Alpinet Hărți Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Jurnale - Cușma Lapoșului

Cușma Lapoșului

23-12-2007
Vârful străjuiește valea Lapoșului pe stânga - cum privim din șosea - și împreună cu Piatra Altarului formează poarta de intrare în sectorul inferior al Cheilor Lapoșului.

O duminică geroasă de decembrie. Ceața și chiciura jos pe văile Siretului și Bistriței, soare cu dinți pe valea Bicazului. -120 C la podul peste Bicaz din zona fostei cabane Cheile Bicazului, punctul de pornire în traseu.
Echipa: Laura, Paul, Marius, Adrian și subsemnatul. 
Pentru început o luăm pe poteca marcată cu triunghi roșu care însoțește la oarecare distanță valea Lapoșului. După o primă serie de urcușuri mai susținute, începem să zărim în dreapta pereții Pietrei Altarului. În locul în care poteca se mai domoleș
te și o ia ușor către dreapta o părăsim și coborâm cu grija, printre bolovani și brazi prabușiți până la cascada pe care o știam din vară.
Arată cu totul altfel în platoșa de gheață. Marmita adâncă de la bază, abia se ghicește și bolovanii uriași sunt acoperiți cu un strat gros de nea. Un pod înșelător de zăpadă imaculată e așternut peste pârâu dar la un sondaj bățul de schi intră până la mâner și nu dă semne că s-ar opri curând. Razele soarelui s-au strecurat până aici în lungul văii așa că ne permitem un popas mai lung și desigur, o ședință foto.

DSC06985

DSC06986
Mai departe o luăm direct la deal peste micile săritori ale văii, încercând să ocolim capcanele dintre bolovani ascunse de omăt și apele adânci de sub cascadele pe care știm că le face pârâul pe aici. Un ultim urcuș prin zăpada până la brâu chiar pe sub peretele Pietrei Altarului și am ajuns iar in potecă, într-o strungă, capătul din amonte al acestui sector de chei. În stânga încep să se ridice pereții Cușmei Lapoșului iar în dreapta Piatra Altarului își lasă ultimele contraforturi stâncoase.
DSC07003
DSC07004
Găsim urme proaspete, probabil cei doi baieți pe care-i întâlnisem în vale pregătindu-se la rândul lor de plecare. Mai mergem puțin pe marcaj și când am ajuns chiar sub pereți îl părăsim. Acesta continuă să însoțească valea, dar la o bună distanță deasupra, până la sectorul superior al Cheilor Lapoșului.
Urcăm pieptiș chiar pe la baza peretelui, trecând pe la intrările câtorva trasee de alpinism. Mai sus un vâlcel ne ia în primire și ne conduce până într-o șa împădurită.
DSC07016
La stânga e Cușma Lapoșului iar către dreapta se zăresc cațiva pereți și o brână, prelungiri ale Pietrei Cupaș. Urmăm culmea împădurită către stânga și ajungem într-o zonă mai stâncoasă deasupra obârșiei unui vâlcel care vine de pe celălalt versant. O mică brâna ne poartă pașii până deasupra abruptului. De aici se vede perfect Piatra Altarului și cheile pe care le-am strabatut. Dar soarele nu e prea darnic cu noi, așa că ne îndreptăm privirile peste vâlcel către vârful propriuzis care e în plin soare. Arată destul de fioros de aici dar ne hotarâm să-l vedem totuși mai de aproape.
DSC07018
În plus vrem să vedem dacă vâlcelul este abordabil, deoarece am vrea sa ne întoarcem pe acolo. Coborâm cu grija până în firul lui apoi urcăm până pe creasta stâncosă care precede vârful. Un mic traverseu pe sub un colț de stâncă, un urcuș mai expus și am ajuns. Suntem aproape la înălțimea Pietrei Altarului și valea Bicazului ni se așterne la picioare. Se vede până departe, peste Turnul Negru, până spre poiana Căprăresei. Mai aproape și sub noi, este Peretele Mariei iar la poalele lui panglica șoselei care se pierde în gura tunelului. Aici e chiar plăcut: soare, nu bate vântul - să tot stai.
DSC07023
DSC07027
DSC07024
Renunțăm la gândul de a mai urca spre Piatra Cupaș fiindca ziua e scurtă și nu vrem să orbecăim noaptea prin ceață la întoarcere. Îi las pe ceilalți pe vărf să se sorească și plec să explorez valcelul. Din fericire nu rămâne agățat deasupra unor pereți cum mă temeam, așa că mă întorc la ceilalți și le dau vestea cea bună.
Părăsim cu regret locul însorit și o luăm la vale. Coborâm mai abrupt la început chiar pe fir, apoi puțin oblic către stânga și iar în jos până intrăm pe firul unui alt vâlcel mai larg. Coborâm în lungul lui către stânga și ajungem iar în poteca marcată, în apropierea punctului unde se termină prima zonă de urcușuri pieptișe. La vale e mai ușor că le transformăm în derdeluș:)
DSC07036
Peretele Mariei
Jos în poiana cabanei mai facem un popas pentru a ne fotografia alături de niste rămășițe de căpițe foarte fotogenice. Admirăm și pozăm dantelăriile create de frigul iernii pe copaci și garduri apoi revenim cu regret în șosea. A fost scurt (pe măsura zilei din preajma solstițiului) dar frumos.
DSC07040

Titus Hen    

Autor: Titus Hen
Înscris de: Titus Hen
Vizualizări: 6254, Ultima actualizare: Sâmbătă, 29 Dec 2007



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii HASMAS  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Cabana Cheile Bicazului-Cheile Laposului-Cabana Cheile Bicazului

 

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii



© Copyright 1999-2019 www.alpinet.org