Alpinet Hărți Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Jurnale - Emoții pe Padina Șindileriei

Emoții pe Padina Șindileriei

Gândul la o reîntâlnire cu Piatra Craiului, după mai bine de 10 ani, se cuibărise într-un ungher al minţii şi revenea obsesiv în zilele acelea de sfârşit de august, dar şi de concediu.

Vineri, 29 august 2003, ora 11. A doua zi de serviciu... Plictiseală mare... La radio se anunţă vreme frumoasă pentru week-end. Ce-ar fi dacă...? Zis şi făcut. Am "zburat" amândoi spre casă, în doi timpi şi trei mişcări pachetele cu mâncare sunt pregătite, la fel şi rucsacii, şi iată-ne, la ora 14.30, în acceleratul Bucureşti-Braşov, studiind harta pentru a face planul excursiei.

Ne-am propus să înnoptăm la o pensiune turistică din Zărneşti - principala poartă de intrare în masiv - urmând ca a doua zi să parcurgem circuitul clasic al zonei nordice, mai puţin cunoscute nouă: valea Crăpăturii - şaua Crăpăturii - vf. Piatra Mică (eventual) - cabana Curmătura - fântâna lui Botorog - Zărneşti.

La pensiunea Alexandra (200.000 lei/pers./noapte), situată într-o piaţetă a oraşului, în apropierea drumului spre Plaiul Foii, am găsit o familie de tineri intelectuali bucureşteni care, din dragoste pentru aceşti munţi, au renunţat la viaţa "de capitală" şi au ales să trăiască aici, în pensiunea pe care au amenajat-o cu gust, oferind turiştilor servicii de calitate: condiţii bune de cazare şi masă, ambianţă plăcută, ospitalitate, informaţii şi sfaturi pentru drumeţie.

Sâmbătă dimineaţa, pe o vreme superbă, ne înscriem pe traseul spre Valea Crăpăturii, care pleacă de la capătul Zărneştiului, pe drumul spre cabana Plaiul Foii. O potecă se desprinde la stânga, în urcuş domol, prin poienile "de sub Bărc", traversând o zonă de fâneţe deosebit de pitorească. Am mers cam o oră pe la poalele muntelui până să ajungem la izvorul din firul văii Crăpăturii care desparte Piatra Mică de Piatra Craiului. Aici, ne-am răcorit bine înaintea ascensiunii şi am umplut sticlele, căci, se ştie, apa lipseşte în acest masiv. Urcuşul susţinut pe Valea Crăpăturii, vreme de trei ore, până în Şaua Crăpăturii nu e dificil, oferind posibilitatea contemplării priveliştilor de o măreţie copleşitoare, formaţiunile stâncoase uimindu-ne prin nenumărate ace, muchii, colţuri, creste, turnuri, arcade, ferestre, mici peşteri. Aici, grohotişul - principala caracteristică a Pietrei Craiului - e prezent sporadic, predominând, în schimb, blocurile de stâncă pe care se păşeşte relativ uşor. La capătul superior al Văii Crăpăturii, la o altitudine de aprox. 1400 m, chiar la baza Acului Crăpăturii, am dat de un izvoraş - Şipotul Crăpăturii. După o ascensiune susţinută, trecând pe la baza unor turnuri, am ajuns într-un splendid punct de belvedere, de unde se poate admira în toată splendoarea întreaga panoramă. Este Şaua Crăpăturii, locul de popas (amenajat cu balustradă) pentru refacerea forţelor, dar şi de răspântie a câtorva trasee (spre cabana Curmătura - 15-20 minute; spre vârful Turnu - 2, 5 ore; spre Piatra Mică - o oră).

Frumuseţea nespusă a peisajului, vremea bună şi exemplul câtorva turişti ne-au determinat să schimbăm planul iniţial şi să optăm pentru continuarea traseului pe lanţuri, până la vârful Turnu, un traseu - cunoscut şi sub denumirea locală de Turnul Pietrei sau Turnul Pietrei  Craiului, alegere cam riscantă, având în vedere rezervele limitate de apă şi alimente (intenţionam să luăm masa de prânz la Curmătura). Traseul este întrucâtva anevoios, numeroase fiind porţiunile stâncoase care necesită cunoştinţe minime de căţărare. Pe măsura ascensiunii, muntele părea tot mai sălbatic şi maiestuos; ne era tot mai clar faptul că nu ne mai puteam întoarce pe acelaşi traseu, coborârea anunţându-se şi mai dificilă. Priveliştea era însă încântătoare, se vedea ca în palmă Piatra Mică şi cabana Curmătura, iar, în zare, oraşul Zărneşti.

O dată ajunşi în vârf (1923 m), s-au împuţinat şi rezervele lichide. Cum nu puteam face, fără apă, creasta golaşă, iar varianta prin Padina Hotarului părea dificilă, am ales să coborîm pe drumul cel mai "direct", prin Padina Şindileriei, mai ales că traseul era proaspăt şi foarte bine marcat (deşi nu apare pe tăbliţa indicatoare!) şi, în plus, la capătul văii ne aştepta un izvor. De la vârful Turnu, am străbătut cam o oră hăţişul jnepenişului (care pur şi simplu închidea poteca), potolindu-ne setea cu afine şi merişoare. Poteca aproape că ţinea vârful stâncilor proeminente, cu porţiuni expuse şi neasigurate, foarte periculoase pe timp nefavorabil, până când, deodată, s-a deschis "hăul" înaintea noastră: Peretele Şindileriei cu "marele inamic" - grohotişul. Coborârea pe panta foarte înclinată ne-a luat 1, 5 - 2 ore, înaintam extrem de greu, aproape incontrolabil, bolovanii pornindu-se cu noi la vale, ori de câte ori făceam un pas. Practic, în această porţiune străjuită de ameninţătoare blocuri imense, nu exista nici un petec de iarbă pe care să călcăm, doar un torent uriaş de grohotiş. Efortul fizic începea să-şi spună cuvântul, resurse mai aveam, în schimb, impactul, mai ales, psihologic al lipsei de apă era teribil: ne muiam buzele din când în când pentru a drămui rezerva de pe fundul sticlei. Traversând valea de vreo două-trei ori în căutarea unei urme de pământ, când târându-ne pe fund, când în picioare, am zărit, în sfârşit, îngustele chei ale Padinei Şindileriei, dincolo de care începea pădurea. Nu înainte de a mai trece un hop: o săritoare de vreo 3-4 m înălţime "ajustată" de două bârne pe care ne-am dat drumul la vale, cu precauţie.

De obosiţi ce eram şi însetaţi, întreaga porţiune ni s-a părut dificilă (aproape de gradul 1A), iar terenul - accidentat; starea tensionată în care eram ne-a împiedicat să admirăm măreţia Peretelui şi Cetăţii Şindileriei iar faptul că n-am întâlnit nici picior de turist pe această vale (din toţi cei care erau înaintea noastră pe Turnu) ne-a indus, uneori, neliniştea şi ne-a creat impresia unui peisaj sălbatic, neprimitor.

O dată parcursă porţiunea de pădure, până la Colţul Chiliilor, ne-am linştit: poiana îmbietoare, cu izvorul care ne-a potolit setea au fost o adevărată minune pe care am   savurat-o îndelung. Ajunseserăm la "civilizaţie". Aici, lucrările de construcţie a unui schit erau în toi. Am vizitat mica bisericuţă din peştera stâncii, cu altar şi icoane, pe care au improvizat-o călugării de aici. Panoul explicativ al şantierului înfăţişa viitoarea construcţie ambiţioasă a acestui sfânt lăcaş - cu biserica impozantă, chiliile şi bucătăria edificiului. După o binemeritată odihnă în acest îmbietor loc, "trăgând cu ochiul" la vârful de pe care tocmai am coborât atât de brusc şi abrupt, am pornit-o spre Zărneşti, unde gazda noastră era gata să ne dea dispăruţi fiindcă am ajuns seara târziu.

Toată noaptea de sâmbătă/duminică a plouat cu găleata - o ploaie binevenită ţinând cont că la radio tocmai se anunţaseră incendii de pădure în această zonă. Noi, personal, nu am văzut decât o limbă firavă de fum pe un deal împădurit, undeva, deasupra cabanei Plaiul Foii pe care am vizitat-o a doua zi (din nou însorită), într-o plimbare de voie pe vechiul drum colbuit care, pe vreme uscată, te umple de praf din cap până-n picioare (noroc cu ploaia căzută!). O notă proastă pentru Primăria din Zărneşti care, nici în comunism dar nici în capitalism, nu a găsit  bani să asfalteze cei 13 km. până la un obiectiv turistic atât de cunoscut şi apreciat.

Am revăzut cabana Plaiul Foii după zece ani... Ştiam că cea veche a ars cu ceva timp în urmă. În general, noua cabană are un aspect civilizat, este curată, există condiţii bune, dar preţurile practicate sunt prohibitive: 600.000 - 900.000 lei camera. Turiştii mai puţin pretenţioşi pot găsi preţuri mai accesibile la fostele anexe (150.000 lei/pers.), dar, ce-i drept, la confort redus. După masa servită aici şi pozele de rigoare, am admirat îndelung jocul păstrăvilor de sub podeţul peste apa Bârsei, după care ne-am întors în Zărneşti pentru a prinde trenul spre Braşov. În cursul serii am ajuns acasă, având satisfacţia reîntâlnirii cu această mirifică lume a stâncăriilor care rămâne una din cele mai străbătute zone montane din România ce atrage ca un magnet, în special montaniarzii cu experienţă.

                                                           

                                                                               Adina şi Bogdan Baranovschi

Autor: Bogdan Baranovschi
Înscris de: Bogdan Baranovschi
Vizualizări: 8114, Ultima actualizare: Joi, 20 Nov 2003



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii PIATRA CRAIULUI  
Comentariu
Fără foto Matei Muresan, Duminică, 23 Nov 2003, 23:32

" O notă proastă pentru Primăria din Zărnești care, nici în comunism dar nici în capitalism, nu a găsit bani să asfalteze cei 13 km. până la un obiectiv turistic atât de cunoscut și apreciat."

Slava Domnului ca "nu a gasit bani"! Lasind la o parte faptul ca, chiar daca asfaltarea drumului catre P. F. ar fi de dorit, asa o investitie nu s-ar putea justifica din punct de vedere economic; nu vad de ce primaria orasului Zarnesti ar trebui sa contribuie la accesul excesiv catre Piatra Craiului al populatiei care nu stie sa respecte muntele? Cei care stiu si vor neaparat sa mearga acolo vor merge indiferent ca drumul e asfaltat sau nu; este insa de sperat ca starea proasta a drumului va altera planurile celor care de fapt nici nu trebuie sa se duca acolo de la bun inceput.

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii



© Copyright 1999-2019 www.alpinet.org