M-ţii Rodnei -IV

Şesuri (1065 m)/Gura Bilei-Şaua Inău (2240m)-vf. Tomnatec-vf. Tomnatecu Mare (1934m)-v. Bila-Şesuri

Parcurs 30-31 aug. 2002 cu Iancsi Moldovan

Un gazetar maramureşan, iubitor de munte, după ce parcursese împreună cu doi profesionişti ai traseelor alpine (un topograf şi un ing. geolog) o frumoasă variantă nordică spre vf. Inăuvia Picioru Pleşcuţei-vf. Ciungilor , afirmase băţos-hazardat că tocmai realizaseră o premierăabsolută. Lecturînd articolul în cauză, documentat dealtfel, nu invidia fu aceea care mă lovi ci lipsa totală de modestie şi realism. În ţara noastră, teoretic cel puţin avînd în vedere relieful, înălţimile max., distanţele mici,  tradiţiile pastorale milenare etc. e greu de găsit vreuntraseu premieră exceptîndu-le (deocamdată) pe cele tehnice, de căţărare. În rest  fiecare montaniard trece în viaţă prinpersonale premiere sau realizează în premieră (eventual) anumite circuite, conexiuni între trasee clasice, culmi, văi, masive...

            Reflectam la acestea vineri 30 aug., după masa, pe cînd ajunşi la Şesuri  (pe DN18 Borsa-Vatra Dornei), parcînd în curtea amabilei noastre gazde, dl Radu Popa, fost brigadier silvic mai bine de 40 de ani în acele minunate locuri, purceserăm,în premieră pt. noi, în amontele v. Bila spre Fundul Bilei-Gaura Inăului, nu o dată admirate în perspectivă plonjantă  din creasta principală sud-estică a M-ţilor Rodnei.

            Am traversat v. Bistriţei Aurii peste un pod de beton urmînd imediat spre amonte (SV-S) v. Bila pe malul ei stg. După vreo 10 min. remarcarăm pe un molid din dr.drumului un vechi marcaj pct. roşu. Nu avea nici o continuare în amontele văii Bila. La revenire, a doua zi, după ce întîlnisem acelaşi semn, mult şters de intemperii (de fapt un inel alb), pe Culmea Tomnatecului, imediat sub vf. Tomnatec, din creasta principală, spre vf. Tomnatecu Mare, întrebîndu-l pe brig. silvic Radu Popa ne confirmă că într-adevăr existase, în urmă cu 35-45 ani, un marcaj de acces spre creasta principală care pornea pe picior-dreapta spre Culmea Iapa Albă -Tomnatecu Mare, nicicînd apoi refăcut.

            O placă menţiona DS Suceava, OS Cîrlibaba, drum auto-forestier 7, 5 km. Imediat pe dr. dădurăm de un izvor. La 15 min. de la plecare, spre stg. v. Bila vuia sărind peste o zonă cu spectaculoase ruperi controlate de pantă. La stg. vf. Munceluţu (1728 m), acoperit de o frumoasă pădure de molid, domina malul dr. al v. Bila. Urma o luncă acaparată de vegetaţie exuberantă specifică zonelor mocirlos-turboase, din acest loc creasta principală a Mţilor Rodnei devenind treptat vizibilă. După aprox. 30 min., pe stg. drumului, apăru un picior de munte defrişat, un pod de beton si o ramificare care, conf. panoului silvic indica 2 km B. Crucii Mari, p. Alb. O baracă mai mult surpată era imediat dincolo de pod pe malul dr. al v. Bila. Continuarăm spreS la stg. văzînd vf. Pleşcuţei.  După 35 min. dădurăm peste un alt izvor, apoi de un pîrîu , venit dinspreV, ce traversa o rampă de încărcare a buştenilor (parcela silvică  si p. 66). Pîrîul îşi are obîrşia, conf. paznicului şi confirmării ulterioare a dlui Radu Popa în Culmea Iapa Albă (loc din care care impărăteasa Maria Tereza, încălecată pe bidiviu-i alb  împărţise pădurile/păşunile alpine muntenilor). Pînă aici am făcut 50 min. Alte izvoare, pîrîiaşe musteau dinspre versantul din dr.drumului auto-forestier.

            După 1, 15 min. de la plecare am depăşit o a doua rampă de încărcare a buştenilor. Aici, malul dr. a v. Bila primea un afluent consistent dinspre Picioru Pleşcuţei (posibil traseu viitor, inedit, spre vf. Inău peste Creasta Pleşcuţei-vf. Ciungilor-Muchia Creasta Pleşcuţei), un drum sinuos de TAF tăind versantul său vestic.  Era 19, 15 h, o răcoare umedă, norişori migratori însîngeraţi de apusul superb. Ultimele zvîcniri de purpură ale soarelui bordară Creasta Pleşcuţei bucurîndu-ne. Am pus repede cortul într-o pajişte dominată de ciulinii ce-şi schimbaseră violetele, imense, inflorescenţe curtate de bondari şi albine în alb-sure pămătufuri impoderale încărcate de seminţe antrenate de cea mai firavă adiere, plutind în aer total imprevizibil. Am cinat repejor stimulaţi de frigul din ce în ce mai resimţit, purtînd o discuţie deloc convenţională  despre capitala importanţă a calităţii/componenţei