Alpinet Hărți Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Alpinism și Escaladă - Crăiasa zăpezii și șoricelul

Crăiasa zăpezii și șoricelul

Iarna solitar în creasta Pietrii Craiului

            Dacă unele vise nu s-ar împlini, oare am mai putea visa nestingherit? Întrebare puțin cam patetică, probabil cu un răspuns pe măsură. Umile sau mărețe, imposibile sau realizabile, de multe ori ele constituie impulsul generator al acțiunilor noastre.

1

De când am urcat prima dată în Piatra Craiului acum vreo 12 ani, m-am îndrăgostit iremediabil de munte și mai ales de acest munte. Colindând-ui cărările, urcând-ui padinile și mai apoi crestele și pereții m-a fascinat tot mai mult. Parcă ar ascunde farmece infinite și de câte ori cobor spre casă, mă gândesc doar la următoarea întălnire. Visam să parcurg creasta pe timp de iarnă de mult timp, dar din diferite motive nu am reușit până acum. Este iarăși primăvară iar eu mă gândesc doar la iarna care se topește sub verdele renăscut. Împreună cu Cătălin Pobega plănuim să urcăm creasta Arpășelului, dar nu reușim nici cum să ne sincronizăm. Așa că atunci când pot eu, el este undeva prin Austria la schi după ce tocmai a reușit tura pe Arpășel. Dar tura de iarnă trebuie făcută pentru că nu mai rezist încă o săptămână în oraș. Dar dacă aș urca în Crai? Verific frenetic prognoza meteo și se pare că este o fereastră de vreme bună la început de săptămână pe 7 și 8 Aprilie. Numa bine pentru o tură pe creastă!

Ajungem acasă la Brasov vineri seara, iar sâmbătă urcăm în Poiană și mai trag o coborâre pe schiuri spre deliciul lui Ioachim. Zăpadă mai este, dar e cald, înnorat și burnițează, iar spre seară începe să plouă. Sunt din ce în ce mai nehotărât. Duminică dimineață plouă, rucsacul este în portbagaj și o luăm împreună cu părinții spre schitul de la Șinca Veche. Liturghia mă linistește ca de obicei, iar spre sfârșit se mai luminează și cerul, așa că mă hotărăsc să încerc. Conducând spre Zărnești vizualizez treaseul, ajungem repede și mă cobor la începutul drumului spre Plaiul Foii.

Creasta este ascunsă în nori, dar eu sunt hotărât să merg mai departe. Mă adăpostesc de ploaie sub primul molid din traseul spre Colțul Chiliilor și mănânc puțin. Creasta este tot ascunsă de nori. Urmând traseul pe la liziera pădurii sunt consternat de numărul mare de urme de tractare a lemnului, văd și un buștean uitat, nici urmă de marcaj pe el. Sunt impresionat nu doar ca un iubitor al naturii dar mai ales ca un om ce își iubește meseria. Îmi aduc aminte încă o dată de privirile pline de invidie prietenească a colegilor din restul Europei atunci când le prezint pădurile virgine din Carpați. Dar câte or să mai rămână oare?

Pe la ora 15 ajung la intersecția spre Padina Șindrilăriei, plouă mărunt și atmosfera este apăsătoare. Începe zăpada și mă întâmpină cu tradițională intrare nesportivă la tibie. Mă afund până la șold și bolovanul plasat strategic îmi aplică o lovitură ce ar trezi și un mamut din permafrostul siberian. La prima săritoare nu o iau pe stânga pe unde este montat cablul ci îmi pun coltarii și urc direct. Îngustă mai este și padina asta! Observ imediat lucrul pe care îl anticipasem, zăpada ninsă zilele trecute a curs la vale peste stratul mai vechi, așa că pot să continui în relativă siguranță. La colțari și piolet avansez rapid până unde se ramifică vâlcelul și o iau pe firul din stânga, mai mult ghicind marcajul (cruce roșie) ascuns de zăpada adâncă. Ploaia se transformă în ninsoare și intru în nori.

2

Până aici a mers bine este 16, 30 și ies în creasta intermediară. Distracția doar de acum începe! Creasta este plină de jnepeni și anini care au fixat zăpada, așa că mă afund de multe ori până la brâu. Zăpada este grea și de multe ori parcă încearcă să mă rețină într-o îmbrățișare umedă și înghețată. Jnepenii rămași la suprafață sunt plini și ei de zăpadă umedă, așa că țin și ei musai să mă blagoslovească fiecare pe rând cu toată neaua care îi încarcă. Înot și mă târăsc, de abia după aproape 3 ore, pe la 19 ies în creastă pe Vârful Turnu. Aici furtuna de zăpade este în toi, mai pun o bluză pe mine și o iau la picior spre Vârful Ascuțit. Mă bucur ca și un copil de urmele înghețate rămase pe creastă, măcar nu mai înot. Oricum zăpada este înghețată, așa că atunci când urmele dispar acoperite de omătul proaspăt reusesc să nu mă afund. Chiar când se întunecă încep și cornișele iar urmele dispar complet, moment perfect pentru a încălța din nou colțarii. Mii de steluțe de zăpadă se reflectă în lumina frontalei, de multe ori crezând-sperând că văd o luminiță la refugiu. Dar creasta e lungă, totul capătă o dimensiune atemporală, minutele se dilată la nesfârșit. Singura legătură cu lumea reală îmi este dată de lătratul câinilor din vale care uneori răzbate purtat de rafalele de vânt. Totdeauna am iubit câinii, acuma am un motiv în plus! Vârf după vârf, încununată de cornișe, creasta pare interminabilă, după fiecare sper că se află refugiul. Parcă nu înaintez de loc, și cu toate astea trebuie să fiu atent la cornișe. În sfârșit recunosc vârful și după el, tocmai la timp, refugiul! Este ora 21, 30, oră la care se deschide ceainăria Vârful Ascuțit. Zăpadă este din belșug așa că beau vreo cinci căni înainte să mă culc.

12

Dorm legănat de vântul încărcat de cristale de gheață, nebănuind ce surpriză îmi pregătește Crăiasa. De obicei sunt norocos, dar de data asta întrec orice așteptare! Peste noapte vântul își schimbă direcția și așterne un bloc zăpadă tasată de aproape un metru chiar în fața ușii. Mă trezesc la 5, 30 și vreau să ies să fotografiez răsăritul. Ușa se mișcă câțiva milimetri, până la 8 reușesc să o mai deschid câțiva centimetri, numa bine să poată intra niște zăpadă și înăuntru (măcar am de un ceai). Dar atât, orice aș încerca este de neclintit! N-am ce face, îl sun pe Ciprian Lolu și îi spun cum stă treaba. Mă asigură că încearcă să urce la mine, așa că până vin băieții de la Salvamont, dorm, mănânc, îmblânzesc locatarul permanent al refugiului. Se pare că tipul știe că avem să petrecem ceva timp împreună, așa că devine tot mai curajos. Și care șoarece poate să reziste unei bucăți de ciocolată, mai ales ăsta care pare deja dedulcit!

3

Afară pare că s-a mai linistit vântul, întrezăresc și scurte perioade cu soare și stau la discuții cu șoarecul. Tot respectul pentru el, ș-a ales un loc foarte fain pentru casă! Pe la 12 mă uit afară, zăresc stâlpul indicator, în sfârșit apar Ciprian cu încă un coleg. Sapă câteva minute, luuungi minute, și gata ies afară ca din pușcă. Crăiasa ne oferă un spectacol impresionant, suntem așa de absorbiți că abia după câteva momente ne strângem mâinile și le mulțumesc.

4

Vremea se schimbă complet în câteva minute, creasta se vede perfect, încep să apară Făgărașii, Bucegii, o minunăție! Facem poze, stăm la povești, iar eu tot încerc zăpada. Perfectă, arată mai bună decât în toiul iernii! Frigul a sudat foarte bine noul strat de zăpadă, care fiind inițial umed formează un strat compact. Încep să mă pregătesc când băieții mă anunță că au ordin de la Nea Pivodă (șeful Salvamont Zărnești) să mă coboare din creastă. Dar la ce vreme este afară și la cum arată creasta nici nu vreau să mă gândesc la retragere. Le mulțumesc încă o dată și le explic că din moment ce nu sunt rănit, am experiență suficientă iar condițiile sunt foarte bune nu văd de ce ar trebui să cobor. Cât mai stau ei să vorbească la telefon eu pornesc ca să nu le mai creez alte probleme. Este deja ora 14 așa că trebuie să mă grăbesc.

5

Greutatea parcurgerii crestei iarna constă nu neapărat în dificultatea efectivă a pasajelor cheie cât mai ales în expunerea lor și în succesiunea rapidă a acestora. Concentrarea trebuie menținută la maxim pe întreg traseul, asta mai ales atunci când este abordat solitar. Nu prea există loc pentru greșeli. Bineînțeles că în traseu nu te gândești la asta. Acolo totul pare mai simplu: încă un pas, pioletul înfipt bine, curăță colțarii, atenție la linia cornișei. Intri în acea stare în care nu îți mai dai seama de trecerea timpului, acesta luând mai degrabă o formă spațială, pașii devin secunde, pasajele minute. Trebuie urmărită cu atenție starea zăpezii care de multe ori diferă între cele două părți ale crestei în funcție de expoziție. Trebuie mai ales anticipat traseul peste cornișe.

6

Până pe Țimbalul Mare merg pentru a câștiga timp fără colțari. De aicea creasta devine mai tehnică, cornișe care îmi par adevărate lame de cuțit încununează creasta. Aproape că îmi este milă să le stric frumusețea efemeră sub pașii mei. De cateva ori sunt nevoit să traversez pe fețele laterale în porțiunile unde creasta devine foarte îngustă. Mersul pe bârnă o fi părând ușor pentru gimnaste, dar cu padinile și pereții înghețati ai Craiesei sub tine parcă nu e așa de distractiv. Dar pentru asta sunt aicea, vârf după vârf muntele își dezvăluie minunățiile. Porțiunile de urcare unde mai apare și puțină stâncă sunt un adevărat deliciu. Nu același lucru îl simnt când trebuie să cobor, sau la începutul travesărilor. Mai ales pe părțile mai însorite trebuie să fiu atent să curăț colțarii de zăpada acumulată pe talpă.

6___

Pe nesimțite trec și de Țimbalul Mic. În apropiere de Vârful Zbirii o ciudată toropeală mă cuprinde, urc tot mai încet, beau ultimele picături de apă, mănânc un baton. Ceva nu este în regulă, trebuie să mă opresc tot mai des! Mă așez puțin și îmi dau seama că în graba plecării, nu mi-am pus nimic pe cap, toropeala este datorată soarelui foarte puternic. După ce mă frec bine cu zăpadă pe față și pe cap, pun buff-ul și o iau din loc. Creasta devine din nou foarte îngustă așa că un nou influx de adrenalină mă trezește complet.

7

De pe Vârful Căldării Ocolite zăresc pentru prima dată clar Piscul Baciului, încă o porțiune cu cornișe spectaculoase. Din nou nu am simnțit trecerea timpului, este deja ora 18. Mă bucur de avantajul zilelor mai lungi de primăvară, am timp destul să mă opresc pentru poze. Savurez fiecare metru din creasta acoperită de diafane cornișe care îmi poartă pașii spre Piscul Baciului. Pot în sfârșit să mă relaxez, este ora 19 și am parcurs creasta nordică a Pietrii Craiului solitar. Scot trepiedul, mai fac câteva poze și îl sun pe Ciprian Lolu să îi spun că am ajuns. După ce îi mulțumesc încă o dată cobor încet spre refugiul Grind 2, este timpul să deschidem ceainăria Grind. Vorbesc cu cei de acasă să aflu ce năzdrăvănii a mai făcut Ioachim.

8

Până pe la 21, 30 mai ies de cateva ori afară să fac poze, mai ales că vremea este superbă, doar un vânt ușor mă răcorește în răstimpuri. Verific de fiecare dată ușa, direcția vântului, zăpada din jur. Nu mai am nici un chef să repet experiența de dimineață. Realizez treptat că am reușit traseul atât de mult visat. Am făcut și alte trasee mai grele iarna, dar poate pentru că l-am dorit așa de mult și pentru că l-am făcut singur, acesta mi se pare deosebit. Și unde poate fi mai bun ceaiul decât în ușa refugiului privind Bucegii aprinși de flăcările apusului.

9

Noaptea deși friguroasă trece repede și la 5, 30 sunt afară să-mi spăl ochii cu superbul răsărit. Trag iarăși o mulțime de cadre și nu prea îmi vine să mă pregătesc de coborâre. Aș mai face și Sudica, dar trebuie să cobor după cum i-am promis Ruxandrei. Urc înapoi Piscul Baciului și mă mai uit la urmele de ieri, întipărite efemer în albul crestei dar permanent în memoria mea. Hmmm, ce fain o fost!

10

La 7 încep coborârea pe „traseul de iarnă”, adică direct pe creasta ce se desprinde din vîrf până jos în Grind. Zapada este betonată așa că într-o jumătate de oră sunt în siguranță jos. Pe drum admir cioporul de capre ce paște liniștit, răsfățat de razele răsăritului. Ce bun ar fi fost un teleobiectiv, și mai ales niște schiuri la așa o bunătate de pantă.

11

Și hai la drum pe arhi-bătuta potecă spre Zărnești. Dar ceva este diferit, foarte diferit, pădurea are răni adânci, poienile nu mai sunt cele de altădată. Doar omniprezentele brânduși mă mai înveselesc puțin amintindu-mi de uriașa putere de regenerare a naturii. Asta dacă o lăsăm, ajutăm și noi! În Cheile Pisicii sunt cât pe aici să trag o trântă zdravănă, în timp ce admir ghioceii. Ca de obicei la sfârșit de tură relaxarea poate crea probleme. Iată și Prăpăstiile iar după o curbă apar Ioachim și Ruxandra care mi-au iesit înainte. După așa tură ce altceva mai poți să îți dorești, decât să te întâmpine cei dragi!?

Urcat cu smerenie, muntele își descoperă minunățiile chiar și în condiții vitrege. Mulți vor să-l „cucerească”, el ne cucerește de fiecare dată.

Autor: Ioan Ștețca
Înscris de: Ioan Ștețca
Vizualizări: 11595, Ultima actualizare: Luni, 21 Apr 2008



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii PIATRA CRAIULUI  
Comentariu
Teo Paraschiveanu Teo Paraschiveanu, Luni, 14 Apr 2008, 18:15

He, he, heeee... pe soricicul asta l-am intilnit si noi, eu si Cristi Flueraru, in 12 februarie cind am fost acolo. Soricelul alpin care traieste la peste 2000 de metri ne-a cistigat respectul. I-am lasat un pumn mare de bobitze (musli) da' el tot ce stia el facea. Venea fura cite una si fugea cu ea in guritza... Am si eu poze cu el. Sa traiasca!:-D:-D:-D

Viorel Borteș Viorel Borteș, Marți, 15 Apr 2008, 11:35

Fain! Păcat că ți-au făcut figura diacriticele!

Ioan Ștețca Ioan Ștețca, Marți, 15 Apr 2008, 14:06

la mine se văd bine și diacriticele! nu știu care îi spilul. poate pentru că folosec vista???:-(

Fără foto Andrei Costescu, Marți, 15 Apr 2008, 14:54

foarte frumos relatata aventura ta, iti doresc cat mai multe si cat mai frumoase in continuare!:-D

Fără foto Mircea Ordean, Marți, 15 Apr 2008, 16:28

"Daca tot se scriu RT-uri, am si io unul scurt aicea"
Pai, daca asta scurt m-a lasat cu gura cascata, cum o arata unul - zice-se - mai lung??
Felicitari si-s oricind in asteptarea altora ca asta!

Mircea
:-)

Fără foto Mircea Ordean, Marți, 15 Apr 2008, 16:34

Ioane, ai idee cam ce fonturi foloseste Vista in cazuri d-astea (nici eu nu vad, de pe XP, diacriticele)? Probabil nu stii pe moment, insa daca iti trece pe la ureche ce si cum, anunta-ne si pe noi.
Si viceversa, o sa dau si eu de stire daca aflu.
M.

Răzvan Lăpădat Răzvan Lăpădat, Marți, 15 Apr 2008, 17:37

Frumoasă descriere și fotografii minunate... Îmi deșteaptă nostalgii de demult:-( Mulțumesc mult. Se vede OK la mine... Windows XP, browser Firefox 3.0 beta 5. În Internet Explorer (ver 6.0) am și eu probleme cu literele "ș" și "ț" ("sh", "tz":-D).
Răzvan

Fără foto Constantin Ceapchi, Miercuri, 16 Apr 2008, 9:52

Frumos. Echilibrat. Suficient garnisit cu foto adecvate.
Felicitari.
Nu am probleme cu diacriticele avand Windows XP si intrand pe net atat cu IE cat si cu Mozila.
Presupun ca este o problema de setare a fiecarui
calculator.
C. Ceapchi

Emi Cristea Emi CristeaAdministrator Alpinet , Miercuri, 16 Apr 2008, 10:00

Mai intai sa-l laud oleaca pe Ioan, ca o revenit cu jurnale frumoase...:-D

Eu, din principiu, pentru a evita eventuale probleme legate de diacritice, nu folosesc diacritice in jurnale:-D
N-am de unde sti cine vrea sa-l citeasca si nu poate...

Titus Hen Titus Hen, Miercuri, 16 Apr 2008, 16:02

Superb, si textul si pozele. Iti multumesc ca mi-ai dat ocazia sa "pasesc" alaturi de tine pe creasta aceasta de vis.

cătălin pobega cătălin pobega, Miercuri, 16 Apr 2008, 16:54

Tom soricel e bestial, trebuia sa il iei in buzunar si sa ii arati si refugiu de la Grind:) felicitari pt tura solitara! sa nu uiti sa ii dai o lada de bere la Ciprian.:-D

Fără foto Dan Loghin, Joi, 17 Apr 2008, 8:39

Da!!

Bogdan Ieney Bogdan Ieney, Sâmbătă, 19 Apr 2008, 15:13

Felicitari

Virgil Iordache Virgil Iordache, Joi, 1 Mai 2008, 13:01

Foarte frumos! Mi-a facut dor de Craiasa:-)

Fără foto MIHAI BÂRCĂ, Joi, 9 Oct 2008, 17:41

Frumos Ioane. Nu te laud cu zgomot de batai din palme caci nu vreu sa-ti hranesc, mefistofelic, orgoliul pacatos. Dupa cum vezi sunt nou pe aici pentru ca prin definitie nu-mi plac organizatiile, indiferent de specificul lor. Dar mi-am facut cont ca sa-ti pot spune ca ma bucur ca poporul asta a dat bunici ca ai tai care te-au facut sa VEZI - nu doar sa privesti. Sper din tot sufletul insa ca data viitoare sa nu mai faci tura solitar caci, daca opera omului se poate recepta cu un singur simt - muzica cu auzul, arta plastica cu vazul, etc - opera Completa in care ai avut norocul sa te scufunzi in aceasta tura nu poate fi simtita decat cu toate deodata. Asa ca, chiar daca bunavointa ta de a impartasi cele petrecute acolo este de inteles, noi, cei care folosim doar vazul pentru a o urmari, suntem departe cu mult fata de ce ai avut tu parte. Or, daca chiar vrei sa imparti aceste indescriptibile momente, nu face ture solitare. Stii si tu ca la usa Raiului esti intrebat: " Pe cine ai adus cu tine?" Sanatate intregii familii -Trombarul adus de spate.

Ileana Damian Ileana Damian, Marți, 15 Sep 2009, 11:11

sincer, nu stiu ce sa scriu... orice cuvinte sunt prea slabe sa exprime ce-am simtit citind asa jurnal...
extraordinare poze si aventura.
admir mai mult totul, cu cat se demonstreaza ca se poate face asa ceva si cand esti om la casa ta, sotie, copil.:-D

Fără foto cezar jipa, Marți, 29 Sep 2009, 13:16

am trait din plin tura...imaginar, pe viu am facut-o, hat in tinerete, febr.1975...am retinut treaba cu usa blocata de zapada la refugiu(avertisment).ture de unul singur am facut berechet in bucegi pe vai, ca era seaca, ca era alba, costilei, policandrului, coamei, ripa zapezii, adinca...la acea vreme respectam o regula de baza, ii spuneam nevesti-mi ce traseu urma sa fac(nu ma abateam nici-o data de la ce ziceam) ii dadeam timpii aproximativi si consemnul ca daca nu apar pina la acea ora, plus 1-2 ore, sa anunte salvamontul busteni, nu a fost cazul niciodata(multumesc celui de sus) nu era telefonie mobila in acea perioada.totusi in turele solitare nu te poti exterioriza, nu ai cu cine sa te bucuri...nu ai cu cine schimba o vorba.

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii



© Copyright 1999-2019 www.alpinet.org