Consemnare 05 05 2005

M-ţii Rodnei -puls eco-turistic în debut de mai

Cu M. Gheţie

O pasionată iubitoare de natură mă rugase de vreo 3 sapt. să fac nişte observaţii & culeg imagini actuale privind starea de fapt eco-montană în zona nordică a Parcului Naţional M-ţii Rodnei-Rezervatia Ştiinţifică Piuetrosul Rodnei şi Parcul Natural Mţii Maramureşului. La început abundenţa zăpezii/riscul avalanşelor, mai apoi ploile finalului de aprilie au zadărnicit intenţiile. În cele din urmă, cu toată avertizarea meteo din 3 mai a.c., am decis s-o întindem în Făgăraşii Maramureşului pe care-i bat cu bocancul şi iubesc nespus de vreo 45 de ani.

Pentru a evita rupturile asfaltice (aici sunt banii d-voastră & rovigneta) de pe Gutâi şi a scurta la maxim deplasarea auto plus timpul alocat ajungerii la ţintă, am luat-o prin Cavnic-Pasul Neteda-Călineşti-Văleni-Bîrsana-Valea Izei-Dl. Moisei. Plecam din B. Mare la 5, 50 dim., la Săcel un căprior sperios ne tăie asfaltul fascinîndu-ne, grămezile/haldele de rumeguş din curţile & ogrăzile ţăranilor, mult mai multele depozitate în lunca îngustă a Izei sau direct pe maluri şi în vadul acesteia oripilîndu-ne prin grozăvia şi ostentativitatea lor împreună cu stivele uriaşe de cherestea, grămezile de buşteni şi aşa zisele gatere, de regulă circulare antrenate cu motoare diesel, de tractor. La 8 o coteam dreapta, în amontele văii superioare a Izei, spre izbucul -monument al naturii -Izvorul Albastru a Izei. Dl. Moiseiului în straie albe, idem Moiseul înşirat pe valea Vişeului, cu acele, unice prin picturalitate, terasări şi gospodării munteneşti, acum răsărind fastuos dintr-un uriaş buchet al miilor de cireşi în floare. Soare. Frontul meteo ameninţător rămăsese prin Gutâi, Piemontul Văratecului & Botizei. Fiind a 3-a zi de Paşti nu se lucra la pădure în schimb am întîlnit mulţime de ţărani ieşiţi la plug/grăpăt cu atelaje de caii, alţii la claca pusului de cartofi în îngustele holde minuţios & abundent fertilizate cu bălegar de grajd.

 6 km de drum auto forestier din ce în ce mai distrus, intens circulat de mulţi ani, de nimeni întreţinut, în dreapta lui, afundă, abundent-năbădăioasă şi vuindă Iza. Buşteni uriaşi de fag în dreptul unei fostă frumoasă cabană forestieră, acum pustie, în spatele ei un vechi grajd-şură cu arhitectură minunată, autentică, lăsat de izbelişte, la nici 100 m mai sus şi pe dreapta o haldă uriaşă de rumeguş deversată în malul drept al Izei (l-am foto la retur). Vechii parapeţi, morcovii drumarilor parţial dispăruţi, răsturnaţi, rupţi. Superbe stîncăriile malului stîng al Izei, calcare eocene în pereţi semeţi invitînd la escaladă, pe alocuri surplombaţi. Albia colmatată cu buşteni, răgălii, ramuri. Trecem de zona căderii într-un îngust şi fotogenic canion, apele-s mîloase din cauza topirii extraordinare stimulată de valurile de aer cald. Ne apropiem de vasta deschidere a Poienii Izei, stive de lemn, buşteni de fag în curs de încărcare pe o căruţă asistată de un pădurar suit aici cu o Dacia papuc. Malul stîng defrişat, natural regenerat cu molidiş de 1-3 m. Cîteva răzleţe gospodării, tipicele garduri din bîrne de brad. Abia au înflorit brînduşele şi calcea calului. Din nou malul Izei, spurcat de deşeuri lemnoase, butuci, răgălii, pet-urile muncitorilor forestieri, bidoane de ulei mineral de la TAF-uri şi drujbe, vetre de foc alandala, stive de metere, cursul văii cu praguri rezultate din colmatarea cu resturi lemnoase. Ajungem la cabanele silvice de la răspîntia văilor. Alte stive aşteaptă încărcarea în maşini şi transportul spre Moisei, alături buşteni abia tractaţi, un tractor cu remorca plină ochi cară bolovani de rîu pentru vreo fundaţie. La stînga podului Iza, la nici 200 m de izbuc-arie protejată-şi peştera de dincolo de sifon dezvoltată peste 1200 m lungime cartată. Molizii pe care fusese marcat pătratul roşu-alb pentru a demarca zona au fost în cea mai mare parte doborîţi cu drujba. Unii mai poartă simbolul protecţiei, neagresiunii zonei. Degeaba! Pe malul stîng al Izei o impozantă şi frumoasă cabană silvică de vînătoare. În spatele ei fostele dependinţe s-au ruinat.în Iza generînd, alături de gunoiul menajer abundent, un aspect deplorabil. Exploatarea forestieră se face acum pe un afluent vestic al Izei însă drumul auto forestier era blocat cu arbori recent doborîţi.

Incredibil de vînjos şi abundent şuvoiul Izei năvălind din izbuc, pravălindu-se de sub blocurile şisturilor cristaline în albia placată cu stîncării. Pe malul stîng fusese un pavilion-ciupercă pentru sindrofii comunist-proletare, ca norocul s-a prăbuşit, a rămas însă inutilul şi inesteticul pod de lemn de deasupra izbucului împietînd asupra frumuseţii obîrşiei la vedere a văii.

Nici pe departe arealul nu aduce a zona legal şi riguros ocrotită, e a doua oară în 5 ani cînd plec de la Izvorul Albastru al Izei cu un sentiment al frustrării. Zona (poate şi cabana şi acareturile silvice apropiate) ar putea fi exploatată turistic ca puncte de acces spre Muncelul Râios, Tăul Muced, Bătrîna. Ne linişteşte.buncărul-pavilion de filare-împuşcare a urşilor din dreapta drumului, cu un loc de hrănire-momire pe malul Izei. La asta suntem de neîntrecut!

Coborînd spre Moisei mai imortalizăm frumuseţi, poate unice, decupînd din cadru cu atenţie urmele trecerii (ne) omului sau focalizînd deliberat asupra lor ca într-un disperat şi inutil memento.

Drumul spre Borşa ne completează imaginile gospodăriilor răsărind dintre cireşii în floare dar şi pe cele privind poluarea cu rumeguş şi gunoaie menajere de tot felul a minunatei văi a Vişeului, la 10, 15 parcăm în curtea unui amabil borşan de pe str. A. Iancu, ne luăm rucsacii de tură şi, ameninţaţi de iminenta schimbare a vremii purcedem spre Pietrosul Rodnei curtat de nori şi voaluri sidefii de neguri. Apreciem din nou marcajul bandă albastră reînoit recent, mai înainte uriaşul panou care anunţă pompos intrarea în Parecul Naţional Mţii Rodnei-nord. Basme! Mă întreb retoric cum o fi arătînd un parc naţional prin Africa, Elveţia, Croaţia, Austria, Italia. USA. SIGUR nu ca-n România! Str. Pietroasa şi o variantă de marcaj voltează stînga, în circa 1 oră aveam să constatăm că accesul autoturismelor/camioanelor este mult mai sus, spre masiv, decît în urmă cu 1-2 ani. În 45 minute ajungem la pîrleazul ce demarcă în faţă v. Pietroasa, întînindu-se cu str. Pietroasa, la dreapta desprinzîndu-se traseul vechi şi str. Turnul Roşu (denumit după acea formaţiune stîncoasă ruginie şi fotogenică ce separă Zănoaga Mare de Zănoaga Mică).

Minune şi şoc! (mă repet, pentru cei care au avut ne-şansa de-a cunoaşte zona(masivul de prin anii 1960). Spre stînga, mai departe, vf. Feţei situat sub piramida impresionandă a vf. Puzdre, cu versantul nord-vestic defrişat la ras. În faţă Pietrosul Rodnei, (de la dr. spre stg.) de la Culmea Hotarului-Zănoaga Mică, Turnul Roşu, Zănoaga Mare, Piciorul Moşului, valea Pietroasa, Piatra Albă şi piciorul acesteia coborînd în malul stg. al văii Repedea, pe o lungime de minim 1, 5 km şi o lăţime de 350-500 m brîul pădurii de molid a fost ras cu drujba şi toporul lăsînd în loc o plagă brun-întunecoasă. Incredibil (probabil la alţii, nu la noi, mioriticii în eternă tranziţie)! O altă zonă amplu jumulită e la stînga v. Pietroasa, aproape de golul alpin aferent Pietrei Albe. Un ţăran scoate bălegar pentru pus cartofi folosindu-se de o tileagă şi-un bidiviu.Îl ajută ţîncii de 10-12 ani şi tînăra-i soţie, prematur îmbătrînită de sarcini şi istovitoarele munci. Picură deja. Coborîm spre vale observînd că sălciile vechi, monumentale prin scorburile lor ciudate, au fost la rînd drujbălite doar pentru ca.să nu mai fie. Au rămas cioatele ciungite, restul lemnelor au fost folosite pentru astupat breşe-n garduri de bîrne. Stive de scîndură, bile-manele, grinzi, căpriori în toate curţile. Vile imense demostrînd curioasă prosperitate. Un Audi sidefiu spălat ecologic în apele Pietroasei, ajuns aici pe fosta uliţă Pietroasa, mai sus o dubiţă Mercedes. În albie pungi, ambalaje, cîrpe, lînă, pet-uri, folii de polietilenă, deşeuri textile.două tradiţionale piue şi canalul de aducţiune din scîndură căptuşită cu muşchi uscaţi, dezafectate, ceva mai sus o micro hidrocentrală.dezafectată şi ea. Stive de sălcii recent răpuse doar ca să amplifice perspectiva. Părăsim valea luînd-o la dreapta, spre ultima casă. Un tractor scoate bălegar la o tarla de cartofi. Tot mai fascinante culmile înzăpezite ale Pietrosului. Tot mai oribile vast-despuiatele zone prin defrişare. Întreb un localnic cine a tăiat codrul? Îmi răspunde hîtru-criptic, oaminii?! Aici funcţioneză codurile nescrise ale Camorei. Cînd s-a tăiat mai mult? Pînă amu-i anu. Da şi iarna iasta. Lăsăm la stînga ultima gospodărie muntenească, imediat prindem şleaul drumului ce suie spre Zănoaga Iezerului pe Piciorul Moşului. Molidişurile sepărînd odinioară pienile cu pajişti şi afin s-au cam dus, au rămas cioatele, marginile de scînduri, ramurile alandala şi rumeguşul. În pajişte trunchiuri de tineri molizi recent tăiaţi şi tractaţi hipo. Mai sus fînare, colibe şi căsoaie de vărat, în ultimii ani puncte de prelucrare haotică-evazionist-ilegală a lemnului. Observăm şi fotografiem unele sit-uri cu astfel de destinaţii recent părăsite, folosim drept irefutabil fundal-argument Pietrosul Rodnei pentru a nu ni se ride-n nas şi spune că am văzut astea pe-alt-unde.

Un şuvoi-torent curge, ca niciodată vreodată pe-acolo, dinspre limita fostei Rezervaţii Ştiinţifice Pietrosul Rodnei şi fostul fort a lui Traian, locul unde existase pînă-n 1990 un panou cu regulile-obligaţiile celor ce intră-n protejatul (vrăjeală!) areal. Masa şi băncile au fost distruse, a rămas doar gunoiul, cutiile de conserve şi orice altceva imaginabil, pe amplasamentul fostului fort s-a ridicat de vreun an o căbănuţă din lemn, posibil dorit punct control. Mă întreb cum de nu l-au incendiat deja. Piţigoi, gaiţe, cinteze, sturzi, cuci, grauri, mierle, dumbrăvence, sure codobaturi balansîndu-şi cozile, ciori, acrobatici corbi, urme de vulpi, rare de iepuri. Desigur ici, colo, nu adunate-n păsăresc conclav. La dreapta şi fosta lizieră inferioară de molid mai există o căbănuţă-refugiu, în spatele ei o stivă de trunchiuri de tineri molizi, mai demult tăiaţi. Am făcut 11/2 ore pînă aici. Suim pe unul din numeroasele variante ale drumurilor de TAF-şleauri de tractat buşteni, demarcarea parcului naţional (aşa-i zice dar vă asigur că de fapt nu e!) pătrat alb-roşu realizat cu efort şi costuri în 2004 e vizibilă dar.eludată evident. Pînă în 1990 de aici pînă la liziera superioară existase un brîu compact de molidiş traversabil, pentru a ajunge-n golul alpin, în circa 11/2 ore. Codrul era dens, compact, întunecos, cu urme frecvente de jivine de tot felul, inclusiv lup, cerb, urs. Acum e pustiu şi linişte dar.avem în compensare panoramă cît colo, pînă-n Bardău, Toroioaga, Caprei, Cearcănu din lanţul Mţilor Marmureşului recent decretat parc natural. Traversînd zona devastată cu iz selenar sau amintind de catastrofa vulcanologică Mount Saint Hellen -USA, fotografiem stupefiaţi. Buşteni recent tăiaţi sunt abandonaţi peste drum, fasonaţi pentru a fi tractaţi.pe-nserat. Remarcăm mai sus că mulţi arbori au căzut de secure, nu de drujbă, fiindcă aia se aude prea departe, cioate de 1, 1, 5 m, tăire-n deplină bătaie de joc, puţine pîlcuri de molizi neeconomici, nepretabili prelucrării în cherestea, zmeuriş, afiniş luînd locul pădurii. Cotim stînga peste torentul neţtiut ce vine dinspre Zănoaga Mare , urmăm un picior, ca niciodată, direct spre belvedere, o stîncă înconjurată pînă în urmă cu un an de molidiş, de aici era unica şansă de-a scruta spre Borşa Poiana sau Piatra Albă, acum panorama-i.circulară. Urcuşul se accentuează, reapare molidişul şi începe ploaia, aproape concomitent cu placarea voltelor drumului cu nea grea şi umedă, la început de 25-45 cm, la ieşirea-n gol alpin de mai bine de un metru. Ne ascudem cîte puţin sub poalele precare ale tinerilor molizi. Apar primele grămezi mai recente sau vechi de găinaţ de cocoş de ieruncă. Pe la 1600 m vedem zburînd două femele de ieruncă, frumoase, lutos-maronii, ciuguliseră cetină într-o recent creată, prin .defrişare haotică, poieniţă. Ploaia se cuminţeşte, chiar se opreşte puţin , dar avansăm tot mai greu pe ultimele 3 serpentine troienite din greu. Între două grămîjoare de găinaţ de cocoş de ieruncă observăm una inconfundabilă, de cocoş de munte. Ne bucurăm. Nici urmă de lup, cerb, urs. Doar de vulpe. Ploaia reîncepe la ultima voltă şi intrarea pe curbă de nivel. Aici urmele vechi ale meteorologilor ce suie/coboara la Staţia meteo Iezer cotesc stînga orientîndu-se pe Piciorul Moşului spre un prim grup de stînci, taie apoi drumul ce duce la parapeţi (acolo-i risc de prăbuşire-n valea Pietroasa, versantul fiind acoperit de avalanşă) continuînd spre grupul de stînci mai mari, de-acolo coborînd repede spre Zănoaga Iezerului şi construcţiile staţiei. Noi continuăm pe traseul de vară, suntem primii în acest sezon. Căutăm izvorul, e acoperit cu 1, 5 m de zăpadă post avalanşă. Susură vijelios sub. După 31/2 ore suntem la intrarea în Zănoaga Mare, acolo unde drumul coteşte 90 grade stînga suind în rampă (troienită). Continuăm spre înainte pe versantul vestic al Piciorului Moşului pentru a putea scruta (domina) căldarea glaciară, odinioară fieful urşilor şi ciopoarelor de minim 10-12 capre negre ce-şi antrenau iezii pe pereţii pîlniei albe şi pe hornul nordic ce iese la vf. Pietrosul Rodnei (2303 m). Suntem uzi (nu ne-am pus pelerinele mizînd pe efemeritatea aversei). Subit se deslănţuie un vînt nebun, rece, care curăţă culmile de neguri şi nori. Ne bucurăm să observăm că piciorul acaparat de rododendron îmbobocit (aici va înflori peste circa 1 lună) a fost plantat în 2003-4 cu molid dar mai ales cu zîmbri (Pinus cembra), din păcate mulţi par a se fi uscat vara trecută, sunt ruginii la vîrf. La stănga stîncăriei Turnu Roşu e un zîmbru zvelt, spontan, ca un simbol. Stăm o jumătate de ceas scrutînd cu acribie versanţi, culmi, brîne, limbi de avalanşe, fundul zănoagei, orice posibilă locaţie tipică pentru caprele negre. Nici urmă de vreo sălbăticiune! Incredibil.nu pentru cei ca noi care merg şi văd totul la faţa locului, în evoluţie (corect involuţie) post decembristă. La recenzarea din toamna 2003 fuseseră inventariate 5 capre (strict pe versantul sudic al vf. Pietrosul Rodnei), la cea din toamna 2004 şeptelul în masivul Rodnei crescuse (?!) la vreo 75 ex. Ne întrebăm dacă aici, în Zănoaga Mare, locul lor predilect (pînă prin 1996) nu sunt, unde o fi fiind? Înainte vreme urmele urşilor peste tot amprentate în nea, sol, te înfiorau aici. Acum. Recent s-a efectuat o inventariere de primăvară, pentru acest areal poate că la una mică, din pix, la staţia meteo fiindcă aici nu există nici urmă de om. Şi tîmpiţii de noi care crezuserăm că ne vom poza cu capre şi urşi! Sictir! Ne întoarcem profitînd de urmele de la urcare, acum umplute de apă de ploaie, cu un zuvoi consistent dedesubt, scurtăm pe alocuri, mai fotografiem dezrădăcinări post defrişări, vîrfuri de molid cu diametre de 20 cm abandonate, nu-s bune de scîndură, cioate, răgălii. La punctul de belvedere surpriză, un cîţel, un copli de 10-12 ani şi doi adulţi. Unul e meteorologul, vechi amic, Danci Istrate zis Tiucu, excelent schior, deosebită de omenoasă şi agreabilă gazdă a noastră în traversările sau turele pe acest drag masiv. Nu ne-am văzut de vreo 2 ani. Ne îmbrăţişăm. Derulăm amintiri. În urmă cu 6 ani, băiatul său mai mare, Cristi, era coborît de tatăl său pe schiuri în pîlnia Pietrosului Mare, de pe vîrf, alături de fani clujeni, dejeni sau gherleni ai schiului alpin extrem. Atunci caprele negre erau pe Piatra labă, Umărul Pietrei Albe, Zănoaga Iezerului.paznicul de vînătoare Alexa el dădea bruji de sare în Zănoaga Mare, noi le admiram de la parapetul lui Ceaşuşescu, de pe Piciorul Moşului. Îl întreb unde-s caprele? Nu ştie. Nu poate spune. Camora.pedepseşte. Plouă din nou cînd ne despărţim pentru a coborî pe un picior defrişat la ras, profitînd de o scurtătură ce ne scuteşte de jumătate ceas ocolire. Ploaia trece, pe holde au apărut clăcaşii plantatori de cartofi. După 2 ore ajungem la maşină. Curge ploaia din nou. Pornim spre Baia Mare via Valea Izei. Pe Dl. Moiseiului obesrvăm vreo 12 motocicliţti enduro, cu KTM-uri etc. noroioase, dovadă că au ieşit pe drumuri de munte. La noi e admis, în vest numai pe piste special amenajet, nu-n areale silvice. Aici e paradisul (ilegalităţilor de tot felul)! Imortalizăm oameni la arat şi grăpat, ştrafuri încărcate cu buşteni de molid şi brad.halde de rumeguş, stive de cherestea, gospodării autentic tradiţionale, din ce în ce mai rare, apar ca ciupercile mănăstirile, bisericile (unele în spirit tradiţionalist, multe kitchuristice), fînaţele-s aurite de miile de păpădii, cerul se-ntunecă apoi cască o ştirbă gură prin care se hlizeşte sardonic soarele amurgind. După Budeşti norii compacţi şi înfricoşători aduc subit bezna adevărată, aia gheenică, sau de mină, dintr-o dată pare că zeii şi-au răsturnat cada băi, plouă diluvian, ştergătoarele de parbriz nu prididesc să alunge şuvoaiele bulbucinde. Noroc că nu bate grindina şi lipsesc descărcările electrice alfel am fi crezut că suntem în Chaos. În Pasul Neteda vreme se-mbunează, la Baia Mare o geană sîngerie anunţă amurgul unei zile.

Să fim bucuroşi de tura făcută, prima la 2000 m / 2005? Cele constatate nu prea ne îndreptăţesc. Dar pe cine, cîrtitori ca noi, bagă lumea-n seamă. Din perspectiva guvernaţilor de ieri şi de azi totul pare roz bombon.