Alpinet Hărți Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Jurnale - Omul fata in fata cu muntele

Omul fata in fata cu muntele

Impresiile unei adolescente la prima intalnire cu muntele

 

"A calatori, spunea Alexandre Dumas, inseamna a trai in toata plenitudinea cuvantului;inseamna a uita trecutul si viitorul pentru prezent;inseamna a respira din tot pieptul, a te bucura de orice, a te cuprinde de creatie ca de un lucru care e al tau;inseamna sa cauti pe pamant mina de aur pe care nimeni n-a scormonit-o, plina de miracole pe care nimeni nu le-a vazut;inseamna sa treci dupa multime si sa aduni de sub iarba perlele si diamantele pe care ea le-a luat, ignoranta si nepasatoare cum e, drept fulgi de zapada si picaturi de roua."

Am putea spune, fara teama de a exagera, ca viata insasi e o calatorie perpetua a viselor noastre seduse de mirajul eternei cautari. Mai mult chiar, este o competitie acerba pentru supravietuire, pentru redescoperirea propriilor limite...iar o data ce ai descoperit gustul succesului, o data ce ai castigat lupta cu primul munte din fata ta, te vei pregati -o viata intreaga poate-pentru infruntarea finala, pentru ceea ce fiecare dintre noi tanjeste sa reuseasca: sa indraznim sa ne urmam visele, sa avem curajul sa escaladam obstacolele care le inconjoara. Sa avem curajul de fi altfel, de a ne stapani teama care ne impiedica sa traim cu adevarat...sa ne cucerim ambitiosi "EVERESTUL", propriul nostru Everest. Practic, e una dintre cele mai imporatante olimpiade ale vietii.

Nu e o ironie, nicidecum o gluma...dar trebuie sa recunoastem ca fiecare dintre noi spera, undeva in adancul fiintei sale, sa fie un invingator. Si pentru ca escaladarea noastra sa fie o reusita, trebuie sa ne luam anumite precautii: sa ne inarmam cu o doza oarecare de speranta, cu ambitie cat cuprinde si cu...un munte de rabdare. Dar mai presus de toate, e esential sa-ti cultivi cu multa atentie increderea in propriile forte, sa stii cand sa te opresti, sa stii cum sa pierzi o eventuala batalie cu masivul ce pozeaza ca cetate inaccesibila...si cu toate acestea niciodata sa nu renunti! Chiar daca te ratacesti -intr-unul din cazurile cu adevarat lamentabile-prin labirintul propriilor esecuri, prin padurile propriilor iluzii. Important e sa mergi inainte, mereu inainte, sa continui ceea ce ai inceput, sa cauti poteca pierduta, sa te lupti cu forta imprevizibilului... Acesta-i arta de a invinge!

Cei rataciti nu vor putea niciodata intelege muntele. Tocmai de aceea pentru ei va ramane un mister nedezlegat, un obstacol care nu merita efortul sau atentia lor, motiv pentru care se resemneaza concentrandu-se asupra unui deal blajin, a unor coline insorite, mai comode aspiratiilor lor mediocre.

Dar celor indragostiti de munte, care nutresc respect si veneratie aplecandu-se fascinati in fata universului infinit de taine, celor care isi guverneaza existenta dupa axioma perseverentei "Ai reusit? Continua! N-ai reusit? Continua!, Muntele li se descopera in toata maretia si spendoarea sa, oferindu-le cu altruism, in fiecare clipa o lectie de viata autentica, si mai ales, mai mult decat a cuceri un univers de piatra, ocazia de a ne autoexplora abisurile sau altitudinile universului intim, de a ne invinge propriile limite, sansa de a ne redescoperi in sondajul necunoscutului din noi! Si ca orice descoperire a sufletului, ne incanta, facandu-ne mai puternici, mai receptivi, mai creativi si incarcandu-ne cu uimitoare vitalitate si energie interioara.

Ce oare te poate invata un munte? E o intrebare pe care mi-am pus-o si eu, la un momentdat si la care nu mi-am putut raspunde decat dupa ce am "stat fata in fata cu muntele", dupa ce "am facut cunostinta" cu adevarat (cum afirma, dragul meu var, Feri)...cu Piatra Craiului.

Dupa ce am ajuns in acest loc magic, am obtinut raspunsul ravnit: o vointa de stanca, o inima exuberanta si un suflet cu ferestre mereu deschise ca zambetul senin al muntelui...iata ingredientele secrete ale succesului!

Invapaiate de cele dintai flacari ale imaginatiei, sufletele sensibile sunt practic prizoniere tulburarii, uimirii, in acest univers de stanca si viata, dar care inspira, paradoxal, incredere si forta. Omul este cel care ramane mut in fata acestor peisaje incremenite in uitarea timpului... Poate suna socant, dar in aceste clipe, omul este cel care, abandonat de cuvinte, se transforma intr-o stanca muta de uimire, in timp ce muntele din fata privirilor sale imbatate de farmec, musteste de viata, de tainice soapte....

Indubitabil, muntii au ceva inexplicabil, au o maretie aparte, ceva ce nu se poate defini decat prin cuvantul sacru. Paradisul uitat de divinitate pepamant... Astfel as boteza eu magicele locuri din Piatra Craiului.

Acestea constituie doar un crampei din noianul de ganduri care mi-a asediat neincetat sufletul, in timp ce escaladam pentru prima oara un munte. Pentru ca nu sunt o profesionista, a fost o experienta dificila insa unica. A meritat efortul.

Dand la o parte aceste ganduri, cu complicitatea fanteziei, in solitudinea muntilor - pe terasa cabanei Curmatura - am avut prilejul de a sta de vorba cu mine insami, departe de zgomotele lumii, in linistea adormita din jurul meu... Am auzit in acea noapte cu zapada cum lumea se umple de zgomotele stancilor care se rostogolesc...

Cu siguranta, natura n-ar fi putut niciodata sa improvizeze ceva mai maret si mai spectaculos decat muntii, atat de rezistenti ninsorii insistente a timpului.

N-am crezut niciodatra ca speranta ancoreaza undeva, asacum n-am crezut nici in Fata Morgana, acea vestala a nisipurilor ce se refugiaza noaptea in piramidele goale... Atunci de ce nu as fi tentata se cred intr-o Fata a Muntilor, a acestor munti, la radacinile carora m-am regasit, in noaptea inundata de linistea fardata cu ninsoare? De ce n-as crede, cu toate fibrele fiintei in forta tainica a acestui masiv impozant, de a "taia" ca un diamant tacerea si moartea, rana prin care ar putea evada frigul din sufletul nostru?!

In concluzie, daca as face "bilantul"dupa momentul "PIATRA CRAIULUI", as observa faptul ca am achizitionat un buget plin de amintiri frumoase si nu in ultimul rand o pagina din agenda aventurii mele e plina de prieteni(chiar si de genul lui AURICA-parantezele nu le inserezi in aricol). Si ma bucur. Nici macar (sa-mi fie rusine de ignoranta mea) nu stiam inainte cum este sa iti oglindesti chipul in minunatii ochi cu gene lungi de brazi a unui raulet de munte!

Tot aici am aflat ca te mai poti rataci, macar cu gandul prin peisajele de basm, decupate din tabloul viselor uitate din copilarie, ca fantomele zapezilor locuiesc in brazii, ce suspina sub dulcea lor povara! Linistea inmarmurita in feeria inghetata, intrerupta din cand in cand doar de lacrimile padurii, betia de fantezie alba, totul iti taie pur si simplu respiratia...

Acum stiu ca am colectionat o "piatra" unica: PIATRA CRAIULUI, un punct suspendat intre cer si pamant, un paradis uitat de zei...

 

Autor: Armanda Birtalan
Înscris de: Comisia de Tineret a Clubului Alpin Roman
Vizualizări: 7516, Ultima actualizare: Marți, 6 Ian 2004



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii PIATRA CRAIULUI  
Comentariu
Fără foto GHEORGHIU PAUL, Joi, 8 Ian 2004, 18:35

Armanda,
Reusita in viata nu e un punct de destinatie, ci calatoria in sine. Fiecare asa numita ratacire are semnificatia ei anume, e un drum pe care l-am creat noi insine sau pe care instinctul ne indreapta pentru o ratiune anume. De aceea mai important si mai plin de intelesuri e drumul pe care il parcurgem si nu faptul de a ajunge undeva. De altfel, fiecare sfarsit de drum e un inceput al unei alte calatorii. Odata ce ajungi pe varful muntelui descoperi ca sunt atatea alte piscuri de cucerit, atatea alte vai, coborasuri si urcusuri de strabatut.
Fiecare experienta din viata noastra are un unic si minunat scop: cunoasterea de sine. Lumea din jur nu face altceva decat sa ne ajute sa aflam cine suntem cu adevarat, sa descoperim divinitatea care salasluieste in fiecare dintre noi. Muntele reprezinta o reflexie in lumea materiala a acelei divinitati launtrice cu care ne nastem si de care trebuie sa devenim constienti. Am calatorit intotdeauna singur prin munti, cu foarte rare exceptii, pentru ca, asa cum ai descoperit si tu, in cele din urma o totul e un dialog interior pe care il porti cu tine insuti, cu cel sau cea care esti cu adevarat. Muntele e o zona unde materialitatea si spiritualitatea lumii noastre se topesc una in alta. Paradisul adevarat e aici pe pamant si nu trebuie sa facem altceva decat sa deschidem larg ochiul mintii pentru a-l descoperi, acolo la cativa pasi de umbra fiintei noastre. Nu avem de ales, calatoria e fara de sfarsit. Atata timp cat ne reintoarcem in aceasta dimensiune, calatoria trebuie sa continue pana cand misiunea noastra s-a implinit, pana cand cunoasterea de sine a devenit o realitate. Asadar, continua sa calatoresti si, nu in ultimul rand, continua sa scri. Cuvintele care exprima ceea ce simtim in astfel de clipe, dupa astfel de experiente sunt o punte de legatura intre suflete care traiesc ca Unul si care inca nu au aflat ca sunt Unul.

Claudiu Craciun Claudiu Craciun, Luni, 5 Apr 2004, 16:40

Armanda, am citit articolul tau si mi-a placut mult. In sfarsit, am mai gasit si eu un jurnal pe alpinet care sa ma multumeasca sufleteste. Articolul tau mi-a reamintit, dupa multa vreme, ce inseamna sa citesti un adevarat jurnal de calatorie, adica impresiile unui om si comunicarea lui cu sine si totodata cu mediul inconjurator, determinata in primul rand de minunatiile locurilor noi pe unde pasii te poarta si pe unde ochii se minuneaza si care sensibilizeaza sufletul... Pt fiecare om in parte, intr-o calatorie nu cred ca cel mai important este traseul pe care l-a facut, cate ore a mers, unde a baut apa, unde a dormit, cu cine s-a intalnit, peste cate varfuri si prin cate sei a trecut, etc... important cu adevarat este ce a simtit el acolo, pt ca asta va duce cu el mai departe. Imaginile se sterg, cu timpul, din memorie. Impresiile nu! Ma bucur ca ai impartasit celor interesati trairile tale interioare si impresiile tale din mijlocul naturii si ca astfel mi-ai facut bucuria sa mai citesc si eu ceva la care sufletul meu sa vibreze, pe aceasta pagina a iubitorilor de munte. Iti multumesc pt asta!
Un mic comentariu referitor la inceputul acestui jurnal, unde te exprimai asa: "... o data ce ai castigat lupta cu primul munte din fata ta..." Eu nu cred ca cel care merge pe munte se afla in vreo lupta sau vreo competitie cu muntele. Nu ai ce sa cuceresti pe munte. Ai doar ce sa admiri si ce sa inveti...
Din titlu inteleg ca acest articol a fost scris de o adolescenta, iar adolescentza inseamna o varsta cat de cat frageda. Daca oameni asa tineri gandesc in felul asta, nu pot sa ma gandesc decat zambind si cu optimism la vitorul tarii noastre si al omenirii in general. Pt ca viitorul acestei tari este in mainile noastre. Armanda, esti pe drumul cel bun. Si, probabil ca si lumea asta va intra pe fagasul cel bun. Eu sper:) Iar daca nu va fi in stare sa-si gaseasca singura calea, vom tara lumea dupa noi, pe drumul cel bun. Avem aceasta putere. Important este sa credem!

Iar pt Feri: se pare ca ai uitat sa scoti parantezele din articol, pe care verisoara ta te-a rugat sa nu le bagi:)
Si, dupa cum banuiesc ca toate comentariile la acest jurnal iti vor veni tie pe mail, cred ca ar fi frumos sa i le trimiti si verisoarei tale, sa stie parerea celor ce au citit despre ceea ce a scris ea.

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii



© Copyright 1999-2019 www.alpinet.org