Alpinet Hărţi Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Jurnale - Cheile Bicazului - Frumuseti ascunse

Cheile Bicazului - Frumuseti ascunse - Piatra Glodului - continuare
Cheile Bicazului - Piatra Glodului, Pestera Tunel, Pestera Munticelu
Click to enlarge
Cariera
Noi mai zabovim putin si ne uitam cum peste vale, bolovani uriasi salta ca niste mingi, basculati din camioanele care descarca piatra scoasa din cariera. Ajunsi la baza pantei un excavator urias ii incarca in alte camioane care transporta piatra la concasor si de aici pe benzi rulante este incarcata in vagoane si trimisa la fabricile de ciment din Tasca si Bicaz. Ne amintim cu tristete de praful fin care acopera totul: casele, copacii, iarba, in zona dintre Tasca si Bicaz, de "ceata" care poti sa o vezi ca pluteste deasupra vaii in aceasta zona, atunci cand urci pe Suhardul Mic si oftam. "Binefacerile" civilizatiei, ce sa-i faci.
Ne mutam privirea pe privelisti mai dragi noua. Pe dreapta creasta prin care am trecut coboara pana in sosea mentinandu-si aspectul de lama ascutita de calcar. La picioarele noastre se deschid fanetele oamenilor cu micile garduri care le delimiteaza si prin ele se desluseste poteca pe care vom merge in continuare.
Incepem coborarea pe valcel si apoi pe o poteca din ce in ce mai bine conturata care ne scoate la sosea cu cca. 100 de metri mai la vale de punctul din care am plecat.

Nota
Pentru cei care ar dori sa parcurga traseul de pe Politele Bardosului ar mai fi de facut cateva precizari.
Traseul se mentine in cea mai mare parte la limita de sus a marilor pereti care formeaza versantul stang al Cheilor Bicazului (Politele Bardosului) si ofera in nenumarate locuri o priveliste extraordinara asupra acestei zone.
Traseul este accesibil turistilor avansati, obisnuiti cu parcurgerea unor zone expuse situate la mare inaltime. Pe unele portiuni este bine sa avem o coarda pentru asigurarea coechipierilor mai putin antrenati. Prima parte pana la punctul de belvedere de deasupra Bicajelului poate fi parcursa fara probleme si de cei mai putin pregatiti.
Durata traseului pana la coborarea in sosea este de cca. 3 - 3 1/2 ore (fara vizitarea Pesterii Flacara care dureaza cca. 1/2 h) dar poate varia simtitor in functie de pregatirea membrilor grupului si starea vremii.

Nu se recomanda parcurgerea partii a doua a traseului in caz de vreme umeda. Exista multe pasaje stancoase si/sau inierbate expuse.

In caz de furtuna cu descarcari electrice daca suntem in portiunea de deasupra peretilor se abandoneaza imediat tura, mai ales daca suntem in zona de belvedere de deasupra Santinelei care este un paratrasnet natural. Vezi brazii loviti de trasnet din zona !!!

In punctul in care poteca traverseaza valcelul cu grohotis inainte de urcarea pe Politele Bardosului se poate ajunge traversand Bicazul direct prin apa, la capatul de jos al serpentinelor, inainte ca soseaua sa intre in prima portiune ingusta a cheilor si urcand sustinut pe grohotis (cca 100 m diferenta de nivel) pana la punctul descris anterior. Deoarece poteca se pierde la traversarea valcelului si este greu de observat la urcarea direct pe fir se poate lua ca punct de reper inaltimea la care am ajuns. Aceasta trebuie sa fie putin mai sus de intrarea in tunel a soselei, perfect vizibila peste raul Bicaz.

Cei care nu sunt obisnuiti cu traversarile expuse, situate la mare inaltime, se pot intoarce de deasupra Santinelei pe acelasi drum si cobori pe vilcelul cu grohotis pana in albia Bicazului, iesind apoi in sosea.

Atentie ! Incepand din punctul de belvedere situat la iesirea din Santinela poteca merge chiar pe marginea abruptului care are pe o buna distanta o inaltime de peste 300 m si are la baza soseaua. Se va merge cu atentie sporita si nu se vor disloca pietre. Mai ales pe primii 150 de metri orice piatra cade direct in soseaua care de obicei este plina de grupuri de turisti si autovehicule.

Trecerea rupturii de panta de sub Pestera Flacara poate fi facuta in mai multe variante in functie de experienta si de materialele care le avem cu noi:
1. Se poate continua creasta care margineste valea pe stanga pana la intrarea in padure si de aici la dreapta printre brazi (care sunt cam desi, dar asta e !) pana in poteca clara care merge pe stanga paraului putin mai sus de firul lui. Acesta este drumul cel mai sigur daca stanca este umeda sau daca printre cei care fac traseul se afla si persoane mai putin pregatite.
2. Se poate cobori direct de pe creasta spre dreapta peste mici pereti si brane pana sub saritoarea de cca 25 m pe care o face paraul pe care tocmai l-am parasit.
3. Pentru cei care au o coarda se pate face rapel peste saritoare sau se poate cobori direct cu asigurare de sus pentru cei mai putin experimentati.

Autor: Hen Titus
Înscris de: Titus Hen
Vizualizări: 8982, Ultima actualizare: Sâmbătă, 23 Iun 2001



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii HASMAS  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Lacu Rosu-Saua Varascau-Saua Lui Tifrea-Cabana Cheile Bicazului

 

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii



© Copyright 1999-2020 www.alpinet.org