Alpinet Hărți Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Munții Carpați - Comorile Clăii

Comorile Clăii
(Valea Comorilor, firul nordic)

(din vina noastră, autor nemenționat; sperăm să remediem urgent)


      Iulie 2003. Vineri, m-am urcat în personalul de Poiana Țapului, împreună cu Andreea (viitoarea mea soție) și cu câinele, Hera. Acolo mă așteaptă prietenul Mihnea, cu prietena lui Mihaela și cu o prietenă, Ruxi, la a cărei casă urma să stăm. Vreme destul de urâtă când am ajuns.
      Sâmbătă, vremea s-a mai îndreptat, dar pe la prânz. Mihnea nu se simțea prea bine, dar totuși ne-am propus să urcăm până la baza văii, să identificăm intrarea. Așa că am pornit spre Cascada Urlătoarea (marcaj punct albastru). Acolo, ceva de nedescris. Grupuri mari de oameni, gălăgie, localnici cu diverse tarabe. Mizerie mare. Pe fete și cățeii (Ruxi are un boxer, Oscar) i-am lăsat la cascadă iar noi, băieții, am urcat pentru a ieși în poteca Schiel. Ajunși în Schiel, urmăm în stânga poteca (marcaj triunghi albastru) și în scurt timp ajungem în punctul La Vinclu. De acolo, în zece minute de mers am întâlnit Valea Comorilor.
      Am început să urcăm primele săritori, de dificultate redusă, pentru a ne face o idee la ce ne putem aștepta a doua zi, când ne hotărâsem să facem ascensiunea. Totuși, mare lucru n-am putut vedea, căci valea are un curs sinuos. Am hotărât să ne întoarcem și să venim a doua zi, echipați. Am hotărât să mergem doar noi doi. Neștiind ce ne asteaptă, n-am vrut s-o expun pe Andreea (care a mai urcat de altfel Valea Horoabei și Valea Seacă dintre Clăi) la cine știe ce riscuri, mai ales că și vremea se anunța schimbătoare.
      Duminică, pe la ora 6, ne-am sculat și am făcut pregătirile de plecare. Fiecare a avut câte un rucsac de tură, de vreo 30 de litri. Am luat cu noi câte un polartec, hanorac și pantaloni de ploaie, 4 litri de apă, mâncare, cartea lui Kargel, "Drumuri spre culmi", hamul și cordelina (37, 5 m). Am mâncat ceva ușor și am băut 2 căni de ceai.
      La ora 7, 20 am ieșit pe poarta casei. Vremea era superbă și așa avea să rămână până spre seară, când au început să se adune nori. Am luat-o vârtos la pas, astfel că la ora 8 eram la Cascada Urlătoarea și la 8, 15 intram pe Valea Comorilor, cățărându-ne pe primele săritori. Mergeam bine, deși condiția noastră fizică nu era dintre cele mai bune. Destul de nasol, valea este acoperită de tot felul de vegetație, de ramuri de copaci și cetină, iar bocancii (eu, Salomon și Mihnea, L. L Bean) cam alunecau pe acestea. Și, ca tacâmul să fie complet, un firicel de apă se strecura printre pietrele văii. După intersecția cu prima vale (Comorile Brânei), urmăm drumul spre dreapta. De aici au început să apară și obstacolele mai serioase. Săritorile au început să devină mai dificile. Din cauza firicelului de apă ce se strecura prin și pe ele, a trebuit de multe ori să le ocolim, prin stânga în sensul de urcare.
      La o săritoare de forma unui horn umed (vreo 10-12 m înălțime, cred) am întâmpinat cea mai serioasă rezistență. Pe la jumătatea lui am încercat să înaintez și de trei ori am eșuat. Abia a patra oară am strâns din dinți și m-am dus până la capătul lui. Asta mi-a dat de gândit. Lipsa antrenamentului (m-au cam lăsat brațele) ca și burta pe care o târâiam pe stânci și-au spus cuvântul (eu am vreo 80 kg, Mihnea vreo 73). Pe el l-am asigurat cu cordelina și l-am ajutat să urce mai ușor, după ce în prealabil i-am tras rucsacul. Oricum, dificultățile ne-au încântat sufletul, mai ales că vreo două săritori au fost cu fereastră, la capătul uneia din ele ieșirea se face luând practic în brațe un bolovan. Cam în dreptul Peretelui Sudic al Clăii Mari se întâlnește din stânga Valea Comorile de Mijloc. Atenție! Pe harta dată de Kargel, ca și în descrierea făcută, apare că firul Văii Comorile de Mijloc este unit cu firul Văii Comorile Brânei, ceea ce este eronat. Pe parcursul Văii Comorilor apare întâi firul Văii Comorile Brânei (din stânga, în sensul de urcare), iar mai sus firul Văii Comorile de Mijloc (tot din stânga în sensul de urcare).
      Lăsând în stânga Comorile de mijloc, am urcat pe firul văii în continuare. Aici am mai întâlnit 2 săritori mai serioase. Prima chiar la intersecția văilor mai sus amintite, de forma unei spălături, pe care curgea și apă. Am fost nevoiți s-o ocolim, prin stânga. Apoi, imediat mai sus, o altă săritoare, de data asta uscată, pe care am escaladat-o direct. În dreapta au apărut impunătorul Perete cu Flori și Șaua Clăii. Am zărit Brâul lui Răducu, care cobora din șa, și după scurt timp am poposit pe el. De menționat că ultima parte a văii, de la ultima săritoare și până în brâu, am urcat-o pe un pământ atât de afânat încât nu permitea nici un sprijin pentru picioare și mâini. Înaintarea a fost făcută mai mult târâș. La un moment dat nu mai aveam nici o priză și, ca să nu alunec peste Mihnea, am început să dau din mâini și picioare, ca o insectă ce se chinuie să urce pe un geam și alunecă. Cu greu am reușit să prind niște smocuri de iarbă și să mă ancorez de ele. În schimb, Mihnea a fost acoperit pe jumătate de pământul surpat de la mine.
      Am ajuns în brâu, fericiți că scăpasem de pământul acela. În Brâul lui Răducu am ajuns la 11, 15. Valea continuă mai sus de brâu și iese în platou. Vremea a fost frumoasă tot timpul, cu soare, dar nu arzător. Am luat hotărârea de a merge pe Brâu în stânga, deci spre Schiel, deoarece Mihnea nu mai fusese și vroia să-l parcurgă. Am trecut rând pe rând pe la obârșiile Văilor Comorile de Mijloc și Comorile Brânei (ale căror parcursuri intersectează Brâul lui Răducu și au finalitatea în platou).
      La intersecția cu Valea Urlătoarea Mică (următoarea vale după Comorile Brânei), brâul prezintă o discontinuitate. Am coborât pe această vale și după puțin timp l-am regăsit mai jos, cam cu vreo 50-75 m. La 12, 15 am intersectat Schiel-ul și am început coborârea. La ora 13, 35 ne aflam la Cascada Urlătoarea.
      Concluzii: valea își merită gradul 1B, săritoriile nefiind foarte dificile și nici foarte înalte dar destul de numeroase; dacă le găsiți cu apă pe ele (sau vă apucă ploaia), așa cum am întâlnit noi, înaintarea se face în condiții destul de grele. Pe cele pe care le-am evitat, am făcut-o prin stânga sensului de urcare. Pe cele pe care le-am escaladat direct am observat că în general pe partea dreaptă se găsesc mai multe prize, atât de mână cât și de picior. O cordelină este binevenită, dacă nu cumva necesară, atât pentru tractarea rucsacilor cât și pentru asigurare și ajutor la înaintare (eu i-am făcut un ochi și am coborât-o lui Mihnea, ca priză pentru picior). Orientarea se face ușor, firul văii fiind bine conturat iar intersecțiile cu Văile Comorile Brânei și Comorile de Mijloc fiind bine delimitate. Nu mi-a plăcut la această vale vegetația abundentă, crengile de copaci căzute și uscate, pe care poți aluneca destul de rău dacă nu ești atent sau e umed. Apropo, firul de apă ce curgea venea de undeva din peretele sudic al Clăii Mari.
Autor: Ică Giurgiu
Înscris de: Cătălin Olteanu
Vizualizări: 11603, Ultima actualizare: Luni, 24 Nov 2003



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii BUCEGI  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Pietrosita-Plaiul Lespezi-Cabana Scropoasa-Cabana Cheile Zanoagei-Cabana Padina-Cabana Pestera-Cabana Babele-Cabana Caraiman-Busteni

 

Comentariu
Fără foto Cristian Zicos, Marți, 25 Nov 2003, 9:55

Autorul articolului este dl. Zicos Cristian:-D

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii



© Copyright 1999-2019 www.alpinet.org