Alpinet Hărţi Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Diverse - Acei munti minunati si telefoanele noastre celulare ...

Acei munti minunati si telefoanele noastre celulare ...
Am planificat o scurta excursie in Fagaras, impreuna cu familia, pentru 17 si 18 august a

ACEI MUNTI MINUNATI SI TELEFOANELE NOASTRE CELULARE …

 

Am planificat o scurta excursie in Fagaras, impreuna cu familia, pentru 17 si 18 august a.c. Fiind vorba despre Valea Vistea Mare, varfurile Vistea si Moldoveanu, m-am gandit, din precautie, sa-mi consemnez numarul de telefon al cel mai apropiate formatii Salvamont in raport cu traseul pe care mi l-am propus si, bineinteles, sa-mi iau si telefonul celular in bagajul atent dramaluit al drumetului de munte. Caut pe Alpinet si gasesc (nota bene !), pentru echipa Salvamont de la Victoria (inclusiv de la primaria orasului, telefon si fax – se vede ca totusi nu suntem intr-o tara chiar lipsita de civilizatie !), chiar si telefonul celular al sefului formatiei, D-nul Bross Thomas. In pre-ziua plecarii fac o verificare chiar la acest ultim numar de telefon si constat nu numai ca am intrat in contact cu persoana cautata, ci cu un adevarat sef de formatie Salvamont (asa cum ne imaginam sau auzim de la cei ce colinda muntii  din tarile civilizate), care reuseste sa-si probeze statutul profesional: bine informat, atent la detaliile pe care trebuie sa le dea celui ce parcurge traseul pentru prima oara, calm, sobru si cu mult bun simt. Multumesc, domnule Bross Thomas ! …

Da, dar cu ce folos car dupa mine (e adevarat ca sunt doar 140 de grame) telefonul celular pe cele mai inalte culmi muntoase din Romania ? … Ca sa vorbesc cu prieteni sau rude sau sa fiu apelat, in caz de nevoie, de firma unde lucrez ? … Ei, bine va inchipuiti, stimati prieteni pentru ce ar fi bun telefonul in bagajul omului care doreste de fapt sa se refugieze departe de civilizatie. Multumesc lui Dumnezeu ca nu am fost nevoit sa fac uz de el pentru acest unic motiv pentru care l-am luat !. Sunt un om practic totusi si am vrut sa vad, atat din Portita Vistei, cat si de pe Moldoveanu, daca pot totusi stabili un contact telefonic in caz de nevoie. Surpriza ! – toate incercarile au esuat: desi nivelul de receptie, indicat pe display-ul telefonului, aparea ca mediu spre maxim, de-abia intr-un tarziu incepea sa se auda semnalul de apel; dar dupa primul semnal de acest gen asa-zisa convorbire se intrerupea de parca cineva mi-ar fi inchis aparatul in nas. Sa fie de vina telefonul (Alcatel) sau nivelul local de acoperire al retelei Dialog, al carei abonat sunt ? …

Ciudat este ca am mai facut astfel de experiente (e drept cu alt model de aparat, dar tot Alcatel): la lacul si refugiul Iezer, pe Piatra Mare, pe Piatra Craiului si pe creasta estica a Fagarasului, unde, intre Curmatura Comisului si Varful Berivoiu Mare, am reusit sa vorbesc la telefon absolut normal (ba pe ultimul traseu, dupa ce am trecut de 1700-1800 m. altitudine, am avut maximum de nivel pentru semnal, atat spre nord, cat si spre sud).

Daca de vina pentru aceasta situatie din Fagaras este gradul de acoperire al retelei si tinand cont ca am intalnit, chiar si in numai cele doua zile ale excursiei, multi turisti straini pe cararile acestui minunat masiv muntos, as propune public principalilor operatori de telefonie celulara din tara noastra sa mai instaleze cate doua relee in retea, mai apropiate de creasta Fagarasilor, unul pentru zona brasoveana, iar al doilea pentru zona sibiana, care probabil impreuna ar acoperi mai mult decat satisfacator intregul lant muntos. Omul modern pune mare pret pe facilitati, dar, cand le are, cele mai convingatoare sunt nivelele de performanta ale acestora. Nu m-ar supara daca o viitoare reclama ar fi inspirata din acest articol, atat timp cat ceea ce s-ar invoca in reclama ar fi perfect palpabil si simtit de utilizatori (clienti).

Invit si astept pe viitor comentarii sau articole pe aceasta tema (posibilitati de comunicatie telefonica), de la membri sau vizitatorii site-ului, referitoare si la alte masive muntoase din tara, bineinteles, dintre cele mai frecventate de turisti.

Autor: Cristinel Crisan
Înscris de: Crişan Cristinel
Vizualizări: 10095, Ultima actualizare: Vineri, 24 Aug 2001



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii FAGARASULUI  
Comentariu
Fără foto Dan Spineanu, Luni, 17 Sep 2001, 3:38

"Da, dar cu ce folos car dupa mine (e adevarat ca sunt doar 140 de grame) telefonul celular pe cele mai inalte culmi muntoase din Romania ? … Ca sa vorbesc cu prieteni sau rude sau sa fiu apelat, in caz de nevoie, de firma unde lucrez ? … " Cred ca ar fi trebuit sa te opresti aici.

Fără foto Daniel Stefănescu, Vineri, 12 Oct 2001, 10:53

cauta in arhiva listei alpinet si o sa gasesti explicatii ref. la semnalul gsm si munti

Fără foto bob ivan, Joi, 25 Oct 2001, 9:40

cristinel tata, nicaieri in lumea asta nu exista o acoperire 100%, din motive pur financiare. nici un operator nu va acoperi o asemenea zona, cheltuind sute de mii de dolari, pe care ii va amortiza poate in 50 de ani. de aceea au fost infintate alte tipuri de telefonie pentru zonele montane si nu gsm-ul. in alta ordine de idei, nu cred ca turistii straini vin in Fagaras pentru semnalul lu' Dialog:). explicatia pentru ce relatezi tu e relativ simpla si tine de structura celulara a sistemului gsm, adica desi ai semnal esti in afara ariei deservite de operator, drept pentru care reteaua va refuza orice incercare de convorbire. asta e explicatia populara a ceea ce ti s-a intamplat. daca vrei acoperire cand mergi la munte i-ati un telefon Telemobil, care va functiona. sa traiesti si uita de tehnica moderna cand mergi la munte

Fără foto Ion Sanduloiu, Vineri, 28 Mar 2008, 11:56

Nici nu stii cate eforturi birocratice au fost necesare pentru instalarea releului de la Cota 2000 (capatul sudic, in Arges, al tunelului de la Balea Lac) si cate probleme mai sunt si acum, ca sa avem semnal macar de-a lungul Transfagarasanului, care este un drum turistic! De cativa ani, in sud, zona argeseana, exista semnal NUMAI de-a lungul soselei mentionate, in rest nu si nici nu va exista. Tie ti s-a parut ca ai vazut multi turisti, dar compara ceea ce ai vazut cu Vama Veche si iti vei da seama ca firmele de tel mobila nu au treaba cu confortul tau si al firmei tale, ci cu profitul. Care profit, zece luni pe ani nu exista... Asta inseamna pierderi, cred...

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii



© Copyright 1999-2019 www.alpinet.org