatra Craiului era un munte intre munti. Prieten al familiei, ma invitase in vara lui 58 prin August, acelasi pentru mine extraordinar 58, sa-l insotesc in pelerinajul lor anual la Schitul Pestera din Bucegi. Nusi si sotia erau aromini, o familie foarte unita cu atmosfera calda, cum sint de multe ori macedonenii. Am intrat tot pe la Dobresti. Eram sase: Nusi cu sotia, cele doua fete ale lor Mariana si Ileana, Nusa fata unor prieteni si cu mine. Ileana si Nusa erau de virsta mea, Mariana studenta cu citiva ani mai mare. Dupa doua zile de ajustare la Cabana Scropoasa am pornit in alai spre destinatia noastra Schitul Pestera Ialomicioara din minunata Poiana a Crucii, in apropierea Cabanei Pestera. Pe vremea aceea drumul de masina ajungea numai pina la Scropoasa. Am lat-o incet, incet pe valea Ialomitei prin Cheile Zanoagei si Cheile Tatarului pe la Padina, Turnul Seciului si in sfirsit Schitul Pestera unde am ajuns spre seara. Parintele staret ne-a primit bine si ne-a cazat in mica cladire din stinga bisericii. Cladirea, care inca exista in 94, avea doua camere de oaspeti sus, cu pridvor spre Poiana Crucii, iar jos un atelier de timplarie. Camera noastra in care ne-am inghesuit cu totii fara probleme, avea o fereastra care dadea spre un piriu ce susura ademenitor. Seara cum puneam capul jos adormeam ca traznit, nu cred ca am mai dormit vreodata ca acolo.

Schitul era pentru mine o lume noua. Staretul era un fost petrolist, cam la 60 de ani dar viguros. Din cind in cind venea sa stam de vorba. Traise multe si stia multe. Mi-aduc aminte ne povestea ca se ducea uneori iarna pe schiuri pe la Virful cu Dor jos la Sinaia sa mai cumpere cite ceva. Mi-l imaginam cu sutana fluturind si potcapul in cap alunecind la vale. Pe vremea aceea iarna erau complet izolati, o evacuare in toiul iernii din creierii muntilor, era aproape imposibila. Calugarii, popii cum le ziceam noi, erau de tot felul: de la novici cu mustata abia mijind, pina la batrini incovoiati de ani si de boala care abia se miscau. Unii erau in floarea virstei. Mi-aduc aminte de unul, un barbat voinic, cam la treizeci de ani, cu o barba neagra ca pana corbului. Era mester la coasa, cind taia iarba in poiana tragea la coasa toata ziua, lasa brazdele drepte parca trase cu rigla. Femeile in trecere pe acolo ii aruncau priviri lungi. Pe vremea aceea inca existau chiliile si bisericuta din gura Pesterii Ialomicioara care apoi au ars. Calugarii faceau faclii pentru vizitatorii pesterei si de asemenea niste bastoane frumoase din lemn de brad cu maciulie si o mica imagine a schitului pictata pe ele. Cred ca era singura lor sursa de venit. In 94 m-am oprit la mormintul staretului din 58 in micul cimitir din fata bisericii.

Cu schitul ca baza, Nusi ne lua pe tineri la excursii prin imprejurimi, doamna statea mai mult pe "acasa". Nusi era un barbat potrivit la statura, uscativ, cu un ten masliniu si un suris blajin. Pe poteci de munte era foarte agil, de abia ne puteam tine dupa el. Fetele lui ii ziceau fie kirie fie kiri mu care cred ca insemna sau draga sau domnule. Intr-o zi ne-am dus la Omul pe minunata Vale a Obirsiei, pe la izvorul Ialomitei, pe sub Mecetul Turcesc, acel extraordinar amvon de piatra, folosit poate de uriasii care haladuisera pe acolo in alte vremi, si insfirsit sus la cabana. Daca paradisul exista mi-l inchipui ca pe o Vale a Obirsiei mai mare, vesnic verde si insorita. Pe vremea aceea cabana era foarte bine aprovizionata si mult vizitata de drumeti. Lui Nusi ii placea sa bea o cinzeaca de coniac, el spunea ca face bine la munte. La drum de intoarcere ne-a prins o furtuna venita din senin, cum numai la munte se intimpla dupamasa, si ne-a facut ciuciulete.

Alt loc favorit al lui Nusi, devenit apoi si al meu, era Pasul Strunga, un bun urcus de la cabana Padina, o minunata fereastra spre Transilvania. Fosta granita cu imperiul chezaro-craiesc trecuse chiar prin pas, piatra de hotar mare si rotunda era inca acolo. Am cautat-o in 94 fara succes insa, poate cineve o dezgropase si rostogolise la vale, sau poate fusese luata la vreun muzeu, cine stie. Fosta poteca a granicerilor, putin folosita dar foarte frumoasa, inconjoara patru vai de vis in drum spre Omul. In vara aceea de demult batea un vint subtire in Pasul Strunga, noi am gasit o mica depresiune in care ne-am ingramadit cu totii. Acolo jos nu batea vintul, ne-am insorit ca niste gargarite, nirvana ce mai. Saminta unei pasiuni fusese plantata in teren fertil. Am mai facut o vara la schit cu Nusii dar dupa aceea am pierdut legatura.

** 20 Septembrie, Cabana Garofita Pietrei Craiului, 6 seara, innourat. Aseara la noi trei s-au adaugat doi prieteni ai lui Moscu si seara tirziu doi alpinisti, Marian si un prieten. Marian mi-a povestit ca dupa ce traise citiva ani in Germania "muntii lui" l-au chemat acasa. Moscu si ai lui au facut-o lata pina pe la vreo doua dimineata. Eu am tras pe dreapta pe la noua seara. Dimineata m-am sculat devreme, ziua se arata buna, oricum ploaia incetase. Dupa ceai si o mamaliga pentru dejun, un saculet cu malai pare a fi in "dotare" permanenta la Spirlea, este totdeauna reaprovizionat de cei care pleaca, am plecat pe la 9 inainte ca vreunul din cei sase ramasi sa se fi sculat. Cam doua ore si jumatate pina la Garofita, pe sub Umerii Pietrei Craiului, apoi peste Tamasel pina in poiana cu acelasi nume. De aici pe alta Poteca a Granicerilor pina la o momie care indica drumul spre cabana pe Padina Lancii. Pustiu la cabana, cabanierul D-l Balan care lucra si la hidrocentrala, m-a lasat sa-mi aleg priciul. Garofita, mai putin cunoscuta si frecventata dintre cabanele din Piatra, imi fusese recomandata de un drumet bucurestean cu care ma intilnisem intimplator pe Virful Papusa din Retezat. Imediat am luat-o la vale dupa mincare, intii pe Valea Dragoslavelor 4 Km pina la Cojocaru si apoi pe Valea Dimbovitei pina la Saticu de Jos. N-am gasit mare lucru la magazinul satesc: doua piini albe cam vechi, un borcan de gem, un pateu de ficat, 5 eugenii si niste stixuri la moda pe vremea aceea. La intoarcere am avut noroc, am prins cursa la hidrocentrala iar pe ultimii 2 Km spre cabana m-a prins o Dacie. Cabana este curata si placuta. De linga cabana o deschidere in padure ofera o frumoasa vedere a Crestei Sudice si in special a Cerdacului Stanciului. Balan avea monografia lui Emilian Cristea despre Piatra Craiului, probabil lucrarea definitiva despre masiv. Extraordinar de amanuntita imi ofera citeva idei. Balan este un admirator al lui Niculae Baticu, alt mare alpinist din aceeasi generatie si rival al lui Cristea. Seara a venit o furtuna mare care a zguduit cabana bine, se pare dinspre est.

Septembrie 22, Garofita, 6 seara, soare, cald, zi superba. In ultimele doua zile am facut doua frumoase trasee alpine folosind ca baza Garofita. Ieri Valea Padina Lancii(Poiana Inchisa) si astazi Briul Rosu. De la cabana poteca marcata cu momii urca pe Padina Lancii pina iese la perete chiar linga intrarea marcata clar cu vopsea pe piatra "Virful Padina Lancii". De aici cu pofta de catarare am luat-o in sus trecind peste toate saritoarele cu exceptia ultimei de sub Poiana Inchisa, un horn, inclinat spre afara, si cu apa prin el, pe care l-am ocolit. Poiana Inchisa(1980 m) un loc superb cu izvor! Un izvor la aproape 2.000 m intr-un masiv calcaros e greu de inchipuit, dar l-am vazut cu ochii mei. Cineva l-a amenajat frumos cu o cutie de aluminiu cu capac in amintirea unui frate sau prieten decedat. Ar fi si un locsor de pus cortul acolo, nu mai mare decit un timbru, caderea in jos este cam 500 m! Traversind poiana catre dreapta se ajunge la un horn ingust, care m-a scos repede in Creasta Sudica. Era inca soare cind am iesit in creasta, dar curind am fost invaluit in ceata. Apoi pe creasta spre nord pina in Seaua Grind de unde am coborit pe la bine cunoscutele Lanturi. Dificil, roca find umeda si noroioasa pe alocuri. De la Zaplaz am taiat direct la stinga spre Umerii Pietrei Craiului. Cam sapte ore si jumatate tot turul. Obosit. Supa cu fidea regulamentara si ceai de fructe. Seara, inainte de culcare, am crapat sticla de la opait din greseala, care a cauzat probleme cu cabanierul azi dimineata.

Turul pe Briul Rosu ceva mai usor. Pe Marele Grohotis, inainte de intrarea pe briu, o capra neagra a tisnit la vale trecind pe linga mine ca o locomotiva. Nici nu mi-am dat seama ce a fost decit dupa ce a trecut in plina viteza. O ciocnire m-ar fi lasat cam cocolosit, banuiesc. Briul destul de usor de urmat, ocazionale momii, trece prin locuri salbatice. In valea de dupa Piscul Rece am observat indelung un ciopor de sapte capre negre, printre care si un ied de culoare mai intunecata. Mi-au intors atentia, studiindu-ma cu curiozitate. Cine stie poate au hotarit ca sint un tap batrin, purtam barba pe vremea aceea. Am facut o pauza buna La Prepeleac, alt toponimic mult folosit in Carpati. Frumoasa vedere a Tamasului Mare, Papusa s-o apuci cu mina, si in departare Fagarasul. De acolo inapoi pe la Crucea Granicerilor, o poteca de padure in serpentine acoperita cu un covor moale de ace de brad uscate.

Duminica 25 Septembrie, Stina pe Mara Mica, Iezer-Papusa, dimineata senina si calda pentru sfirsit de Septembrie. Astazi se trece din nou la timpul de iarna. Vineri m-am dus in Rucar dupa cumparaturi. M-am sculat cu noaptea in cap, la hidrocentrala la 6.30 ca sa prind prima cursa. Rucar este un orasel pitoresc pitulat intr-o depresiune. In timpul razboiului si chiar dupa, cind situatia cu mincarea era foarte proasta, mama venea aici cu noi cei doi copii mici. Am cumparat doua piini foarte bune, 1 Kg de slanina, baza, mere, gem … Benzina n-am gasit. Am luat si o basma pe post de batista, cam mare dar merge si asa. Cumparat si ziarele: Adevarul si Cotidianul. La 3 pm am luat autobuzul inapoi la Cojocaru. Am gasit inceputul potecii marcate cu triunghi rosu care speram sa ma duca spre Iezer-Papusa. Poteca urca chiar pe linga gardul lui Balan Sr., 80 de ani, tatal cabanierului de la Garofita, care m-a vazut cu rucsacul in spate si a venit la o tira de vorba. Niste ciini foarte rai mai sus, mai sa ne rupa. Am ajuns la o stina unde era sa innoptez, aici mi-am dat seama ca long john-ii mei, hamletii sau izmenele cu minica lunga cum s-ar zice, nu erau in rucsac. Cel mai probabil ii lasasem la Garofita impachetind pe intuneric. Fiind o piesa esentiala de echipament, in special toamna, m-am intors in mars fortat la cabana. Intradevar erau acolo. Simbata am pornit din nou la drum, stina cu ciini rai fusese tocmai parasita. Am urmat poteca cu triunghi rosu o buna bucata de vreme. Marcaj bun printr-o frumoasa padure de fagi batrini, apoi foarte sporadic. Ma ajutam cu brosura "Drumetie in Carpati" a lui Marcian Bleahu, foarte informativa in ciuda dimensiunilor reduse, pe care o cumparasem la tarabele din Piata Universitatii. Am urmat poteca peste Muchia lui Rauta, Valea Clabucetului, Intreprinderea Forestiera Mirza, Muchia Mara Mica, unde cred ca am pierdut-o intr-o zona defrisata pe care am traversat-o. Am dat intr-o poteca ciobaneasca care urca domol, mergind de-a coasta, ce m-a condus la doua stine, a doua, la gol alpin, in buna conditie si cu acoperis. Pe aici trece si drumul de tractor care duce spre Gradisteanu. L-am urmat vreo 2 Km, apoi m-am hotarit sa ma intorc si sa innoptez la stina. Am facut focul, fumarie multa inauntru, iarasi fidea pentru cina. Astazi m-am sculat la 7 dimineata. Vedere superba a Bucegilor( Costila, Omul, Bucsoiu usor de distins), Leaotei. Piatra Craiului pare si mai semeata de aici.

26 Septembrie, Refugiul Iezer, M-tii Iezer-Papusa, 8 am, senin, cald. Ieri dimineata am luat-o in sus pe drum. Frumoasa vedere a vaii inguste a Argeselului marginita de culmi gemene care se intilnesc sus pe Virful Gradisteanu. Am trecut pe linga Lacul Tefeleica, mai mult o balta anul asta, dupa care m-am coborit la o stina parasita in Valea Argeselului. Constructie buna, cu acoperis de tabla de azbest si priciuri. Nu are vedere dar are un izvor minunat, la care mi-am potolit setea. De aici am coborit la Argesel, vazind o sea in partea cealalta care am banuit era Seaua Calului. Am ghicit corect, am reintrat pe marcaj, bucuros am imbratisat primul brad cu triunghi rosu. Pina in sea si putin mai incolo poteca este marcata, apoi deodata marcajul dispare si poteca devine foarte ingusta si napadita de vegetatie. In fine am iesit la drum forestier pe Valea Larga si in jumatate de ora eram la Cabana Voina. Aici ca de obicei lume, masini, atmosfera de hotel. Am cumparat o piine si am mincat doua ochiuri. Pe la 1.30 pm am plecat din nou, am luat-o pe drumul spre Cabana Batrina. La bifurcatie, putin inainte de cabana, am apucat poteca care urca pe Valea Catunului intii lin si apoi pieptis prin padure. Cam obosit dupa sase zile destul de lungi. Iesirea la jnepenis mi-a imbunatatit dispozitia insa, vigurosi, de un verde profund, arbustii astia totdeauna ma inveselesc. Refugiul, o constructie solida de piatra, nu se vede pina nu ajungi foarte aproape de el. Este cam delapidat, tot ce ramasese inauntru erau ramele de fier ale priciurilor, cineva pusese citeva brate de fin pe unul, pe care m-am si instalat. Un rozator m-a trezit noaptea, in linistea absoluta, din fericire nu a intrat in rucsac pe care il agatasem in coltul patului. Am gasit aici un pic de benzina si o ceapa buna. Benzina,cam murdara, am filtrat-o printr-o bucatica de hirtie higienica, si am pus-o in rezervorul meu, cuptorasul mi-a dat probleme insa. Cu urcusul de ieri am ajuns la un total de 52 Km de ascensiune, in anul asta mi-am depasit virsta in Km pe verticala! Este si asta o realizare in felul ei. Zi superba fara vint.

27 Septembrie, Refugiul Zirna, M-tii Fagaras, 9 am cald, senin. O saptamina de vreme buna in munti, un adevarat cadou de la Dumnezeu! Ieri parca nu ma induram sa plec de la Refugiul Iezer, vremea era buna, dar nu stiam daca mai prind alta zi pentru traversarea in Fagaras, si nici nu prea mai aveam mincare. Am stat la plaja o vreme in soarele blind de toamna, mingiiat de o usoara briza. In sfirsit pe la 10 dimineata, cu parere de rau, mi-am luat ramas bun de la refugiu, de la iezer si urc in creasta la Crucea Ateneului. De aici pe poteca de creasta pina in Virful Rosu ( 2469 m), cel mai inalt din Iezer-Papusa, dupa care urmeaza un coboris lung, oarecum dificil prin stincarie. Frumos peisaj alpin. Apoi panta se domoleste si se ajunge in Seaua Oticu, o sea inierbata cu un mic izvor si o cruce de piatra roasa de vint, unde am poposit si luat prinzul. Dimbovita izvoreste aici undeva mai jos, daca n-o fi chiar firicelul asta. Marele lac de acumulare Pecineagu se vede bine. Seaua asta marcheaza si trecerea in Fagaras. In continuare poteca frumoasa de culme, cam 6 ore pina in Seaua Bratila pe creasta Fagarasului, si 7 ore si jumatate toata distractia pina la Refugiul Zirna. Sapte ore pare a fi cifra magica pentru drumetiile mele! Un ultim urcus mai dur pe Ludisoru apoi drum de coasta. M-am aprovizionat cu apa la izvoarele dintre Ludisoru si Zirna. Refugiul, ca o jumatate de minge, era in conditie destul de buna, nici nu mai e necesar sa spun eram singurul drumet. Nelipsita si inevitabila supa cu fidea pentru cina. In sacul de dormit la 7.30, este deja intuneric la 7 seara acum, dupa ce admirasem cerul instelat, Carul Mare tocmai aparea la orizont. Dupa 11 ore in sac m-am sculat la 6 dimineata. M-am dus dupa apa, o mica excursioara la vale, in apropiere este si o stina. Acum ca stinele sint parasite se poate face turism alpin cu popas la stine, multe asigura un adapost rezonabil si sint de obicei asezate in pozitii foarte pitoresti. Ceai si un fel de porridge din fulgi de fasole, malai si bucatele de slanina. Stau la plaje. Ieri n-am intilnit pe nimeni toata ziua, de fapt in ultimele trei zile n-am intilnit decit un singur grup care se intorcea la Voina. Pentru o zi m-am simtit ca Dan Capitan de Plai cum imi spunea Nusi in extraordinara, pentru mine, vara a lui 58.

** Pe culmile Fagarasului am ajuns pentru prima oara in 62, aveam 18 ani, intr-o excursie de pomina cu doi colegi de la Facultatea de Constructii Civile, Andrei U. si Anton P., unde imi incepusem "studiile superioare". Andrei, zis Piti, si Anton erau in conditie fizica mai buna, Andrei fusese chiar campion national de tenis la dublu tineret, dar eu eram marele amator de munte si instigatorul excursiei. Planul era sa pornim din Sinaia, sa traversam Bucegii prin Pasul Strunga, e usor de banuit de unde imi venise ideea, spre Bran in prima zi, si apoi ocolind Piatra Craiului sa intram in Fagaras pe la Plaiul Foii si sa facem creasta. Oarecum ambitios. La baza aveam Bucegii si mult entuziasm, niciunul dintre noi nu mai fusese in Fagaras. Echipamentul acelor zile: bascheti chinezesti, rucsaci "bombe", ceva haine, jacheta de ploaie, citeva conserve. Eu luasem si o patura "de cal" mai mult de fudulie cred, arata bine pe rucsac. Banuiesc ca aveam si un ghid al Fagarasului. Prima zi, frumoasa dar foarte lunga, mai mai ca ne-a dat gata. Cind, pe inserate, am gasit gazduire in unul din satele de linga Bran aproape ca dormeam de-anpicioarelea. Totusi a doua zi cu forte refacute ne-am continuat drumul prin Zarnesti spre Plaiul Foii. Priveam cu admiratie zidul semet al Pietrei, eram in teritoriu "nou". La margine de drum am copt citiva cartofi "de imprumut" intr-un foc mocnit. Oraseni, oraseni dar ne ducea mintea. La Plaiul Foii am impartit priciurile cu un grup de sasi care parca tocmai veneau din Fagaras. A doua zi cu mocanita, de mult disparuta, in sus pe Birsa Grosetului pina la Rudarita si de acolo a inceput distractia. Planul era ca pina seara sa ajungem la Cabana Urlea, o bucatica buna de drum. Am prins poteca de culme, faimoasa banda rosie, si aici ne-a suris norocul. Undeva pe traseu, nu mai stiu exact unde, am dat de un duo, tata si fiu, Pinzar(i)u pe numele de familie, ieseni, care faceau o "mica" excursie prin Carpati. De fapt faceau toti Carpatii romanesti, terminasera pe cei rasariteni, si acum erau in Fagaras. Mi s-a parut o idee extraordinara, de asa traznaie nu mai auzisem. Cred ca era in August, note scrise nu mai am, totul este din amintire, deci mai aveau o bucatica buna si trebiau sa intinda pasul. Ne-am dat seama imediat ca aveam de a face cu oameni cu multa experienta si ne-am hotarit sa mergem impruna cu ei, lucru cu care cei doi au fost de acord.

Cel tinar era inginer, Pinzaru tatal cred ca era profesor de liceu si in 62 implinea 50 de ani. Probabil ca jubileul era una dintre motivatiile micii excursii. Potrivit de statura, cu par argintiu, cu o fata deschisa si un zimbet placut era un om cum rar intilnesti. Suplu, avea mai degraba corpul unui tinar de 25 de ani si era intr-o conditie fizica de exceptie. Amindoi graiau cu un placut accent moldovenesc, oarecum exotic pentru noi trei, bucuresteni de bastina. Personal la aceea vreme nu fusesem niciodata in Moldova, ca sa nu mai vorbim de Iasi.

Cu grupul astfel marit ne-am continuat marsul, vremea era din fericire buna. Oricine a facut Fagarasul stie ca Rudarita-Urlea este o zi "monstru". Venind dinspre vest mai treaca mearga, picioarele sint deja conditionate dupa atitea urcusuri si coborisuri, ca prima zi venind dinspre est este cu totul alta poveste insa. Totusi am mers bine si spre seara grupul nostru era in pasul Zirna, nu mai trebuie sa spun refugiul nu exista pe vremea aceea. De acolo am coborit pe Valea Pojortei pe versantul estic, pe o poteca de mult abandonata. Cabana Urlea, pe celalat versant, parea la o aruncatura de bat, dar mai era o bucatica buna pina in vale si apoi urcusul pe partea cealalta. Se intunecase bine insa, asa ca a trebuit sa innoptam in padure la marginea potecii. Aici experienta Pinzarilor, chiar numai si faptul ca grupul era mai mare a fost de mare ajutor. Am facut focul, am adunat cetina pentru culcusuri. Pinzaru tatal a fost de parere sa stam de garda cu schimbul, zis si facut. Peste noapte s-a lasat frig, dar cu tot ce aveam pe noi n-a fost prea rau. Dimineata am facut si ultima portiune pina la cabana Urlea unde cred ca am ramas peste noapte. De acolo am continuat drumul de creasta, calcind toate cabanele, fara alte intimplari iesite din normal. Bineinteles urcusurile erau grele, Vistea Mare mi-a ramas in minte, cind in fine am ajuns in virf inima imi batea ca un ciocan, totusi eram incintat sa fiu pentru prima oara pe acoperisul Romaniei si sa sorb cu ochii minunata priveliste. Dintre cabane mi-a ramas in memorie Podragul. Asezarea, constructia solida de piatra, sala de mese cu uriasa masa si "stranele" din jurul peretilor. Totul era in buna ordine de functionare, era lume multa, sala de mese arhiplina, si o atmosfera placuta de camaraderie montana. Cind am revenit pentru prima oara la Podragul in 93(dupa 31 de ani de la prima mea traversare), lucrurile erau mult schimbate si nu in bine, cu toate ca personalul prietenos incerca sa faca ce putea.

La cabana Suru, cred, ne-am despartit de Pinzari, ei si-au continuat perriplul carpatin, iar noi trei am coborit pe Culmea Ciinenilor. Era vremea afinelor, localnicii pieptanau tufele cu o scula speciala, noi cu ghiarele culegeam in disperare fiind hamesiti ca de obicei. O baie in Olt la Ciineni a pus punct final unei excursii memorabile in care vazusem o bucatica buna de tara.

Pinzaru tatal mi-a ramas in minte ca o figura luminoasa, de mare omenie si o rara modestie, un adevarat maestru al drumetiei prin Carpati. Din pacate nu l-am mai revazut dupa fortuita intinire din 62.

** Vineri 30 Septembrie, Fagaras, Hotel Progresul, innourat. Marti, in cele din urma si cu parere de rau ca de obicei, am plecat de la Zirna pe la 11 dimineata. Vremea continua sa fie buna. Cam o ora si jumatate pina la Dara, altul din cele 14 virfuri peste 2500 m. In 62 Pinzaru insistase sa mergem pe Dara, pe vremea aceea noua ne scapau asemenea subtilitati. Dara fiind putin iesita din creasta principala ofera o vedere extraordinara, una dintre cele mai bune din Fagaras, spre vest se vede toata creasta pina hat departe la Negoiul. Ca virf, Dara, este prea putin spectaculos, tesit arata mai degraba ca un teren de futbol. Pe muchia Iezerului, deasupra Caldarii Urlea am intilnit primul om in ultimele doua zile, Bross seful Statiei Salvamont din Orasul Victoria, un sas barbos, inalt si voinic, cu care am stat de vorba. Umbla fara camase cu toate ca batea un vint subtirel. Era cu niste nemti, se pare, care coborisera in caldare. M-a invitat sa trec pe la Salvamont.

Inainte sa ajung in Fereastra Mare a Simbetei am apucat o alta poteca, mai putin folosita dar foarte frumoasa, care coboara pe sub Coltul Balaceanu la cabana Simbata. Cabanierul m-a primit ca pe o veche cunostiinta, mai trecusem pe acolo in vara asta, lucru care mi-a facut placere. Am impartit o camera cu trei tineri Sibieni, proaspat intrati la facultate la niscaiva inginerii, care faceau o ultima excursie inainte de inceperea scolii. Simpatici si politicosi, ne-am inteles bine. Miercuri mai innorat,vremea pare pe schimbate dar este inca buna, zece zile fara ploaie! Ma bate gindul s-o iau spre Podragu cu sibienii dar pina la urma hotaresc sa cobor, sint de aproape trei saptamini in munti. Coboris usor pina la cabana Simbata Complex unde m-am oprit putin mai mult ca sa vad cabana pe care nu o mai calcasem. Negasind nici o ocazie am intins pasul inca 8 Km pina in Simbata de Sus. Am trecut pe linga grajdurile fostei colective, nu au mai ramas decit peretii, tot ce putea fi luat fusese luat. Oameni arind cu plugul tras de cai, carute cu bivoli. Am uitat cit de mari pot fi animalele astea. In Simbata de Sus am luat o pita delicioasa de un Kg si jumatate, cum se face pe aici, si o conserva de peste. Mic festin pe malul apei in asteptarea autobuzului de Fagaras. Dupa amiaza sint in Fagaras, inapoi la Hotel Progresul care mi-a servit drept baza in vara asta.

O traversare de zile mari, locuri noi si altele bine stiute, care mi-au readus in minte intimplari si oameni ramase dupa ani necrezut de vii in memorie ca putine altele.

Dan Golopentia
Autor: Dan Golopentia
Vizualizări: 12381, Ultima actualizare: Marți, 6 Mar 2001


Comentariu
Fără foto Lucian Mureșan, Luni, 30 Iul 2001, 5:38

Mut. De obicei citesc articole scurte, workoholic cum sint nu am timp de altele ... dar m-am adapat din articolul dlui Golopentia ca insetatul la ..hehe, izvorul din Poiana Inchisa. Superb ... multumesc ...

ANDREI DUDESCU ANDREI DUDESCU, Marți, 5 Sep 2006, 16:36

Azi in timp ce facem curatzenie prin HDD-ul de la job dau peste acest articol pe care il salvasem cu vreo 3 ani in urma de pe alpinet. Il recistesc revin si pe alpinet sa vad ce a mai publicat Dl. Dan dar toate RT-urile ulterioare nu il egaleaza pe acesta. Este plin de nostalgie si plin de traire umana si dragoste de munte. Inca o data felicitari pentru acest periplu sufletesc in muntii nostrii iubiti.

Ciprian TEODORESCU Ciprian TEODORESCU, Vineri, 24 Apr 2009, 0:32

salut, Dane!
habar n-aveam ca ai cont pe acest site.
mi-a placut foarte mult articolul, este pe alocuri haios, ai un stil aparte, nu se poate compara cu vreun clasic, desi pe alocuri ai ceva din descrierile lui nea baticu, din "Amintirile unui alpinist".
povestesti fara inflorituri, simplu si articolul are si o doza de memorialistica in el.pe mine m-a fascinat pentru ca sunt adeptul literaturii-jurnal, memorialistica.
mi-a placut tura aia cu voi in Baiului.si afla ca pe Seaca dintre Clai a fost foarte buna zapada, asa cum mi-am dorit!!
salutari!
ciprian

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii



© Copyright 1999-2017 www.alpinet.org