Consemnare 03 06 2002-06
În M-ții Rodnei la înfloritul rododendronului
Echipa : Papa, Iancsi Moldovan & eu
Realizat: 1-2 06 2002
Plecam din Baia Mare la 6,00 dim. și suind serpentinele Gutâiului , cu groaza descoperirii
unui nefast sacrilegiu, aruncai o privire în luminișul în care, în urmă cu o
săpt. revenind din tura frontalieră M-ții MM, zărisem încă o dată superbii crini
de pădure îmbobociți.Erau acolo, înalți de 50-80 cm,deplin înfloriți, cu clopoțeii
ciclamen-violacei pistruiați leopardin, unii chiar în buza rigolei, nevăzuți
și astfel supraviețuind încă un anotimp vandalismului .Oare cîți băimăreni
știam de ei , de faptul că înfloreau din doi în doi ani? Papa îi știa de mult,
dintr-o similară tură la rododendron, pe Valea Rea, Iancsi cred că-i vedea pt.prima
dată.
La 8,30 eram în Borșa Poiana ,
la nici 300-400 de m de gura v. Negoiescu după ce admiraserăm fînațele intens
rouate, părînd ale mării valuri, din lunca Marei, negurile scotiene dinspre
Giulești spre Vadu Izei-Oncești separînd magice planuri(culmi/văi) demne de
o stampă japoneză, v. Izei și salba de așezări punctate de biserici din lemn,
seculare monumente, gardurile împletite-n
trei, din nuiele, bisericile din lemn, porțile
maramureșene, prispele neo-folclorico-kitsch-uristice (uimind străinii de mult
prezenți în acest spațiu cu tradiții agro-turistice), ciudata piramidă de la
Săcel, acum de-un verde crud și cu șal de salcîmi înfloriți, Pietrosul Rodnei
cu fruntea-n nori, Șaua și vf.Buhăescu Mare, spre stg., dincolo de v.Vișeului,
Toroioaga , Cearcănu, dedesubt răzlețit-pitorescul Moisei , inconfundabilele-i
terase paralele. Borșa părea cochet-prosperă prin larga-i ofertă comercială
și numeroasele noi construcții.Înfloriseră și salcîmii roz.
Tura începu, la ora 9 dim., pt.mine
prin pierderea ceasului agățat de breteaua rucsacului încărcat cu de toate,
antrenamentul făcut în tura cu trupa D.Mititeanu dovedindu-se un excelent atu.
Matinală răcoare accentuată de ploile
zilelor precedente dar și de briza muntelui cu parfum de cetină și coajă de
molid coborîtă în lungul minunatei văi Negoiescu, cu siguranță una din cele
mai spectaculos-fotogenice din M-ții Rodnei. Curți ordonate. Grădini meticulos
cultivate, îngrijite . Multicolore flori de lupin. Cel puțin trei vîltori învîrtind
nebunește cristalin-înghețata apă năvălită din munte. Lipsea moara.Și piua.
Localnici privindu-ne curioși, răspunzînd amabil la salut. Un băietan de vreo
10 ani conducînd un autocamion sub admirativ-iresponsabilele priviri ale tatălui.
O ceată de disponibilizați/șomeri sau, poate, liber profesioniști cu moace infracționale,
dregîndu-se bărbătește c-o pălincă .
Remarc repede uriașul efort intreprins
de localnici pt. regularizarea albiei năbădăioasei văi. Bolovani imenși așezați
pe malul (geografic) drept pt. a îngusta albia eliberînd accesul TAF-urilor
și mai ales atelajelor trase de cai. Asta nu ne mai obligă la avansarea amonte
pe înguste cărări mocirloase pînă la întîlnirea celei dintîi punți, pe de altă
parte ratăm fînața în care, cam în această perioadă, atrag privirile bulbucii
de munte (Trollium carpaticum)
. Miniaturale flori portocalii ale soarelui acaparează malurile alături de cîteva
orhidee violete (untul pămîntului). Stîncăriile, arbuștii malurilor sunt drapate
cu vițele unei plante agățătoare cu inflorescențe albastru-violete aducînd a
scufii.Iz de scoarță de brad strivită prin tractarea buștenilor pe drumul sau
prin albia deosebit de accidentate. Din ce în ce mai frecvente ruperi de pantă
traduse în șuvoaie-repezișuri alb-înspumate. Cîteva sălașe pentru vite , la
stg., acoperite cu cetină, ceva mai sus o surplombată stîncă etern lăcrimîndă.
O cruce din molid decojit, potecă suind la stg. în amontele v.Negoiescu, o alta,
mai puțin bătută, la dreapta, în amontele unui pîrîu ceva mai cuminte. Tractarea
buștenilor a transformat frumoasa potecă ,știută din copilărie ,într-un jgheab
mocirlos cu degajări fetid-putride. Flori de brad, verzi-sîngerii , cetină proaspătă.
Cine să oprească exploatarea în sezon vegetal ? Albie intens ...