Alpinet Hărți Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Codul Muntelui
Postat de: Florian Mastacan in Materiale înscrise de Florian Mastacan


Adunarea generală a UIAA
St.Johann im Pongau Austria
13 octombrie 2001

ANEXĂ LA RAPORTUL COMISIEI DE ALPINISM,PUNCTUL (6)

Simpozionul “Viitorul sporturilor de munte” - Codul Muntelui
Birou: Articolul 7.4 de pe ordinea de zi
Adunarea generală: Articolul 3.6 de pe ordinea de zi

 

CODUL MUNTELUI


        A. Introducere

        Milioane de oameni practică alpinismul și escalada pe stâncă, pretutindeni în lume. În multe țări sporturile de munte au devenit un important factor al vieții de zi cu zi.
        Dezvoltarea sistemelor de valori în societatea modernă și în general creșterea gradului de conștientizare și-au pus amprenta și pe sporturile de munte. De pildă, față de o conștientizare în creștere a implicațiilor ecologice, dezbaterile în jurul problemei dreptului de acces al alpiniștilor și al cățărătorilor la zonele de interes pentru activitatea lor au condus la un proces de reflexie, ceea ce i-a determinat pe alpiniști să ia inițiativa în probleme care țin de ecologie.
        În interior au loc dezbateri aprinse în legătură cu stilul ascensiunilor, în principal în legătură cu legitimitatea utilizării unor mijloace ajutătoare pentru ascensiune prin pitoane de expansiune, corzi fixe sau oxigen suplimentar. Colaborarea necesară și adeseori fructuosă a cățărătorilor cu sponsorii comerciali a confruntat pe mulți dintre practicanții de frunte cu o întrebare firească legată de o formă de interacțiune care să nu sacrifice credibilitatea și integritatea sportului lor. Ultimul aspect, dar nu și cel mai puțin important, o agravare a asperităților sociale își crează un drum al său în alpinism, ceea ce provoacă o serioasă îngrijorare în comunitatea alpiniștilor.
        Am redactat acest Cod Etic ca răspuns la o dorință în creștere de a se formula niște reguli, neinstituționalizate dar explicite, pentru conduita alpiniștilor, adaptate imperativelor momentului. Codul se adresează tuturor celor interesați în sporturile de munte, fie că îi interesează hiking-ul sau trekking-ul pe munți, fie că sunt cățărători entuziaști sau dintre cei hotărâți să-și încerce puterile la limitele alpinismului de mare altitudine. Liniile de conduită sunt oferite ca o propunere și au fost formulate pentru a încuraja o discuție la nivel internațional avînd scopul de a stabili linia de consens a majorității asupra regulilor de comportare în toate aspectele relevante ale sporturilor de munte.


        B. Func ț iile Codului

        Codul cuprinde un sistem de valori, principii și reguli care permit formularea bazelor unei conduite recomandabile în activitatea de alpinism și cățărare pe stâncă. Deși formulează un set de valori care să sprijine luarea unor decizii în situații concrete, Codul nu conține instrucțiuni detaliate.

1. Codul definește valorile fundamentale ale momentului în alpinism și în escalada pe stâncă.
2. Codul conține principalele reguli de conduită pentru toate aspectele importante ale alpinismului.
3. Codul formulează criterii etice semnificative pentru evaluarea deciziilor în situațiile conflictuale și în alte situații nesigure.
4. Codul prezintă principiile etice în baza cărora publicul poate să evalueze evenimentele din alpinism și din escalada pe stâncă.
5. Codul familiarizează pe alpiniștii începători cu setul de valori și principiile morale.
6. Codul stabilește standarde potrivit cărora alți alpiniști pot să judece și, dacă este cazul, să condamne activitatea altor alpiniști.


         
C. Valori

Demnitate umană

        În acord cu Articolul 1 al Cartei Drepturilor Omului, Codul are la bază premiza că oamenii se nasc egali în demnitate și drepturi și trebuie să se comporte unul față de celălalt ca niște frați.

Viață, libertate, fericire

        Se înțelege de la sine că alpiniștii și cățărătorii aderă la drepturile inalienabile ale ființei umane afirmate de Thomas Jefferson – dreptul la viață, la libertate și la căutarea fericirii. Simțim o responsabilitate de o natură specială față de populația locală a zonelor de munte, al cărei drept la o viață demnă, hotărâtă de ea însăși, trebuie protejat pe toate căile.

O natură intactă

        Grație contactului nemijlocit cu natura, cățărătorii și alpiniștii conștientizează frumusețea și valoarea unui ambient sănătos și nevoia de a proteja flora și fauna în cadrul lor natural. “Nu lăsa urme” a fost întotdeauna ideea de bază a filosofiei noastre privind cadrul natural. Odată cu creșterea amenințării față de ecosistemele delicate din zonele montane ale întregii lumi, unul dintre angajamentele cele mai semnificative ale comunității oamenilor de munte a devenit protejarea speciilor de floră și faună puse în pericol, în zonele montane și în zonele falezelor de cățărare.

Solidaritate

        Sunt puține situații în care oamenii devin atât de dependenți unii de alții cum sunt alpiniștii într-un traseu dificil. Succesul și satisfacția realizărilor apar cu cea mai mare frecvență acolo unde spiritul de echipă și armonia membrilor este regula. Experiența comună a aventurii trăite intens într-un mediu care este natura însăși atenuează diferențierile generate de originea socială, de vârstă, de rasă, de religie sau de naționalitate. De aceea, alpinismul devine o cale de promovare a înțelegerii între oameni și între națiuni.

Adevăr

        Pentru că în alpinism performanța are loc de multe ori în absența martorilor și de adeseori nu poate fi documentată fără posibilitate de îndoială, specialiștii, ca și publicul, trebuie să se bazeze pe sinceritatea practicanților care aduc la cunoștința celorlalți realizările lor. Dacă arbitrariul ia locul sincerității, devine imposibil de stabilit nivelul de performanță al ascensiunilor, ceea ce privează sportul nostru de una dintre cele mai importante motivații ale sale.

Realizare

        Este convingerea noastră că toți oamenii - după ce necesitățile lor fizice imediate și nevoia de siguranță, dragoste și recunoaștere au fost satisfăcute - încearcă să se realizeze și pe alte planuri. Pentru milioane de oameni de pretutindeni, alpinismul și escalada devin un element semnificativ în căutarea realizării personale în viață. Aceștia caută prin alpinism suportul unui climat social prietenos, recunoaștere și inegalabila satisfacție a realizării prin performanță sportivă.

Excelență

        Tuturor alpiniștilor și cățărătorilor le place să aibă de a face cu situații care îi solicită din punct de vedere fizic și mental, și încearcă să facă față provocării în modul cel mai elegant dar și cel mai rațional cu putință. Mulți dintre practicanți fac eforturi pentru a-și ameliora posibilitățile. Fără un progres permanent acolo unde se situează limita maximă a performanței, alpinismul și-ar pierde mult din dinamismul său și din fascinația pe care o exercită.

Aventură

        Devenim intens conștienți de propriile performanțe atunci când - evoluând către limitele nostre proprii - ajungem să ne confruntăm concret cu obstacolele naturale pe care le reprezintă munții sau falezele și utilizând un minim de mijloace tehnice ajutătoare. Din acest motiv, riscul și aventura sunt factori importanți în alpinism. Senzația de intensă satisfacție pe care o poate oferi o ascensiune este rezultatul excitant al echilibrului dintre pericol și siguranță, la care se ajunge printr-un curaj stăpânit cu măiestrie, prin judecată rațională, prin controlul emoțiilor, prin responsabilitate și calități atletice.

Calitatea propriilor noastre valori

        Deși valorile care țin de personalitatea fiecăruia joacă un rol esențial în definirea alpinismului, trebuie să înțelegem că în orice problemă care ține de etică, primele sunt pe un loc secundar față de principiile umanitare și cele care țin de ambientul natural. A pune ideea de realizare individuală, performanța și aventura îniantea dreptului omului la viață și de nevoia de a salvgarda ambientul original al omului crează o incompatibilitate cu valorile umaniste ale alpinismului și escaladei. Constituie o responsabilitate pentru fiecare alpinist și cățărător să cântărească și să mențină în echilibru valorile sportului pe care-l practică, astfel încât alpinismul și escalada să-și mențină integritatea și să facă față evoluțiilor către egotism și rapacitate.


        D. Pluralismul Jocurilor Muntelui

        Alpinismul modern include o varietate de activități, care se întind de la hiking și bouldering la escalada pe faleze și la alpinism - ceea ce include și forme extreme de alpinism de mare altitudine și expediții de alpinism în Anzi sau Himalaya. Deși liniile de demarcație între diferite forme de alpinism nu sunt în nici un caz rigide, următoarele categorisiri fac posibilă prezentarea marii diversități a sporturilor de munte moderne într-o formă comprehensibilă.

Hiking și Trekking (în original: “Hiking and Trekking”)

       

Mersul către cabanele montane, către trecători și vârfuri în zona prealpină sau alpină este cea mai larg răspândită formă de alpinism. O plimbare de mai multe zile în zona înaltă a munților, în special în afara potecilor bătute, se numește astăzi un “trek”. Hiking-ul se transformă într-o formă mai angajantă de alpinism în momentul în care și mâinile sunt utilizate în ascensiune.

Ascensiunea traseelor amenajate (în original: Climbing Via Ferratas)

        Itinerariile în teren stâncos abrupt echipat cu cabluri de oțel și puncte fixe încastrate, din metal, devin din ce în ce mai populare. Un teritoriu rezervat pînă acum ascesiunilor tehnice pe stâncă este făcut accesibil printr-o infrastructură elaborată și sisteme speciale de protecție.

Alpinism clasic (în original: Classic Mountaineering)

        Un alpinist din această categorie parcurge în escaladă pasaje stâncoase de până la gradul 3 UIAA și urcă pante de zăpadă și ghiață de până la 40 de grade înclinație. fiintele tipice pentru această formă de alpinism sunt traseele clasice spre vârfurile din zona alpină.

Schi- Alpinism (în original: Ski Mountaineering)

        Aderenții acestei forme clasice de alpinism folosesc schiuri cu legături alpine sau telemark pentru a face ascensiuni pe munți sau pentru a traversa masive întregi. Datorită complexității calităților cerute practicanților, această formă de alpinism se numără printre cele mai pretențioase - și periculoase - forme de alpinism.

O ierarhizare a “Jocurilor Muntelui”

        Un sistem pentru a categorisi diferitele forme de alpinism, propus de Lito Tejada-Flores, s-a dovedit util prin felul în care a surprins multiplele fațete pe care le-a dobândit alpinismul modern. Fiecare tip specializat de “joc” al muntelui este definit de un set de reguli neformalizate dar exacte, astfel formulate încât stabilirea regulii jocului să fie efectiv dificilă și astfel interesantă. Cu cât este mai mare periculozitatea unui joc alpin din cauza ambientului natural, cu atât sunt mai vagi restricțiile în privința utilizării unui anumit echipament. Cu cât sunt mai reduse pericolele obiective, cu atât sunt regulile mai stricte.

Bouldering (în original: Bouldering)

        În “bouldering”, ideea este depășirea unor pasaje stâncoase situate la mică distanță de pământ, în mod normal fără o coardă de asigurare. Echipamentul permis se rezumă la încălțămintea pentru escaladă, un sac cu magneziu și - în zilele noastre - o saltea pentru amortizarea căderilor. Bouldering-ul se practică pe bolovani, pe stâncă naturală și pe obiecte create artificial.

Cățărarea pe structuri artificiale (în original: Climbing on artificial objects)

        Astăzi, majoritatea cățărătorilor folosesc pereți artificiali, fie acasă, fie într-o sală de sport, fie în aer liber, pentru antrenament și recreere. Competițiile, care au câștigat în popularitate în ultimele două decenii, reprezintă o formă intens specializată pentru acest tip de cățărare. Astăzi există competiții în diverse probe, “dificultate”, “vitez㔠și “bouldering”, cu regulamente stabilite de Comisia pentru Escaladă Competițională (International Council for Competition Climbing=ICCC) al UIAA.

Escalada de faleză (în original: Crag Climbing)

        Traseele între una și trei lungimi de coardă se numesc cățărare de faleză (în original: “crag” climbs). Prin faptul că sunt scurte și pentru că pericolele obiective lipsesc aproape cu desăvârșire, “etica” escaladei libere a căpătat, în ultimele două decade, recunoaștere internațională pentru acest tip de ascensiuni. Aceasta înseamnă că numai parcurgerea lor fără utilizarea mijloacelor artificiale fixate în stâncă pentru protecție contează.

Escaladă ca aventură și Escaladă ca sport (în original: Adventure Climbing and Sport Climbing )

        Terminologia modernă în materie de escaladă face diferențieri între manierele de escalad㠓de aventur㔠(escalada tradițională) și escalada sportivă (“de plăcere”).
        Escalada de aventură, sau de angajament (în original “trad” climbing), se caracterizează prin următoarele elemente:

Performanța este dată de rezistența nervoasă solicitată de escaladarea traseului.
Cățărătorul este răspunzător pentru plasarea protecțiilor sau trebuie să se descurce fără ele.
Greșelile liderului pot avea consecințe extrem de grave.

        Escalada sportivă sau “de plăcere” (în original “plaisir climbing”) se caracterizează prin:

Performanța este dată de gradul de dificultate tehnică a traseului escaladat.
Elementele atletice sunt predominante.
Protecțiile asigură integral securitatea.
Dacă mijloacele moderne de asigurare sunt utilizate în mod corespunzător, căderile liderului nu au, de regulă, consecințe grave.

        Manierele “de aventur㔠sau “sportiv㔠se aplică tuturor felurilor de escaladă cu asigurare cu ajutorul corzii (în original : “roped climbing”)

Escaladă continuă (în original: Continuous Climbing )

        Dacă ascensiunea unui traseu presupune un anume grad de seriozitate, iar retragerea din traseu pune probleme datorită lungimii sau caracterului surplombant al traseului, ea este categorisită drept “escladă continuă”. Pentru acest tip de trasee se pun aceleași probleme ca pentru escalada de faleză.

Mari pereți / Escaladă cu mijloace ajutătoare (în original: Bigwall / Aid Climbing )

        În acest joc al muntelui, dezvoltat în valea Yosemite, practicanții realizează ascensiunea unor pereți care nu pot fi urcați cu o tehnică stabilită limitativ. Ei încearcă să limiteze pe cât posibil forarea de găuri pentru fixarea mijloacelor de protecție sau de progresie, pentru a lăsa în urma ascensiunii realizate un minim de urme.

Ascensiuni alpine (în original: Alpine Climbing)

        Practicanții acestui “joc alpin” au de a face nu numai cu problemele puse de ascensiunea propriuzisă, dar și cu pericolele obiective, în condițiile adeseori ostile ale munților înalți. Pentru că în multe cazuri supraviețuirea nu depinde numai de aptitudinea de a face față problemelor tehnice ale unui itinerar dar în egală măsură de viteza de deplasare a echipei, regulile nescrise ale jocului alpin permit utilizarea pitoanelor și a altor mijloace ajutătoare pentru ascensiune. Cu toate acestea, începând cu ultima parte a anilor șaizeci, principiile cățărării libere s-au aplicat și în munții înalți. De unde, la începutul noii ere, se punea accent pe ascensiuni “la liber” a unor trasee care se făceau în mod normal “cu mijloace ajutătoare”, nu a durat mult ca noi ascensiuni de și mai mare dificultate - stabilite cu respectarea unor reguli mai stricte - să apară în munți. Acestea includ trasee de aventură extremă și ascensiuni sportive de o dificultate hedonistică.
         Un aspect important al ascensiunilor alpine îl reprezintă urcarea traseelor de gheață în munții de mare altitudine. Un tip de
escaladă pe gheață care a devenit recent popular este ascensiunea cascadelor înghețate, stalactitelor de gheață și a pereților verglasați. Traseele moderne mixte, stâncă plus gheață, combină mișcări de escaladă foarte pretențioase cu utilizarea colțarilor și a sculelelor de gheață. Jocul este guvernat de regulile cățărării libere. Cei mai înfocați adepți aleg chiar maniera de a nu-și asigura de mâini sculele de gheață. Traseele de gheață și mixt se întind de la treburi de o singur㠓lungime” la operațiuni de mare angajare la altitudini mari care pot să dureze câteva săptămâni.

Ascensiuni super-alpine

        Aceast ramură a alpinismului aplică regulile ascensiunilor alpine terenului de mare altitudine în zona vârfurilor de șase, șapte, sau opt mii de metri altitudine, mult timp rezervate tradiționalelor expediții. În jocul super-alpin, corzile fixe, ajutorul din afară și instalarea unor tabere succesive sunt toate respinse.

Ascensiuni de expediție

        S-au dezvoltat două forme ale acestui joc: Prima formă are funcția de a da posibilitatea cât mai multor membri să atingă vârfuri prestigioase din zona munților de mare altitudine pe traseul normal. Această formă optimizează probabilitatea de succes prin utilizarea nerestrictivă a porterilor, corzilor fixe, oxigenului artificial.
        Prin contrast, forma extremă de ascensiuni de expediție tinde să extindă limitele dificultăților tehnice depășite, cu ajutorul a ceea ce poate oferi echipamentul modern: corzi fixe, tabere instalate și depozite de echipament, în unele cazuri chiar oxigen.
        Diversele jocuri și “filosofii” privind siguranța corespund unor nevoi individuale diferite ale practicanților. Abundența formelor de manifestare în sporturile munților oferă satisfacția și sentimentul de realizare unui mare număr de oameni - un lucru care ne bucură.
        Pe de altă parte, ne opunem tendinței de a elimina complet pericolul din ascensiuni conform filosofiei “de plăcere”, care reduce sportul la aspectele sale motrice. Pentru că, fără pericol și incertitudine, ascensiunile își pierd elementul definitoriu - aventura. Să reușești ascensiunea unui traseu cu minimum de mijloace ajutătoare va fi întotdeauna considerat mai valoros decât ascensiunea
unui traseu cu o infrastructură perfectă.


        E. Principii și Norme Etice

Articolul 1. Responsabilitate individuală

        Principiu: Un alpinist sau un cățărător acționează în sportul său pe propria răspundere. El este răspunzător pentru securitatea proprie și cea a persoanelor cu care vine în contact în timpul unei ascensiuni. Atunci când luăm decizii, trebuie să ne bazăm numai pe propria conștiință și pe o judecată sănătoasă, fără să ținem seama de ceea ce se așteaptă de la noi.

1. Nici un efort nu este irosit atunci când o ascensiune se apropie de siguranța optimă . Linia de conduită este “bun simț practic”.
2. Alege-ți obiectivele conform posibilităților pe care le ai, conform posibilităților echipei și conform condițiilor concrete ale muntelui.
3. Asigură-te că ești echipat corespunzător pentru orice situație. Echipamentul adecvat poate diferi în funcție de condițiile obiective și gradul tău propriu de a controla situațiile.

Articolul 2. Spiritul de echipă

        Principiu: Coeziunea, acceptarea cu entuziasm a țelului comun, considerația pentru ceilalți membri ai echipei și disponibilitatea de a le promova interesele sunt cheia succesului pentru o experiență pozitivă și succesul ascensiunii. Trebuie să ne mobilizăm conștient, să fim pregătiți pentru a fi toleranți și gata să facem compromisuri pentru a ține în echilibru toate interesele și potențialitățile unei echipe.

1. Alpiniștii trebuie să se comporte astfel încât să le permită coechipierilor să-și pună integral în valoare propriile posibilități.
2. Viteza unei ascensiuni se bazează pe ritmul celui mai slab membru al echipei.
3. Liderul (informal) unei echipe îi ajută pe ceilalți membri ai grupului fără să încerce să-i domine.
4. Nici un coechiper nu trebuie lăsat singur în urmă, dacă aceasta îl pune în pericol.

Articolul 3. Comunitatea Alpiniștilor

        Principiu: Suntem datori să tratăm orice persoană pe care o întâlnim pe stâncă sau pe munte cu toată considerația și cu tot respectul. În condiții de izolare și în situații de mare încordare fizică sau nervoasă, este cu totul recomandabil să se urmeze regula de aur: poartă-te cu ceilalți așa cum ți-ar place să se poarte alții cu tine.

1. Pentru că nimic nu poate să otrăvească atmosfera mai rău decât lipsa de încredere, respectă proprietatea altora și nu accepta nimic care nu-ți este oferit. Înapoiază ceea ce găsești în trasee sau pe munte proprietarului de drept fără să ți se ceară.
2. Avertizează-i pe ceilalți despre potențiale pericole dacă constați că nu sunt avizați de existența lor sau le ignoră.
3. În traseele de faleză, evită să blochezi zone întregi lăsându-ți corzile să atârne dacă alții așteaptă să le vină rândul să urce.
4. Dacă într-un traseu mai lung se află mai mult de o echipă, fiecare trebuie să se preocupe de securitatea celorlalte. Lasă-i pe ceilalți să treacă, dacă sunt în mod evident mai rapizi.
5. Ca vizitatori, trebuie să respectăm “etica” respectivei zone.
6. Ceea ce spunem despre o ascensiune a noastră trebuie să respecte cu fidelitate evenimentele reale, fără a omite nici un detaliu. Trebuie să evităm să vehiculăm mai departe o informație, dacă nu i-am verificat veridicitatea. Atitudinile critice față de alți alpiniști trebuie exprimate în fața acestora, nu în spatele lor.
7. Să ne ajutăm unii pe alții cu informațiile la care noi am avut acces.

Articolul 4. Vizitatori într-o țară străină

Principiu: Ca oaspeți ai unor civilizații străine trebuie să avem o conduită politicoasă și condescendentă față de localnici, gazdele noastre! Vom promova relațiile intre națiuni dacă reușim să dezvoltăm o înțelegere pentru societatea lor, pentru religia lor și pentru modul lor de a face lucrurile. Experiența altor civilizații a influențat într-un mod semnificativ viața multor alpinști.

1. Poartă-te întotdeauna cu oamenii din țara gazdă cu bunătate și respect, considerându-i egali.
2. Respectă cu strictețe toate reglementările privind alpinismul și escalada din țara gazdă.
3. Este recomandabil să ne documentăm în legătură cu istoria, structura politică a societății, arta și religia țării vizitate, înainte de a porni în călătorie, pentru a ne lărgi capacitatea de a înțelege oamenii și ambianța în care trăiesc.
4.Este înțelept să deprindem unele cunoștințe de bază despre limba țării gazdă: formulele de salut, “vă rog” și “mulțumesc”, zilele săptămânii, ora, numeralele, etc. Este întotdeauna surprinzător să constați cât de mult îmbunătățește calitatea comunicării această mică investiție .
5. Nu pierde nici o ocazie să transmiți din cunoștințele tale în ale alpinismului localnicilor interesați. Expedițiile mixte, cu participanți alpiniști din țara gazdă, reprezintă cel mai potrivit aranjament pentru un schimb de experiență.
6. În multe țări, în special din afara emisferei vestice, lumea reacționează negativ - uneori fără să o arate - la expunerea unor părți ale corpului, neacoperite. Trebuie să le scutim pe gazdele noastre de astfel de experiențe neplăcute.
7. Evită cu orice preț să jignești sentimentele religioase ale gazdelor. A face bouldering pe o piatră sfântă este o blasfemie la fel ca și utilizarea uneia din crucile de pe vârfurile Alpilor ca masă de bar. Dacă anumite manifestări ale religiei lor ți se par de neînțeles, manifesă înțelegere și evită să exprimi păreri critice.
8. Acordă toată asistența posibilă localnicilor care au probleme. Un doctor de expediție este adeseori în situația de a face diferența dintre viața și moartea unui localnic bolnav.
9. Mulți alpiniști au demarat proiecte sociale pentru ajutorarea localnicilor pe care i-au întâlnit în expediții. Ar trebui să ne simțim încurajați și să intensificăm astfel de activități. Am primit atât de mult de la gazdele noastre din zonele de munte încât oricum putem face prea puțin ca să le compensăm bunătatea.

Articolul 5. Ghidul montan și clientul

        Principiu: Un ghid trebuie să facă tot posibilul pentru ca un client să rămână cu o impresie pozitivă în urma experienței montane de care a avut parte. Valoarea unei ascensiuni cu ghid constă nu atât în succesul ascensiunii cât în calitatea relației umane stabilite și experiența naturii.

1. Ghizii montani sunt specialiști de înaltă calificare și care au o extinsă experiență profesională. Serviciile lor presupun un ridicat grad de răspundere. Clientul trebuie să trateze ghidul cu tot respectul cuvenit și trebuie să se rețină de la o comportare sâcâitoare.
2. Traseul ales trebuie să fie potrivit nivelului clientului. Chiar și în circumstanțe nefavorabile, vreme proastă sau condiții cu totul adverse ale muntelui, tura nu trebuie să prezinte pericole exagerate, de natură să streseze în asemenea măsură clientul încât acesta să rămână cu o impresie neplăcută. Un ghid de munte care cedează tentației unui tarif mai mare pentru o tură care depășește posibilitățile clientului său, nu numai că pune în pericol clientul, dar și viitorul său profesional.
3. Pentru că siguranța clienților nu poate fi garantată în ascensiuni cu ghid pe vârfuri de opt mii de metri, servicul ghizilor, pe vârfuri de peste 7500 de metri, ar trebui să se limiteze la instalarea unei infrastructuri corespunzătoare, care urmează să fie utilizată de alpiniști pregătiți, în măsură să se descurce singuri.
4.Nu este corect ca un ghid să întrerupă o ascensiune înainte ca aceasta să fie finalizată, sub pretextul că vremea este în înrăutățire sau clientul nu este suficient de pregătit pentru traseu, numai pentru ca astfel este în măsură să plece în tură cu un alt client, pentru un câștig suplimentar
5. Clientul trebuie să accepte deciziile ghidului și să-i urmeze instrucțiunile fără să se opună pentru că, în cele mai multe cazuri, clientul nu este în măsură să aprecieze corect factorul risc implicat.
6. În urgențe, ghidul trebuie să facă tot ceea ce este în puterea sa pentru a evita o situație periculoasă pentru clientul său. În cazul cel mai grav, obligația ghidului este să-și riște chiar și viața.

Articolul 6. Urgențele

        Principiu: Dacă o persoană pe care o întâlnim - indiferent că este un coleg alpinist, un porter sau un alt localnic - are nevoie de ajutor, trebuie să facem tot ceea ce ne stă în puteri să acordăm un ajutor specializat cât mai repede cu putință. În alpinism nu exist㠓zonă liberă de moralitate”!

1. Dacă ajutorul printr-o instanță oficială - de pildă serviciul de salvare montană - nu este posibil și suntem în situația de a acorda ajutor, suntem obligați să acordăm persoanelor în dificultate tot sprijinul posibil, dacă acest lucru este posibil fără să ne punem pe noi înșine într-un pericol exagerat.
2. A ajuta pe cel aflat în dificultate are o prioritate absolută față de a ne realiza țelurile proprii pe care ni le-am stabilit ca alpiniști. A salva o viață sau a reduce șansele de infrmitate ale unei persoane rănite este infinit mai valoros decât cea mai dificilă dintre premiere.
3. Metodele pentru asigurarea supraviețuirii nu trebuie întrerupte decât dacă decesul unei victime accidentate sau a unei persoane bolnave a fost stabilit fără nici un fel de dubiu.

Articolul 7. Cei care mor și morții

        Principiu: Datorită periculozității sportului lor, alpiniștii pot să se confrunte cu pericole de moarte și cu decese. Trebuie să contribuim în a face trecerea cât mai armonioasă cu putință, să tratăm corpul decedatului cu tot respectul și să facem tot ce este în puterea noastră pentru a ușura suferința celor apropiați.

1. Dacă circumstanțele o permit, vom însoți prietenul care este pe moarte într-un mod adecvat, astfel încât circumstanțele exterioare să fie cât mai agreabile cu putință.
2. Dacă se poate, trebuie să ne ocupăm de corpul decedatului așa cum el/ea și-ar fi dorit-o.
3. Dacă nu este posibilă salvarea corpului, trebuie asigurată o documentație fotografică amănunțită, localizarea exactă a corpului trebuie stabilită și notată în schița unei hărți.
4. Dacă este necesar, îmbrăcămintea decedatului trebuie examinată pentru actele de identitate și recuperarea obiectelor personale.
5. În cursul acestei examinări trebuie făcute fotografii, deoarece detalii minore ale hainelor și echipamentului pot fi necesare la identificarea persoanei decedate.
6. Bunuri personale precum aparat de fotografiat, jurnal, caiet de note, fotografii, scrisori și alte obiecte personale trebuie păstrate pentru cei afectați.
7. La întoarcerea în civilizație, trebuie făcute toate eforturile pentru identificarea persoanei decedate și pentru punerea la dispoziția familiei decedatului a bunurilor acestuia.

Articolul 8. Natură și ambient

        Principiu: Alpiniștii și cățărătorii sunt obligați să-și desfășoare activitatea într-o manieră de respect a ambientului și să apere activ natura în activitatea lor. În multe cazuri, este vorba de un mediu fragil care asigură supraviețuirea unor specii de floră și faună amenințate, supraviețuirea acestora fiind dependentă de măsuri speciale de protecție.

1. Să respectăm măsurile de protecție ale cadrului natural și să avem grijă ca și colegii noștri alpiniști să respecte această regulă.
2. Dacă este posibil, să ne programăm călătoria până la destinație cu transportul public sau o coloană de mașini, pentru a reduce la un minim traficul .
3. Pentru a evita eroziunea și a nu deranja viața sălbatică, să folosim pe drumul de apropiere sau la coborâre numai potecile existente, iar în spațiile naturale nefrecventate să alegem traseul cel mai compatibil cu protecția ecologică.
4. Să încercăm să deranjăm cât mai puțin viețuitoarele, evitând gălăgia.
5. În perioadele în care păsările care trăiesc pe falezele stâncoase ouă sau cuibăresc, popularea cuiburilor și a altor locuri de cuibărit este la limită. De îndată ce aflăm ceva despre începutul clocitului trebuie să ne anunțăm colegii cățărători și să ne asigurăm că activitatea începtează în respectiva zonă
6. În timpul premierelor, să fim atenți să nu perturbăm speciile rare de animale și plante. Atunci când echipăm trasee sau suntem în căutarea altora noi, să luăm toate măsurile pentru a minimaliza efectul asupra ambientului natural.
7. Nu numai că trebuie să ne evacuăm propriile resturi de pe munte, dar trebuie să adunăm și orice gunoaie lăsate de alții.
8. În lipsa instalațiilor sanitare, pentru necesitățile fiziologice, să menținem o distanță adecvată față de case, locuri de campare, izvoare, râuri sau lacuri, luînd măsuri pentru a nu dăuna ecosistemului și asigurându-ne că nu jignim sentimentele estetice ale altora. În zonele foarte frecventate și cu un nivel redus de activitate biologică, alpiniștii trebuie să meargă până acolo încât să-și ambaleze resturile biologice.
9. În alpinismul de mare altitudine, locul unde se instalează taberele trebuie menținut curat, trebuie evitată acumularea gunoaielor sau trebuie asigurată în mod adecvat îndepărtarea lor . Orice echipament tehnic - corzi fixe, corturi, butelii de oxigen - trebuie să fie evacuat de pe munte.
10. Consumul de energie trebuie redus la un minimum. În special în țările unde există o penurie de lemn, evitați tot ceea ce contribuie la continuarea declinului pădurilor.
11. În cazul conflictelor în legătură cu accesul, proprietarii, autoritățile și asociațiile trebuie să negocieze pentru a se ajunge la soluții satisfăcătoare pentru fiecare dintre părți.
12. Să particpăm activ la implementarea acestor reguli, prin publicitatea pe care le-o facem și contribuind la infrastructura necesară.
13. Să fim activi la nivel politic, alături de asociațiile de alpinism și alte grupările ecologiste, pentru protejarea habitatului original și a ambientului natural.

Articolul 9. Stil și excelență

        Principiu: Este mai puțin important dacă reușești o ascensiune decât cum o realizezi.În orice formă de alpinism, “stil“ (în original “good style”) înseamnă să reduci mijloacele tehnice ajutătoare la un minim absolut necesar. Cățărătorii și alpiniștii care nu sunt în măsură să realizeze o ascensiune conform standardelor acceptate, ar trebui să se abțină de la tentativă.

1. Stilul de dorit pentru a realiza un traseu de escaladă (în original: to do a free climbing route) este o ascensiune “la vedere”-”rotpunkt” (în original: on sight-redpoint-ascent).
2. Cățărătorii trebuie să se abțină să sporească numărul protecțiilor existente în trasee. Când punem în practică un proiect de măsuri de “reamenajare”, trebuie să facem efortul de a menține caracterul original al traseului.
3. Dacă este posibil, trebuie să ne reținem în a utiliza un lanț de tabere instalate și corzi fixe și ca alternativă să ne orientăm către o ascensiune în stil alpin, dintr-o singură încercare, fără ajutor exterior.
4. Utilizarea oxigenului artificial trebuie limitată la scopuri medicale.
5. Rețineți-vă de la utilizarea oricăror substanțe ilegale în alte sporturi dacă utilizarea lor nu este prescrisă ca medicament.

Articolul 10. Premiere

        Principiu: O premieră ar trebui să fie încercată numai dacă ascensiunea poate fi realizată într-o manieră curată din punct de vedere al ambianței, dacă este compatibilă cu regulamentele locale și nu afectează în nici un fel pretențiile altor alpiniști. Premiera unui traseu sau a unui vârf este un act de creație care, în multe cazuri, reflectă stilul personal al practicantului.

1. În zonele alpine, premierele trebuie realizate de jos în sus, fără incursiuni de sus.
2. Trebuie utilizate toate mijloacele de protecție “naturale” posibile - nuci, friend-uri etc.
3. În principiu, este decizia primului ascensionist să stabilească standardul de protecție al traseului său. Totuși, în zonele desemnate drept virgine (în original: wilderness) de către comisia de acces responsabilă, pitoanele de forare trebuie limitate la un minimum absolut.
4. În timpul premierei traseelor cu mijloace ajutătoare (în original: aid climbs) forarea de găuri și fixarea în acest fel de puncte de sprijin trebuie limitată la un minim absolut; la o forare se recurge numai în ultima instanță.
5. Caracterul independent al variantelor nu trebuie compromis.
6. Dacă un traseu a fost încercat de către o echipă fără să fi fost utilizate pitoane de expansiune și nu a fost abandonat în mod explicit, candidații la respectivul traseu, cu un standard etic mai modest, trebuie să aștepte o perioadă de trei ani de la prima tentativă a predecesorilor.
7. Disputele privind premierele trebuie rezolvate într-o manieră demnă de cele mai bune tradiții ale alpinismului.
8. Când raportăm efectuarea unor premiere, este necesar să respectăm adevărul în cele mai mici detalii. Datele privind documentarea includ: lungimea traseului, itinerariul (Notă: probabil lipsă în text), altitudinea punctului său cel mai înalt, dificultatea, numărul și localizarea punctelor fixe de protecție sau progresie, utilizarea corzilor fixe și a oxigenului suplimentar, datele și durata ascensiunii, ca și numărul și localizarea taberelor și bivuacurilor.
9. Trebuie să documentăm ascensiunea noastră eliminând orice dubiu. Să facem fotografii care să dovedească ascensiunea vârfului, să înregistrăm pe video o escaladă importantă, să lăsăm pitoane în puncte strategice ne-ar scuti și ar scuti comunitatea alpiniștilor de o mulțime de necazuri.

Articolul 11. Sponsorizare și Popularizare (în original: public relations )

        Principiu: Cooperarea dintre sponsori și alpiniști trebuie să se bazeze pe o bună credință totală și pe încredere reciprocă. Trebuie să permită alpinistului să-și dea măsura integrală a posibilităților și trebuie să crească vânzările sponsorului prin îmbunătățirea produsului și a imaginii .

1. Sinergia binevenită dintre alpiniști și sponsori nu poate să dea roade decât dacă ambele părți se situează la nivelul spiritului și literei contractelor lor. Buna credință totală și un stil de comunicare relaxat și binevoitor sunt condițiile unei cooperări durabile și fructoase.
2. Pentru a-și putea menține și îmbunătăți nivelul performanțelor, alpiniștii sunt dependenți de sprijinul permanent al sponsorilor lor. Din această cauză, este important ca sponsorii să continue să-și susțină partenerii chiar și după o serie de insuccese.
3. Pentru a-și menține propria credibilitate și pentru a asigura succesul sponsorilor lor, alpiniștii ar trebui să reprezinte produse în care cred cu convingere. Alpinistul sponsorizat trebuie să sesizeze cu discreție orice deficiențe ale produselor sponsorului și să investească propria pricepere în îmbunătățirea calității acestora.
4. Alpiniștii ar trebui să se rețină de la a reprezenta produse dăunătoare altor oameni, naturii și cadrului ambiental.
5 .Alpiniștii trebuie să-și îndeplinească îndatoririle față de sponsori cu meticulozitate, indiferent de fluctuațiile emoționale. Trebuie să demonstreze în mod convingător identificarea lor cu sponsorul și produsele acestuia.
6. Sponsorul nu poate exercita presiuni asupra alpinistului pentru ca acesta să performeze, sub nici un motiv. În cazul în care devine evident că perioada de sportiv și medium de publicitate de prima categorie s-a încheiat, contractul trebuie încheiat pe cale amiabilă.

Articolul 12. Alpinismul în societatea mediatică

        Principiu: Imaginea pe care o proiectează mijloacele media asupra alpinismului ajută la popularizarea acestui sport și în acest fel contribuie la asigurarea viitorului său. În multe țări această activitate fixează în conștiința marelui public alpinismul ca pe un important element de cultură. Din acest motiv, toate persoanele și asociațiile care au tangență cu acest sport trebuie să-și aducă propria contribuție pentru a prezenta publicului o imagine realistă și pozitivă despre alpinism și escaladă.

1. Asociațiile și practicanții deopotrivă trebuie să facă toate eforturile pentru a informa în legătură cu situația la zi și activitățile de alpinism și escaladă în mod comprehensibil, corect și în detaliu, în scopul de a prezenta publicului o imagine realistă.
2. Este în primul rând responsabilitatea asociațiilor de alpinism să corecteze concepțiile greșite despre alpinism, foarte răspândite - de pildă confuzia dintre cățărare liberă și solo “la liber” - și să facă clar publicului că escalada este o activitate recreativă responsabilă de o valoare socială semnificativă.
3. Media ar trebui să se rețină de la a influența proiectele de alpinism prin prezentări care deturnează percepția de la obiectivele lor calitative sau pun participanții într-o lumină nefavorabilă.
4. Alpiniștii trebuie să facă efortul de a prezenta activitatea lor cu veridicitate. O relatare realistă, care se abține de la comparații dubiose cu fața nordică a Eigerului și spune adevărul despre mijloacele tehnice utilizate, nu numai că favorizează credibilitatea alpinistului, dar și reputația sportului său în fața publicului.


        F. Adoptare și implementare

Codul Muntelui va fi discutat și adoptat de alpiniștii și cățărătorii fruntași ai lumii la simpozionul Viitorul Sporturilor de Munte, care va fi organizat de Clubul Alpin Austriac la Innsbruck în Octombrie 2002.
Participanții la simpozion se vor angaja să asigure publicitatea și să câștige adepți pentru Codul Muntelui, în țara lor.
Codul va fi adoptat de Adunarea Generală a UIAA. Asociațiile membre vor asigura aplicarea pozițiilor formulate de Cod în toate sectoarele importante ale organizațiilor proprii. Acestea includ educația și antrenamentul, relațiile publice, activitățile de reamenajare ale traseelor și promovarea expedițiilor.
Va fi sarcina Comisiei de Alpinism a UIAA să vegheze asupra manifestărilor deosebit de pozitive, sau deosebit de negative, să le laude sau să le sancționeze în consecință.
În fiecare an Adunarea Generală va acorda un premiu celor mai remarcabile realizări pozitive și va sancționa nerealizările anului.
Următorul simpozion se va organiza în 2006, pentru a monitoriza efectele Codului Muntelui și a-l dezvolta în continuare, dacă va fi necesar.

        De regulă ajungem alpiniști și cățărători cu pretenții mergând mai întâi pe poteci bătătorite de alții și urcând pe trasee deschise, curățate și lustruite de cei dinaintea noastră, uneori de-alungul anilor și generațiilor. N-ar trebui să-i uităm, indiferent că acum lucrurile au evoluat. Astfel de sentimente ne-ar feri de o mulțime de excese de toate felurile.
        Responsabilitatea autorităților, autorităților locale, ale autorităților sportive și ale forurilor conducătoare ale alpinismului și escaladei la nivel național este de a nu accepta ca alpinismul și escalada să fie discriminate, în reglementările oficiale pe linie de sport, în raport cu alte sporturi.


Autor: UIAA
Vizualizări: 4407, Ultima actualizare: Joi, 24 Ian 2002


Comentariu
Fără foto marius-mihai miron, Vineri, 10 Mai 2002, 2:53

foarte interesant text...numai ca ma intreb daca acest cod va fi resdpectat...cel putin in romania...oricum, daca ar fi sa fie respectat cred ca este o initiativa remarcabila din partea UIAA, dar, la partea cu premierele, ma intreb acelasi lucru...

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii



© Copyright 1999-2019 www.alpinet.org