Alpinet Hărţi Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Codul Muntelui
Postat de: Florian Mastacan in Materiale înscrise de Florian Mastacan


Adunarea generală a UIAA
St.Johann im Pongau Austria
13 octombrie 2001

ANEXĂ LA RAPORTUL COMISIEI DE ALPINISM,PUNCTUL (6)

Simpozionul “Viitorul sporturilor de munte” - Codul Muntelui
Birou: Articolul 7.4 de pe ordinea de zi
Adunarea generală: Articolul 3.6 de pe ordinea de zi

 

CODUL MUNTELUI


        A. Introducere

        Milioane de oameni practică alpinismul şi escalada pe stâncă, pretutindeni în lume. În multe ţări sporturile de munte au devenit un important factor al vieţii de zi cu zi.
        Dezvoltarea sistemelor de valori în societatea modernă şi în general creşterea gradului de conştientizare şi-au pus amprenta şi pe sporturile de munte. De pildă, faţă de o conştientizare în creştere a implicaţiilor ecologice, dezbaterile în jurul problemei dreptului de acces al alpiniştilor şi al căţărătorilor la zonele de interes pentru activitatea lor au condus la un proces de reflexie, ceea ce i-a determinat pe alpinişti să ia iniţiativa în probleme care ţin de ecologie.
        În interior au loc dezbateri aprinse în legătură cu stilul ascensiunilor, în principal în legătură cu legitimitatea utilizării unor mijloace ajutătoare pentru ascensiune prin pitoane de expansiune, corzi fixe sau oxigen suplimentar. Colaborarea necesară şi adeseori fructuosă a căţărătorilor cu sponsorii comerciali a confruntat pe mulţi dintre practicanţii de frunte cu o întrebare firească legată de o formă de interacţiune care să nu sacrifice credibilitatea şi integritatea sportului lor. Ultimul aspect, dar nu şi cel mai puţin important, o agravare a asperităţilor sociale îşi crează un drum al său în alpinism, ceea ce provoacă o serioasă îngrijorare în comunitatea alpiniştilor.
        Am redactat acest Cod Etic ca răspuns la o dorinţă în creştere de a se formula nişte reguli, neinstituţionalizate dar explicite, pentru conduita alpiniştilor, adaptate imperativelor momentului. Codul se adresează tuturor celor interesaţi în sporturile de munte, fie că îi interesează hiking-ul sau trekking-ul pe munţi, fie că sunt căţărători entuziaşti sau dintre cei hotărâţi să-şi încerce puterile la limitele alpinismului de mare altitudine. Liniile de conduită sunt oferite ca o propunere şi au fost formulate pentru a încuraja o discuţie la nivel internaţional avînd scopul de a stabili linia de consens a majorităţii asupra regulilor de comportare în toate aspectele relevante ale sporturilor de munte.


        B. Func ţ iile Codului

        Codul cuprinde un sistem de valori, principii şi reguli care permit formularea bazelor unei conduite recomandabile în activitatea de alpinism şi căţărare pe stâncă. Deşi formulează un set de valori care să sprijine luarea unor decizii în situaţii concrete, Codul nu conţine instrucţiuni detaliate.

1. Codul defineşte valorile fundamentale ale momentului în alpinism şi în escalada pe stâncă.
2. Codul conţine principalele reguli de conduită pentru toate aspectele importante ale alpinismului.
3. Codul formulează criterii etice semnificative pentru evaluarea deciziilor în situaţiile conflictuale şi în alte situaţii nesigure.
4. Codul prezintă principiile etice în baza cărora publicul poate să evalueze evenimentele din alpinism şi din escalada pe stâncă.
5. Codul familiarizează pe alpiniştii începători cu setul de valori şi principiile morale.
6. Codul stabileşte standarde potrivit cărora alţi alpinişti pot să judece şi, dacă este cazul, să condamne activitatea altor alpinişti.


         
C. Valori

Demnitate umană

        În acord cu Articolul 1 al Cartei Drepturilor Omului, Codul are la bază premiza că oamenii se nasc egali în demnitate şi drepturi şi trebuie să se comporte unul faţă de celălalt ca nişte fraţi.

Viaţă, libertate, fericire

        Se înţelege de la sine că alpiniştii şi căţărătorii aderă la drepturile inalienabile ale fiinţei umane afirmate de Thomas Jefferson – dreptul la viaţă, la libertate şi la căutarea fericirii. Simţim o responsabilitate de o natură specială faţă de populaţia locală a zonelor de munte, al cărei drept la o viaţă demnă, hotărâtă de ea însăşi, trebuie protejat pe toate căile.

O natură intactă

        Graţie contactului nemijlocit cu natura, căţărătorii şi alpiniştii conştientizează frumuseţea şi valoarea unui ambient sănătos şi nevoia de a proteja flora şi fauna în cadrul lor natural. “Nu lăsa urme” a fost întotdeauna ideea de bază a filosofiei noastre privind cadrul natural. Odată cu creşterea ameninţării faţă de ecosistemele delicate din zonele montane ale întregii lumi, unul dintre angajamentele cele mai semnificative ale comunităţii oamenilor de munte a devenit protejarea speciilor de floră şi faună puse în pericol, în zonele montane şi în zonele falezelor de căţărare.

Solidaritate

        Sunt puţine situaţii în care oamenii devin atât de dependenţi unii de alţii cum sunt alpiniştii într-un traseu dificil. Succesul şi satisfacţia realizărilor apar cu cea mai mare frecvenţă acolo unde spiritul de echipă şi armonia membrilor este regula. Experienţa comună a aventurii trăite intens într-un mediu care este natura însăşi atenuează diferenţierile generate de originea socială, de vârstă, de rasă, de religie sau de naţionalitate. De aceea, alpinismul devine o cale de promovare a înţelegerii între oameni şi între naţiuni.

Adevăr

        Pentru că în alpinism performanţa are loc de multe ori în absenţa martorilor şi de adeseori nu poate fi documentată fără posibilitate de îndoială, specialiştii, ca şi publicul, trebuie să se bazeze pe sinceritatea practicanţilor care aduc la cunoştinţa celorlalţi realizările lor. Dacă arbitrariul ia locul sincerităţii, devine imposibil de stabilit nivelul de performanţă al ascensiunilor, ceea ce privează sportul nostru de una dintre cele mai importante motivaţii ale sale.

Realizare

        Este convingerea noastră că toţi oamenii - după ce necesităţile lor fizice imediate şi nevoia de siguranţă, dragoste şi recunoaştere au fost satisfăcute - încearcă să se realizeze şi pe alte planuri. Pentru milioane de oameni de pretutindeni, alpinismul şi escalada devin un element semnificativ în căutarea realizării personale în viaţă. Aceştia caută prin alpinism suportul unui climat social prietenos, recunoaştere şi inegalabila satisfacţie a realizării prin performanţă sportivă.

Excelenţă

        Tuturor alpiniştilor şi căţărătorilor le place să aibă de a face cu situaţii care îi solicită din punct de vedere fizic şi mental, şi încearcă să facă faţă provocării în modul cel mai elegant dar şi cel mai raţional cu putinţă. Mulţi dintre practicanţi fac eforturi pentru a-şi ameliora posibilităţile. Fără un progres permanent acolo unde se situează limita maximă a performanţei, alpinismul şi-ar pierde mult din dinamismul său şi din fascinaţia pe care o exercită.

Aventură

        Devenim intens conştienţi de propriile performanţe atunci când - evoluând către limitele nostre proprii - ajungem să ne confruntăm concret cu obstacolele naturale pe care le reprezintă munţii sau falezele şi utilizând un minim de mijloace tehnice ajutătoare. Din acest motiv, riscul şi aventura sunt factori importanţi în alpinism. Senzaţia de intensă satisfacţie pe care o poate oferi o ascensiune este rezultatul excitant al echilibrului dintre pericol şi siguranţă, la care se ajunge printr-un curaj stăpânit cu măiestrie, prin judecată raţională, prin controlul emoţiilor, prin responsabilitate şi calităţi atletice.

Calitatea propriilor noastre valori

        Deşi valorile care ţin de personalitatea fiecăruia joacă un rol esenţial în definirea alpinismului, trebuie să înţelegem că în orice problemă care ţine de etică, primele sunt pe un loc secundar faţă de principiile umanitare şi cele care ţin de ambientul natural. A pune ideea de realizare individuală, performanţa şi aventura îniantea dreptului omului la viaţă şi de nevoia de a salvgarda ambientul original al omului crează o incompatibilitate cu valorile umaniste ale alpinismului şi escaladei. Constituie o responsabilitate pentru fiecare alpinist şi căţărător să cântărească şi să menţină în echilibru valorile sportului pe care-l practică, astfel încât alpinismul şi escalada să-şi menţină integritatea şi să facă faţă evoluţiilor către egotism şi rapacitate.


        D. Pluralismul Jocurilor Muntelui

        Alpinismul modern include o varietate de activităţi, care se întind de la hiking şi bouldering la escalada pe faleze şi la alpinism - ceea ce include şi forme extreme de alpinism de mare altitudine şi expediţii de alpinism în Anzi sau Himalaya. Deşi liniile de demarcaţie între diferite forme de alpinism nu sunt în nici un caz rigide, următoarele categorisiri fac posibilă prezentarea marii diversităţi a sporturilor de munte moderne într-o formă comprehensibilă.

Hiking şi Trekking (în original: “Hiking and Trekking”)

       

Mersul către cabanele montane, către trecători şi vârfuri în zona prealpină sau alpină este cea mai larg răspândită formă de alpinism. O plimbare de mai multe zile în zona înaltă a munţilor, în special în afara potecilor bătute, se numeşte astăzi un “trek”. Hiking-ul se transformă într-o formă mai angajantă de alpinism în momentul în care şi mâinile sunt utilizate în ascensiune.

Ascensiunea traseelor amenajate (în original: Climbing Via Ferratas)

        Itinerariile în teren stâncos abrupt echipat cu cabluri de oţel şi puncte fixe încastrate, din metal, devin din ce în ce mai populare. Un teritoriu rezervat pînă acum ascesiunilor tehnice pe stâncă este făcut accesibil printr-o infrastructură elaborată şi sisteme speciale de protecţie.

Alpinism clasic (în original: Classic Mountaineering)

        Un alpinist din această categorie parcurge în escaladă pasaje stâncoase de până la gradul 3 UIAA şi urcă pante de zăpadă şi ghiaţă de până la 40 de grade înclinaţie. fiintele tipice pentru această formă de alpinism sunt traseele clasice spre vârfurile din zona alpină.

Schi- Alpinism (în original: Ski Mountaineering)

        Aderenţii acestei forme clasice de alpinism folosesc schiuri cu legături alpine sau telemark pentru a face ascensiuni pe munţi sau pentru a traversa masive întregi. Datorită complexităţii calităţilor cerute practicanţilor, această formă de alpinism se numără printre cele mai pretenţioase - şi periculoase - forme de alpinism.

O ierarhizare a “Jocurilor Muntelui”

        Un sistem pentru a categorisi diferitele forme de alpinism, propus de Lito Tejada-Flores, s-a dovedit util prin felul în care a surprins multiplele faţete pe care le-a dobândit alpinismul modern. Fiecare tip specializat de “joc” al muntelui este definit de un set de reguli neformalizate dar exacte, astfel formulate încât stabilirea regulii jocului să fie efectiv dificilă şi astfel interesantă. Cu cât este mai mare periculozitatea unui joc alpin din cauza ambientului natural, cu atât sunt mai vagi restricţiile în privinţa utilizării unui anumit echipament. Cu cât sunt mai reduse pericolele obiective, cu atât sunt regulile mai stricte.

Bouldering (în original: Bouldering)

        În “bouldering”, ideea este depăşirea unor pasaje stâncoase situate la mică distanţă de pământ, în mod normal fără o coardă de asigurare. Echipamentul permis se rezumă la încălţămintea pentru escaladă, un sac cu magneziu şi - în zilele noastre - o saltea pentru amortizarea căderilor. Bouldering-ul se practică pe bolovani, pe stâncă naturală şi pe obiecte create artificial.

Căţărarea pe structuri artificiale (în original: Climbing on artificial objects)

        Astăzi, majoritatea căţărătorilor folosesc pereţi artificiali, fie acasă, fie într-o sală de sport, fie în aer liber, pentru antrenament şi recreere. Competiţiile, care au câştigat în popularitate în ultimele două decenii, reprezintă o formă intens specializată pentru acest tip de căţărare. Astăzi există competiţii în diverse probe, “dificultate”, “vitez㔠şi “bouldering”, cu regulamente stabilite de Comisia pentru Escaladă Competiţională (International Council for Competition Climbing=ICCC) al UIAA.

Escalada de faleză (în original: Crag Climbing)

        Traseele între una şi trei lungimi de coardă se numesc căţărare de faleză (în original: “crag” climbs). Prin faptul că sunt scurte şi pentru că pericolele obiective lipsesc aproape cu desăvârşire, “etica” escaladei libere a căpătat, în ultimele două decade, recunoaştere internaţională pentru acest tip de ascensiuni. Aceasta înseamnă că numai parcurgerea lor fără utilizarea mijloacelor artificiale fixate în stâncă pentru protecţie contează.

Escaladă ca aventură şi Escaladă ca sport (în original: Adventure Climbing and Sport Climbing )

        Terminologia modernă în materie de escaladă face diferenţieri între manierele de escalad㠓de aventur㔠(escalada tradiţională) şi escalada sportivă (“de plăcere”).
        Escalada de aventură, sau de angajament (în original “trad” climbing), se caracterizează prin următoarele elemente:

Performanţa este dată de rezistenţa nervoasă solicitată de escaladarea traseului.
Căţărătorul este răspunzător pentru plasarea protecţiilor sau trebuie să se descurce fără ele.
Greşelile liderului pot avea consecinţe extrem de grave.

        Escalada sportivă sau “de plăcere” (în original “plaisir climbing”) se caracterizează prin:

Performanţa este dată de gradul de dificultate tehnică a traseului escaladat.
Elementele atletice sunt predominante.
Protecţiile asigură integral securitatea.
Dacă mijloacele moderne de asigurare sunt utilizate în mod corespunzător, căderile liderului nu au, de regulă, consecinţe grave.

        Manierele “de aventur㔠sau “sportiv㔠se aplică tuturor felurilor de escaladă cu asigurare cu ajutorul corzii (în original : “roped climbing”)

Escaladă continuă (în original: Continuous Climbing )

        Dacă ascensiunea unui traseu presupune un anume grad de seriozitate, iar retragerea din traseu pune probleme datorită lungimii sau caracterului surplombant al traseului, ea este categorisită drept “escladă continuă”. Pentru acest tip de trasee se pun aceleaşi probleme ca pentru escalada de faleză.

Mari pereţi / Escaladă cu mijloace ajutătoare (în original: Bigwall / Aid Climbing )

        În acest joc al muntelui, dezvoltat în valea Yosemite, practicanţii realizează ascensiunea unor pereţi care nu pot fi urcaţi cu o tehnică stabilită limitativ. Ei încearcă să limiteze pe cât posibil forarea de găuri pentru fixarea mijloacelor de protecţie sau de progresie, pentru a lăsa în urma ascensiunii realizate un minim de urme.

Ascensiuni alpine (în original: Alpine Climbing)

        Practicanţii acestui “joc alpin” au de a face nu numai cu problemele puse de ascensiunea propriuzisă, dar şi cu pericolele obiective, în condiţiile adeseori ostile ale munţilor înalţi. Pentru că în multe cazuri supravieţuirea nu depinde numai de aptitudinea de a face faţă problemelor tehnice ale unui itinerar dar în egală măsură de viteza de deplasare a echipei, regulile nescrise ale jocului alpin permit utilizarea pitoanelor şi a altor mijloace ajutătoare pentru ascensiune. Cu toate acestea, începând cu ultima parte a anilor şaizeci, principiile căţărării libere s-au aplicat şi în munţii înalţi. De unde, la începutul noii ere, se punea accent pe ascensiuni “la liber” a unor trasee care se făceau în mod normal “cu mijloace ajutătoare”, nu a durat mult ca noi ascensiuni de şi mai mare dificultate - stabilite cu respectarea unor reguli mai stricte - să apară în munţi. Acestea includ trasee de aventură extremă şi ascensiuni sportive de o dificultate hedonistică.
         Un aspect important al ascensiunilor alpine îl reprezintă urcarea traseelor de gheaţă în munţii de mare altitudine. Un tip de
escaladă pe gheaţă care a devenit recent popular este ascensiunea cascadelor îngheţate, stalactitelor de gheaţă şi a pereţilor verglasaţi. Traseele moderne mixte, stâncă plus gheaţă, combină mişcări de escaladă foarte pretenţioase cu utilizarea colţarilor şi a sculelelor de gheaţă. Jocul este guvernat de regulile căţărării libere. Cei mai înfocaţi adepţi aleg chiar maniera de a nu-şi asigura de mâini sculele de gheaţă. Traseele de gheaţă şi mixt se întind de la treburi de o singur㠓lungime” la operaţiuni de mare angajare la altitudini mari care pot să dureze câteva săptămâni.

Ascensiuni super-alpine

        Aceast ramură a alpinismului aplică regulile ascensiunilor alpine terenului de mare altitudine în zona vârfurilor de şase, şapte, sau opt mii de metri altitudine, mult timp rezervate tradiţionalelor expediţii. În jocul super-alpin, corzile fixe, ajutorul din afară şi instalarea unor tabere succesive sunt toate respinse.

Ascensiuni de expediţie

        S-au dezvoltat două forme ale acestui joc: Prima formă are funcţia de a da posibilitatea cât mai multor membri să atingă vârfuri prestigioase din zona munţilor de mare altitudine pe traseul normal. Această formă optimizează probabilitatea de succes prin utilizarea nerestrictivă a porterilor, corzilor fixe, oxigenului artificial.
        Prin contrast, forma extremă de ascensiuni de expediţie tinde să extindă limitele dificultăţilor tehnice depăşite, cu ajutorul a ceea ce poate oferi echipamentul modern: corzi fixe, tabere instalate şi depozite de echipament, în unele cazuri chiar oxigen.
        Diversele jocuri şi “filosofii” privind siguranţa corespund unor nevoi individuale diferite ale practicanţilor. Abundenţa formelor de manifestare în sporturile munţilor oferă satisfacţia şi sentimentul de realizare unui mare număr de oameni - un lucru care ne bucură.
        Pe de altă parte, ne opunem tendinţei de a elimina complet pericolul din ascensiuni conform filosofiei “de plăcere”, care reduce sportul la aspectele sale motrice. Pentru că, fără pericol şi incertitudine, ascensiunile îşi pierd elementul definitoriu - aventura. Să reuşeşti ascensiunea unui traseu cu minimum de mijloace ajutătoare va fi întotdeauna considerat mai valoros decât ascensiunea
unui traseu cu o infrastructură perfectă.


        E. Principii şi Norme Etice

Articolul 1. Responsabilitate individuală

        Principiu: Un alpinist sau un căţărător acţionează în sportul său pe propria răspundere. El este răspunzător pentru securitatea proprie şi cea a persoanelor cu care vine în contact în timpul unei ascensiuni. Atunci când luăm decizii, trebuie să ne bazăm numai pe propria conştiinţă şi pe o judecată sănătoasă, fără să ţinem seama de ceea ce se aşteaptă de la noi.

1. Nici un efort nu este irosit atunci când o ascensiune se apropie de siguranţa optimă . Linia de conduită este “bun simţ practic”.
2. Alege-ţi obiectivele conform posibilităţilor pe care le ai, conform posibilităţilor echipei şi conform condiţiilor concrete ale muntelui.
3. Asigură-te că eşti echipat corespunzător pentru orice situaţie. Echipamentul adecvat poate diferi în funcţie de condiţiile obiective şi gradul tău propriu de a controla situaţiile.

Articolul 2. Spiritul de echipă

        Principiu: Coeziunea, acceptarea cu entuziasm a ţelului comun, consideraţia pentru ceilalţi membri ai echipei şi disponibilitatea de a le promova interesele sunt cheia succesului pentru o experienţă pozitivă şi succesul ascensiunii. Trebuie să ne mobilizăm conştient, să fim pregătiţi pentru a fi toleranţi şi gata să facem compromisuri pentru a ţine în echilibru toate interesele şi potenţialităţile unei echipe.

1. Alpiniştii trebuie să se comporte astfel încât să le permită coechipierilor să-şi pună integral în valoare propriile posibilităţi.
2. Viteza unei ascensiuni se bazează pe ritmul celui mai slab membru al echipei.
3. Liderul (informal) unei echipe îi ajută pe ceilalţi membri ai grupului fără să încerce să-i domine.
4. Nici un coechiper nu trebuie lăsat singur în urmă, dacă aceasta îl pune în pericol.

Articolul 3. Comunitatea Alpiniştilor

        Principiu: Suntem datori să tratăm orice persoană pe care o întâlnim pe stâncă sau pe munte cu toată consideraţia şi cu tot respectul. În condiţii de izolare şi în situaţii de mare încordare fizică sau nervoasă, este cu totul recomandabil să se urmeze regula de aur: poartă-te cu ceilalţi aşa cum ţi-ar place să se poarte alţii cu tine.

1. Pentru că nimic nu poate să otrăvească atmosfera mai rău decât lipsa de încredere, respectă proprietatea altora şi nu accepta nimic care nu-ţi este oferit. Înapoiază ceea ce găseşti în trasee sau pe munte proprietarului de drept fără să ţi se ceară.
2. Avertizează-i pe ceilalţi despre potenţiale pericole dacă constaţi că nu sunt avizaţi de existenţa lor sau le ignoră.
3. În traseele de faleză, evită să blochezi zone întregi lăsându-ţi corzile să atârne dacă alţii aşteaptă să le vină rândul să urce.
4. Dacă într-un traseu mai lung se află mai mult de o echipă, fiecare trebuie să se preocupe de securitatea celorlalte. Lasă-i pe ceilalţi să treacă, dacă sunt în mod evident mai rapizi.
5. Ca vizitatori, trebuie să respectăm “etica” respectivei zone.
6. Ceea ce spunem despre o ascensiune a noastră trebuie să respecte cu fidelitate evenimentele reale, fără a omite nici un detaliu. Trebuie să evităm să vehiculăm mai departe o informaţie, dacă nu i-am verificat veridicitatea. Atitudinile critice faţă de alţi alpinişti trebuie exprimate în faţa acestora, nu în spatele lor.
7. Să ne ajutăm unii pe alţii cu informaţiile la care noi am avut acces.

Articolul 4. Vizitatori într-o ţară străină

Principiu: Ca oaspeţi ai unor civilizaţii străine trebuie să avem o conduită politicoasă şi condescendentă faţă de localnici, gazdele noastre! Vom promova relaţiile intre naţiuni dacă reuşim să dezvoltăm o înţelegere pentru societatea lor, pentru religia lor şi pentru modul lor de a face lucrurile. Experienţa altor civilizaţii a influenţat într-un mod semnificativ viaţa multor alpinşti.

1. Poartă-te întotdeauna cu oamenii din ţara gazdă cu bunătate şi respect, considerându-i egali.
2. Respectă cu stricteţe toate reglementările privind alpinismul şi escalada din ţara gazdă.
3. Este recomandabil să ne documentăm în legătură cu istoria, structura politică a societăţii, arta şi religia ţării vizitate, înainte de a porni în călătorie, pentru a ne lărgi capacitatea de a înţelege oamenii şi ambianţa în care trăiesc.
4.Este înţelept să deprindem unele cunoştinţe de bază despre limba ţării gazdă: formulele de salut, “vă rog” şi “mulţumesc”, zilele săptămânii, ora, numeralele, etc. Este întotdeauna surprinzător să constaţi cât de mult îmbunătăţeşte calitatea comunicării această mică investiţie .
5. Nu pierde nici o ocazie să transmiţi din cunoştinţele tale în ale alpinismului localnicilor interesaţi. Expediţiile mixte, cu participanţi alpinişti din ţara gazdă, reprezintă cel mai potrivit aranjament pentru un schimb de experienţă.
6. În multe ţări, în special din afara emisferei vestice, lumea reacţionează negativ - uneori fără să o arate - la expunerea unor părţi ale corpului, neacoperite. Trebuie să le scutim pe gazdele noastre de astfel de experienţe neplăcute.
7. Evită cu orice preţ să jigneşti sentimentele religioase ale gazdelor. A face bouldering pe o piatră sfântă este o blasfemie la fel ca şi utilizarea uneia din crucile de pe vârfurile Alpilor ca masă de bar. Dacă anumite manifestări ale religiei lor ţi se par de neînţeles, manifesă înţelegere şi evită să exprimi păreri critice.
8. Acordă toată asistenţa posibilă localnicilor care au probleme. Un doctor de expediţie este adeseori în situaţia de a face diferenţa dintre viaţa şi moartea unui localnic bolnav.
9. Mulţi alpinişti au demarat proiecte sociale pentru ajutorarea localnicilor pe care i-au întâlnit în expediţii. Ar trebui să ne simţim încurajaţi şi să intensificăm astfel de activităţi. Am primit atât de mult de la gazdele noastre din zonele de munte încât oricum putem face prea puţin ca să le compensăm bunătatea.

Articolul 5. Ghidul montan şi clientul

        Principiu: Un ghid trebuie să facă tot posibilul pentru ca un client să rămână cu o impresie pozitivă în urma experienţei montane de care a avut parte. Valoarea unei ascensiuni cu ghid constă nu atât în succesul ascensiunii cât în calitatea relaţiei umane stabilite şi experienţa naturii.

1. Ghizii montani sunt specialişti de înaltă calificare şi care au o extinsă experienţă profesională. Serviciile lor presupun un ridicat grad de răspundere. Clientul trebuie să trateze ghidul cu tot respectul cuvenit şi trebuie să se reţină de la o comportare sâcâitoare.
2. Traseul ales trebuie să fie potrivit nivelului clientului. Chiar şi în circumstanţe nefavorabile, vreme proastă sau condiţii cu totul adverse ale muntelui, tura nu trebuie să prezinte pericole exagerate, de natură să streseze în asemenea măsură clientul încât acesta să rămână cu o impresie neplăcută. Un ghid de munte care cedează tentaţiei unui tarif mai mare pentru o tură care depăşeşte posibilităţile clientului său, nu numai că pune în pericol clientul, dar şi viitorul său profesional.
3. Pentru că siguranţa clienţilor nu poate fi garantată în ascensiuni cu ghid pe vârfuri de opt mii de metri, servicul ghizilor, pe vârfuri de peste 7500 de metri, ar trebui să se limiteze la instalarea unei infrastructuri corespunzătoare, care urmează să fie utilizată de alpinişti pregătiţi, în măsură să se descurce singuri.
4.Nu este corect ca un ghid să întrerupă o ascensiune înainte ca aceasta să fie finalizată, sub pretextul că vremea este în înrăutăţire sau clientul nu este suficient de pregătit pentru traseu, numai pentru ca astfel este în măsură să plece în tură cu un alt client, pentru un câştig suplimentar
5. Clientul trebuie să accepte deciziile ghidului şi să-i urmeze instrucţiunile fără să se opună pentru că, în cele mai multe cazuri, clientul nu este în măsură să aprecieze corect factorul risc implicat.
6. În urgenţe, ghidul trebuie să facă tot ceea ce este în puterea sa pentru a evita o situaţie periculoasă pentru clientul său. În cazul cel mai grav, obligaţia ghidului este să-şi rişte chiar şi viaţa.

Articolul 6. Urgenţele

        Principiu: Dacă o persoană pe care o întâlnim - indiferent că este un coleg alpinist, un porter sau un alt localnic - are nevoie de ajutor, trebuie să facem tot ceea ce ne stă în puteri să acordăm un ajutor specializat cât mai repede cu putinţă. În alpinism nu exist㠓zonă liberă de moralitate”!

1. Dacă ajutorul printr-o instanţă oficială - de pildă serviciul de salvare montană - nu este posibil şi suntem în situaţia de a acorda ajutor, suntem obligaţi să acordăm persoanelor în dificultate tot sprijinul posibil, dacă acest lucru este posibil fără să ne punem pe noi înşine într-un pericol exagerat.
2. A ajuta pe cel aflat în dificultate are o prioritate absolută faţă de a ne realiza ţelurile proprii pe care ni le-am stabilit ca alpinişti. A salva o viaţă sau a reduce şansele de infrmitate ale unei persoane rănite este infinit mai valoros decât cea mai dificilă dintre premiere.
3. Metodele pentru asigurarea supravieţuirii nu trebuie întrerupte decât dacă decesul unei victime accidentate sau a unei persoane bolnave a fost stabilit fără nici un fel de dubiu.

Articolul 7. Cei care mor şi morţii

        Principiu: Datorită periculozităţii sportului lor, alpiniştii pot să se confrunte cu pericole de moarte şi cu decese. Trebuie să contribuim în a face trecerea cât mai armonioasă cu putinţă, să tratăm corpul decedatului cu tot respectul şi să facem tot ce este în puterea noastră pentru a uşura suferinţa celor apropiaţi.

1. Dacă circumstanţele o permit, vom însoţi prietenul care este pe moarte într-un mod adecvat, astfel încât circumstanţele exterioare să fie cât mai agreabile cu putinţă.
2. Dacă se poate, trebuie să ne ocupăm de corpul decedatului aşa cum el/ea şi-ar fi dorit-o.
3. Dacă nu este posibilă salvarea corpului, trebuie asigurată o documentaţie fotografică amănunţită, localizarea exactă a corpului trebuie stabilită şi notată în schiţa unei hărţi.
4. Dacă este necesar, îmbrăcămintea decedatului trebuie examinată pentru actele de identitate şi recuperarea obiectelor personale.
5. În cursul acestei examinări trebuie făcute fotografii, deoarece detalii minore ale hainelor şi echipamentului pot fi necesare la identificarea persoanei decedate.
6. Bunuri personale precum aparat de fotografiat, jurnal, caiet de note, fotografii, scrisori şi alte obiecte personale trebuie păstrate pentru cei afectaţi.
7. La întoarcerea în civilizaţie, trebuie făcute toate eforturile pentru identificarea persoanei decedate şi pentru punerea la dispoziţia familiei decedatului a bunurilor acestuia.

Articolul 8. Natură şi ambient

        Principiu: Alpiniştii şi căţărătorii sunt obligaţi să-şi desfăşoare activitatea într-o manieră de respect a ambientului şi să apere activ natura în activitatea lor. În multe cazuri, este vorba de un mediu fragil care asigură supravieţuirea unor specii de floră şi faună ameninţate, supravieţuirea acestora fiind dependentă de măsuri speciale de protecţie.

1. Să respectăm măsurile de protecţie ale cadrului natural şi să avem grijă ca şi colegii noştri alpinişti să respecte această regulă.
2. Dacă este posibil, să ne programăm călătoria până la destinaţie cu transportul public sau o coloană de maşini, pentru a reduce la un minim traficul .
3. Pentru a evita eroziunea şi a nu deranja viaţa sălbatică, să folosim pe drumul de apropiere sau la coborâre numai potecile existente, iar în spaţiile naturale nefrecventate să alegem traseul cel mai compatibil cu protecţia ecologică.
4. Să încercăm să deranjăm cât mai puţin vieţuitoarele, evitând gălăgia.
5. În perioadele în care păsările care trăiesc pe falezele stâncoase ouă sau cuibăresc, popularea cuiburilor şi a altor locuri de cuibărit este la limită. De îndată ce aflăm ceva despre începutul clocitului trebuie să ne anunţăm colegii căţărători şi să ne asigurăm că activitatea începtează în respectiva zonă
6. În timpul premierelor, să fim atenţi să nu perturbăm speciile rare de animale şi plante. Atunci când echipăm trasee sau suntem în căutarea altora noi, să luăm toate măsurile pentru a minimaliza efectul asupra ambientului natural.
7. Nu numai că trebuie să ne evacuăm propriile resturi de pe munte, dar trebuie să adunăm şi orice gunoaie lăsate de alţii.
8. În lipsa instalaţiilor sanitare, pentru necesităţile fiziologice, să menţinem o distanţă adecvată faţă de case, locuri de campare, izvoare, râuri sau lacuri, luînd măsuri pentru a nu dăuna ecosistemului şi asigurându-ne că nu jignim sentimentele estetice ale altora. În zonele foarte frecventate şi cu un nivel redus de activitate biologică, alpiniştii trebuie să meargă până acolo încât să-şi ambaleze resturile biologice.
9. În alpinismul de mare altitudine, locul unde se instalează taberele trebuie menţinut curat, trebuie evitată acumularea gunoaielor sau trebuie asigurată în mod adecvat îndepărtarea lor . Orice echipament tehnic - corzi fixe, corturi, butelii de oxigen - trebuie să fie evacuat de pe munte.
10. Consumul de energie trebuie redus la un minimum. În special în ţările unde există o penurie de lemn, evitaţi tot ceea ce contribuie la continuarea declinului pădurilor.
11. În cazul conflictelor în legătură cu accesul, proprietarii, autorităţile şi asociaţiile trebuie să negocieze pentru a se ajunge la soluţii satisfăcătoare pentru fiecare dintre părţi.
12. Să particpăm activ la implementarea acestor reguli, prin publicitatea pe care le-o facem şi contribuind la infrastructura necesară.
13. Să fim activi la nivel politic, alături de asociaţiile de alpinism şi alte grupările ecologiste, pentru protejarea habitatului original şi a ambientului natural.

Articolul 9. Stil şi excelenţă

        Principiu: Este mai puţin important dacă reuşeşti o ascensiune decât cum o realizezi.În orice formă de alpinism, “stil“ (în original “good style”) înseamnă să reduci mijloacele tehnice ajutătoare la un minim absolut necesar. Căţărătorii şi alpiniştii care nu sunt în măsură să realizeze o ascensiune conform standardelor acceptate, ar trebui să se abţină de la tentativă.

1. Stilul de dorit pentru a realiza un traseu de escaladă (în original: to do a free climbing route) este o ascensiune “la vedere”-”rotpunkt” (în original: on sight-redpoint-ascent).
2. Căţărătorii trebuie să se abţină să sporească numărul protecţiilor existente în trasee. Când punem în practică un proiect de măsuri de “reamenajare”, trebuie să facem efortul de a menţine caracterul original al traseului.
3. Dacă este posibil, trebuie să ne reţinem în a utiliza un lanţ de tabere instalate şi corzi fixe şi ca alternativă să ne orientăm către o ascensiune în stil alpin, dintr-o singură încercare, fără ajutor exterior.
4. Utilizarea oxigenului artificial trebuie limitată la scopuri medicale.
5. Reţineţi-vă de la utilizarea oricăror substanţe ilegale în alte sporturi dacă utilizarea lor nu este prescrisă ca medicament.

Articolul 10. Premiere

        Principiu: O premieră ar trebui să fie încercată numai dacă ascensiunea poate fi realizată într-o manieră curată din punct de vedere al ambianţei, dacă este compatibilă cu regulamentele locale şi nu afectează în nici un fel pretenţiile altor alpinişti. Premiera unui traseu sau a unui vârf este un act de creaţie care, în multe cazuri, reflectă stilul personal al practicantului.

1. În zonele alpine, premierele trebuie realizate de jos în sus, fără incursiuni de sus.
2. Trebuie utilizate toate mijloacele de protecţie “naturale” posibile - nuci, friend-uri etc.
3. În principiu, este decizia primului ascensionist să stabilească standardul de protecţie al traseului său. Totuşi, în zonele desemnate drept virgine (în original: wilderness) de către comisia de acces responsabilă, pitoanele de forare trebuie limitate la un minimum absolut.
4. În timpul premierei traseelor cu mijloace ajutătoare (în original: aid climbs) forarea de găuri şi fixarea în acest fel de puncte de sprijin trebuie limitată la un minim absolut; la o forare se recurge numai în ultima instanţă.
5. Caracterul independent al variantelor nu trebuie compromis.
6. Dacă un traseu a fost încercat de către o echipă fără să fi fost utilizate pitoane de expansiune şi nu a fost abandonat în mod explicit, candidaţii la respectivul traseu, cu un standard etic mai modest, trebuie să aştepte o perioadă de trei ani de la prima tentativă a predecesorilor.
7. Disputele privind premierele trebuie rezolvate într-o manieră demnă de cele mai bune tradiţii ale alpinismului.
8. Când raportăm efectuarea unor premiere, este necesar să respectăm adevărul în cele mai mici detalii. Datele privind documentarea includ: lungimea traseului, itinerariul (Notă: probabil lipsă în text), altitudinea punctului său cel mai înalt, dificultatea, numărul şi localizarea punctelor fixe de protecţie sau progresie, utilizarea corzilor fixe şi a oxigenului suplimentar, datele şi durata ascensiunii, ca şi numărul şi localizarea taberelor şi bivuacurilor.
9. Trebuie să documentăm ascensiunea noastră eliminând orice dubiu. Să facem fotografii care să dovedească ascensiunea vârfului, să înregistrăm pe video o escaladă importantă, să lăsăm pitoane în puncte strategice ne-ar scuti şi ar scuti comunitatea alpiniştilor de o mulţime de necazuri.

Articolul 11. Sponsorizare şi Popularizare (în original: public relations )

        Principiu: Cooperarea dintre sponsori şi alpinişti trebuie să se bazeze pe o bună credinţă totală şi pe încredere reciprocă. Trebuie să permită alpinistului să-şi dea măsura integrală a posibilităţilor şi trebuie să crească vânzările sponsorului prin îmbunătăţirea produsului şi a imaginii .

1. Sinergia binevenită dintre alpinişti şi sponsori nu poate să dea roade decât dacă ambele părţi se situează la nivelul spiritului şi literei contractelor lor. Buna credinţă totală şi un stil de comunicare relaxat şi binevoitor sunt condiţiile unei cooperări durabile şi fructoase.
2. Pentru a-şi putea menţine şi îmbunătăţi nivelul performanţelor, alpiniştii sunt dependenţi de sprijinul permanent al sponsorilor lor. Din această cauză, este important ca sponsorii să continue să-şi susţină partenerii chiar şi după o serie de insuccese.
3. Pentru a-şi menţine propria credibilitate şi pentru a asigura succesul sponsorilor lor, alpiniştii ar trebui să reprezinte produse în care cred cu convingere. Alpinistul sponsorizat trebuie să sesizeze cu discreţie orice deficienţe ale produselor sponsorului şi să investească propria pricepere în îmbunătăţirea calităţii acestora.
4. Alpiniştii ar trebui să se reţină de la a reprezenta produse dăunătoare altor oameni, naturii şi cadrului ambiental.
5 .Alpiniştii trebuie să-şi îndeplinească îndatoririle faţă de sponsori cu meticulozitate, indiferent de fluctuaţiile emoţionale. Trebuie să demonstreze în mod convingător identificarea lor cu sponsorul şi produsele acestuia.
6. Sponsorul nu poate exercita presiuni asupra alpinistului pentru ca acesta să performeze, sub nici un motiv. În cazul în care devine evident că perioada de sportiv şi medium de publicitate de prima categorie s-a încheiat, contractul trebuie încheiat pe cale amiabilă.

Articolul 12. Alpinismul în societatea mediatică

        Principiu: Imaginea pe care o proiectează mijloacele media asupra alpinismului ajută la popularizarea acestui sport şi în acest fel contribuie la asigurarea viitorului său. În multe ţări această activitate fixează în conştiinţa marelui public alpinismul ca pe un important element de cultură. Din acest motiv, toate persoanele şi asociaţiile care au tangenţă cu acest sport trebuie să-şi aducă propria contribuţie pentru a prezenta publicului o imagine realistă şi pozitivă despre alpinism şi escaladă.

1. Asociaţiile şi practicanţii deopotrivă trebuie să facă toate eforturile pentru a informa în legătură cu situaţia la zi şi activităţile de alpinism şi escaladă în mod comprehensibil, corect şi în detaliu, în scopul de a prezenta publicului o imagine realistă.
2. Este în primul rând responsabilitatea asociaţiilor de alpinism să corecteze concepţiile greşite despre alpinism, foarte răspândite - de pildă confuzia dintre căţărare liberă şi solo “la liber” - şi să facă clar publicului că escalada este o activitate recreativă responsabilă de o valoare socială semnificativă.
3. Media ar trebui să se reţină de la a influenţa proiectele de alpinism prin prezentări care deturnează percepţia de la obiectivele lor calitative sau pun participanţii într-o lumină nefavorabilă.
4. Alpiniştii trebuie să facă efortul de a prezenta activitatea lor cu veridicitate. O relatare realistă, care se abţine de la comparaţii dubiose cu faţa nordică a Eigerului şi spune adevărul despre mijloacele tehnice utilizate, nu numai că favorizează credibilitatea alpinistului, dar şi reputaţia sportului său în faţa publicului.


        F. Adoptare şi implementare

Codul Muntelui va fi discutat şi adoptat de alpiniştii şi căţărătorii fruntaşi ai lumii la simpozionul Viitorul Sporturilor de Munte, care va fi organizat de Clubul Alpin Austriac la Innsbruck în Octombrie 2002.
Participanţii la simpozion se vor angaja să asigure publicitatea şi să câştige adepţi pentru Codul Muntelui, în ţara lor.
Codul va fi adoptat de Adunarea Generală a UIAA. Asociaţiile membre vor asigura aplicarea poziţiilor formulate de Cod în toate sectoarele importante ale organizaţiilor proprii. Acestea includ educaţia şi antrenamentul, relaţiile publice, activităţile de reamenajare ale traseelor şi promovarea expediţiilor.
Va fi sarcina Comisiei de Alpinism a UIAA să vegheze asupra manifestărilor deosebit de pozitive, sau deosebit de negative, să le laude sau să le sancţioneze în consecinţă.
În fiecare an Adunarea Generală va acorda un premiu celor mai remarcabile realizări pozitive şi va sancţiona nerealizările anului.
Următorul simpozion se va organiza în 2006, pentru a monitoriza efectele Codului Muntelui şi a-l dezvolta în continuare, dacă va fi necesar.

        De regulă ajungem alpinişti şi căţărători cu pretenţii mergând mai întâi pe poteci bătătorite de alţii şi urcând pe trasee deschise, curăţate şi lustruite de cei dinaintea noastră, uneori de-alungul anilor şi generaţiilor. N-ar trebui să-i uităm, indiferent că acum lucrurile au evoluat. Astfel de sentimente ne-ar feri de o mulţime de excese de toate felurile.
        Responsabilitatea autorităţilor, autorităţilor locale, ale autorităţilor sportive şi ale forurilor conducătoare ale alpinismului şi escaladei la nivel naţional este de a nu accepta ca alpinismul şi escalada să fie discriminate, în reglementările oficiale pe linie de sport, în raport cu alte sporturi.


Autor: UIAA
Vizualizări: 4714, Ultima actualizare: Joi, 24 Ian 2002


Comentariu
Fără foto marius-mihai miron, Vineri, 10 Mai 2002, 2:53

foarte interesant text...numai ca ma intreb daca acest cod va fi resdpectat...cel putin in romania...oricum, daca ar fi sa fie respectat cred ca este o initiativa remarcabila din partea UIAA, dar, la partea cu premierele, ma intreb acelasi lucru...

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii



© Copyright 1999-2020 www.alpinet.org