Alpinet Hărți Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Jurnale - Marturia unei non-alpiniste

Marturia unei non-alpiniste

Aventura mea in Fagaras

(marturia unei non-alpiniste)

 

 

E o noapte neagra, cerul acoperit din timpul zilei de nori pufosi de zapada, ascunde in bratele sale luna. Pasim obositi pe poteca ingusta ghidati doar de stalucirea florilor de gheata aprinse de lumina blanda a frontalelor. Ma uit la ceas, e aproape patru dimineata. E liniste. Ma gandesc la cei care au pornit inainte, mai au putin si ajung la cabana....mai sunt cativa si in spate... acum suntem doar noi doi. Imi intorc privirea spre el. Deslusesc sub lumina frontalei un zambet. Doamne nu credeam ca o sa ajung sa-l insotesc in aventurile lui montane. Imi vin rapid in minte toate excursiile mele anterioare la munte. Mers cu masina dimineata pana in fata cabanei, mancat la restaurant, plimbarica, nici vorba de trasee sau de aventurari pe varful muntilor. Viata, dom'le, ar spune unii, normalitate pentru majoritate si deviatie totala pentru impatimitii muntelui.

Am cam obosit, dupa o saptamana de munca si de facultate, o noapte de urcat pe munte e cam mult pentru mine. Imi revin la gandul ca mai e putin si ajungem la Valea Sambetei. Simt aerul rece curatindu-mi plamanii si parca renasc la gandul ca respir aer adevarat nu fum de tigara sau noxe. Ceata se amesteca in intuneric si am uneori senzatia ca plutesc printre nori. In departare vad stralucirea paraului inghetat. Mai privesc inca o data spre el si imi reiau drumul. Oboseala incepe sa devina apasatoare, dar imi revin si de data aceasta. Pasesc rapid pe apa inghetata si  piciorul imi scapa prin pojghita de gheata si noroi. Uf, de ce nu mi-oi fi pus eu parazapezile? Dar lasa ca e doar putin noroi, nu se moare din asta....si merg mai departe. Poteca serpuieste deasupra unei mici prapastii abrupte. Vad intr-un tarziu ca ma aflu pe marginea serpentrinei si imi dau seama ca mi-e teama de inaltime. Incerc fara succes sa ma eschivez, nici n-aveam cum, mai bine nu imi lumina in partea stanga si mergeam pe intuneric fara sa stiu ce e in jurul meu...acum mi-e tare frica. Sper sa nu alunec si sa  cad in gol. Mai merg putin si gata, raul a trecut. Ma uit iar la ceas, e cinci jumatate... "la sase suntem la cabana"...aud din spatele meu. Nici ca se putea mai bine, gandesc, oboseala ma copleseste. Deja se vad in fata lumini, e restul grupului...ce a fost greu a trecut. Crengile copacilor canta usor in adierea vantului si isi intind bratele spre noi. Trecem un pod de busteni inghetat sub care se agita involburat paraul zgomotos.  Luminile din fata parca se indeparteaza, ba nu,... e doar drumul serpuit care jaloneaza in sus si in jos printre copaci. Minute de urcus sustinut si... gata, un efort de vointa si am ajuns. Cabana Valea Sambetei ne astepta invaluita in obscuritate, lipsita de zapada. Imi amintesc de "Somnoroasele pasarele" ale lui Iulian Cozma, care imi orneaza si onoreaza desktopul calculatorului si vad ca fara zapada cabana nu mai e aceeasi. Dar nu conteaza, sper doar ca exista inauntru un loc in care sa dorm, macar putin. Ne strangem cu totii si intram in cabana. Intuneric si frig, ca doar pe timpul noptii n-a stat nimeni sa faca focul. Dupa cateva minute de asteptare, aflam ca locurile noastre sunt ocupate de cativa rataciti in pantofi, blugi si casetofon, culesi de Iulian de pe munte in miez de noapte. Gasim intr-un final cateva locuri libere in priciuri si mergem la somn. Imi pare rau ca nu e loc si pentru el dar baietii au trebuit sa se sacrifice si sa ramana sa doarma in sala de mese pe jos... deh uneori e bine sa fii fata. Incepuse deja sa se lumineze...lumina incerca sa-si faca loc prin fereasta semiinghetata,...  ma mai gandesc odata la el si adorm. Dupa trei ore de somn profund ma trezesc cu o senzatie de odihna deplina si ma simt in stare de absolute orice. Ma gandesc chiar ca as putea sa-i insotesc pe cei care vor sa mearga pana in creasta. Ne recuperam camera, ne echipam, mancam, mai atragem cativa doritori, bem un ceai cald si o pornim pana in Fereastra Mare. Mergem incet, si "admiram" urmele lasate de avalanse, stalpi de fier indoiti, portiuni de padure defrisata, pietre de toate marimile presarate de-a lungul drumului... Ajungem la indicator, doua ore si jumatate pana in creasta. Privesc cu bucurie spre varfurile pudrate cu zapada, acolo vreau sa ajung, simt cum imi striga fiecare fibra a muschilor, fiecare nerv si fiecare particica a corpului. Simt parca si bucuria celorlalti de a se afla acolo dar si scepticismul cu care ma privesc unii. Aud glume, incurajari binevoitoare, promisiuni de ajutor si de "ajutor" si vad si fata lui increzatoare care imi spune ca stie ca voi reusi. Mergem la pas, impreuna, inaintea celorlalti, urcam greu prin pietris si ma gandesc ca imi va fi si mai greu la coborare. Simt iar aerul rece in piept cum ma sufoca, dar nu sunt probleme, incep sa ma doara picioarele, acum e acum, gandesc. Dupa doar o jumatate de ora sa renunt, nici gand. Merg mai departe, respirand greu si fortandu-mi picioarele. O iau inainte, vantul incepe sa bata puternic si stiu ca ar avea puterea sa ma ridice pe sus, cu mine nici nu s-ar obosi prea tare. E bine ca bate din spate, imi da un avans incredibil. Deja nu mai simt durerea de picioare, se pare ca am depasit momentul critic, privesc in urma mea, ceilalti sunt mult in spate, el se apropie de mine si imi arata unde trebuie sa ajungem. Privesc cu uimire saua acoperita de zapada spulberata de vant. Urmez semnele de drum  si merg mai departe. Ma opresc cateva minute sa ma odihnesc. Cei din spate ne depasesc. Incepe zapada, ating pentru prima oara pe anul asta zapada cu talpa bocancului si o simt scartaind. Imi pun o dorinta in gand si merg bucuroasa mai departe. Vantul devine din ce in ce mai violent si soarele pe care il asteptam de jos se pare ca n-o sa ne mai incalzeasca. Se vede cum dispare in zare. Luptam ceva vreme cu zapada ingetata printre iarba uscata si cu vantul care o spulbera aruncad-o cu sete pe fetele noastre inghetate. Mergem pe urmele celor din fata care aproape ca au ajuns pe creasta. Vantul taios tot incearca sa ne puna piedica, dar nu ne lasam noi asa usor, il infruntam si mergem inainte. Mai sunt cativa pasi pana sus, acolo sub perdeaua de zapada spulberata se vad razele galbene ale soarelui. Fereastra Mare straluceste sub perdeaua de zapada. Vantul din ce in ce mai violent incearca sa ne trimita inapoi. Isi face datoria de paznic al frumusetilor de dincolo de creasta. Cu putere de zmeu ne impinge inainte si inapoi intr-un vartej ametitor, zapada il ajuta si ea dansand taioasa pe fetele inrosite. Opunem rezistenta, ne incordam muschii si dorinta si ajungem pe creasta. El infige cu sete in zapada pioletul, eu, in spatele lui, ma echilibrez cu betele de schi. Acolo sus primesc o imbratisare si felicitari, dar mai primesc si o imagine feerica, in fata careia cuvintele nu mai au nici o semnificatie, si nici limba romana, o limba bogata si expresiva nu reuseste sa capteze frumusetea peisajului. Suntem inconjurati de creste, de munti, de zapada. Trupurile noastre sunt scaldate de lumina calduta a soarelui. In departare se vede Moldoveanul, spulberat la randu-i de vant. Ne gandim le cei care de dimineata au pornit sa-l cucereasca, oare vor reusi...sa speram ca macar nu vor pati nimic. Sunt fericita ca sunt in bratele lui la doua mii de metri si ca este mandru de mine. Am reusit sa-i fac o surpriza frumoasa...ce tot vorbesc, n-a fost ceva planuit, m-am surprins si pe mine insami. Glumesc zicand ca sunt o "diva a muntelui". Sunt mai degraba o "remorca" ce se respecta...imi urmez "camionul" indeaproape peste tot. J. Mergem pe creasta spre Urlea, sa mai facem poze, vantul devine insa si mai insistent. Parca nu vrea sub nici o forma ca imaginile acelea sa fie surprinse de privirea omeneasca. Vremea incepe sa se strice, e innorat si in curand o sa se intunece. Ne hotaram sa mergem inapoi. Vantul se inteteste si incearca sa ne tina pe loc. Zapada se ridica cu totul  si ne invaluie, nu mai vad nimic, fiindca mi-am indesat capul cu totul in geaca. Singurul lucru care ma facea sa ma simt in siguranta era faptul ca ma tineam strans de bratul lui si stiam ca astfel nimic rau nu ma poate atinge. Dupa momente de disperare a urmat linistea. In sfarsit am scos capul spre aer si am reusit sa ajungem jos. Pe drum am dat de cateva eleve de liceu, complet neechipate care se aventurasera pe munte si fusesera rapuse de oboseala si mai ales de "briza" aceea de munte. Doi dintre baietii nostrii s-au simtit bine ajutandu-le pana la cabana.

Dupa o astfel de aventura piureul de cartofi cu cabanosi si mamaligutza cu ou si smantana de la cabana ni s-au parut cele mai alese bucate si nici macar faptul ca nu avusese cine sa faca focul in camera nu mai conta prea tare.

Seara a venit iar si odata cu ea si roiuri de fulgi jucausi au inceput sa danseze si sa-si instaleze cartierul general in jurul cabanei. Petrecerea aniversara a fost plina de veselie si cantece la chitara. Am iesit pana afara in bratele lui si am admirat feeria de zapada din jurul nostru si am fost surprinsi sarutandu-ne de ochii iscoditori ai unei vulpite rascovane aflata in cautarea cinei. 

Inauntru in cabana era cald acum, se facuse focul in ceea ce trebuia sa fie un godin micutz, era liniste, fiecare a mai facut cate un comentariu despre aventura din ziua aceea sau despre ceea ce avusesem norocul sa vedem, ne simteam norocosi  ca ne aflam acolo si ca avusesem sansa sa traim astfel de clipe, in cele din urma am adormit fiecare in coltisorul lui de pat.

Dimineata, zapada acum de o jumatate de metru ne imbia pe poteca pe care urcasem cu doua nopti in urma. Dupa vreo trei ore de mers si harjoneala prin zapada moale am ajuns inapoi la masina si la gara.

Deja simteam cum ne apropiem de orasul nostru poluat si aglomerat. Lasam in urma parca alte vremuri, alta civilizatie si cu siguranta alta lume. Pastram in suflet bucuria de a fi vazut minunatiile acelea si parca tara noastra din ce in ce mai blamata si renegata, ni se parea un coltisor de Paradis. Pentru mine a fost dovedit faptul ca iubirea invinge orice si da aripi. Mie mi-a dat aripi sa zbor pe creasta Fagarasului....

Autor: Mihaela B.
Înscris de: Ciprian Thomas
Vizualizări: 6658, Ultima actualizare: Joi, 11 Dec 2003



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii FAGARASULUI  
Comentariu
Fără foto Ciprian Thomas, Vineri, 12 Dec 2003, 8:21

Mai bine le-ai studia d-ta pentru ca intr-un rand si-un pic ai facut deja 3 greseli: "Impresonant"; "niveleul"; "lterele". Comentarii, ceva? Nu cred ca mai scoti capul acum.:-D:-D:-D

Fără foto Mihaela Barbu, Vineri, 12 Dec 2003, 11:43

:?

Fără foto Adrian Rosca, Joi, 18 Dec 2003, 20:35

Bergluft macht schlank!:-)

Fără foto Ciprian Thomas, Vineri, 19 Dec 2003, 8:52

Aerul de munte te face suplu:) Asta era traducerea din germana:-D:-D

Marian Cristian Feticu Marian Cristian Feticu, Marți, 6 Iul 2004, 13:07

Daca nu as fi mers pe munte pina acum articolul tau m-ar fi facut cu siguranta sa devin un impatimit. Dar sunt deja... Muntele are resurse sa ne taie graiul prin frumuseti si senzatii indiferent de cite am vazut pina atunci

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii



© Copyright 1999-2019 www.alpinet.org