Alpinet Hărţi Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Jurnale - Bucegi I: Valea Mălăieşti - Omu - Valea Ţigăneşti

Bucegi I: Valea Mălăieşti - Omu - Valea Ţigăneşti

27-28 august 2010

Nereuşind să urnesc la munte niciun amic, din varii motive mai mult sau mai puţin economice, mi-am luat inima-n dinţi şi-am planificat o tură solo de două zile, cu popas la Omu. Am mai fost în vreo zece ture singulare pe munte, dar toate numai de o zi. Aceasta este prima tură solo în Bucegi şi prima care se întinde pe mai mult de-o zi. Cum vremea se anunţă excelentă pentru următoarele două zile, de vineri şi sâmbătă, dar prognoza pentru duminică, atât pe net cât şi la tv, radical opusă, nu mai stau pe gânduri şi purced la pregătirea rucsacului. Fiind totuşi singur, am planificat o tură de trasee marcate. Primul, prin Hornul Mare al Mălăieştilor, pe care l-am mai urcat cu... 21 de ani în urmă. Traseul de a doua zi l-am ales prin Scara şi căldarea Ţigăneşti, locuri nebătute de mine încă. Tot lungindu-mă cu pregătirile de drum, dar ştiind că nu voi fi presat de timp pentru că voi înnopta sus la cabana, am renunţat la cel mai de dimineaţă tren, rezervându-mi astfel câteva ore suplimentare de somn.

Acceleratul plecat la 7.30 din încinsul şi prăfuitul Bucureşti zăboveşte doar câteva minute în plus prin staţiile de pe Valea Prahovei de pe tronsonul de cale ferată aflat în plină, şi prelungită, modernizare, atât cât să mai pot prinde "trenuleţul" spre Gura Diham. La zece şi jumătate, după ce am întins crema solară peste gambele pe care un singur minut de soare deja era suficient ca să le ardă, am pornit spre Poiana Izvoarelor, intrând repede sub umbra ocrotitoare a pădurii. Fiind vineri, voi întâlni puţini drumeţi pe traseu şi niciun pantofar, cocalar, manelist sau specie înrudită. La Poiana Izvoarelor îmbuc primul sandwich, schimb impresii socio-geografice cu un domn, singur şi el, întâlnit pe drum, apoi la 12 fix mă întind la drum spre Mălăieşti prin Prepeleac.
muntii_barsei1
Nu degeaba am ales partea nordică a Bucegilor, căci ziua fiind excesiv de caniculară un traseu de creastă sau vale în bătaia soarelui m-ar fi stors de vlagă. Aşa însă, plimbarea pe relativa curba de nivel dintre Poiana Izvoarelor şi Valea Mălăieşti, prin pădure, m-a ferit atât de razele nemiloase ale soarelui cât şi de efortul unei ascensiuni prelungite exact în orele cele mai fierbinţi ale după amiezii. Poteca urcă pentru o pauză scurtă la soare în poieniţa de pe creştetul Prepeleacului. Ceva mai încolo trece peste promontoriul dintre Valea Rea şi Valea Mălăieşti.
După două ore, cât indicase şi săgeata din Pichetul Roşu, ajung la cabana Mălăieşti. Refac aici tot stocul de apă, dat fiind că cele trei sticle de jumătate de litru trebuie să mă ţinâ până a doua zi, când voi reveni la Mălăieşti. Pauză de o jumătate de oră pentru sandwich, măr şi admirat Bucşoiul. La ora trei apuc poteca în susul văii.
Odată ajuns pe terasa mijlocie a văii glaciare a Mălăieştilor, cerul senin, Brâna Caprelor darnic luminată de soare şi impunătorul Turn al Mălăieştilor mă îmbie la prelungite şedinţe foto-meditative.
brana_caprelor
După două ore scurse de la cabană ajung la baza Hornului Mare. Las în dreapta poteca de vară şi schimb pajiştile căldării Mălăieştilor cu grohotişul şi bolovanii strânşi între pereţii hornului.
N-am mai călcat pe-aici de peste 20 de ani. Amintirile mele sunt alb-negre, căci aşa făceam eu pozele pe-atunci, pe film AZOPAN. În timp ce eu urc fără grabă spre creastă, soarele coboară lent spre orizont, astfel că reîntâlnesc la ieşirea din horn un soare mult mai blând decât cu o oră mai devreme. Însă locul vacant al arşiţei solare este imediat ocupat de biciul vântului rece galopând puternic dinspre Valea Gaura. Mă văd nevoit să scot la luptă căciula şi hanoracul. Ultima parte de drum, pe creasta dintre Şaua Hornurilor şi Omu, un urcuş lent dar lung în bătaia vântului, oferă perspective largi asupra marii căldări glaciare a Văii Gaura, dar şi, printre hornuri şi vâlcele sau peste vreo coastă înierbată, asupra căldării Mălăieştilor.
saua_hornurilor1
Privind în urmă, spre vest, zăresc numeroase creste ale Meridionalilor profilate în spatele platoului vârfului Scara scăldat în razele molatice ale soarelui.
scara1
Cabana nu este prea populată. Cabaniera îmi arată culcuşul pentru noaptea asta şi mă serveşte prompt cu o ciorbă de legume. Caldă, gustoasă şi mai ales binevenită ca rehidratare. Am mai dormit la Omu, prin `91, tot în acest dormitor. Lucrurile, din fericire zic eu, nu s-au prea schimbat de-atunci, precum în alte locuri, pe unde bântuie "spiritul tranziţiei". După ce îmi aranjez priciul rezervat, ies la o plimbare până pe Capul Morarului, ocazie cu care poposesc pe micul platou pe care ne-am instalat corturile într-o noapte foarte călduroasă de iulie în 1987. Soarele apune într-o mare de valuri purpurii dincolo de crestele Pietrei Craiului şi Făgăraşilor. Se aprind rând pe rând luminiţele Predealului, Râşnovului, Moeciului. Apoi observ cu surprindere o pată roşie, ca un foc îndepărtat, ce se măreşte la răsărit, undeva în dreptul siluetei Ciucaşului. Cin` să fie, cin` să fie? Înainte să caut vreun răspuns, răsare o lună roşie, aşa cum nu am mai văzut-o decât o singură dată, la mare, răsărind din apă. Vântul insistent pune capăt contemplărilor mele în jurul cabanei şi mă îndrumă mai aproape de sobă.
costila3
costila4
Nu reuşesc, cu toată oboseala de peste zi şi orele de nesomn din noaptea precedentă, să adorm repede şi nici să dorm apoi liniştit. Soba îşi face poate prea bine treaba, fiind destul de cald pentru a rămâne în sacul de dormit. "Este luna plină de vină", sugerează glumeţ un partener de nesomn. Cum somnul nu se prea lega nici de mine, nici de vecinii mei, în ciuda sforăiturilor altor drumeţi, am legat o discuţie după miezul nopţii, descoperind repede puncte comune de interes, nu numai într-ale munţilor, ci şi într-ale profesiilor, pasiunilor sau vieţii în general. Pe la două însă, adormim şi noi, astfel că tot apuc vreo patru ore de somn adânc, întrerupte de alarma de la telefonul mobil, setată ca să prind răsăritul de soare. Îmi mut rucsacul în sala pustie de mese, lăsând dormitorul cufundat în linişte şi căldura sobei. Soarele răsare ceva mai târziu decât bănuisem, dar nu-mi pare rău, pentru că am experimentat cu aparatul meu foto în lumina crepusculară suficient de mult ca să imortalizez un răsărit perfect de soare.
Îmi aranjez apoi repede rucsacul, înfulec un ou fiert de-acasă, mă echilibrez termic cu un ceai fierbinte la prima oră a bufetului, şi-mi iau rămas bun de la cabanieră la şapte şi jumătate, oră demnă de un drumeţ cumpătat.
Vântul bate cu străşnicie, dar nu este suficient de rece, astfel că deşi hanoracul şi căciula rămân pe poziţii, pantalonul lung nu simt nevoia să-l chem la raport, totuşi. Tirul rafalelor va continua până voi părăsi platoul Scara. Pe platoul Scara se mai văd resturile ruginite ale bazei fostului refugiu. Un cioban întâlnit pe platou îmi povesteşte peripeţiile elicopterelor israeliene aterizate în ceaţă, dar şi cum s-au speriat caii de la stână cănd a explodat unul dintre ele. Ziua se anunţă aproape la fel de frumoasă ca precedenta, privirea putând să exploreze în detaliu abruptul Pietrei Craiului şi vârfurile Leaotei, Iezerului şi părţii estice a Făgăraşilor. Părăsesc platoul prin hornul scurt La Scară, coborând pe linia crenelată a turnurilor Ţigăneşti.
Poteca se strecoară printre turnuri şi colţi, ieşind când la dreapta pe pantele căldării Ţigăneşti, când la stânga pe cele ale Văii Ciubotea. Pe măsură ce mă îndepărtez de Scara, turnurile devin mai puţin impunătoare iar pantele mai domoale.
Mergând tot spre nord, culmea Ţigăneşti se îmblânzeşte în şaua dintre cele două văi pomenite. Aici tronează noul refugiu Scara. Am intrat şi-am rămas plăcut impresionat de ce-am văzut. Sper să rămână cât mai mulţi ani aşa.
În numai douăzeci de minute o potecă în coborâre pe pantele pline de rhododendroni încă înfloriţi mă aduce pe malul singurului lac natural din Bucegi, Lacul Ţigăneşti. De fapt acesta are un frăţior, ceva mai jos, mai mic şi probabil sec în anii mai puţin ploioşi. Mă opresc câteva minute bune, la umbra unui bolovan imens, ca să absorb măreţia pereţilor, turnurilor, hornurilor şi colţilor de la obârşia Ţigăneştilor. Poteca se îndepărtează repede spre nord, pe o curbă de nivel care atinge în final o mica şa a crestei Padina Crucii. Aici poteca coteşte spre dreapta pentru a coborî vertiginos printre tufe şi jnepeni la cabana Mălăieşti ce se vede cu vreo 200 de metri mai jos. Jumătatea de oră de pantă abruptă şi soare nemilos este recompensată de apa rece pârâului Mălăieşti. Prânz binemeritat după parcurgerea unui traseu nou, condimentat cu contemplarea frumuseţilor văii.
De la Mălăieşti parcurg în sens invers traseul de ieri pănă la Poiana Pichetul Roşu. De aici continui tot pe la poale, spre Poiana Coştilei, apoi peste Plaiul Munticelului, evitând astfel aglomeraţia, praful şi soarele drumului dinspre Gura Diham. La traversarea Văii Cerbului descopăr că pârâul are un debit consistent, pe când în turele anterioare îl găseam tot timpul sec. Nici câinii răi de la stâna din Poiana Coştilei nu sunt atât de răi cum scrie pe o tăbliţă, cel mai vehement dintre ei aşezându-se, după mai multe tatonări, lângă mine ca să-mi ţină companie la masă. Prognoza meteo se adevereşte, căci, iată, norii deja se adună deasupra crestelor. Şi pentru ca tura să fie un succes deplin, acceleratul pe care nu m-am străduit să-l prind are o întârziere mai mare de o oră, sosind după mine în gara Buşteni. În toropeala din tren refac în minte traseul de ieri şi azi, propunându-mi deja obiective pentru viitoare ture în zonă.

Traseu

  • Gura Diham - Poiana Izvoarelor: 1 h
  • Poiana Izvoarelor - Prepeleac: 1 1/2 h
  • Prepeleac - Cabana Mălăieşti: 1 h
  • Cabana Mălăieşti - baza Hornul Mare: 2 h
  • Hornul Mare al Mălăieştilor: 3/4 h
  • Şaua Hornurilor - Cabana Omu: 3/4 h
  • Cabana Omu - Scara: 3/4 h
  • Scara - refugiul Scara: 1 h
  • Refugiul Scara - lac Ţigăneşti: 20 min
  • lac Ţigăneşti - Cabana Mălăieşti: 1 h
  • Cabana Mălăieşti - Prepeleac: 3/4 h
  • Prepeleac - Poiana Pichetul Roşu: 1 h
  • Poiana Pichetul Roşu - Poiana Coştilei: 1 h
  • Poiana Coştilei - Căminul Alpin: 1 h

Info

  • trenuleţ Buşteni Gară - Gura Diham (din oră în oră): 5L
  • Cabana Omu - cazare prici: 30L
  • Cabana Omu - ciorbă de legume: 10L
  • Cabana Omu - ceai: 3L
  • Cabana Omu - omletă: 4L 
Autor: Zoltan Hascsi
Înscris de: Zoltan Hascsi
Vizualizări: 18502, Ultima actualizare: Luni, 6 Sep 2010



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii BUCEGI  


O poză:
Eu si "EL", înscrisă de adrian mocanu

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Busteni-Cabana Caminul Alpin-Valea Cerbului-Cabana Gura Diham-Saua Baiului-Cabana Diham

 

Comentariu
DAN ALEXE DAN ALEXE, Vineri, 6 Mai 2011, 15:33

frumos sfirsit de vara!
de ce oare i se zice ref Scara cind el se afla in saua Tiganesti? l-am cautat in saua scara in plin viscol si nu l-am gasit....niste coordonate gps le are cineva?:-):-D

Emi Cristea Emi CristeaAdministrator Alpinet , Vineri, 6 Mai 2011, 17:59

Nu e refugiul Scara. Este o eroare în jurnal. Este refugiul Șaua Țigănești. Așa apare și la Salvamont. Singurul refugiu Scara care a existat în Bucegi este cel al cărui urme încă se văd pe platoul Scara.

Zoltan Hascsi Zoltan Hascsi, Sâmbătă, 7 Mai 2011, 0:42

Multumesc pentru precizare!
Refugiul fiind nou-nout la data aceea, l-am "botezat" in graba. Numele oficializat de Salvamont este cel corect, dat fiind amplasamentul lui fix in Saua Tiganesti.

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii



© Copyright 1999-2020 www.alpinet.org