Consemnare 09 07 2005

Cu M. Gheţie (& Brena)

Am bătut M-ţii Rodnei de copil (alături de Alex şi mai rar Grety, fraţii mei), dus în ture inedite de către Papa, mai ales pe versanţii nordici dar şi în lungi traversări spre Cormaia, via v. Cormaia, sau pe culmi secundare, spre Valea Vinului, am făcut apoi traversarea de la sud spre nord, de la cab. Farmecul Pădurii la vf. Repede-v. Repedea -Borşa, o dată am făcut şi 85 % din creasta principală NV-SE cu Dinu & Marlene Mititeanu, respectiv integrala crestei-Pasul Şetref-Pasul Rotunda, cu Iancsi Moldovan (1-4 oct. 2002), între acestea zeci de alte trasee, an de an, uneori săptămînal *(deja de două ori în acest an), niciodată neabordînd însă vf. Ineuţ dinspre valea Someşul Mare, din loc. Şanţ şi apoi în sus, spre Valea Blaznei-vf. Cobăşel-vf. Roşu.

Printre multe snoave populare şi legende (neconfirmate) se vehiculează şi cea legată de originea denumirii vf. Roşu, aceasta datorîndu-se, cică, imenselor suprafeţe cu bujor de munte (Rododendron sp.) care, prin iunie-iulie, dau aspectul ciclamen-sîngeriu muntelui. În fapt, aveam să constatăm că acest superb vîrf (o stîncoasă, mică invaginaţie, creîndu-i de fapt două vîrfuri) are mult mai puţin rododendron decît vf. Ineuţ, să nu mai vorbim de versanţii nord-estici ai Ineului-Crestei Pleşcuţei sau, în extremitatea opusă a masivului, vîrfurile şi căldările alpine Buhăescu-Pietrosul Rodnei. Cel puţin versanţii şi culmile sud-vestice ale vf. Roşu fiind în mare parte acoperite cu vegetaţie ierboasă, dominînd părul porcului (Nardus stricta) şi o minunăţie de tot felul de flori, de la minuscule, albastre pal, la galbene, portocalii, albastru-violete, roz-ciclamen sau albe.

Făcuserăm în prealabil o evaluare a parcursului auto, constatînd că ajungerea noastră în localitatea năsăudeană Şanţ, atît pe varianta B. Mare-Dej-Năsăud-Sîngeorz Băi-Rodna, cît şi pe la Cavnic-Valea Izei-Borşa-Pasul Prislop-Pasul Rotunda însemna circa 220 km, calitatea carosabilului şi dorinţa de-a nu dubla traseul ne-au determinat să plecăm pe prima variantă (4 ore) şi să revenim pe a doua (6 ore), blestămîndu-ne pentru această nefericită opţiune.

Aşadar la drum, după ce consultaserăm cîteva zile la rînd site-uri meteo, cel mai bun pentru intenţia noastră părînd a fi http://www.memo.ro/meteo/meteo.php . Sigur că nu vei găsi Şanţ acolo, nici referiri la prognoza pentru vf. Roşu-Ineuţ-Ineu, dar luînd la rînd locaţii apropiate ca Vatra Dornei, Năsăud, Borşa, Vişeu de Sus şi Poieni de Sub Munte, am putut realiza că o singură zi acorda 0 % şanse ploaie, vizibilitate de pînă la 5 km, cer variabil, mai mult senin, adică taman idealul pentru o tură alpină faină.

Plecam din Baia Mare spre Dej în jurul orei 17, scrutînd cerul, constatînd treptata degajare a acestuia. Un prim contact cu Mţii Rodnei la intrarea în Dej, acolo un mare panou indică direcţia spre zona sudică a Parcului Naţional M-ţii Rodnei. În continuare spre Beclean şi apoi Năsăud, puţin şocaţi de turbulenţa şi debitul deosebit al Someşului Mare care trădau torenţiale ploi în zona montană, admirînd ţăranii întorcîndu-se de la prăşit porumb şi cartofi sau de la coasă, femeile cu tipic-fotogenice, pălării largi de paie, luînd aminte la rezonanţa romană (latină) a denumirii unor străvechi localităţi de la poale de Ţibleş, Parva, Nepos. Am lăsat la stînga drumul ce suia din Salva, în amontele frumoasei văi Sălăuţa, spre Pasul Şetref, pentru a descinde-n Valea Izei, continuîndu-ne deplasarea spre Maieru, Sîngeorz Băi. Minunate construcţiile vechi, azi şcoli, licee, sedii de administraţii, realizate acolo în sec. XIX-XX, atît de legate de G. Coşbuc şi L. Rebreanu. Frumoase şi casele năsăudene vechi, asemănătoare celor bucovinene întru-cîtva. Pe de altă parte ne şocau fostele intreprinderi de tot felul, fabrici căzute-n conservare/distrugere, pustii, numai bune ca décor pentru filme SF sau horror.

Luminiţele releelor radio-TV de pe vf. Heniu păreau pentru noi un far, călăuzindu-ne-n pragul înserării. Mai apoi se iviră alpinele culmi ale M-ţilor Rodnei-extremitatea lor estică, ţinta noastră. Sperasem sincer că nu ne va fi dat să ne şocăm, precum pe Valea Izei-Moisei-Borşa, scutiţi fiind de vederea haldelor de rumeguş prin lunci şi a stivelor de cherestea, alături de imense grămezi de deşeuri lemnoase. De la Sângeorz Băi în sus, apoi la Rodna, acestea-şi făcură apariţia, în aşteptarea locomotivelor, garniturile de vagoane încărcate cu buşteni, mai ales de molid şi brad, stăteau nemişcate în sinistrele triaje CFR, auto-speciale pline cu buşteni treceau pe lîngă noi în drum spre numeroasele gatere-făbricuţe de prelucrare a lemnului. Totuşi pădurile de pe măgurile limitrofe şoselei nu păreau agresate ca pe la noi.

Surprinzător de bun drumul betonat, doar arar cu gropi. Pitorească Rodna, cu bisericile sale, plăcut prilej de amintire pentru mine a vechilor întîmplări turistice rodneene. Excelenţi şi cei 7 km betonaţi pînă în Şanţ, de aici cotind la stînga (9 km) pe un drum pietruit, bine întreţinut, din ce în ce mai avîntat, spre Cabana Diana şi (dezafectata inexplicabil) Tabăra Şcolară Valea Blaznei. La margine de sat o bifurcaţie, facem dreapta ieşind dintre ultimele gospodării, apar haldele de rumeguş acompaniind serpentinele drumului, la întoarcere aveam să constatăm că măcar aici s-a încercat fixarea şi mascarea lor prin plantare puieţilor de molid (acum înalţi de 35-50 cm), în vreo 10 ani drumul va cîştiga în frumuseţe, mîrlănia umană fiind treptat disimulată. Într-un loc au fost basculate mulţime de deşeuri menajere şi pet-uri de tot felul. Să fie oare invitaţia şănţenilor la turism ecologic!

Excelent marcajul turistic cruce albastră (felicitări celor care l-au realizat ca şi acelora care au marcat cu pătrat alb-roşu limita sud-estică a PNMRodnei). E aproape ora 21, răcoare umedă. Un iepure apare-n faţa Daciei cu frînele-ncinse, mai apoi pare a se distra cu noi intersectînd voltele drumului, reapărînd mai sus. Şi să mai spui că România nu abundă de faună?! Pantă accentuată, pe alocuri carosabilul spălat de ultimele averse, dar bun pentru deplasarea oricărui autoturism, nu doar a celor de teren. O fostă exploatare minieră, aici drumul coboară în dreapta, noroc cu nişte săgeţi albastre care indică 180 grade stînga. După vreo 1, 5 km, trecînd pe la o stînă de vite de unde luăm relaţii, ajungem la cabana Diana, ocupată de elevi de clase primare. La dreapta, imensa construcţie faină, dar pustie, a Taberei Şcolare Valea Blaznei. Instalaţie electrică. La doi paşi releul GSM, facil accesul auto. Apă curentă. Tot ceea ce ar fi necesar unei bune funcţionări. Superbă panorama, nefolosită totuşi?!

Frumoasă panorama de la Suhard, la Mţii Gurghiului, Mţii Călimani, M-ţii Bistriţei, aproape Cobăşelul şi extremitatea sud-estică a lanţului M-ţilor Rodnei. În curte, pe peluza de lîngă gard, campate vreo 5-6 iglu-uri. Turişti tineri veniţi dinspre Pietrosul Rodnei, cu o pauză de 2 zile de coşmar-averse trăite în Şaua Gărgălău, încercînd să-şi zvînte catrafusele în răcoarea umed-rece a serii. Frumos amurg însîngerat, pe valea Someşului Mare, spre Rodna. E 21, 15 h.

Amabil, simpatic, cabanierul tînăr de la Diana (alt.1250 m) şi soţia acestuia, fără acel scîrbavnic mercantilism sudist inoculat în umori. Ne oferă posibilitatea de-a ne spăla şi cina în cabană, indică WC-ul, cişmeaua şi un pavilion cochet de-afară, ne oferă indicaţii asupra traseului pe care-l vom face a doua zi, vrea să ne dea şi nr.tel. la care să-l apelăm în condiţii deosebite. Îl întreb cît costă camparea în faţa cabanei. Nimic, îmi spune şi mă priveşte mirat. Cabanier sadea! Le face un foc de tabără copiilor, folosind din abundenţa lemnului fostelor saivane prăbuşite situate ceva mai sus de cabană/tabără. A doua zi dimineaţa aveam să observ că pe partea sudică a cabanei a plantat rododendron, ienupăr, jneapăn creînd un mini-parc iar pe lîngă gardul de limitare a accesului vitelor, molizi (gospodar, ca cei de la Groapa Seacă-Parîng).

În 5 min. cortul e ridicat lîngă cabană, cinăm aşezaţi pe boci de lemn admirînd pogorîrea nopţii, nu şi cîţiva nori întunecaţi adunaţi la orizont, mai ales deasupra văii Someşului Mare, apoi ne băgăm în sacii moi, culcîndu-ne. Uneori o vită îşi scutură clopotul sau eructează bolborosind grobian, indecent. Un copil are vreun coşmar pe la unu noaptea, ţipă, îşi cheamă mama. E vînzoleală destulă în cabană şi în tabăra de corturi, aproape pînă la 2 noaptea, totuşi dormim, cu inerente intermitenţe. Pe la patru noaptea e răcoare bine, o bag pe Brena în cort, imediat nu mai tremură. Trag o ocheadă spre Suhard unde s-a ivit o sîngerie geană de lumină. OK. Adorm pînă la 4, 45 cînd ma trezesc din nou. La 5, 15 ne sculăm. Cerul, iminentul răsărit, panorama spre Suhard, Călimani şi Mţii Bistriţei promite şansa reuşitei. Adunăm cortul, sortăm minimul necesar pentru rucascii de tură, restul rămîne în portbagaj, luăm micul dejun. Cîţiva tineri corturari au ieşit să vadă răsăritul. Sunt agreabili, schimbăm fugar impresii.

Mulse, vitele ies la munte în muzica dulce-cristalină a talăngilor, îndemnurile ciurdariolor şi acompaniamentul ciobăneştilor carpatini sau mioritici, flocoşi-miţoşi, albi. Se opresc pentru adăpare la jgheaburile din beton, pline ochi cu apă rece. Imortalizăm dimineaţa, pitorescul de aici Şanţ. La 6, 45 h o luăm din loc pe cruce albastră, direcţia nord, prindem un drum pastoral pe care suim trecînd pe lîngă cîteva saivane/grajduri dărîmate. Miroase a vite şi fum de lemn, plăcut, de la focul de tabără de-aseară. Un buhai (taur metis Pinzgau -vaca de Dorna) negricios şi statuar ne urmăreşte evoluţia scoţînd albe fuioare divergente din nări, răgind a plictis cîteodată. Dangătele clopotelor monumentalei biserici din Şanţ marchează divin dimineaţa . Rar molidiş la obîrşia v. Blaznei (din dreapta), noi cotim la stînga, spre nişte vechi, seci jgheaburi şi o fîntîniţă din grohot, lîngă un pîlc de molizi, imediat prindem culmea înşeuată ce duce spre Cobăşel. Deşi suporţii utilizabili pentru plasarea marcajului turistic (cruce albastră) sunt rari, cei care l-au realizat au dat dovadă de ingeniozitate şi profesionalism, utilizînd , acolo unde arborii lipsesc, plăci din şisturi sau calcar/marmură plantate la verticală, mici momîi etc. Un grup de cai paşte pe culmea bolovănoasă din stînga. Soarele îşi spune cuvîntul încălzindu-ne repede, ne ajută şi suişul din ce în ce mai accentuat. Un prag bolovănos calcaros, apare şi delimitarea PNMRodnei -zona E-SE, deşi marcajul, ca mărime, e evident sub standardul naţional, e vizibil şi suficient de frecvent plasat pe orice ce se poate. Intrăm pe poteca îngustă în molidişul ce acoperă culmea care ia la un moment dat aspect accidentat-custuros. O ingenioasă scară de lemn, de circa 3 m, rezolvă traversarea unui pasaj mai aparte. Suntem la o belvedere deosebită spre v. Cobăşel şi culmea Curăţel. Am făcut o oră pînă aici. Ieşim din nou în gol alpin, schimbînd o vreme direcţia spre est, traversînd o zonă de pajişte acaparată de tufe de ienupăr. O cruce neagră de fier menţionează sucombarea aici a unui tînăr de 27 de ani. Urmează o doua belvedere, extraordinară mai ales spre vest şi nord-vest. Totul într-o dinamică impresionantă a soarelui jucîndu-se cu vălătucile nebuloase, negurile alb-lăptoase stagnînd pe văi, unele lenticular-imobile, rafale violente de vînt rece adunînd nori cenuşiu-zdrenţuiţi dinspre v. Someşului Mare şi Suhard. În şaua dinaintea vf. Cobăşel o cruce decupată de ciobani într-o pană de şisturi aurii. Cobăşelul turtit spre dreapta, la stînga lui vf. Roşu apoi, parţial mascat, Ineuţul, o amplă înşeuare (Şaua cu Lac.fără lac) şi-apoi Ineul. Cu cuşmă de nori vf. Ineuţ. Deasupra v. Cobăşel, mal drept, 5 halde de steril fixate pe curbe de nivel. Dincolo de ele Culmea Curăţel. În spate, mereu fascinant, vf. Corongiş (1987 m) şi abruptu-i nord-estic stîncos, după o largă înşeuare -Coasta Tăului-culmea avîntîndu-se spre vf. La Om. La sud-vest de Corongiş, la capătul unei lungi culmi cu poiene şi stîne, vf. Saca (1705 m). În plan secundar alte culmi, de la sud-vest spre nord-vest, vf. Rabla, Laptelui (1931 m) -Mireş (1753 m) -Nedeia Staja (1851 m, sub care am campat o dată) -şi vf. Repedea. În spatele acestora, şi mai la vest, Cormaia (2033 m), vf. Ţapului (2024 m), Buhăescu Mic şi Mare(2268 m), dominînd de departe prin ascuţita-i piramidă, Pietrosul Rodnei (2303m). Turme de oi abia ieşite la păscut, două pe Culmea Curăţel, una pe flancul vestic al vf. Roşu, o herghelie de peste 45 cai roibi, murgi, suri şi albi traversînd şaua largă Cobăşel-vf. Roşu pentru a paşte pe la izvoarele v. Cobăşel. O turmă de oi aveam să vedem mai apoi, de pe Ineuţ, păscînd pe Dosul Gajei.

Continuăm spre Cobăşel prin jnepeniş, ţinta noastră pare din ce în ce mai greu accesibilă, cel puţin imagistic, din pricina nebuloaselor antrenate de la NE de rafalele de vînt, pare chiar că tura noastră ar putea fi compromisă. Continuăm imortalizînd spectacolul naturii capricioase, imprevizibile. Suhardul, Călimanii, M-ţii Bistriţei au dispărut în nori. Suim în continuare şi în 2 ore de la plecare atingem vf. Cobăşel (1835 m) Rododendronul de-aici e rar si cam trecut, în schimb alte mii de flori ne bucură privirile. Norii se adună în continuare dinspre NE spre SV dar nu ne mai impresionează.. O placă comemorativă din marmură semnalează o altă tragedie, dispariţia unui tînăr de 37 de ani. În nici un caz nu sunt menţionate cauzele tragediei. După locaţie plauzibil ar fi trăznetul. Cine ştie. Din fericire traseul de pînă aici e curat. Nu sunt alţi turişti. Nici păstori. După o scurtă pauză continuăm spre vf. Roşu. O lungă diaclază vestică acompaniază culmea, e spălată de torente, lărgită de zăpadă şi îngheţ, cu aspect de uriaş şanţ pentru prospectare geologică. În mod sigur, peste mulţi ani, parte din culme se va prăbuşi în căldările sud-vestice cu grohote sure. Muşuroaie şi smocuri înierbate, tonic-verzi, acoperă piciorul pe care suim pe vf. Roşu (2113 m) pe care-l atingem după 31/4 ore de la plecare. Norii şi negurile adunate de vînt ne lasă arar să vedem custura ce separă vf. Roşu de Ineuţ (2222 m), nu se vede nici vf. Ineu (2279 m) sau Creasta Pleşcuţei, la NE acestuia. Nici urmă de capre negre pe abrupturile nord-estice, spre obîrşia Izvorului Oii şi văii Gaja. Treptat negurile dispar făcînd loc soarelui, vizibilitatea devine ideală. Vf. Roşu are două mameloane stîncoase, pe unul, într-o nişă, observăm mizerii turistice şi goale pet-uri (păcat). Apare şi vf. Ineu ca şi un tău situat la stînga lui, alungit-triunghiular, sub locul numit Pe Curăţel (1851 m). Izvoarele v. Cobăşel constituie un pîrîu violent, abrupt, argintiu, nespus de frumos..

Coborîm pe custura stîncoasă vf. Roşu-Ineuţ. La dreapta, spre căldarea vastă, cu 2 mici tăuşoare şi o uriaşă virgulă de zăpadă trecîndă, un vîlcel spectaculos , cu pereţi impresionanţi, ideală locaţie pentru caprele negre dar.ia-le de unde nu-s. Grohote la stînga, spre sud-vest.Şi un inconfundabil ţipăt de marmotă-santinelă. Privesc atent într-acolo şi, la circa 50-60 m văd alergînd o marmotă cenuşie, cu flancuri şi abdomen bej deschis. O alta, la fel de mică, apare printre lespezi. Cea de-a treia, adulta care lansase semnalul, stă tipic popîndăului, verticală şi lăbuţele anterioare flexate spre piept, statuară. Un şorecar pluteşte deasupra molidişului estic din dreapta. Căutăm crotine de capre negre, pe potecă, pe lîngă, pe ţancuri. Nici urmă. Doar dejecţii de vulpe şi răpitoare cu pene. Imortalizăm panorame şi vîrfuri cu-adevăart impresionant-alpine, cu prim plan de rododendron, ochiul găinii (Pulsatila minor), oiţe (Pulsatila montana) sau galben-portocalii flori de vulturică ( Hieracium decidua) dar mai ales scunzi şi păroşi clopoţei de stîncă cu picături diamantine de rouă (Campanula rotundifolia). Cîtă linişte şi minunăţie!

Au trecut 41/2 ore cînd poposim pe vf. Ineuţ, lîngă mica grămadă de pietre în care e înfiptă o mică cruce din lemn, într-o groapă sunt abandonate mizerii turistice, nelipsitele pet-uri. La început lacul Lala Mic nu se vede de neguri apoi succesivele rafale de vînt îl scot la iveală împreună cu versanţii nord-estici ai Ineului şi cei sud-estici ai Crestei Pleşcuţei, mai aproape cei ai Culmii Gajei. 4 turişti suie dinspre Şaua Ineuţ spre Şaua cu Lac şi vf. Ineu. Lîngă lacul Lala Mic un alb iglu. Un corb ne depistează şi dă tîrcoale zburînd acrobatic, la nici 5 m deasupra capetelor noastre. Capre negre? Nici urmă, poate-n statisticile Romsilva. În 3 ture deja din acest an (4 mai, 25-26 iunie şi acum), toate-n locaţii în care înainte de 1995 vedeam facil capre negre solitare sau în ciopoare mari, nu am văzut nici măcar crotinele acestora , sau urme pe zăpadă. Mă gînesc că dacă pot vedea de departe o marmotă, ar trebui să-mi sară-n ochi şi o capră negară, de cîteva ori mai mare.

Săgeata de tablă ruginită, smulsă de pe un stîlp de fier, acum lipsă, indică: bandă roşie spre Pasul Rotunda prin vf. Gaja 6 ore, 14 km, respectiv cruce albastră -Vf. Ineuţ-Şanţ prin Valea Blaznei 5 ore. Ciudat, pe săgeata din Pasul Rotunda spre vf. Ineuţ, adică în accentuată urcare, scria în urmă cu 2 ani -5 ore (suişul fiind mai facil/rapid decît coborîşul?!). Identificăm dinspre nord spre sud obîrşiile văilor Gaja, cu o superbă căldare glaciară spre care coboară, la o dezafectată, tradiţională stînă, un drum pastoral dinspre Şaua Gajei, apoi Izvorul Oii, v. Arini, v. Fătăciuni şi în fine, v. Blaznei.

Departe, spre Prislop-Ciungii Bălăsînii-Obcina Mestecănişului se adună nori negri, compacţi, aducători de furtuni şi averse. Vf. Omului, Fărăoane şi Ouţu din Suhard (bătuţi cu Iancsi Moldovan) se disting acum uşor. La ora 12, 10 decidem să ne întoarcem spre vf. Roşu, auzind încă o dată, fără a şi vedea, ţipătul marmotei santinelă, un vinderel dă tîrcoale coloniei de rozătoare, sătui de fotografiat peisaj, vine vorba, dedîndu-ne la fantezii macro, de la flori, la minuscule ciupercuţe aciuate pe sub stînci sau ivite din mustul balegilor de vite şi cai în dezintegrare, urmează gîzele sidefiu-aurii, minusculele conuleţe parfumate de jneapăn (Pinus mugo). Dinamica norilor, umbrele acestora pe versanţii însoriţi, ipostaza inedită a vf. Roşu văzut dinspre Ineuţ ne determină să nemurim alte peisaje. Remarc pe versantul vestic al vf. Roşu o solitară steregoaie (Veratrum album) iar lîngă poteca custurii un mănunchi de omagi răsfiraţi, neîmbobociţi încă (Aconitum paniculatum). Furtuna pare a se apropia repede. Apoi o apucă lenea. Norii negri aleargă doar deasupra văii Someşului în timp ce deasupra Suhardului, Călimanilor, Bistriţei se înşiră aliniaţi, alb bucălaţi, uneori argintii, diafani, numai buni de fotografiat, soarele arde, şarpantele multor case din frumoasa localitate Şanţ strălucesc orbitor. Şi Rodna se vede bine. Urmele crunte ale unei avalanşe de la est de vf. Roşu atrage artenţia, molizi culcaţi la pămînt pe la obîrşia v. Arini.

După scara de lemn, coborînd spre valauăle seci de deasupra taberei si cabanei Diana-Valea Blaznei, întîlnim un grup de 4 tineri ieşiţi la plimbare, dispuşi să mearga cel mult pînă spre vf. Cobăşel.

La ora 16 încheiem tura plecînd spre casă. Avem probleme cu frînarea, taman aici unde panta-i serioasă.altă năstruşnicie de-a lui Murphy. Întîlnim un grup de turişti tineri ce suie la cabana Diana. Ne bucură, fiindcă tot mai puţini se încumetă azi la drumeţie. Ieşim din Şanţ spre Valea Mare, mai întîi apar vestigiile recente ale exploatărilor miniere apoi imperiile gaterelor, depozitelor de cherestea, haldele şi grămezile de rumeguş, tot mai numeroasele peridocuri cu buşteni de răşinoase, versanţii despuiaţi, văile şi pîraiele tulburi datorită tractării masei lemnoase cu TAF-ul direct prin vad, stivele de poştă, ţol, rigle balotate şi strîns legate cu benzi de tablă. Calvarul începe acolo unde, pe drumul modernizat, tractoare şi TAF-uri tractează buşteni, unde ogaşele afunde, bolovănose sau mocirloase, riscă să ne suspende, dacă nu azvîrle înafara carosabilului. În amontele văii Someşului Mare, cabane administrative ale firmelor specializate în decimarea (întinerirea dacă vreţi) codrilor, un cochet grajd pentru cai, perfect, aproape artistic construit din scîndură jiluită de brad. Atrocitatea drumului, pe care strîngeam crunt din buci la fiecare pleznitură a bolovanilor în eşapament şi caroserie, e contracarată de frumuseţea peisajului (acolo unde încă nu s-a exploatat pădurea ). Pare incredibil azi să parcurgi pe drum modernizat 38 km în 2 ore dar.la noi se poate. În Pasul Rotunda un grup de tineri turişti se odihnesc, alături de rucsaci mari, sub o copertină. Poate că tocmai au venit prin Nichiţaş dinspre Ineu, via Culmea Gajei. Sau merg într-acolo.

Coborîm la DN 18, ultima porţiune e sadică de-a dreptul. Camioane, sau auto-speciale, RABA încărcate cu buşteni suie-n sens invers, trecînd de la pustia cazarmă de vînători de munte Rotunda, acolo fiind o uriaşă rampă de colectare-sortare a buştenilor, spre Valea Mare-Şanţ-Rodna. E jale mare cu acest drum! Dar pe cine, din cei legal abilitaţi, preocupă asta? Uf. Iată-ne-n asfalt. Găurit, nepeticit. Lunci cu gatere. Halde de rumegus.Şi apicultură pastorală. Un neamţ lansînd fără şansă, la păstrăv, în Bistriţa Aurie. De fapt lutos-maronie. Dinspre Obcine -Ţibău -Ciungii Bălăsînii se exploatează molidişul. Dovadă mulţimea rampelor, grămezilor, stivelor de lemne. Şi finish-ului căilor mocirloase de tractare a buştenilor cu TAF-ul, pînă pe asfalt şi peste acesta. Străini, nemţi sau francezi, în Audi, Opel, Seat, fixîndu-şi în memorie catastrofalul asfalt. Români mafioţi ai lemnului, contemporani burjui în noi nouţe 4 x 4, puternice Mitsubishi Pajero, Jeep Cherokee, Toyota sau Chevrolet, brăzdînd în trombă hîrtoapele drumului naţional (?!) spre/dinspre Pasul Prislop. Din ce în ce mai degajat peisajul, mai vastă panorama, beliţi la ras versanţii Tomnatecului I si II dinspre v. Bistriţei Aurii şi Putredu, ciungit-chelit Prislopul, la locul ei halda de rumeguş şi gunoi menajer de pe mal drept obîrşie v. Vişeuţ, imortalizată de mine în urmă cu-n an (ajunsă la Greepeace Viena), alături de panoul Primăriei Borşa care.interzice depozitarea gunoaielor, s-au înmulţit vilele în zona Borşa Complex, a început construcţia pensiunilor private la finish-ul pîrtiei S-olimpice, pe lîngă fostul Han al Butinarilor. Nimic legat de demararea mult trîmbiţatului proiect cofinanţat PHARE, Luna Şes-Borşa..

Vechea noastră cunoştinţă, fostul cabanier la prima cabană Puzdre (a ONT Maramureş), face cu mîna la ocazie. Îl vedem şi luăm. Ne spune că în Complexul Turistic totul e. roz-bombonel, hotelul Cascada închis, o bucată de tavan a hotelului Stibina s-a prăbuşit, bine că nu erau turişti, hotelul Brădet e închis de ani de zile, funcţionează doar hotelul privat Cerbul şi, ca de regulă, numeroasele pensiuni agro-turistice, majoritatea neomologate, cazînd cum pot, mai ales la negru. Turiştii, pe an ce trece-s tot mai puţini. Fii lui, instalatori, muncesc de ani de zile, unu-n Anglia, altul,împreună cu sora mai mare, Măriuca, în Italia, cea mică, blonda cu trăsături slave, frumoasa Andreea, îşi dă bac-ul în Baia Mare după care.pleacă la muncă-n Italia. Ce să facă aici? Să-şi tragă curul pe uscat ca şomeri sau pe salar minim garantat? Ne despărţim în centrul Borşei, sperînd să ne vedem sănătoşi, în curînd. Ne luăm un suc şi-o-ntindem spre Baia Mare, pe hîrtoposul asfalt, admirînd Pietrosul Rodnei la ceas de amurg, Dl. Moiseiului, Valea Izei. De la Săliştea de Sus asfaltul e peticit, tipic locului. Înjur drumarii, Înjur rovigneta. Înjur demisionarii (teoretic) guvernaţi. Dar sunt fericit că sunt român (sic!) Păi n-am de ce?.

Superb apus de soare ieşind din Budeşti spre Pasul Netada, roş-sîngerii-violete laviuri undeva deasupra Culmii Pietrei şi Iezerului Mare.

La ora 22, 15, adică după 6 ore de parcurs a 220 km ajungem acasă. Noroc că timpul memoriei conservă doar minunăţiile peisagistice, altfel.

Turismul o prioritate naţională a României? În mod cert. Ca şi capra neagră, educaţia, învăţămîntul, sănătatea, justiţia şi bunăstarea majorităţii. Snoave ipocrit-cinice, pot spune convins şi cu mîna pe inimă. Ce mama dracului vom mai arăta turiştilor peste un deceniu, continuînd barbaria defrişărilor fără noimă şi privind apatici la definitiva distrugere a infrastructurilor? Portretele înrămate-n blondel a guvernanţilor, parlamentarilor, preşedinţilor recenţi de stat? Dar pe cine oare ar putea interesa aşa ceva?