Cred că prima oară-n viaţă
Papa ne-a arătat (copiilor săi Alex, Grety şi mie, cel mai
mare dintre ei) rododendron(bujor de munte-Rododendron sp.) īnflorit īn
Căldarea Puzdre din M-ţii Rodnei. Mulţi ani la rīnd
după aceea, la fine de mai şi debut de iunie, acolo mergeam
primăvara cu el sau, mai tīrziu cu alţi ortaci, iubitori ai
muntelui, pentru a ne lăsa fascinaţi de ciclamenul indescriptibil
dar şi pentru a admira molidul dat īn floare, steluţele Domnului
(Gentiana verna), cupele (Gentiana cochiana), jnepenii (Pinus mugo) abia
īnmuguriţi dar revărăsīnd valuri bej-aurii de polen, alb
imaculatele Primula granda, roz-violet-scundele ochiul găinii (Primula
minor), trecīndele brīnduşe, calcea calului (Caltha palustris),
solitarele pīlcuri sau veritabilele pajişti umede acaparate de barba
moşului (bumbăcăriţă Eriophorum gracile şi
Eriophorum vaginatum), sfioasele corole vīnăt-albăstrii de
degetăruţi (Soldanela hungarica), galben-portocalii bulbuci (Trolius
europaeus) īn fīnaţele din avalul v. Negoiescu, galbene ciuboţica
cucului (Primula veris), păroşi şi scunzi clopoţei (
Campanula rotundifolia) etc.
Indisponibilitatea trupei ca şi condiţiile meteo defavorabile
au stīnjenit tradiţionala noastră ascensiune la rododendron īn
debutul epocii īnfloririi, īn acest an visată īn Mţii
Maramureşului, de la Poieni de Sub Munte spre Pentaia-Leba-Culmea
Rugaş-tăurile din Vīrtopul Mare, vf. Mihailecu-lacul Vinderel
şi-apoi Farcău sau īn M-ţii Rodnei, Căldarea
Puzdre-Şaua Laptelui-vf-Puzdre-Tarniţa Negoiescului-La Oase-Izvorul
Repedea-Gura Noaselor. Căldura mare, topirea zăpezilor ca şi
pertinentele informaţii ale lui Ionică Pop, fost recent la
recenzarea caprelor negre īn acea zonă, ne-au făcut să
realizăm că pentru a degusta īmbătătoarea mireasmă a
covoarelor de bujor de munte e musai să suim acum spre cele mai īnalte
culmi ale M-ţilor Rodnei. Papa īmplinea vineri, 24 06 2005, īn zi de
Sīnziene (Naşterea Sf. Ioan Botezătorul), 83 de ani de viaţă
, poate vre-o pătrime din ei dedicaţi muntelui şi īn
general naturii. Numai bun pretext pentru a-l aniversa īn universul
paradisiac al căldărilor glaciare īmpodobite cu nea şi minunate
flori.
Sīmbătă 25 06, 6, 30 h, cu rucsaci, corturi, saci de dormit,
izoliruri şi de-ale gurii pentru două zile pornim din Baia Mare
utilizīnd din nou scurtătura pitorească
Cavnic-Budeşti-Văleni-Bārsana-Moisei-Borşa, īncărcīndu-ne
spiritual treptat cu culmile Gutāiului, M-ţilor Lăpuşului
apoi Maramureşului, crunt hurducăiţi pe hīrtoapele asfaltului de
pe Valea Izei, īncepīnd cu Dragomireşti, pīnă la Spitalul
Borşa īn curtea căruia am parcat.
Aflasem cu o zi īnainte că spre cartierul Repedea al Borşei
circulă mini taxi Auto Venczel (10.000 lei/pers) , asta ne scutea de
3 km pīnă la Gura Repedea şi apoi alţi 6 km īn amontele
văii, pīnă la ultima casă, jumătate pe hīrtoape cu macadam
şi cealaltă jumătate pe un īngust carosabil betonat. Problema
nasoală era că aceste mini taxi.nu circulă-n week end.
Iată un fericit promo turistic local! Făcusem 2 ore
pīnă-n Borşa (150 km din B. Mare) şi aşteptam tot de-atīta
timp īn arşiţă, dīnd inutil din mīini pentru a opri Dacii papuc
etc. A sui direct spre Pietrosul Rodnei via Piciorul Moşului şi a
campa sub Piatra Albă, cu continuarea a doua zi spre
vf. Pietrosul-Tăurile Buhăescu şi retur pe
v. Buhăescu-Repedea mi se părea neademenitor, mai ales fiindcă
ştiam că ne aşteaptă 9 km de ciumpădeală pe
uliţă şi asfalt īnsorit, din Repedea īn centrul
oraşului Borşa.
Neputincios, iritat, am plecat īn parcarea din centru īn căutarea
vreunui cărăuş clandestin sau a unui taxi Dacia papuc. Rapid
m-a contactat un tip cam dubios, posibil cu solide state de servicii
bahice, posesorul unei Dacia hīrb peticit. Prenegociere? Nici vorbă.
Eroare! Mă gīndisem la tariful taxi băimărean de 8999 lei/km
sau colo, 150.000, max.200.000/cursă ţinīnd cont şi de
rucsaci plus nedespărţita Brena (labradoriţa mea). 10, 40 h. Am
fixat rucsacii deasupra şi am pornit-o bucuroşi de şansă
pentru a ne lăsa aproape de capătul superior al Repedei, la ultimele
case, cerīnd.cu tupeu (dar şi fără şansă) 400.000 lei.
I-am oferit 200.000 după care am plusat inflexibil la 250.000 lei
īntrebīndu-l ce tarif pe km are, ca să calculez.altădată.
Īncepusem astfel aventura noastră rodneană luīnd aminte la marcajul
de delimitare nordică a Parcului Naţional M-ţii Rodnei,
pătrat alb-roşu, la valea Repedea strecurată īntr-un prim
tronson stīncos-īngust, mai sus al doilea, mai abrupt/spectaculos, numai bun
de canioning. Frumoase panouri ale APNMR şi Ocolului Silvic Borşa
indicau intrarea īn parc şi aria protejată, apoi marcajul
pătrat alb-roşu continua īn amontele văii Repedea. O punte
sărea stīnga continuīnd cu poteca spre ştiubeiul şi
borcutul din amontele pīrīului Vinişorul. Spurcată cu escavatorul
albia Repedei, acolo unde se preconizase īn urmă cu peste un deceniu
amenajarea unei captări de apă potabilă pentru Borşa
oraş, deasupra rampa de gunoaie de tot felul, rumeguş şi
deşeuri de cherestea parţial incinerate, gunoi menajer de tot felul.
Originală ofertă mioritică pentru turismul european.
Un pod de beton, mai sus, pe stīnga drumului auto-forestier, un
izvor-ciurgău şi o cruce de fier, in memoriam.unuia
prăbuşit accidental. Tot mai spectaculoasă valea cu apă
cristalină, vuindă, pleznind imenşi bolovani şistoşi,
sclipinzi orbitor īn soare. Un al doilea pod de beton, alte trei mai apoi,
parţial prăbuşite, din buşteni de brad, evident TAF-urile
circulă alături, prin vad. Scurt popas pentru a ne consuma
sandviciurile şi dedulci cu ceai şi cafea. Continuīnd după
vreun sfert de ceas, am ajuns la cofluenţa văii Buhăescu (din
dreapta) cu Izvorul Repedea (pe care continuīnd īn amonte am fi ajuns la Gura
Noaselor-stīnă sau mergīnd spre creasta principală am fi atins-o īn
apropierea Tău la Cărţi). Am trecut prima punte, spre dreapta,
doi buşteni de molizi traversīnd valea la circa 3 m
īnălţime, firesc fără parapet şi cu tipicul balans
īncurajator (cīnd vedeai cum năvăleşte valea printre
bolovanii de dedesubt). Fixam coasta din dreapta (mal stīng geografic al
v. Buhăescu) īn căutarea acelui drum de TAF care suie spre fosta
stīnă Buhăescu. Nu apăreau decīt torenţi colmataţi cu
deşeuri lemnoase. Au urmat alte 3 traversări peste v. Buhăescu,
noroc mare cu punţile la fel amenajate, din trunchiuri de molizi cu
crengile tăiate doar īn zona de păşit, altfel ar fi trebuit
să ne descălţăm de fiecare dată, apa fiind
vijelioasă şi adīncă. La cea de-a patra punte n-ar fi trebuit
īnsă să traversăm dreapta deoarece drumul scurt de TAF ne-a
condus numai pīnă la o fostă poiană şi o amplă
alunecare de teren, de cel mult 2 ani, īn mod salutar, plantată cu molid
, parţial cu resturi de arbori prăbuşiţi consecutiv
alunecării, zmeuriş şi.urzici obraznice. Corect trebuia să
o ţinem īn continuare pe līngă v. Buhăescu, ocolul ne-a costat
.urzicarea, un efort şi circa jumătate de ceas de urcus greu īn
plus, īn schimb dedulcindu-ne cu frăguţe şi admirīnd
mulţime de flori şi o filiformă cascadă. Am revenit la
poteca din stīnga şi imediat intram pe vechiul drum de
TAF-căruţe, am reperat bătrīnii paltini din dreapta şi
stīnga, de jos pīnă-n creştet căptuşiţi cu verzi
muşchi şi cīteva smocuri de feriguţe, la stīnga (est) se ivi
argintiul şarpe de apă vuind al unei cascade, īn faţă
repezişul cu succesive, violent-pitoreşti cascade al v. Buhăescu.
Eram pe drumul bun. Dovadă şi cel de-al treilea paltin străjuind
drumul īn pantă accentuată. Poteca o lua stīnga intersectīnd o
suită de pīraie cristaline, reci gheaţă, din şistoase
grohote strălucinde īn soare, dădea īntr-o poiană din care am
avut cea dintīi panoramare spre piramida vf. Puzdre, continua tăind-o-n
ascendente serpentine pentru a se insinua strategic pe sub semeţe
stīncării cu pereţi de calcare. Un ciobănaş-copil cobora
repejor spre Borşa purtīnd rucsac cu de-ale stīnei. Poteca devenea tot mai
accidentată, pe alocuri blocată de trunchiurile unor molizi
uriaşi, doborīţi de furtuni. Mersul piticului sau de-abuşilea
constituiau unicele variante, mai ales din pricina rucsacilor
īmpovăraţi. Urme de oi şi capre, stīna Buhăescu era tot
mai aproape. Am tăiat o mică poieniţă-luminiş,
impresionaţi de succesiunea de cascade, naturalele vīltori ale
v. Buhăescu īnmulţite pe măsură ce ne apropiam de stīna
părăsită, cu căsoaia prăbuşită, la fel
staulul, lesele, coliba cīinilor.(De regulă noi parcurgeam acest traseu
īn sens invers, motiv plauzibil pentru mica deviere mai sus de confluenţa
Repedea -Buhăescu). Distrus era şi podeţul cu parapet ce
sărea v. Buhăescu din sus de stīnă. Aici alte două cascade
superbe şi multă ştevie asortate cu urzici , post decenii
de tīrlit pastoral. Motiv de bucurie, malul dreapt al văii
căptuşit cu mari pete de zăpadă şi limbi descendente
de rododendron īn floare. Molizi tineri īnfloriţi, purtīndu-şi
fotogenicele conuleţe rubinii aţintite spre azuriul cerului de
dupăamiază. La dreapta, tot mai sus, malul stīng al v. Buhăescu
, pajişte crudă punctată de cioatele molizilor an de an
retezaţi ca şi combustibil la stīnă, īn fine jnepenişul
verde īntunecat, surele grohote şi culmea NE-SE a Pietrei Albe spre
Umărul Pietrei Albe-Grohot.
A trebuit să improvizez o punte labilă, din cīţiva tineri
molizi tăiaţi şi abandonaţi, pentru a traversa valea,
după care am continuat pe malul drept, pe poteca presărată cu
lespezi. Un guler de molidiş acompania malul pīnă la ieşirea
īntr-o luncă mocirloasă. Fantastică panoramare spre E-SE-SV. O
culme cu versanta brupt la stīnga, īnsīngerată de miile de boscheşi
de rododendron, īn faţă, filiform-argintiu-īnspumată
prăbuşirea-n cascadă peste īntunecate şisturi a
v. Buhăescu Mic, cu obīrşia nu departe, īn Tăul Tarniţa la
Cruce, la dreapta ei, tăind spre NE Piatra Buhaiului, o altă
cascadă, īn fine Piatra Buhaiului şi apoi Buhăescu Mare şi
căldările Tăurilor Buhăescu, aproape, la dreapta,
repezişurile cascadate ale v. Buhăescu Mare pe care aveam să le
acompaniem īnspre amonte mal drept.
Mitraliam fotografic căderi de ape, boscheţi de flori de
rododendron, culmi mīngīiate de iminentul (aparent) asfinţit. Am
tăiat-o mai sus la dreapta, prin vadul abia născutei v. Buhăescu
(din confluirea Buhăescu Mic-stīnga-cu Buhăescu Mare-dreapta) suind
apoi pe poteci de turme spre locul nostru de campare situat la circa 2-300 m de
stīna de sub iezăre (conf.ciobani şi baci din Romuli, plaiuri
năsăudene de pe v. Sălăuţei). Izvoarele şi
pīraiele numeroase ca şi zonele mocirloase cu greu ne-au făcut
să găsim un loc pentru cele două corturi, plasate mai spre
seară pe malul drept al v. Buhăescu Mare străjuit de limbi de
jnepeniş şi ienuperi.
Eram mulţumiţi şi pe bună dreptate fericiţi. O
mică herghelie de cai roibi, murgi, suri, chiar şi izabeli (roibi,
cu coamă şi coadă blonde) păştea aproape, vite
păşteau pe malul stīng al văii, stīna tradiţională
fumega īn fundul căldării glaciare. Cīţiva ani fusese pustie,
borşenii emigrīnd en gros spre Italia şi Franţa,
activităţile pastorale fiind considerate acum tot mai nerentabile
. Borşenii vīnduseră dreptul de păstorit mai
nevoiaşilor năsăudeni. Doi ciobani cărau jnepeni-vreascuri
de sub Umărul Pietrei Albe, mai tīrziu un grup de 25 turişti romāni
şi străini coborī dinspre Tăurile Buhăescu,
regrupīndu-se la stīnă pentru a continua īn avalul v. Buhăescu spre
Borşa (pe traseul pe unde urcaserăm noi). I-am apreciat ca fiind
bine echipaţi şi civilizaţi, negălăgioşi. Mai
tīrziu am observat că un cioban prinsese un cal cu care trăgeau spre
stīnă mari legături de jneapăn uscat. Īn lipsa molidului, la
această altitudine, unica materie primă pentru focul la stīnă
şi prepararea urdei/jintiţei, ca şi a mămăligei, o
constituie jnepenişul. Acesta e tăiat īntr-o vară pentru a fi
folosit abia īn următoarea. Dovadă munceii din jur,
despuiaţi cu toporul, insulele de grohot rămase post defrişare
pastorală metodică. Ne īntrebam retoric cum e posibil ca aici, īn
miezul rezervaţiei biosferei Pietrosul Roidnei să
(mai) funcţioneze acea stīnă, de ce ciobanii/administraţia
parcului nu foloseau īn continuare, mai puţin distructiv (pentru
flora-fauna protejată?!) stīna Buhăescu de la lizieră.
După cuvenitele felicitări adresate lui Papa am pregătit
corturile, a urmat de-acum bine ştiuta igienizare a perimetrului
(adunatul de jnepeniş tăiat şi uscat, abandonat īn
pajiştea alpină), cina şi depănarea amintirilor,
proiectelor, totul īntr-o superbă īnserare īn care soarele decise să
apună la dreapta vf. Puzdre după 21, 30 h, nu īnainte de-a polei īn
transparenţe de miere versanţii vestici īmpodobiţi cu
rododendron. Turma de oi coborī (vreo 2-300 oi), după mulsul de
seară, spre confluenţa văilor Buhăescu īnsoţită
de 7 ciobăneşti carpatini zdraveni, lăţoşi,
frumoşi, un bătrīn Saint Bernard şi o potaie scundă,
bălţată. Turma de capre, de cel puţin 250 cap.,
păştea de porneală, la 21 h , taman sub vf. Buhăescu
Mare, la cel mult 100 m de creştet, acolo unde ar fi trebuit să fie
doar capre negre şi marmote. Desigur şi turma de capre era
īnsoţită de cīini ciobăneşti, naiba ştie īnsă
cīţi. L-am īntrebat pe un cioban dacă păşunează
şi la Tăurile Buhăescu, mi-a răspuns firesc, afirmativ.
Īntrebīndu-l (ca şi pe alţii, a doua zi dimineaţa )
dacă a văzut capre negre mi-a spus că da, a văzut una, īn
amontele v. Buhăescu Mic, spre culmea de deasupra cascadei, īn rest nu.
Nici nu e de mirare. Halal parc naţional, rezervaţie a biosferei! Un
mare rahat scriptic, tipic mioritic-romānesc.
Se răcorea īncet, neguri apoi nori fumurii, imense trabucuri
paralele se adunară deasupra vf. Puzdre şi Laptelui Mare,
Anieşului, oblicele soarelui irizīndu-i īn roz-purpuriu. Turmele
coborīră (sau suiră) la staul, cīinii mai hămăiră o
vreme apoi doar mini cascadele ce se prăbuşeau, īn tone şi tone
de apă, sub corturile noastre spurcau liniştea magicei nopţi
īnstelate ce avea să vină, cu luna răsărind aproape
discoidală la stīnga piramidei Puzdrelor, aruncīnd un feeric voal
argintiu asupra culmilor şi căldărilor. Uneori cīte un avion cu
reacţie se īntrecea īn zumzet cu călătorindele grabnic ape. M-am
trezit pe la ora 23 pentru a.număra stelele. La 1 din noapte m-a trezit o
scutură, ca de urs, a cortului iglu, bine ancorat. Era vīntul ce avea
să continue-n rafale brutale pīnă dimineaţa, la
răsăritul soarelui, ceva īnainte de 6, cu luna alb-palidă
amurgind spre Obīrşia Rebrei-Tăul Tarniţa la Cruce.
Vf. Buhăescu Mare şi Curmătura Pietrosului erau īn nori
cenuşiu īntunecaţi, īngrijorători ţinīnd cont de
continuarea turei noastre. Nu era frig deşi bătea straşnic
vīntul. Versanţii se īnviorau īn mīngīierea tandră a razelor de
soare, mai albe păreau acum albele pete de zăpadă, mai
fascinant rododendronul pus īn valoare de lumină. Spumos-argintii
cascadele. Ne-am pus pe adunat lucruşoarele, am dejunat şi pe la 8
am luat-o īn sus, tangent spre pragul glaciar cu cascade a v. Buhăescu
Mare. Papa scrutīnd la centimetru pătrat, cu inteligibilă acribie,
memorizīnd, fişīnd totul, luīndu-şi parcă rămas bun de la
aceste indescriptibile frumuseţi. Mioarele trecură la vale, pe
līngă noi, turma de capre se īnşiruise strategic spre versanţii
sud-estici ai Pietrei Albe. Vacile, caii păşteau pe-aproape. O pīine
am dat-o baciului. Să mulţumească ? Ce-i aia ? Dar
să salute?
Şuvoaie de izvoare, pīraie, v. Buhăescu sărind dementă
calcaroase praguri, cu jnepenişul dens pe malul stīng şi, ciudat,
Anemone narcisiforma īn pīlcuri dispuse pe īngustele brīne. Le văzusem
doar suind altădată spre vf. Arcer-Ţibleş. Rododendron. Cupe
albastre cerneală, minuscule trompetuţe (Gentiana cochiana ),
dediţei (Pulsatila montana) , afin şi merişor īn floare,
galben-portocalii corole decorīnd malul drept umezit de mini valurile brizei
umede a v. Buhăescu, albastre pal mănunchiuri de neştiute
floricele. Şedinţe foto. Un prag stīncos şi dincolo, după o
scurtă īnşeuare, Paradisul Tăurilor Buhăescu, trei īn linie
, al patrulea decalat mai sus, spre sud. Doi corbi valsīnd. Fīse pămīntii
neīnălţate-n tril spre ceruri. Cuiburi, perne şi limbi de nea,
tremurate mărunt oglinzi de ape. Buhăescu 3, īngemănat, cu o
scurtă strangulare. Deasupra, spre vest, un prag glaciar cu şuvoi de
apă scursă din cel mai mare, Tăul Buhăescu 2, afund de 5
m, cu gros guler de nea, albastru-liliachiu, magic. La dreapta lui, spre est,
o mini cascadă īn diafan evantai şi stropi mii prin care se strecurau
razele soarelui. Tăul Buhăescu 1 triunghiular-alungit, aproape
jumătate sub un scut triunghiular şi gros de nea. Deasupra lui
limbi de zăpadă purtīnd urmele bocancilor alunecaţi (ai
grupului de 25 de turişti din seara
precedentă). Un ţipăt de marmotă
santinelă. O văd repede, deasupra lacului, spre fosta
cornişă groasă de sub Curmătura Pietrosului, e
bej-sură, nu mai lungă de vreo 35-40 cm, stă pe coadă īn
poziţia nemişcată, la cel mult 75 -100 m de noi. O alta, mai
mică, fuge sperioasă, din stīnga, legīnīndu-şi tipic fesele
īnainte de-a dispărea īn vreo galerie. Doi corbi valsează. Un
vinderel pluteşte deasupra grohotelor spurcate. Nici urmă de capre
negre. Le căutasem siluetele proiectate pe cer īn seara precedentă, o
facem şi acum. Nu-s şi basta! Nu fuseseră văzute aici,
locul lor predilect, nici la recensămīndul din urmă cu 2 sapt.,
adică taman atunci cīnd sosieră turmele de oi, capre, vite şi
cai la stīna de sub iezăre. Suim spre cornişă ocolind-o
spre vf. Buhăescu Mare apoi continuăm la NV spre parul de fier al
vf. Pietrosul. ne oprim pentru a căuta, absolut inutil, capre negre
solitare pe versantul nord-vestic al Băhăescului, pe cel sudic al
Pietrosului, adică acolo unde pīnă īn 1995 vedeam frecvent,
fără pīndă-binoclu, capre solitare sau īn ciopoare de pīnă
la 35 capre. Nu vedem nimic deşi vizibilitatea e ideală, pīnă
spre Muncelu Rīios şi īn continuare spre Pasul Şetref. Nici un
ţap nu suie, ca altădată, īn faţa nostră poteca cu
distrusă (de ani de zile) balustradă spre Staţia Meteo
Automată Pietrosul. Nici capra cu trei iezi (pe bune!) nu mai
scrutează curios-natīngă spre Zănoaga Iezerului. Niciunde nu-s
caprele ciopor cu iezi din Zănoaga Mare. Panoramăm spre vf. Ineu,
Omului, Corongis, Puzdre, Negoiescu Mare, Cormaia, Repedea, apoi spre
Muncelu Rāios.Ţibleşul e īn nori. Corbi valsează şi spre
Piatra Albă-Umărul Pietrei Albe (Grohot). 23/4 ore ne-au trebuit de
la locul de īnnoptat pīnă aici. Jos lacul Iezer, miniaturizat-oglindinda
hartă a Romāniei. Pe malul său ţipă dement 5 adulţi
la plozii lor ce se dau pe cur pe un petec de zăpadă. Un singuratic
suie tangent, de la lac spre Piciorul Moşului, la fostul parapet de
observare-īmpuşcare a caprelor negre amenajat pentru Ceauşescu.
Acesta a fost īmpuşcat īn 1989. Caprele negre imediat după. Singura
diferenţă e nevinovăţia celor din urmă. La Realitatea
TV īn urma recenzării caprelor (45 cap īn PNMR -47.000 ha, din care o
mare parte gol alpin ideal vieţuirii.altunde, nu-n Romānia) se
anuţase că prin anii 1970 ar fi existat 700 cap capre negre īn masiv.
Aiurea. Au fost cel mult 150, după unii max. 300, esenţial era
că vedeai īn zori ciopoare de 25 cap. Capre negre traversīnd pīlnia
alpină a Zănoagei Iezerului spre Piciorul Moşului, pe
măsură ce soarele īncălzea abrupturile stīncoase, vedeai
obligatoriu un ţap-santinelă tronīnd tipic-băţos
şi fotogenic pe megalituş şistos de deasupra lacului, vedeai
ţapi solitari pe vīlcelele stīncos-abrupte ce coboară dinspre
Umărul Pietrei Albe spre lacul glaciar Iezer, mici ciopoare de 5-7 capre
cu iezi sub Piciorul Moşului, ţapii, chiar şi caprele
fără iezi acceptau să te apropii la 25-30 m fără a
fugi. Acestea au fost realităţi. Acum realităţile sunt
altele, de mulţi de neīnţeles mistificate pentru a nu accepta cruda
tragedie a impotenţei instituţionale la toate nivelurile.
După vreo 20 de min. īncepem să coborīm serpentinele dense ale
pīlniei glaciare, printre tufe de rododendron, grupuri de genţiene-cupe,
dediţei şi cīteva exemplare de steregoaie abia iţindu-şi
lăncile frunzelor alături de galbeme genţiene (Gentiana luthea)
neīnflorite īncă (plantă medicinală, ocrotită). Nimic din
ceea ce ne īncīnta odinioară, ca faună, nu ne mai īntīmpină.
Doar o marmotă ţipă scurt, ecoul reverberīndu-i disperata
chemare la vigilenţă. Un grup de vreo 7 turişti cu un
căţel ciocolatiu apar pe Piciorul Moşului, īndreptīndu-se
tangent spre poteca din căldarea Iezerului pentru a-şi īncheia
circuitul la lac. Un vajnic borşean agită securea tăind jnepeni
pentru focul picnicăresc de pe vatra situată la nici 10 m de panoul
care avertizeză inechivoc: scăldatul, făcutul focului,
campatul, tăiatul jnepenilor strict interzis. Un borşean
temerar īşi limpezeşte coaiele īn īngheţatele unde ale
Iezerului care reflectă sīngeriu rododendronii de pe versantul sud-estic
al Piciorului Moşului, o ţaţă elegantă-şi
refrigerează mīncarea īn lac, cu toţii ţipă
demenţial, unul adună flori de rododendron pe sub Piatra Albă.
Sunt reprezentanţii Borşa, the new generation, cei cu
bani.făcuţi īn Italia, bravīnd-sfidīnd aici. Un jipan
noroios, inmatriculat Moldova, aşteapta parcat īn curtea
Staţiei Meteo Iezer. Unii nerozi cu funcţii au muşcat capcana
reamenajării drumului vechi (de construire-punere-n fucţiune
şi apoi aprovizionare cu tractorul pe şenile/atelajele hipo a
Staţiei Meteo Iezer), acum absolut hilar, cică pentru a
le aduce apă minerală meteorologilor?! De parcă de decenii nu
le priise apa curată de izvor, ceaiul de rododendron, genţiană
, afin.laptele acru cremos, vinul extraordinar meşeşugit din
zmeură culeasă toamna īn Zănoaga Mare. Īn urmă cu
vreo doi ani fostul primar Gavrilă Grec, buldozeristul de lacuri
alpine glaciare (Tăul Ştiol), suise pīnă aici cu jeep-ul
propriu, spre admiraţia şi fala tv-cineaştilor, sfidīnd
elementarele reguli de comportare īntr-o rezervaţie a biosferei, arie
protejată. Acum suiseră, urmīndu-l bīţoşi, şi
alţii.
Frumos reamenajată, vopsita şi igienizată
căbănuţa, fostă a paznicilor de vīnătoare, acum a
administraţiei parcului. Coborīm pe la parapeţi, amenajat-consolidat
cu buşteni de lemn şi şină, evident frecvent măturat
de avalanşe şi torente, nivelat cu buldozerul īn zona de rampă
spre gura Zănoagei Mari. Doi tineri şi o jună trec pe
līngă noi agitīndu-şi telemobilele. Salut? Ce-i aia? Ne
bucurăm să īntīlnim un domn de circa 40 ani cu un grup de
fetiţe-şcolăriţe zglobii, de 9-12 ani. Salutăm
reciproc. Normal, mi se pare. Mai trec doi tineri străini, un el şi-o
ea, neechipaţi, nici măcar cu o butelie de apă, ea evident
terminată. Şi ei sunt civilizaţi. Abia ne punem să
prīnzim la izvor că un uruit suie vijelios dinspre vale, e o
motocicletă enduro īnamtriculată Italia. O conduce un borşan cu
amicu-n spate. Suie apoi, ca la plimbare şi ca pentru slujba la
biserică īmbrăcaţi, trei adulţi ce aduc a ţărani
veniţi să-şi evalueze neretrocedatele īncă
proprietăţi. Ne dăm reciproc bineţe. Scrutăm degeaba
spre Turnu Roşu, Zănoaga Mare.acolo unde altădată vedeam
capre negre. Abia au īnflorit scoruşii sălbatici. Jos, īn Borşa
, orbesc şarpantele din tablă aluminizată ale noilor vile
pleznite de soarele amiezei. Mai departe, ca o otrăvită
prăjitură cīcănie, iazul de decantare al sterilului Baia
Borşa. Deasupra vf. Toroiaga şi vf. Caprei.
Ne facem provizii de apă apoi decidem s-o luăm la vale. Drumul
rectiliniu poartă amprentele anvelopelor auto pe curba de nivel
dinaintea lizierei superioare. Un uruit de motor se mai aude o dată
apropiindu-ne de belvedere. Sunt două jeep-uri, o rablă
asfixiată de duritatea pantei şi unul mai nou, cambrat baban īn
coastă. Aici e cea mai dificilă porţiune a drumului, un bloc
compact de calcare-l blochează de mulţi ani (insuficient, după
cīte se vede). Sunt 4 tineri ce muncesc prin Italia iar acuma bravează
nestingheriţi aici, īn plină rezervaţie
ştiinţifică, cel puţin aşa ne indică
hărţile, panourile, marcajul de limită , pătrat
roşu-alb de mai jos, plasat cu trudă pe la fostul Fortul lui Traian
(incendiat de borşeni 1990). Arşiţa īşi spune cuvīntul.
Stimulată de sutele de hectare de pădure defrişată ilegal
īn ultimii ani, īn parc naţional (cui nu crede īi arat foto din 4
mai a.c. -peisaj selenar borşan). Scurtă vreme briza aduce nori
.Şi răcoare. Decidem s-o scurtăm pe un picior defrişat,
cu potecă ce ne apropie de cea mai izolat-superioară gospodărie
a Borşei Pietroasa (cu stive de cherestea/buşteni īn curte, ca la
alţii din zonă de-altfel). Afinele se coc deja. Pe măsură
ce altitudinea scade, senzaţia e de baie turcească īn aburi
irespirabili. Admirăm īnflorite mici holde de catofi īn timp ce
continuăm pe malul stīng al văii Pietroasa, poluată menajer
şi cu deşeuri de lemn, din nefericire nu suim contrapanta la
pīrleaz, spre ramificaţia benzii albastre via str. Turnu Roşu ci facem
dreapta, īn josul văii şi str. Pietroasa. a dracului de lungă,
mai ales acum īn plin soare. Răsplata? O fīnaţă umedă
invadată de portocalii bulbuci de munte, frumoasele, noi,
gospodării, multe amenajate pentru turism (la negru) sau magazine
alimentare, baruri, bodegi. ABC-uri. Oribil poluată v. Pietroasa, menajer.
Borşeni frumos īmbrăcaţi, īntorcīndu-se de la biserică.
Grădini cu flori, zarzavaturi, glastre cu muşcate, begonii şi
petunii la ferestre, balcoane.
16, 30 h. Gata.Īmbarcarea. Cīte o īngheţată pe băţ
şi o straşnică duşcă de apă minerală Dorna
apoi calvarul auto-returului spre casă. Ora 19. Uf! Am ajuns. Īn fine.
Ce-avem īn inimi şi suflete īnsă.
Pe unde oare cea de-a 84 aniversare a lui Papa? Cu autobuzul local de
Borşa la Staţia Meteo Iezer? Tot ce se poate...doar e īntr-un parc
naţional, rezervaţie UNESCO, arie protejată. Ha, ha, ha! De
ce? Fiindcă īn ţara asta legea o respectă doar
amărīţii. Sau fraierii. Adică tot ăia, printre ei
īmpătimiţii naturii.
L. P. Goja/Baia Mare
