Alpinet Hărți Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Despre Alpinet - Fascinația crestelor făgărășene

Fascinația crestelor făgărășene

Constantin Dinu MITITEANU (Cluj-Napoca)

     "Făgărașii îți dau un sentiment de temeinicie, de siguranță, de liniște; îți dau senzația că te rezemi pe ceva ce nu poate fi clintit". Mihai Beniuc

     - Hei, Miși! Unde te grăbești așa? Ieri, prin pădurile Rudăriței și Lerescului, cu atâtea urme de jivine pe zăpadă, te-am înțeles. Dar acum suntem pe Culmea Berivoescu - Belia, la 2300 m, pe unde nu fac urme decât oameni nebuni ca noi doi. De nouă zile tot gonim pe văi și mai ales pe creste. Știu că te fascinează ceea ce urmează de mâine; vârfuri mai semețe, pante mai abrupte, priveliști mai alpine, mai sălbatice. Și pe mine mă fascinează această creastă pe care doresc de mult s-o parcurg și iarna, dar hai să facem o mică pauză, căci eu am ajunsà acasă! Da, uite, acolo jos, unul din acele zeci de sate înghesuite în câmpia în formă de franzelă a Țării Făgărașului, înșirate pe râuri ca mărgelele pe ață, este satul copilăriei mele. Ăla cu trei biserici. Are numeà rece ca și apa râului care izvorăște de sub Curmătura Brătilei în care vom ajunge în curând, râu care curge prin mijlocul lui.
     Verifică, te rog, starea pieilor de focă pe care le ai amintire de la Clubul Armata, unde cu un șef blând, bun, civil șià alpinist ca Emilian Cristea numai armată nu se poate spune că ai făcut. Privește apoi încă o dată înapoi la Piatra Craiului, minunea aia orbitoare, la a ei Coamă Lungă pe care în una din zilele trecute pășeam ca Nadia pe bârnă (o bârnă cuà cornișe!). Mai privește o dată la Omu, unde meteorologii Dorin Olteanu și Cătălin Manoliu ne-au făcut acea primire ca-n povești, înmânându-ne câte o cană de ceai fierbinte din petale de rododendroni și îngenunchind, apoi, ne-au dezlegat curelele înghețate ale colțarilor cu care mușcasem zăpada pe Valea Morarului, strângând inà dinți, sub amenințarea Acelor care înțepau cerul, dar și sufletele noastre. Între timp eu "am să stau puțin de vorbă" cu Moșu - cum se spune pe la noi la bunic și desigur cu mama, aflați acum în lumea umbrelor.
     - Bunule, Moșule! Tare aș vrea să mă vezi acum. Știu că m-ai dojeni că umblu iarna pe aici, dar știu că te-ai și bucura. În copilărie mă fascina nu un ecran de televizor cu desene animate ci acest fierăstrău uriaș care mă atrăgea ca o vrajă din poveștile bunicii. Ea începea cu "a fost o dată un moș și o babăà ". Matale începeai cu "a fost o dată un voievod făgărășan numit Radu Negruà ". Apoi mă scoteai în uliță și arătai cu mâna spre miazăzi, spre Colții Brezii, unde a avut cetatea. Tot în direcția aceea îmi localizai pe Moșu și pe Moșuleața, între izvoarele Văilor Pojorta și Brezicioara, munți pe potecile cărora poate a trecut Radu Negru "în Țară", la Câmpulung. Îmi spuneai că Baba e mai spre stânga, și arătai peste acoperișul școlii, acea clădire care a fost cazarmă pentru regimentul grănicerilor făgărășeni ai Mariei Tereza.
     Mă fascina faptul că știai numele tuturor munților pe care eu nu reușeam nici măcar să-i număr. Multe din acele nume cu iz de basm (credeam că în ăla ascuțit - Urlea - este școala de urlat a lupilor!) mi-au rămas ascunse undeva și le-am descoperit cu multă emoție și bucurie mai târziu, pe hartă. Pe ea, cu ajutorul lor, am putut reconstitui drumurile pe care mi-ai povestit de atâtea ori, cu amănunte, cum treceai pe furiș cu ortacii, dincolo, "în Țară": Râul Berivoiu - Piciorul Bătrân - Țiganu - Belia - Berivoescu - traversarea Dâmboviței - Colții lui Andrei - Șleaul Bătrânei - Plaiul lui Pătru - Lerești (matale spuneai Ilerești) - Câmpulung; Râul Dejanilor - Budiu - Ludișoru - Brătila - Mezea - Curmătura Oticului și de acolo la vale, spre dreapta, pe lângă Colții Cremenii, pe Râul Doamnei spre Sbughețești și Nucșoara.
(vezi hărțile pliabile din numerele 30, 32 și 35 ale revistei).
     Îmi spuneai că Muntele Roșu nu se putea sui, că "e ăl mai rău munte", și adăugai: "poate Piatra Craiului o mai fi așa după cum se vede din Scoarța și Buzduganu și după cum spun ciobanii și vânătorii". Nu înțelegeam cum se poate că dincolo de creasta pe care o vedeam (cât mă obseda să știu, să ajung să aflu cu ochii mei ce se vede dincolo!) mai este un rând de munți și apoi satele argeșene.
     Atunci, probabil, din acele povești la gura sobei în lungile seri de iarnă sau de pe laița din uliță, când așteptam ciurda satului, atunci a încolțit în mine, apoi a crescut pe nesimțite dragostea de munte, aceea care azi, între betoanele citadine, a devenit un dor sfâșietor.
     De aici - de la intersecția "drumului" meu de azi de-a lungul fascinantei creste făgărășene cu unul din "drumurile țării" din tinerețea matale - îți mulțumesc Moșul meu drag.
     - Ție mamă, îți cer iertare pentru supărarea de atunci. Știu că mă iubeai, voiai să nu mă răpească "răutățile" muntelui, cum l-au răpit pe Tata grozăviile războiului. Îmi tot spuneai să mă mulțumesc cu suitul până la Urlea cum făceau toți domnișorii în vacanțe sau până în Hermeneasa, la bujorei, cum făceau toți "ficiorii". Dar eu voiam toată creasta ca să nu fac de rușine numele de făgărășan printre colegi.
     N-am crezut nici eu atunci când, la supărare, ți-am spus că peste câțiva ani, când voi avea banii mei, o s-o fac și iarna. Acum, în 1972, știu că voi parcurge creasta asta și altele, de mai multe ori. Atunci, în acea vacanță a mea de student și eu îi credeam nebuni pe ăia de care auzisem că umblă iarna pe creastă cu țapine de zăpadă, cu mâțe de fier pe bocanci și dorm în cort sau în căsuțe din cărămizi de zăpadă. Bine că acum nu poți vedea unde suntem noi doi nebuni.
     - Hei, Miși, iar ai luat-o din loc? Unde te grăbești așa? Doar nu suntem la o alpiniadă! La Podragu nu ne așteaptă un arbitru sever ca moșu Csallner (Erwin Csallner, cel care a urcat pe 1 septembrie 1934, în cap de coardă, în premieră, Piatra Altarului din Cheile Bicazului) să ne penalizeze pentru întârziere. Și doar știi că oricât ne-am grăbi, încă vreo două nopți tot în cort sau în nișă în zăpadă vom dormi.
     Dar Miși, fără să știe, se grăbea la întâlnirea cu "aia cu coasa". Îl aștepta la Podragu, dar nu în iarna aceea, ci peste doi ani când venea cu Grig și Laci de la Herculane, tot pe creste - norma cea mai dură pentru titlul de maestru al sportului în alpinism. Făcuseră și celebra Creastă a Arpășelului. Voiau să ajungă la Padina - unde se ținea în acel an Raliul Salvamont - la care să participe, să dovedească că Meridionalii nu i-au "terminat", cum s-a întâmplat cu alții. În noaptea aceea fusese viscol, dar ninsese puțin. Miși a hotărât că nu-i pericol de avalanșă. Dar puțin mai jos de Șaua Podragu, de unde noi doi făcuserăm în 10 februarie 1972 rapel peste cornișă, în 22 ianuarie 1974 îl aștepta "ea", ascunsă într-o "scândură". Celebrul montaniard Toma Boerescu, șeful de atunci al Salvamontului Sibiu, îi avertizase: "Atenție băieți! E numai ianuarie, atenție la fețele nordiceà ".
     O plăcuță cu două nume - Szalma Mihaly, Halmagyi Laci - este fixată de o stâncă de pe malul Lacului Podragu. Unii turiști care trec pe lângă ea se întreabă probabil: "ce căutau nebunii ăștia iarna pe aici?". Dar eu și alți prieteni am găsit de fiecare dată acolo flori proaspete, depuse de oameni care nu i-au cunoscut. Pe acei oameni nu i-a suit până acolo nici o telecabină sau șosea. Au urcat până la Podragu per pedes, de dragul Muntelui. Plăcuțe, cruci, monumente - dovezi ale fascinației acestui gigant carpatin întâlnim în multe locuri: în Fereastra Mică a Sâmbetei, în Căldarea Bună, în Șaua Vârtopului, lângă Lacul Capra, deasupra Lacului Bâlea, pe Vârful Lăițel, lângă Lacul Călțun, pe Vârful Negoiu, pe Fruntea Moașei și altele - despre care ar putea scrie multe salvamontiștii din Sibiu, Victoria, Curtea de Argeș și Pitești.
     Tot o dovadă a fascinației crestelor făgărășene este și cartea Avalanșa, a inepuizabilului alpinist brașovean Mircea Noaghiu. La fel și cartea Pe custuri făgărășene în care autorii Ilie Fratu, Andrei Beleaua și Octavian Fratu și-au pus nu numai rodul unei temeinice documentații pe teren și prin interviuri cu ciobanii din munte și sătenii de la poale, nu numai experiența lor de alpiniști căliți mai ales în "cuptoarele" cu temperaturià inverse ale muntelui, ci și o părticică din sufletul lor, din puritatea copilăriei ocrotite de aceste creste.
     Miile de turiști care urcă pe spinarea acestui uriaș animal preistoric, cu mai multe capete spre Defileul Oltului și coada spre Piatra Craiului, cu picioare miriapodice, asimetrice, mai scurte, dar mai viclene spre nord și mai lungi, mai blânde spre sud - oferă și ei o dovadă a fascinației crestelor făgărășene.
     Un număr mare de alpiniști au parcurs și iarna creasta principală a Făgărașului. La unii predomina entuziasmul tinereții, la alții - ca de exemplu profesorul universitar timișorean Eugen Seracin - rațiunea savantului și a vârstei.
     Tot mai mulți alpiniști fac echilibristică iarna pe picioarele nordice (multe dintre ele adevărate "custuri") pentru plăcere dar și ca antrenament pentru Pamir, Alaska, Anzi, Himalaya. Chemării irezistibile a crestelor făgărășene, a crestelor carpatine, nu i se poate și nu trebuie să i se pună stavile. Trebuie însă ca această chemare să treacă prin acea clepsidră a vieții, logică, benefică și în acest domeniu: din paharul experienței montaniarzilor vârstnici să se scurgă boabele de înțelepciune în paharul entuziasmului tinerilor. Fascinația muntelui, dragostea de munte trebuie îngrijită, ocrotită ca o floare frumoasă, dar gingașă, căci ea oricum răsare, crește, există. În acest munte ea se numește fascinația crestelor făgărășene.



Autor: Constantin Dinu Mititeanu
Înscris de: Cătălin Olteanu
Vizualizări: 12421, Ultima actualizare: Marți, 8 Iul 2003



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii FAGARASULUI  
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii



© Copyright 1999-2019 www.alpinet.org