Alpinet Hărți Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Jurnale - Bucegi III: Creasta Bucșoiului Mare - Omu - Valea Cerbului

Bucegi III: Creasta Bucșoiului Mare - Omu - Valea Cerbului

1 octombrie 2006

Munții Bucegi se prezintă ca un platou înalt mărginit de abrupturi stâncoase impresionante, întrerupte pe alocuri de câteva văi care mușcă mai mult sau mai puțin din felia platoului. Văile glaciare din nord sunt cele mai lungi, rodul perseverenței de zeci de mii de ani a ghețarilor cuaternari. Celelalte văi, pluviale sau nivale, sunt scurte și cu înclinație mare. De aceea Bucegii nu au o creastă în adevăratul sens al cuvântului ci numai creste secundare, majoritatea scurte și cu pante foarte înclinate. Potecile Bucegilor se înscriu cu precădere pe văi, doar două trasee turistice marcate fiind trasee de creastă: traseul Omu - Scara - Clincea și creasta Bucșoiului Mare. Acesta din urmă parcurge aproape integral creasta principală a Bucșoiului, de la Prepeleac, un contrafort nordic al acestuia deasupra Văii Glăjăriei, până pe vârful Omu. Celelalte creste ale Bucegilor sunt în afara traseelor marcate, fiind pronunțat alpine, începând cu pitoreasca creastă a Bucșoiului Mic, zimțată ca o spinare de balaur, și terminând cu traseele veritabile de alpinism precum creasta Morarului cu toate Acele sale, creasta Picăturii sau creasta Coștila-Gălbinele.

Pentru o zi obișnuită de toamnă, nici prea caldă, nici foarte friguroasă, creasta Bucșoiului devine o plimbare plăcută, lăsând ochii să se bucure în voie de orizonturile Țării Bârsei sau de primplanurile spectaculoase ale muchiilor și văilor din jurul Bucșoiului.
Bucșoiul văzut din poiana Pichetului Roșu
În centru, creasta dintre Valea Bucșoiului și Valea Bucșoaia. În dreapta ei, neteda coastă cu cruce de la obârșia Bucșoaiei.

Plecăm, eu, Marius și Ana, de la Gura Diham, însoțiți de vălurile de ceață ale unei dimineți reci de toamnă. În Poiana Izvoarelor ceața începe să se risipească, astfel că de pe drumul spre Pichetul Roșu zărim fața nord-estică a Bucșoiului Mare și, printre acele brazilor din stânga, Acele Morarului (sau Colții Morarului).
Fața nordică a Morarului.
Sus, de la stânga: Creasta Ascuțită, Acul Mare, Degetul Roșu, Degetul Prelungit, Acul Crucii, Acul de Sus.
În mijloc, linia oblică punctată ici colo de jnepeniș a Brâului Mare.
Perpendiculară pe aceasta, din creastă până la baza pozei, Valea Poienii.

Drumul Take Ionescu de la Pichetul Roșu la Prepeleac urmează destul de bine o curbă de nivel care ocolește pe la nord contraforturile Bucșoiului, dar pătrunde destul de adânc spre sud în văile acestuia. Parcurgându-l în cea mai mare parte prin pădure, ni se oferă totuși, uneori, deschideri spre masivele Piatra Mare și Postăvaru, munceii din jurul acestora și, mai departe, către Țara Bârsei.
Postăvaru

După circa 20 de minute de la poiana fostului Pichet Roșu, poteca traversează Valea Bucșoiului prin larga Poiană a Bucșoiului, de unde putem cuprinde cu privirea întreaga vale și versanții ei stâncoși, creasta Bucșoiului Mic (Balaurul) în stânga, cum privim, și pereții din dreapta ce sprijină pâlnia Văii Bucșoaia. Traversăm valea și ne angajăm într-un urcuș rapid prin pădure pe malul opus. După alte vreo 20 de minute traversăm o vale mai îngustă, împăduritâ și sălbatică, Valea Rea.
Valea BucșoiuluiValea Rea
După traversarea Văii Rele mai avem circa 20-30 de minute de mers pe coastele împădurite, terminând cu un urcuș ceva mai pronunțat până La Prepeleac. Soarele a mai urcat pe cer, trăgând după el și mercurul termometrelor spre gradații prielnice unei halte în iarba grasă a Prepeleacului. De pe creștetul Prepeleacului, ridicat la o înălțime comparabilă cu a Postăvarului, orizontul se desfășoară de la nord-vest la nord-est, între Șaua Mălăieștilor, cocoțată pe piciorul stâncos cel mai nordic al Bucșoiului, și umărul împădurit al crestei Văii Rele peste care am trecut ceva mai devreme, pe la Bătaia Cocoșilor. Postăvaru și Piatra Mare sunt vedetele showului, dar atrag atenția și Măgura Codlei, Munții Neamțu și Ciucașul îndepărtat.
Șaua Mălăieștilor

Privirea zăbovește însă mai mult spre sud, pe versantul nordic al muntelui pe care îl vom urca în curând. Sus de tot se ghicesc niște șei și o brână la baza unui perete. Pornit din dreapta acestuia, firul adâncit al Vâlcelului Prepeleacului coboară prin marea de jnepeni ascunzându-se mult mai jos în pădurea de brazi dintre noi și Șaua Mălăiești.
Creasta Bucșoiului dinspre Prepeleac

Imediat după poienița de pe creștetul Prepeleacului se desprinde la stînga, prin tufărișul des, drumul lui Deubel, poteca pe care o vom urma spre creasta Bucșoiului și mai departe spre Omu. Reținem indicația săgeții indicatoare, Omu 3 1/2 h, și tragem aer în piept căci de-aici începe traseul propriu-zis și ne așteaptă o diferență de nivel de peste trei sferturi de kilometru. Poteca se angajează repede în urcuș, printre bălării și tufișuri. După o jumătate de oră suim peste câteva stânci și lespezi mai mereu umede, asigurate cu lanțuri. Peste încă aproape o jumătate de oră trecem prin dreapta peretelui pe care l-am privit din poiana Prepeleacului și atingem linia matematică a crestei, la Cununa Bucșoiului. În dreapta noastră vom vedea de-acum înainte, mai mereu, Valea Mălăiești și, peste muchia Padinii Crucii, căldarea Țigănești.
Cununa Bucșoiului, creasta oblică a Padinii Crucii și creasta Țigănești

Odată ajunși pe creastă, nu o mai părăsim până la Omu decât pentru mici ocoluri de zeci de metri ale unor praguri stâncoase. Într-una din micile șei de pe parcurs întâlnim traseul ce urcă dinspre Valea Mălăiești pe Brâna Caprelor, pe care o și reperăm la dreapta, sub pereții verticali ai Bucșoiului Mare.
Brâna Caprelor

Din când în când, câte un ghemotoc de ceață mai urcă dinspre Mălăiești. Deviem puțin stânga pe coasta ce se lasă spre Valea Bucșoaia pentru un picnic la iarbă verde ferit de vântul rece. Aici soarele binevoiește să ne încălzească cu dărnicie, chiar și când un văl de ceață mai trece peste noi. Plăcuta lâncezeală a verii târzii ne copleșește pentru o jumătate de oră.

Sus! Mai avem destul de mers și ziua de toamnă nu-i la fel de lungă ca cea de vară! Stâlpul de marcaj din vârf este aproape, în câteva minute suntem pe micul platou al marelui Bucșoi. Tur de orizont... pâlcurile de ceață nu sunt întru-totul de acord. Recompunem în gând panorama, punând cap la cap piesele de puzzle pe care ceața ne lasă să le vedem când ici, când colo. Dincolo de umărul Morarului, de la înălțimea Bucșoiului, al doilea vârf proeminent ca altitudine din Bucegi, se vede un pic din platoul Coștilei și acul ei artificial, releul.
Coștila

Coborâm spre sud pe linia de creastă, ocolind mici colțuri de stâncă sau hornuri abrupte deschise spre văile care ne flanchează. În dreapta noastră se cască hăul căldării Mălăieștilor, al cărui bazin se vede prin hornurile și râpele Văii Pietrelor, peste care privirea se lovește de zidul Turnului Mălăiești, Bisericuța. În stânga se întinde lanțul solzilor Balaurului și ghicim Valea Bucșoiului sub coastele puternic înclinate pe deasupra cărora pășim.
Creasta Bucșoiului MicTurnul Mălăiești
Poteca largă, pietroasă, bordată de iarba încă mătăsoasă de pășune alpină, sărind mici trepte stăncoase precum o scară naturală, descinde în Curmătura Bucșoiului, aflată cu aproape o sută de metri mai jos de Bucșoiu și Omu. De aici pornesc, la stânga, Vâlcelul Curmăturii Bucșoiului spre Valea Morarului, și la dreapta, firul secundar al Văii Pietrelor. În fața noastră, pe linia de creastă perpendiculară potecii tronează stânca și cabana Omu.
creasta Bucșoiu - OmuScara
Urmărim strict coama sud-vestică către Omu și urcăm micul vârf rotunjit, fără sare, nume și piper, dintre cele două curmături ale crestei Bucșoiu-Omu. De aici, coastele abrupte peste care ne-a purtat poteca se schimbă cu pantele ceva mai dulci ale unor căldări glaciare largi, circul superior al Văii Morarului pe flancul stâng și căldarea mai mică a circului secundar al Văii Mălăiești pe partea opusă. Coama se lasă puțin până în Curmătura Morarului, unde ne adunăm forțele la un mic popas înaintea asaltului ultimei sute de metri care ne despart pe altimetru de stânca Omului.
Bucșoiul văzut dinspre Curmătura Morarului

În cele din urmă, urcușul început în forță la Prepeleac, cu 750 de metri mai jos, se termină pe prispa cabanei Omu, în fața unei ciorbe savurată nu numai pentru gustul acesteia, dar și pentru infuzia de căldură care se propagă repede din palmele cu care ținem farfuria. Siesta o facem lasând ochii să se plimbe în voie peste lumea fantastică a Coștilei, cu fața-i brăzdată de văi pe cât de adânci pe atât de misterioase.
Coștila

De la Omu cea mai rapidă cale de coborâre este prin Valea Cerbului. O vale glaciară lungă, lipsită de dificultăți, relativ odihnitoare pentru că panta medie este redusă, singura porțiune majoră cu pantă mare fiind amfiteatrul căldării superioare. Părerile sunt împărțite: unii consideră Valea Cerbului plictisitoare, alții o văd foarte frumoasă. Ca întotdeauna, adevărul este la mijloc. Traseul în sine este destul de lung, monoton pe anumite porțiuni, solicitant la urcare, în schimb priveliștile sunt peste tot frumoase: versantul nordic al Coștilei cu văi de abrupt terminate în Valea Cerbului prin hornuri spectaculoase, respectiv fața sudică a Morarului cu amețitoare șiștoace scurse dintre Ace. Ghinionul văii este că aproape totdeauna am parcurs-o la coborârea de pe munte, în grabă, pe seară, când bătaia soarelui și crepusculul nu mă lasă să-i răpesc frumusețile cu cardul camerei foto.

La început, genunchii sunt puși la grea încercare pentru o coborâre de peste o jumătate de oră de la Omu până la stâna din căldarea Văii Cerbului. Serpentinele largi ale potecii îndulcesc efortul, dar lungesc timpul. De jos, din căldare, rotim ochii peste marginea ei superioară bordată la stânga de Cerdacul Obârșiei și punctată de două blocuri masive de stâncă: vârful Văii Cerbului, la mijloc, și Găvanele, în dreapta.
Căldarea superioară a Văii Cerbului. Sus: Cerdacul Obârșiei

Cum timp de pierdut n-avem și nici razele soarelui nu ne mai ating cu căldura lor în vale, nu cedăm ispitei covorului încă verde și moale așternut peste podeaua amfiteatrului, și coborâm treptele stâncoase ale pragului căldării. Trecem chiar pe sub zidurile Văii Căldărilor, Pintenul Obârșiei. Firele de ceața sunt destul de răsfirate, lasându-ne să admirăm Acele Morarului dintr-un unghi inedit.
Cele 4 ace: de Sus (primul din stânga), al Crucii, cel Roșu, cel Mare.
La mijloc aproape de marginea dreaptă: Turnul Roșu.

Pintenul ObârșieiBrâna Mare a Morarului
Poteca coboară în serpentine de sub piciorul Pintenului Obârșiei, traversează firul bolovănos al văii și se abate pe malul stâng al Văii Cerbului, acolo de unde se desprinde poteca clară ce urcă la Brâul Mare al Morarului.
Acul Mare și Turnul Roșu

Valea a intrat demult în umbra soarelui, razele lui luminând doar creasta zimțată a Morarului și plaiurile îndepărtate ale Baiului și Neamțului. Pauzele de fotografie se răresc, pașii se întețesc. După vreun sfert de oră câteva zigzaguri ne coboară la nivelul văii, pe care o traversăm spre Coștila. Apar brazii, printre care se strecoară poteca ciobănească spre bordeiul stânii din Valea Priponului, stână plasată într-o poiană orizontală cam de mărimea unui stadion, surprinzător de mare pentru abrupturile Coștilei, dar ascunsă privirilor drumeților care parcurg Valea Cerbului. Coborâm Priponul Văii Cerbului și-ajungem în poiana cu Piatra Pârlită. Umbrele serii care se apropie fac și mai înfricoșătoare cele două guri de vale pe care Coștila le cască deasupra poienii: Valea Priponului, cu uriașul ei bolovan de la intrare, și hornul lung, sinuos, plin de surplombe al Văii Caprelor.
Valea CaprelorValea Priponului
Trecem în pas grăbit prin partea împădurită a traseului, salutăm din mers Santinela cu lancea ei ascuțită, Colțul Prăpădit, și ajungem odată cu crepusculul în Poiana Coștilei.
Santinela Văii Verzi și Colțul Prăpădit

După o oră și ceva de coborâre de la Pripon este timpul să ne tragem sufletul pentru un sfert de ceas și lichidăm ultimele sandwichuri, dulciuri și mere. Genunchii sunt puși pentru ultima dată la treabă pe Plaiul Fânului și ieșim în drumul auto taman când primele stele se aprindeau pe cerul părăsit în sfârșit de insistenta ceață. O zi lumină de neuitat pentru toți trei.

Traseu

  • Gura Diham - Poiana Izvoarelor: 3/4 h
  • Poiana Izvoarelor - Pichetul Roșu: 1/4 h
  • Pichetul Roșu - Prepeleac: 1 h
  • Prepeleac - Brâna Caprelor: 1 1/2 h
  • Brâna Caprelor - Bucșoiul: 3/4 h
  • Bucșoiul - Cabana Omu: 3/4 h
  • Cabana Omu - stână: 3/4 h
  • stână - Poiana Coștilei: 2 h
  • Poiana Coștilei - Poiana Fânului: 1/2 h
  • Poiana Fânului - Gura Diham: 1/4 h
Autor: Zoltan Hascsi
Înscris de: Zoltan Hascsi
Vizualizări: 13885, Ultima actualizare: Duminică, 26 Sep 2010



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii BUCEGI  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Busteni-La Vinclu-Cantonul Jepi-Cabana Piatra Arsa

 

Comentariu
Fără foto cezar jipa, Luni, 27 Sep 2010, 11:27

desi este un traseu turistic ce nu ridica, teoretic, nici un fel de probleme, desi este facut de mine in ambele sensuri, nu pot zice ca nu am citit cu placere si ca nu am admirat cu aceasi placere fotografiile cu locuri atit de dragi mie si altora.cum sigur sunt destui care nu au parcurs acest traseu, citirea articolului si privitul pozelor nu va face decit sa-i provoace la cunoasterea acestor locuri minunate.cum vremea frumoasa va reveni, cum iarna va veni dupa 20 oct.mai este timp suficient de parcurs ruta asta, cind frunzele vor rugini si va fi un amestec de verde, galben, ruginiu cum numai la munte poti intilni.

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii



© Copyright 1999-2019 www.alpinet.org