Alpinet Hărți Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Jurnale - 13-14 mai 2006 :: Pe Leaota (2133 m alt)

13-14 mai 2006 :: Pe Leaota (2133 m alt)

Fotografii din LEAOTA


    In gara Sinaia, sunt cules de catre Pit (Marian Radu), si dupa ce imi arunc rucsacul in portbagaj, pornim la drum.Manastirea Trecem pasul dintre Valea Prahovei si Valea Ialomitei, spre Moroeni, pe o sosea destul de stricata, si coboram spre Fieni, orasul de unde este una din intrarile in Leaota. Suntem cinci de toti, iar undeva prin traseu, ne-a luat-o inainte Zoli, care a fost mai matinal la plecare (a fugit cu autobuzul Brasov – Targoviste). In micul orasel de pe Valea Ialomitei, ne aprovizionam cu ce ne mai lipsea din rucsaci, dupa care o luam la deal, pe Valea Ialomicioarei, spre manastirea « Adormirea Maicii Domnului ». Dupa ce iesim din Runcu, drumul se strica, intr-un forestier cu zone bune si zone rele. Nu trec cativa kilometri, si vazand ca tot ne taram cu scutul masinii prin bolovani, decidem sa ne dam jos, ramanand ca doar Marian si rucsacii sa mearga mai departe cu masina.Anuntul

    Pe langa noi curge Ialomicioara, venind de sub poalele Leaotei. O luam la pas rapid, spre manastirea de la poalele muntelui, tinand si noi sa nu-l lasam pe Marian sa ajunga cu prea mult inaintea noastra. Dupa aproape un ceas de drum forestier, zarim WV cu numar de Brasov, parcat langa rau, si pe sofer, cu aparatul foto sun brat la pozat de floricele. Stam cateva minute bune, sa ne tragem sufletul dupa alergatura. Langa noi, opresc doi biciclisti, porniti la o tura de forestiere, dupa cum se vedea. Intram repede in vorba, si-i intrebam daca au de gand sa urce Leaota (ar fi ceva interesant, la care eu nu prea m-as incumeta, ca nu m-ar tine gambele). Ehh, au iesit si ei la o plimbare pana la manastire, din cate ne povestesc. Surpriza mare avea sa fie, cand ajuns acasa, voi afla ca asa m-am cunoscut cu Radu Hera, colegul de la Alpinet. Surpriza mare si pentru mine si pentru el, si pentru Marian, cand aveam sa-i spun. Ce mica e lumea uneori. Radu venise cu sotia la o plimbare cu bicicletele, ne-am salutat ca doi turisti ce se intalnesc pe munte, am schimbat cateva vorbe … si acasa, intamplator, a vazut in statusul meu de la messenger, ca am fost in Leaota in acelasi week-end cu el.

Marian    Ne luam rucsacii in spinare, si traversam curtea manastirii. Se investeste mult pe aici, caci din cate am vazut isi construiesc maicutele ditamai vila de chilii, iar maicuta sefa, se plimba cu masina de teren Mazda, lasand privirea in jos cand o salutau turistii din poteca. De la manastire spre cabana Leaota, alegem varianta cu drumul de caruta. Dar pana sa ajungem in drum, taiem primele serpentine drept pe cumpana de ape, chinuindu-ne spatele si picioarele, cu geamantanele noastre in carca. Cand am ajuns la drum, eram uzi de parca trecuse furtuna peste noi. Ei, acum parca era mai bine, caci urcam agale, pe un drumeag lat, mirosind verdele de primavara. Si ca sa nu ne fie efortul prea mare, drumul se tinea in serpentine, de-alungul culmii, fara sa ne faca panta prea mare. La cate un popas pe marginea lui, la umbra unui brad, ne trageam sufletul, si mai pierdeam cateva minute fotografiind florile de munte, ce odata cu luna mai si-au scos nasucul de sub pamant. Stana de sub Romanescu
     Cum de Zoli nu am dat pe drum, ne imaginam deja ca el era de mult la cabana si ne astepta acolo, asa ca nu ne faceam prea multe griji in privinta lui. Telefoanele erau fara folos pe aici, caci daca interes ba, nici semnal nu-i. Dupa o ora si jumatate de urcus pe placutul drum, un luminis se iteste inaintea ochilor. Un acoperis parca se vede printre brazi, semnalandu-ne ca am ajuns langa cabana. Ne udam buzele cu apa de la izvor, si iesind la lumina, dam nas in nas cu Zoli care ne face cu mana in semn de bun venit. Suntem la Leaota, cabana situata la o altitudine de 1330 metri dupa harta, si 1314 dupa ce scrie pe ea.
    Cateva raze de soare ne mangaie odihnitor, astfel ca dam jos rucsacii si ne asezam la mesele din fata cabanei. Frumos loc mai este aici … o curte dreapta, cu iarba multa, brazi de jur imprejurul poienii. Loc numai placut pentru a gasi o cabana primitoare de munte. Din pacate soarta Leaotei a fost alta. De cativa ani este in litigiu intre Combinatul de Oteluri Speciale din Targoviste (care ar fi stapanul ei) si se pare ca Romsilva (fara sa fie o sursa sigura). In tot acest timp ea a fost inchisa turistilor, pe motivul ca nu ar mai avea cazarmament (asa scria pe un afis scris de mana, intr-un mod destul de agramat si Emi sub Leaotaprimitiv), realitatea fiind cu totul alta … ca nici unei parti nu-i pasa de turisti, ci doar de titlul de proprietate. Ajunsi acolo, am fost intampinati de cabanier si fiul sau, care ne-au luat tare din start, cum ca este inchisa cabana, cum ca nu se face cazare sub nici o forma (nici macar a fortei majore), ca nu avem voie nici sa punem cortul in perimetru, ca nici macar sa sedem in perimetrul ei ne este interzis … am ramas destul de mirat de o asa atitudine … si intr-un loc atat de deosebit.
     Am stat asa cateva ore, odihnindu-ne pe prispa cabanei, adapostiti de rapaielile scurte de ploaie, asteptand sa se faca o supa fierbinte, asteptand sa ajunga si colegii ramasi mai in urma, si ignorand cabanierul care voia sa ne alunge de acolo. Pana la urma s-a lasat si dansul moale, vazand ca nu are cu cine sa se certe si vazand ca se lasa inserarea (si probabil voia sa ajunga si omul acasa), s-a oferit sa ne cazeze in anexe (desi initial refuzase pe considerentul ca are 5 locuri si noi suntem 6 si ca el cazeaza numai pe cine vrea). Prin urmare, a ajunge la Leaota, stiind ca e cabana, si a te baza pe faptul ca te vei caza acolo, este un risc asumant, in functie de toanele celui ce administreaza cabana.
      Dupa ce am lamurit treaba, si am platit omul, a plecat linistit la vale, iar noi am ramas singuri in pustietate, dar cazati dom`le. Asa ca ne-am pus pe facut masa, am tras si un foc omenesc, cu niste slanina prajita si ceapa, asa cum pica numai bine la niste oameni flamanzi. Seara si intunericul ne-au trimis apoi la somn, cu gandul la ziua de maine.

     Dimineata, cerul era senin, asa cum prognozasera si meteorologii. Lumea dormea dusa, mai putin nea Zoli, care se trezise de cu rasarit, si-si savura cafeaua la bancutele din fata cabanei. Voiam sa plecam spre varf. I-am intrebat pe ceilalti daca vin, dar din partea lor am primit cate un mormait somnoros ca un raspuns negativ. Saracul Marian era cel mai napastuit, chinuindu-l de cateva  zile o masea de minte ce s-a apucat tocmai acum sa iasa.
     Asa ca am ramas numai noi doi, eu si cu nea Zoli. Ne-am luat doua-trei lucruri de vreme rea la noi, bidonul de apa si voia buna si am pornit la drum. Am iesit din curtea cabanei pe drumul de care, ce ducea mai sus la o stana. Prin padure mergeam ca pe o promenada, cu soarele in linii printre crengile copacilor, amintindu-ne de aleea de sub Tampa. Dupa cateva minute bune de urcat, am iesit intr-o mare poiana, unde am intalnit stana de sub Romanescu (care era stana zdravana, nu gluma, cu pereti de piatra, ziditi bine, cu tenciuala; cred ca era un loc numai bun de bivuac, de nu o scoteam la cale cu cabanierul). De la stana, am inceput sa urcam mai zdravan, pe la liziera padurii, pana am dat de un mototoi, pe care era si un stalp indicator

Leaota (2133 m)

De aici eram in gol alpin. Inspre Leaota se vedea toata culmea acea lunga, care o tot tinea pe la 1700-1800 metri, kilometri intregi. Cerul era variabil, dar nici o urma nu dadea semne ca ar vrea sa ploua in aceasta zi frumoasa de mai. De pe mototoi, dupa ce am admirat indelung imprejurimile (la mare distanta de noi se vedea Furnica din Bucegi), am inceput sa urcam usor spre culmea principala, spre primul varf mai inalt din zona, Romanescu. Chiar sub el, am dat de drumul alpin, construit nu stim in ce scopuri, din Valea Dambovitei pana aici. Ajunsi in drum stiam ca avem cale lunga pana sub Leaota, tinand curba de nivel pe sub cateva varfuri greoaie, prin niste Zoli pe Leaotalocuri ce semanau foarte mult cu Muntii Baiului. In jurul nostru, pe marginea drumului, pe langa petice de zapada, iesisera la soare campuri intregi de branduse, tinand sa ne spuna ca iernii i s-a transmis un « hai pa » hotarat, asteptand caldura verii.

    Dupa primele curbe, am vazut doua varfuri inzapezite, si parca un pic gemene. Prima oara am cazut amandoi in capcana de a zice « Leaota !!» Dar nu era sa fie. Ne-am dumirit imediat, scotand harta, ca sunt varfurile Rateiului (cel mai inalt, avand 2018 m altitudine). Eram sub varful Frumuselu, si spre dreapta se lasa un drum larg pana la o stana construita la liziera padurii. Ar fi fost un interesant loc de bivuac si aceasta stana, si eram mult mai aproape si de varf. Pe drum incepem sa trecem pe langa petece mari de zapada, printre care au mai rasarit si branduse, in lupta dintre primavara si iarna. Soarele incepe sa arda tot mai tare, si nici nu simtim cand trecem si de varfurile Frumuselu si Vaca, dand nas in nas cu Leaota. Emi pe LeaotaIn sfarsit vedem varful. De aici analizam si pe unde sa urcam spre punctul cel mai inalt, astfel incat sa nu calcam prea multa zapada (nestiind de jos cum este situatia in culme, mi-am luat si coltarii in rucsacel, caci in ultima saptamana a tot dat cu zapada). Am ramas uimiti sa vedem ca este destul de putina zapada pe culme. Doar versantii erau mai inzapeziti, culmea principala fiind libera. Mai aveam de strabatut ceva cale pana in saua de sub Leaota, lasand in stanga Vf. Tancavei (1823 metri), pana in mica curmatura din care se desparte drumul in doua. La stanga, taiata in munte, este calea spre Valea Dambovitei (frumos ar fi pe aici cu bicicleta), la dreapta drumul alpin taie coasta muntelui pana sub Ratei, intre el si Leaota, undeva la 2000 metri. Facem un mic popas (in care eu profit sa fotografiez cornisele de pe coasta nord-vestica a muntelui) dupa care abordam varful.
     Diferenta de nivel, de aproape 400 metri, ne stoarce puterile. Mie cel mai greu imi pare sa calc iarba uscata, cu bocancii de iarna (ehh, n-am vrut sa ma ud prin prea « multa » zapada pe care o asteptam). Urcam mai abrupt, pana la primul umar, de unde vedem iarasi varful. In stanga, suntem la limita culmii, deasupra abruptului ce se lasa spre Valea Dambovitei (unde zapada inca troneaza bine, si se tine de creasta prin cornise de cativa metri). Traversam cateva limbi de zapada (ce parca ar putea fi si ele ocolite la o adica), dupa care vedem momaia de pe varf. Am ajuns. Suntem la cota maxima din Leaota, la 2133 metri altitudine.

- Hai noroc Leaota
- Bine ati venit, oameni buni.

    De jur imprejur, numai munti inzapeziti … SoparlicaIezerul, Craiul si mai aproape Bucegii, unde vaile de sub Omu sunt pline de zapada. Odata sositi pe varf, a inceput si vantul sa sufle mai tare. Nu mai tine in tricouri, si nu mai stam nici prea mult pe culme. Parca e mai bine la adapostul culmii pe sub care am venit. Inspre Ratei, culmea Leaotei coboara insotita de zapada, dar sub varful vecin, zapada isi pierde vigoarea si se stinge in iarba uscata, pe care n-a trezit-o inca primavara la viata.
     Coboram pe unde am urcat. Mai sunt si alte urme, semn ca recent, de cateva zile, s-a urcat varful, caci sunt prin zapada proaspata, de la ultima ninsoare. Inapoi drumul pare mai scurt. Asa e intotdeauna. Trecem repede prin Saua Tancavei, pe sub Vaca, Frumuselu si Romanescu, odihnindu-ne doar intr-un singur loc, unde din zapada veche se nastea un izvor.La Cabana Leaota Deja pe sub Romanescu parca ne durea picioarele … mai mult cu gandul la cabana, si la mancare. Aproape de padure, deranjam de la soare o soparla frumos colorata, dupa care, intrati pe langa padure, ne dam seama ca nu suntem singuri in Leaota. Un cuplu mai in varsta, urca incet incet spre varf, trecand pe langa noi.
      La stana facem un mic popas, sa-l salutam pe Marius, ce iesise si el la miscare, dupa care o luam la pas spre cabana. Marian si Carmen, stau tolaniti la soare … trezindu-ne si noua pofta. Aruncam bocancii din picoare si parca e altceva. Dupa ce mancam ne mai tolanim si noi un pic la soare, atipind chiar un la un moment. Se lasa dupa-masa. Trebuie sa o luam la vale. Ne luam ramas bun de la cabana, cu o fotografie de grup, dupa care intindem pasul la vale. Intr-o ora suntem la manastire, unde gasim si masina. Din pacate, iar avem de mers pe jos, drumul fiind prea prost pentru atata incarcatura, iar noi inmultindu-ne intre timp.
     Forestierul parca nu se mai termina … In dreapta lasam la cate un luminis, grupulete de oraseni iesiti la gratar, bucurandu-se de soare, de mici, de bere si mai mereu lasandu-si « semnatura » in urma, prin gunoaie si resturi. Mai avem parte si de un manelist nervos, care dorind sa-si impresioneze prietena, copilot, da claxoane pe langa noi, cu manelele urland la maxim prin geamurile deschise, si facand ture in sus si in jos, de parca nu avea pe unde sa-si consume surplusul de benzina.


     La capatul drumului forestier ne reunim trupa, ne suim cu greu in masina si o luam spre Fieni. Aici ne vom desparti. Masina spre Targoviste si Bucuresti, iar eu si cu Zoli la ocazie spre Brasov … ca doar autobuzul trecuse la deal de mai bine de o ora. N-am scapat nici asta data de ghinion la ocazie. E duminica, spre Sinaia nu urca nici naiba, doar un microbuz obosit care ne duce in Moroeni. Mai avem 25 de kilometri, si nici o solutie. Pana la o Dacie … care trage dreapta si ne zice ca ne duce oriunde daca dam banul. Hopa, un rechin la drumul mare. Acu` de voie de nevoie pare singura solutie. Asa ca negociem … nici prea prea nici foarte foarte … 250.000 amandoi, pana la Sinaia. Cam multi bani, dar mult mai putin ca la Taxi. Asa ca acceptam. Rechinu`, un vagabond din asta mai nervos, de prin Fieni, tine sa ne arate pe drumul prost ca Dacia lui din `87 e mai tare ca toate jipanurile ce le depaseste pe drum … cam cu emotii excursia, da` numai bine, ca ajungem in gara Sinaia pe la 6 jumatate, cu cinci minute inaintea trenului. Nici nu visam … Urcam in tren, cu nasul, caci timp de bilete nu a mai fost. In gara, surpriza, ma trezesc si cu Adina si Cristi, colegii de la Floare de Colt, intorsi de la o plimbare dupa narcise. Asa ca pana in Brasov, povestim, si depanam impreuna drumurile plimbate in acest week-end. Frumos week-end … si din pacate, pentru mine, ultimul din aceasta primavara …
     Dar vine imediat doamna vara … si-am sa iau iar rucsacul in spate.

Fotografii din LEAOTA - Emi Cristea, Asociatia de Turism FLOARE DE COLT Brasov
Autor: Emi Cristea
Înscris de: Emi Cristea
Vizualizări: 8989, Ultima actualizare: Luni, 15 Mai 2006



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii LEAOTA  
Comentariu
Fără foto dragoș petrescu, Luni, 29 Mai 2006, 13:03

nu e singura zona din romania unde intalnesti astfel de cabanieri:-(

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii



© Copyright 1999-2019 www.alpinet.org