Popas. Urcam putin pina pe virful tancului pe sub care am trecut. Poiana Stanilelor se asterne la picioarele noastre si privirea zboara peste ea pina la impunatorii pereti ai Ocolasului Mare care inchid orizontul in aceasta directie. Mici petice de zapada inca se mai ascund pe firul jgheaburilor ce brazdeaza versantul. Putin mai la dreapta Turnul lui Budu se ridica semet dintre cetinile brazilor. Linistea este tulburata doar de suierul vintului si ciripitul pasarelelor.

O luam la stinga, putin sub creasta, pina in saua observata de jos. De aici o luam direct in jos, pe celalalt versant, in lungul unui vilcel impadurit si destul de abrupt. Tinem usor spre dreapta deoarece nu intentionam sa coborim pina in Poiana Pietrei Sure, ci sa atingem direct cumpana de ape dinspre Bistra Mare. Ajunsi aici coborim direct pe firul unei viroage pina ce ajungem intr-o defrisare, de unde un drum de tractor ne scoate in drumul forestier de pe Bistra Mare, putin mai sus de pod. Am ajuns exact unde am vrut, nu ca data trecuta cind am bajbait prin padure si am avut ce urca pe drumul forestier.

Un mic izbuc ne indeamna sa facem un popas pentru masa. Apar imediat cozonacii, pastile si bineinteles nelipsitele oua rosii. Mai lenevim un pic sa ni se aseze mincarea. Soarele straluceste si nu se vede nici un nor. Se pare ca prognoza meteo a fost corecta de aceasta data!

	Coloane spre cer
Salbe de flori	Intrarea in Cheile Bistrei Mari

In cele din urma pornim spre chei. Aici, surpriza! Chiar de la intrare suntem intampinati de o limba de zapada care acopera prima saritoare si mica cascada pe care o stiam de anul trecut. Ma duc in recunoastere sa vad ce alte surprize ne mai asteapta, deoarece Sorin este incaltat cu adidasi, care, colac peste pupaza, il si bat! Pasesc cu grija peste podul de zapada, destul de fragil in unele locuri. Imediat mai sus valea isi schimba directia si o ia la dreapta, apoi dupa cca 30 m din nou la stanga. Uriasa gramada de busteni ingramaditi aici de viituri este la locul ei cum o stiam. Acesta este punctul terminus de anul trecut. In continuare valea continua sub forma unui canion stancos dar practicabil fara bai la picioare. Piriul curge pe un pat de piatra si obliga la traversari repetate. Intai pe malul drept (cum urci), apoi pe cel sting, o saritura peste parau si trec din nou pe malul drept. Aici a fost mai interesant deoarece piriul este destul de adinc si la 1 m sub tine, iar pe celalalt mal te intampina un perete vertical cu o mica prispa stincoasa pe care daca o ratezi sigur faci o baie! Putin mai sus o mica cascada isi imprastie evantaiul stropilor in lumina soarelui. Suntem norocosi! Am prins scurta perioada din zi cind soarele patrunde in canion. Valea coteste putin la stinga si imediat o alta cascada mult mai mare (cca 8-10m) luceste in soare iar apa se arunca intr-o marmita adinca. O limba de zapada permite ocolirea acestora pe stinga, nu stiu cum ar arata dupa topirea zapezii dar probabil se poate trece. Deasupra acesteia peretii se string la mai putin de 2 m iar apa formeaza un mic lac destul de adinc. Cum nu am chef de scaldat, urc pe partea stanga pe o panta puternic inclinata si ies pe o creasta deasupra. Se pare ca acesta este ultimul obstacol. De aici se poate cobori din nou in albia pariului - e drept peste un mic perete, dar care are si ceva copacei pentru sprijin - si cit se vede in amonte nu mai este nici un obstacol. Stinca dispare si malurile devin impadurite, chiar daca raman destul de abrupte. Probabil inca 10-15 min de mers si se poate urca la dreapta pentru a iesi in Poaina Stanilelor in maxim 1/2 ora.

Dar e timpul sa ma intorc. Regasesc restul grupului deasupra primei limbi de zapada de la intrare. Sorin la "tonajul" sau (peste 100 kg) a reusit sa rupa podul de zapada dar din fericire golul nu era mai mare de 1m in acea zona si s-a ales numai cu o sperietura. Urmeaza un mic sfat si hotaram ca nu putem trece cu totii prin chei. Insotit de Paul, Delia si copii revin in chei, ceilalti urmand sa ne astepte in poiana de la intrare. Parcurgem fara probleme traseul deja cunoscut si ne oprim pe creasta. Mai aruncam o privire in amonte si cu parere de rau ne intoarcem. Este deja ora 18: 00. Acum gindurile noastre sunt la lungul drum de intoarcere, prin Curmatura "La Scaune". Ne gandim mai ales la Sorin care schioapata binisor si nu stim cum va face fata drumului de 3-4 ore (in ritmul in care merge el) care ne asteapta. Si tot rasucind variantele pe toate fetele ne vine si ideea! Ne vom intoarce in Poiana Pietrei Sure (sub 1 ora de mers) si o parte vom trece in viteza peste creasta in Stanile pentru a-i recupera cu masina, ceilalti urmind sa astepe in poiana sau sa mearga usor pe drumul forestier. Zis si facut. Ajunsi pe cumpana de ape ne despartim si in mai putin de ora suntem in Stanile. Eu si Paul ne urcam in masini si o pornim la vale. Ii recuperam si in 20 min suntem inapoi.