Alpinet Hărți Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Ghid montan - Noutăți multe din Munții Făgărașului

Noutăți multe din Munții Făgărașului

Ică Giurgiu, Cristina Lazăr (București)


acces auto pe Vâlsan și Râul Doamnei * marcaje noi, punct și cruce albastre * traseu nou, nemarcat * lacuri noi


      30 iulie-1 august 2005. A fost o deplasare de trei zile în masiv, în partea lui vestică, pe Văile Vâlsan și Râul Doamnei (ajutați de o Dacie 1300, vechiuță). Am suit și pe Moldoveanu (2544 metri), cel mai înalt vârf al Făgărașilor. Am cules date noi, cu plăcere vi le oferim în continuare.
      Echipa: Cristina Lazăr (pilotul nostru, doritoare să cunoască mai mult despre masiv); Luciana Lăzărescu (bucuroasă întotdeauna să meargă pe munte); Anamaria Măruntu (studentă, interesată de ce vedea); Ică Giurgiu (fericit că poate merge pe munte, sperând și înainte de această deplasare că va aduce informații inedite).
      Ajuns acasă, am desfășurat iar hărțile masivului, cele apărute din 1975 încoace. Mulțime de amintiri m-au năpădit. Despre oamenii care au semnat hărțile și au făcut descrierea traseelor, despre restricțiile (în special lungimea textului) la care trebuiau supuse informațiile pe care ei ni le-au oferit. Parcă îl reaud și văd pe Emilian Cristea, în locuința din strada Delea veche: "Nene, dacă aș reuși să scriu măcar o pagină pe zi, ar fi minunat (se referea la coli A4, pe care migălea cu creionul, pentru ghidurile montane)".
      Personal sunt nemulțumit că la noi (încă) nu s-a găsit soluția de a fi cuplate cunoștințele unor oameni care au străbătut/ străbat succesiv sau simultan unele masive (câteva exemple: Emilian Cristea, Nae Popescu, Dinu Mititeanu, Ilie Fratu, Ică Giurgiu) cu planul pe o durată lungă de timp al unui editor. Așa că, în loc să avem o hartă din ce în ce mai completă a Făgărașilor, din ce în ce mai precisă, trebuie să cunoaștem de fapt bine suprafața masivului (fapt care se realizează după mulți ani), să consultăm mai multe hărți, să confruntăm (mereu) zeci și zeci de amănunte grafice... Așa ceva este oarecum la îndemâna pasionatului de perimetrul în discuție. Dar turistul obișnuit s-a confruntat și se confruntă cu o neuniformitate de date și informații, nu are la îndemână un plan topografic la care să adauge imediat/ ușor ce este nou; el va constata pe munte că destule date reprezentate pe hărți nu se regăsesc în teren iar elemente clare din peisaj nu apar sau sunt trecute doar vag pe hărți. Poate că dezvoltarea site-urilor montane specializate va permite îndreptarea accentuată a acestei situații. Deocamdată, nici o editură de tip clasic din România nu a arătat că a înțeles/ înțelege și stăpânește domeniul informațiilor montane.
      Dimensiunile modeste ca suprafață ale hărților masivului - față de gradul de detaliere impus de complexitatea reliefului și de numărul mare de informații ce mai trebuiesc desenate sau scrise - au dus, nu de puține ori, la situații nepotrivite: anumite construcții importante ca reper în teren se găsesc desenate sau nu pe hărți, poate și în funcție de spațiu, de părerile unor redactori sau graficieni, de condițiile tehnice de tipărire; numele unor vârfuri este sau nu precizat; cotele unor vârfuri importante nu sunt identice de-a lungul anilor; etc. etc. etc.

      Iată ce hărți am reparcurs pentru a prezenta informațiile de mai jos: [1] Emilian Cristea, Valentin Bălăceanu, Mihai Cicotti, 1975; [2] Nae Popescu, 1981; [3] Valentin Bălăceanu, Hedda Cristea, 1984; [4] Ilie Fratu, 1986; [5] Ilie Fratu, 1990; [6] Nae Popescu, 1997 (în revista Munții Carpați, nr. 8); [7] Dănuț Călin, Ică Giurgiu, 2001-2002 (în numerele 30, 32, 35 ale revistei Munții Carpați); [8] Dănuț Călin, Ică Giurgiu, 2005 (în numărul 2 al revistei Drumeție în România).

      Descrierea locurilor

      1. Valea Vâlsanului, primul obiectiv al deplasării noastre.
      Din Pitești intrăm pe drumul către Curtea de Argeș; după localitatea Merișani, șosea spre dreapta: Brădetu, 41 kilometri. Ajungem în Brădet, trecem de hotel și spital (cam aici este centrul așezării, înspre amontele ei) și imediat suntem la limita dinspre nord a localității, unde punem kilometrajul la zero (624 metri altitudine). Apar semnele turistice cruce roșie și punct roșu, ultimul trebuind, potrivit [4], [5], [7] și [8], să ne însoțească până pe Vârful Moldoveanu.
      Spre dreapta, drum spre localitățile Gruiu și Nucșoara, mult mai slab decât calitatea desenată pe harta [4]; localnicii spun că ei mai merg pe acolo și cu mașinile, dar greu.
      La kilometrul 0, 2, pe stânga geografic, perete înalt de zeci de metri, cu mixtura dezvăluită prin decupajul făcut de apa Vâlsanului. La kilometrul 8, 5, luncă largă, zeci de mașini și corturi, o pensiune agroturistică (Cuibul Dorului), vile, clădiri în construcție. La km 9, ramificație spre stânga a drumului, marcată cu cruce roșie (după felul cum arată capetele acestui drum și după informațiile luate și de Lacul Vidraru, credem că legătura este accesibilă fără probleme mașinilor care vor să ajungă în/ din drumul transfăgărășan, asfaltat). Punctul roșu merge în amonte pe Valea Vâlsanului.
      La km 14 începe Lacul de baraj Vâlsan (deci aval de poziția marcată pe harta [4]), lung de aproximativ 0, 8 kilometri. La capătul lui dinspre amonte, lângă drum, mai este în picioare cantonul Alunu, 920 metri altitudine. La câteva sute de metri în amonte de cantonul Alunu, ramificație spre stânga: drum spre Vf. Oticu (1830 m), lung de 15 kilometri (nu figurează pe harta [4]), cale ce poate fi de mare ajutor pentru cunoașterea versantului alpin de pe dreapta geografică a Vâlsanului.
      Drept înspre amonte, punctul roșu... dispare. Noi am mai mers până la kilometrul 18. De acolo, speriați că ploaia puternică care se declanșase ar putea aduce stricăciuni suplimentare căii de rulare, am hotărât să ne întoarcem. Potrivit [6], ar mai fi fost încă 13 kilometri până la Valea Lungă, acolo unde drumul se termină. De la ramificația drumului spre Vf. Oticu, calea forestieră pe Vâlsan ni s-a părut mai potrivit de a fi abordată cu un vehicul 4x4.

      2. Râul Doamnei. (bibliografie: cartea [4], pagina 165).
      La ieșirea dinspre nord a localității Slatina este borna kilometrică pe care se indică, spre sud, în direcția orașului Pitești, 48 de kilometri până la Piscani. Punem kilometrajul pe zero și altimetrul la 580 metri.
În apropierea bornei kilometrice apar trei semne turistice, cu indicații orare: triunghi roșu, spre Vf. Iezer (din Masivul Iezer), 10-12 ore, peste Muntele Păpău; triunghi albastru, spre Vf. Moldoveanu, 12-14 ore, prin Curmătura Malița; în fine, punct albastru spre Vf. Dara, 12 ore, marcaj nou.
      (La 1 km aval de borna care arată 48 km până la Piscani, din localitatea Slatina mai sunt trei kilometri pe asfalt până în Nucșoara. Acolo se află Lacul Învârtita, cantonat pe gipsuri, cu suprafață mare, chiar pe marginea șoselei; loc de parcare, 15.000 lei taxă de pescuit pentru o zi.)

      La intrarea pe drumul forestier, Direcția Silvică Pitești ne taxează cu 30.000 lei pentru acces cu autoturismul (primim chitanță). După circa 1 kilometru, cât pe ce să nu recunoaștem locurile: la intrarea în tabăra pentru copii a fost furtună mare, brazi uriași fiind smulși din rădăcini.
      La kilometrul 1, 7, la 600 metri altitudine, se desprinde la dreapta drumul forestier către Masivul Iezer, însoțit de triunghiul roșu. La kilometrul 4, 5, la 610 metri altitudine [cartea lui Fratu zice 669 metri...], la stânga se duce drumul forestier spre Curmătura Malița, marcat cu triunghi albastru (Acum mulți ani, ne povestește domnul Dinu Boghez, din Râmnicu Vâlcea, se ajungea și cu autobuzul, pe acest drum, până în Curmătura Malița; iar eu nu pot să uit, că tot acum mulți ani, când unele drumuri forestiere de pe partea sudică a Făgărașilor erau permanent întreținute, se putea merge pe multe porțiuni ale lor cu viteze de 80-90 km/ oră).
      La kilometrul 6, 8, la 640 metri altitudine, pod la dreapta, peste râu (pare solid, dar accesul cu autoturisme este blocat de o stâncă mare). La kilometrul 11, 4, la 690 metri altitudine, pod peste râu la dreapta, acces pentru autoturisme blocat de o barieră (am fost pe acest drum lateral acum câteva săptămâni; drumul este neîntreținut, după circa 1, 5 kilometri se întrerupe, fiind rupt de ape).
      La kilometrul 12, la 700 metri altitudine, drum forestier la stânga (Călugărul, 5 kilometri lungime). La kilometrul 15, 6, la 750 metri altitudine, drum forestier la stânga (Drăghina, lungime 10, 4 kilometri).
      La kilometrul 17, 2, la 780 metri altitudine, suntem deasupra coronamentului Lacului de baraj Văsălatu. Dacă până aici pe talvegul Râului Doamnei de abia curgea apă, în amonte de lac pe Râul Doamnei cât și pe Văsălatu, care curge dinspre Munții Iezer, apă din belșug, dând nenumărate frumuseți. De deasupra coronamentului, priveliște grandioasă spre partea înaltă a Munților Iezer: se vede culmea cu cele mai înalte piscuri din masiv (Roșu, 2469 și Iezerul Mare, 2462), spre amonte și Muntele Groapele, nu mai puțin chemător. Se poate trece peste baraj cu autoturismele, către căile forestiere din Iezer.
      La kilometrul 19, 6, altitudine 810 metri [Fratu zice 878 metri...], sosim la Gura Văilor. Aici se formează Râul Doamnei, din Valea Rea (din amontele căreia vom continua să povestim) și Zârna. Spre apa Zârnei, pod de beton și marcajul punct albastru, care ne-a însoțit din localitatea Slatina până aici (pe hărțile [4], [7] și [8] nu apare acest semn turistic). Când arăt unele diferențe altimetrice vreau să atrag atenția asupra unui capitol de informații până în prezent prea puțin abordat/ ordonat în descrierile turistice; nu intenționez să spun că dreptatea este de partea cuiva anume.
      La kilometrul 32, stâlp nou de marcaj, cu săgeată indicatoare; triunghi roșu spre Curmătura Malița, 3-4 ore, 1105 metri altitudine. (Am să spun ceva în continuare, nu pentru prima dată. Personal apreciez orice realizare - stâlp, săgeată indicatoare, marcaje revopsite, trasee turistice noi - dar nu înțeleg de ce, de ani buni de zile, cei care reușesc să facă asemenea amenajări nu își fac cunoscută munca?!)
      La kilometrul 32, 5, 1125 metri altitudine, se desprinde la stânga un drum forestier, pe malul stâng geografic al Pojarnei. La circa 300 metri de la debutul drumului, la primul lui cot spre stânga, este o poieniță în care putem monta cortul (punctul A, 1140 metri altitudine; din această poieniță se vede bine Curmătura Malița, spre sud) (la kilometrul 32, 4, 1122 metri altitudine, mic izvor pe stânga drumului cum urcăm, sursă foarte importantă pentru a ne fixa prin apropiere bivuacul).
      Noi am urcat din punctul A spre Căldarea Galbena - traseu pe care o să-l descriem peste câteva paragrafe - și am coborât din acea căldare, pe cruce albastră (marcaj se pare făcut în anul 2004, de-a lungul potecii semnalată de noi în revista Munții Carpați, numărul 30, pagina 30), din nou în Valea Rea, la câțiva zeci de metri în aval de stâna din Valea Rea, acolo unde priveliștile spre nord și vest sunt deosebite (cascade spectaculoase). Pentru mine ajungerea la stâna din Valea Rea a fost o premieră; venisem de câteva ori, dinspre creste, până la vreo 2-300 metri altitudine mai sus de ea, dar nu fusesem la nivelul stânei. Poate nu aș fi amintit acest lucru, dar Cascada Zbuciumatului/ Galbenei, de la est de stână, iată că vine pe calcare, ceea ce înseamnă că hățișurile din jurul ei trebuie văzute cu atenție, cu ochi de speolog.
      Am să descriu acum, pe scurt, în coborâre, drumul de la stâna din Valea Rea până la drumul forestier care urcă pe Pojarna. De la separarea/ joncțiunea marcajelor cruce albastră și triunghi roșu (acesta din urmă suind spre refugiul Viștea, de pe creasta principală), 1350 metri altitudine, facem 50 de minute în aval, până în locul unde, o placă mare de beton (un prefabricat), ne arată că din dreapta cum coborâm vine triunghiul roșu dinspre Curmătura Malița, până acolo, pe traseu de vară, trebuindu-ne 4 ore. Nu știu cum/ pe unde câștigă acest traseu în altitudine, dar mă întreb de ce noi nu l-am intersectat pe urcușul făcut de-a lungul apei Pojarna (rămâne să aflați descrierea mai jos)... De la placa de beton, înaltă de vreo trei metri, începe un drum forestier pe care acum sunt lucrări intense de tăiere și scoatere a arborilor. Nu am văzut semnele triunghi roșu înspre amontele acestui drum.
      La trei minute în aval de placa de beton ajungem la cantonul Nisipuri, 1160 metri altitudine, unde forestierii ocupă o cameră. Iar la 15 minute în aval de aici sosim/ reajungem la începutul drumului forestier ce suie de-a lungul apei Pojarna.
      Între cantonul Nisipuri și confluența Valea Rea - Bândea drumul are mai multe zone puternic denivelate de exploatările forestiere; șansa de a urca cu o Dacie mult mai sus de cantonul Nisipuri este extrem de incertă.
      Ce minusuri informaționale putem semnala în urma celor descrise până aici: pe hărțile [7] și [8], triunghiul roșu de pe Valea Rea, din aval de Balta/ Lacul Pojarna, nu există în teren... Nici Balta Pojarnei se pare că nu mai există. Nu a fost trasată poteca de pe malul drept geografic al Zbuciumatului/ Galbena (acum marcată cu cruce albastră), care urcă de la stâna din Valea Rea până la Lacurile Galbena.

      3. Vă propunem un traseu pe Pârâul Pojarna
      Să ne întoarcem la punctul A (1140 metri altitudine). Pornim în amonte pe drumul forestier (poate fi parcurs cu autoturismul). În curând el va trece pe malul drept geografic al Pojarnei. La 1270 metri altitudine ajungem la capătul lui (după 30 minute de la pornire, pe jos); acolo este un pod de beton peste Pojarna, dincolo de care drumul devine noroios, îngust și are serpentine abrupte. Până aici am remarcat deja debitul puternic al pârâului, frumoasele succesiuni de cascade și repezișuri.
      Înainte de podul de beton se desprinde o potecă lată, ce urcă prin pădure, calea oierilor spre pășunile Pojarnei. La 1400 metri altitudine ajungem la o stână de început de vară pastorală, acolo unde turmele se opresc la urcarea pe munte, timp de 2-3 săptămâni, până când iarba de pe înălțimi devine suficient de bogată (poiană superbă, lemne, apă, lavițe).
      La 1480 metri altitudine un prim izvor important trece peste poteca ce rămâne pe malul drept geografic al Pojarnei. La 1590 metri ajungem la a doua stână, bună pentru adăpost pe vreme de iarnă, situată pe buza primului prag glaciar.
      La 1720 metri este al doilea prag glaciar și imediat mai sus ultimul izvor al Pojarnei. Coastele din stânga cum urcăm sunt acoperite cu vegetație forestieră abundentă, din care se înalță, ici-colo, zâmbri; ele sunt "tăiate" de câteva poteci ciobănești.
      La 1900 metri altitudine sosim pe a cincea treaptă glaciară, ultima aparținând bazinului Pojarna. Zărim primul semn cruce albastră al marcajului de legătură dintre Valea Rea și Culmea Scărișoara - Galbena. Imediat dincolo de acest prag glaciar, la 1875 metri altitudine, este un lăculeț (12 x 4 metri axele), alimentat subaerian, cu emisar spre Valea Galbena (locuri de cort în preajmă). Am făcut până aici cam 4 ore de la începutul parcursului; traseul este abordabil în toate cele patru anotimpuri. Locurile sunt minunate, bune pentru schi, iar la apariția brândușelor trebuie să fie impresionante.
      Imediat mai sus de primul semn cruce albastră dăm peste mult rododendron, care tocmai înflorise de câteva zile. Anul acesta vremea a fost rece, a nins mult spre primăvară, și iată, din aceste cauze bujorul de munte/ smirdarul a înflorit așa de târziu, cam cu aproape două luni față de timpul când știam că ne putem bucura de primele lui podoabe roșii.
      Ajungem pe malul Lacului Galbena (vezi revista Munții Carpați, nr. 30, pagina 33) și altimetrul arată numai 2045 metri. Este pentru prima dată când sosesc în această căldare dintr-o altă direcție decât Vf. Moldoveanu; înainte fixam/ repoziționam altimetrul pe Vf. Galbena (2402 m) și aveam la lac 2198 metri înălțime. Acum aparatul indică cu 153 de metri mai puțin.
      Fetele urcă pe Moldoveanu iar eu mă îndrept spre Vf. Scărișoara Mare (2489 m), în direcție opusă față de ele. Constat că Lacul G 10 este sec anul ăsta, dar că pe malul lui se află un strat gros de zăpadă înghețată. În schimb, de pe Scărișoara Mare, nu numai că văd Lacul Vâlsan plin cu apă și având dimensiuni considerabile, dar mai număr în jurul său încă 9 oglinzi de apă, dintre care una de asemenea importantă. Nu mă apropii de cele 10 oglinzi ale Vâlsanului din cauză că sunt singur, câinii ciobănești mi-au simțit prezența iar ciobanii nu se văd... Aveam un băț de schi, prea puțin pentru o confruntare sâcâitoare.

      4. Traseul cruce albastră
      Este foarte bine că poteca ciobănească care urcă din Valea Rea în Căldarea Galbena și de acolo până pe culmea Muntelui Scărișoara Mare a fost marcată. Dar vă rog să rețineți că acesta este un traseu dificil, cu atât mai mult dacă avem bagaj greu în spate. Este un parcurs pe care îl recomand doar vara și doar dacă vremea este bună. Altfel, semnele turistice, insuficiente față de dificultatea parcursului (deși multe dintre ele au dimensiuni mai mari decât cele cu care ne-am obișnuit), ne pot solicita timp suplimentar pentru identificarea direcției de mers.
      Timp necesar la urcare: 4-5 ore. Timp necesar la coborâre: 2-3 ore.
      Nu aduc în nici un caz critici celor care au marcat acest traseu, nu am de ce, dar anunț unele detalii despre el, tocmai pentru a evita neplăceri. Noua potecă trece de-a lungul apelor care se scurg din Circul glaciar Galbena, ocazie pentru a admira succesiunea de cascade canion. Dar, tocmai de-a lungul cascadelor trebuie să avem apă la noi, pentru că s-ar putea să nu ne tenteze prea mult ieșirile din potecă. Tot din zona de unde se dezvăluie privirii cascadele Galbenei, avem unghiuri interesante de privit/ fotografiat spre cascadele făcute de apele care se scurg din Iezerul Moldoveanu.
      Traseul este periculos dacă sunt petice de gheață pe potecă sau dacă avalanșele mai îl pot intersecta, fie ele de zăpadă sau pietre. Nouă ni s-a părut că semnele cruce albastră sunt mai ușor de observat la urcare.
      Urmare a celor prezentate mai sus, apreciem că urcarea dinspre Valea Rea spre Circul Galbena este mai comodă și sigură urmând în amonte Pojarna, până la joncțiunea cu traseul cruce albastră.

Autor: Ică Giurgiu, Cristina Lazăr
Înscris de: Cătălin Olteanu
Vizualizări: 20364, Ultima actualizare: Miercuri, 10 Aug 2005



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii FAGARASULUI  
Comentariu
Valentin Retevoi Valentin Retevoi, Miercuri, 10 Aug 2005, 12:05

In primul rand va zic bine ati venit in zona Nucsoara. In ce priveste realizarea noilor marcaje va anunt ca traseul punct albastru care duce spre Dara inca nu este terminat, ducand doar pana in Bouretu. Traseul triunghi rosu spre Malita nu se intersecteaza cu cel spre Pojarna pentru ca merge mult in stanga, pe Piscul Turcului. Traseul cruce albastra, spre Galbena urmeaza sa fie refacut toamna aceasta si astfel semnele vor fi mai apropiate. Multumim pentru sugestii.

Valentin Retevoi-Salvamont Nucsoara Arges

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii



© Copyright 1999-2019 www.alpinet.org