Alpinet Hărți Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Jurnale - Octombrie pe creasta Craiului

Octombrie pe creasta Craiului

Ne strecuram cu greu cu masina prin santurile de pe strada Gura Raului din Zarnesti. Nu stim ce vor sa faca, dar dupa amploarea sapaturilor parca are pune-o de o autostrada. Pe intuneric ajungem la cabana de la marginea orasului, unde ne intalnim cu restul grupului. De toti, cred ca suntem vreo doisprezece. Asa si trebuie. Multi. Grupul porneste spre Curmatura pe drumul de masina ce duce spre Botorog. Este octombrie, dar este cald. Si vremea buna ne anunta de pe acum ca aveam multe de pierdut de nu ne hotaram sa o intindem week-end-ul asta in munti. La fantana lui Botorog, incinsi bine, dam jos de pe noi din multimea de haine si ramanem la tricouri pentru a da piept cu panta. Mai cu glume, mai cu barfe, insiruiti pe poteca bine batuta, ne obisnuim incet cu intunericul. Gandul ne este la iesirea in Poiana Zanoaga, unde sunt cele trei stane bine pazite de caini. Al nostru Jimmy, fiind urcat mai devreme la cabana, ne anuntase prin telefon ca s-a intalnit pe zi cu cainii si oile in zona Zanoaga. Ciudat... Nu au coborat inca ciobanii? Suntem totusi in octombrie. Ajungem la bancuta si la izvor. Un ultim popas. Tragem aer in piept, si ne gandim la cum o sa trecem printre toate haitele de caini. De la izvor intram pe viroaga care duce direct in poiana. Mai scurtam astfel din drum. Iesiti in Zanoaga, ne intampina cerul senin, stelele si linistea. Nici urma de caini. Eh, or fi mai sus la stane, ne gandim noi. Cu lanternele aprinse, insiruiti la mica distanta unul de celalalt, in frunte cu Bogo si cu mine, urcam incet prin linistea Zanoagei. Parca tot asteptam latratul. Trecem pe rand de stane, si nici un semn de viata nu ni se arata. Doar urme proaspete ale trecerii unor turme de oi. Sa fi coborat chiar azi...!? Asa se pare. Este bine. Plecasem cu gandul sa dormim in stana. Nu ne luasem cu noi corturi, iar de bani de cabana nu prea era vorba. Ne-ar fi dat planurile peste cap intarzierea asta prin munti a turmelor. Intram in padurea de sub Piatra Mica, si mai veseli ca pana acum, urcam spre Curmatura. Pe la orele zece suntem in fata cabanei.
Este bine. Inca nu s-a dat stingerea. In cabana, caldura, oameni prietenosi si mult ceai cald si dulce. Bun popas! Daca tot am dat de ceai, merge si o mica cina. Ne intindem cu povesti, mancare si cate o bere, pana pe la unsprezece cand in cabana se da stingerea. Iesim in liniste din cabana si ne indreptam spre izvorul de sub Coltii Gainii. Prin intuneric cautam poiana de la marginea potecii, unde se gaseste o frumoasa stana parasita de vreo doi ani. Si din fericire, inca nedaramata. Ajungand la ea, constatam ca era asa cum ne asteptam. Locuibila. Asa ca, ne aruncam rucsacii in pod, ne aranjam bivuacul dupa care... program de voie. Eu, nu stiu cum se face, ca am adormit imediat. Nici macar nu stiam ca s-a facut si foc. Noaptea rece nu prea s-a simtit prin pod. Barnele podului, le-am simtit, insa.

Dimineata, soare mult. Ne-am cam intins cu somnul, ne-am cam intins si cu adunatul bagajelor. Plecam destul de tarziu de la stana. Aici grupul s-a impartit in doua. Cei mai multi au plecat spre Curmatura, de unde urmau sa treaca creasta in partea cealalta, spre Diana. Restul, adica eu, Cristi, Adina, Viorel si Jimmy, doream sa mergem spre Piscul Baciului. Ramanem ultimii, sa mancam, in timp ce ceilalti au decis sa faca asta la cabana. Lasam in urma stana. Urcam spre Curmatura, iar la bifurcatie intram pe poteca Padinilor Frumoase. Rucsacii sunt grei, iar poteca in panta. Dar incet, incet ne obisnuim cu ritmul si strabatem fara oboseala padurea de molid. Iesim in gol alpin langa un indicator turistic, de unde ne apare in priviri creasta. Ne regasim Batrane Crai. Dupa cativa ani, trebuie sa recunosc. Urcam pajistea spre hornul din Padinile Frumoase, lasand in urma ultimii brazi, si dand mana cu primele stanci. Intram in lumea de piatra, printr-un canion plin de grohotis, pe care pasii nu par intotdeauna atat de siguri. Dupa o ora de ascensiune, de la iesirea in gol, ne cataram de-a lungul unui horn asigurat cu cabluri, iesind pe muchia ce duce in Varful Ascutit. Cer senin, soare mult, caldura si un pic de vant. Vreme splendida de octombrie. Incet, ne apropiem de creasta, pe care ajungem langa refugiul alpin "Karl Lehmann", numit asa dupa numele celui ce a fost un vesnic copil al Craiului. La refugiu ceva lume, dar ni se face si noua loc, sa ne adapostim de vantul ce incepuse se sufle mai tare. Dupa cateva minute incep sa apara si cei din celalalt grup, care ne ajunsesera din urma pe Padini.

Adunati cu totii in refugiu, ne odihnim oasele, dupa care urmeaza sa ne despartim definitiv pe creasta. Pe creasta multa lume, majoritatea sosind dinspre canionul Cioranga si cabana Ascunsa. Plecam spre Piscul Baciului. Vremea da semne ca oboseste si isi aduna norii pe creasta. Printre Timbale traim ultima ora de soara, urcand si coborand, obositor, printre tancurile de calcar a celei mai salbatice portiuni din creasta nordica. Pe Timbalul Mic (2231 m altitudine, al doilea varf al crestei), ne adunam cu totii pentru fotografie, caci pana aici am mers la ceva distanta intre noi. Suntem la jumatatea drumului. Urmeaza o coborare mai pronuntata spre Saua Vladusca, de unde intram in lumea Clailor (Sbirea, Claia Caldarii Ocolite). Jimmy da semne de oboseala, nefiind obisnuit cu astfel de efort. Cel mai rau este vantul, care s-a intetit foarte tare, de multe ori avand senzatia ca te clatini. Iar acolo unde traversezi zone expuse, iti da destui fiori, incat sa iti zici mereu in gand un "Doamne ajuta!". Ultimul hop, Claia Caldarii Ocolite. Aici ne intalnim cu cei de la Carpatia Bucuresti, despre care stiam ca sunt si ei in zona. Grup mare, de vreo cinsprezece insi, care se indreapta spre Curmatura. Ii va prinde noaptea. Mai mult ca sigur. Noi nu mai avem mult, dar o iau inainte pentru a vedea de este loc in refugiul din Saua Grind. Prin vantul puternic, prin ceata destul de deasa, ajung intr-un final la micul adapost.
Inauntru caldura, afara vant. Am ajuns bine. Din pacate, refugiul este ocupat de cateva persoane, ajunse aici mai pe la orele amiezii, iar de pe creasta apar oameni. Vom fi prea multi. Se lasa seara, mai este o ora pana la intuneric, iar situatia se ingroasa cu un grup de trei baieti, ce au venit din Refugiul Grind, de jos, pentru a bivuaca sus. Deh, unii nu inteleg ca refugiile din creasta sunt pentru urgente si nu pentru moftul de a-ti scurta ascensiunea de a doua zi cu o ora. Iar culmea ironiei, tot dansii se grabesc sa isi aleaga locul de dormit in refugiu, ignorand ca acolo erau deja prea multi oameni, ca sa incapa cu totii, si ca unii ajunsesera obositi de pe creasta. Ne sfatuim si decidem ca este mai bine sa coboram noi. Cu toate ca se lasa seara, si suntem extenuati de ascensiuni si de vant, alegem noi sa facem ceea ce ar fi trebuit sa faca cei mai odihniti. Plecam leganati de vant spre varf, de unde ne lasam inspre Plaiul Grindului, pe sub Coltii Gainii. Nu se mai vede bine afara, grohotisul este obositor, suntem si noi extenuati. Dar continuam. Ajungem pe plai, si mersul devine si mai greoi prin iarba moale.

Pe intuneric traversam valcelul din spatele refugiului si deschidem usa larg la adapost. Nu e nimeni inauntru. Doar o patura trantita pe prici, si un ghiozdanel aruncat pe masa, ne saluta de bun venit.
Refugiul era destul de curat, ignorand cateva conserve si o farfurie, parasite pe soba dinauntru. Un miros greu de fum indica faptul ca a fost folosit de curand. Dupa ce in primavara fusese spart de o avalansa, se pare ca cineva a avut grija sa fie reparat, astfel ca acum se poate dormi in conditii umane in el, desi nu are un geam. Ne-am apucat de pregatit masa, lasandu-l pe Cristi sa ne prepare propria-i reteta de piure de cartofi cu carnaciori, cascaval si ceapa, si am mai fiert si o oala de supa sa ne tina de foame. Aveam nevoie de ceva fierbinte dupa atata vant si frig. In ideea sa ne trezim mai devreme a doua zi, nu am mai stat prea mult treji. Am cautat pe afara un bustean mare, cu care am blocat usa refugiului pe dinauntru, astfel incat sa nu avem surprize cu Mos Martin la noapte. Dupa carnaciorii aia prajiti, ne gandeam ca i-o fi ajuns mirosul pe la nas. Mai bine sa nu avem surprize. Somnul a fost greu. Priciul in panta ne-a stresat somnul toata noaptea. Ne taram ca ramele inapoi la deal, dupa ce sacul de dormit aluneca usor spre usa. Daca ne prinde ursul de picior... Chinuiti, am dormit vreo 12 ore, abia pe la noua trezindu-ne.

Soarele era deja sus si trebuia sa o luam din loc. In timpul mesei ne-a ajuns din urma, Martian, unul din baietii intalniti cu o zi inainte in refugiul din creasta. Ni s-a alaturat si el, coborand impreuna spre Vladusca. In zona Vladusca am intalnit dezastrul. Poteca disparuse in masa defrisarilor facute la ras. Mai ramasese doar stalpul indicator din coltul poienii "La Table". Si un desert. Cu greu mi-as fi imaginat proportiile. Am parasit repede zona. Sa nu ne facem prea mult sange rau. Poteca umbroasa ne-a dus pe Valea Vladusca, spre Cheile Pisicii si Canionul Zarnestilor. Dupa un mars obositor pe drumul forestier, iata-ne din nou la Gura Raului. Ramai cu bine Batrane Crai. Sa ne revedem curand. Chiar si pe poteci cu zapada.

Autor: Emi Cristea
Înscris de: Emi Cristea
Vizualizări: 9417, Ultima actualizare: Miercuri, 12 Oct 2005



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii PIATRA CRAIULUI  
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii



© Copyright 1999-2019 www.alpinet.org