Alpinet Hărți Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Jurnale - Parcurgerea Crestei Pietrei Craiului iarna

Parcurgerea Crestei Pietrei Craiului iarna
Piatra Craiului 19-23 decembrie 2005


Pe 19 decembrie la 17: 27 aveam tren spre Brasov, din Busteni. Am plecat 4 persoane, membrii ai clubului montan "EcoXtrem"... Valentina Voicu, Dragos Saioc, Bogdan Sagagiu si eu, Vlad Sanda.
Pe la 18: 15, eram in Brasov si cum urmatorul tren spre Zarnesti era la 20: 30 ne-am hotarat sa luam rata pana acolo. Dupa o asteptare destul de mare in care am ascultat manele de la chioscul din aproiere a aparut si troleibuzul care ne-a dus pana in Bartolomeu. Am asteptat noi nitel pe acolo, pana cand a venit un tip la noi si ne-a zis ca rata nu mai vine, si ca ne duce el, cu microbuzul, desi nu mai are decat 2 locuri... Asa ca eu m-am inghesuit cu rucsacii in spate, iar Bogdan, Dragos si Vali s-au inghesuit inauntru. Dupa ceva timp a coborat careva asa ca am trecut si eu in masina, vesel fiind ca inca puteam sa-mi misc picioarele. Ajunsi in Zarnesti, am cumparat niste paine si am plecat spre Fantana lui Botorog, renuntand destul de repede la speranta ca vom gasi o masina care sa ne duca pana acolo. La insistentele lui Bogdan, Dragos a cumparat si o sticla cu vin, pe care desi insistasem sa nu fie cumparata, am ajuns sa o car chiar eu, pentru ca ceilalti nu mai aveau unde. La Gura Raului am dat peste un vechi prieten, si anume Gimli. Un catelus mic cu picioare si mai mici, care a urcat pe Piatra Mica impreuna noi, cand am fost cu Scoala de Munte la Curmatura. De data insa era insotit de un alt caine mai mare caruia nu i-am gasit un nume, fiind alintat in mai multe feluri.
Incet, incet am ajuns si la fantana, iar de acolo am pornit spre Curmatura, la lumina frontalelor si cu ajutorul pioletilor, foarte folositori pe post de baston. Pe portiunea asta, toti am avut ceva probleme la urcat, fiind putini obositi, deoarece aceasta iesire in Crai venea imediat dupa 2 zile in Bucegi. Dar pana la urma, la 23: 30 am ajuns la cabana. Nea' Vasile, cabanierul, stiind ca urma sa aparem pe la ora aceea, ne-a servit cu un ceai cald si ne-a arat camera in care urmam sa dormim. Dupa ce am mancat ceva, si am mai stat de vorba cu niste colegi de liceu de-ai mei si Valentinei care erau si ei pe acolo, ne-am dus la culcare. Asta nu inainte de a da ceva de mancare si cainilor care ne-au urmat pana la cabana.
Luni dimineata, ne-am trezit noi linistiti pe la 8, am mancat niste cereale cu lapte, si salam cu branza si d-abia pe la 11 ne-am urnit si noi pe traseu. Ne propusesem sa ajungem in Ascutit, in acea prima zi. Inceputul a fost destul de lejer, in 30 de min ajungand la belvederea din saua Crapaturii. De aici am pornit spre baza Turnurilor, unde odata ajunsi am realizat ca e nevoie de coltari. Deci am luat o pauza pentru echipare. Inaintand incet, cu destula greutate, am ajuns sus pe creasta. Nu era gheata, doar zapada pulver si roca pe care totusi trebuia sa calci foarte atent pentru a nu aluneca. De pe aici, Gimli a dsiparut, ramanand cu noi doar cainele mai mare. Pe bucata de creasta dintre Turnuri si Ascutit am inaintat incetisor, dar hotarat, pe la 18: 30 ajungand la refugiu. De ramarcat ca aceasta portiune se face in 2-3 ore vara... noi am facut-o in aproape 6. Iarasi, explicatia ar fi zapada pulver, destul de mare in unele locuri, dar si portiunile de roca cu putina zapada pe care trebuia sa calci cu grija cu coltarii ca sa nu-ti fuga piciorul aiurea si nu in ultimul rand greutatea rucsacilor incarcati pentru mai multe zile. Vremea a fost totusi buna, fiind soare cu nori pe tot parcursul zilei, avand parte si de perioade cu ceata.
Odata ajunsi in refugiu, ne-am facut culcusul, curatand platforma de zapada si ne-am aranjat cat de cat lucrurile. Vali a scos repede primusul, si fiind o chestie care imi face placere, m-am pus pe topit zapada pentru a face apa, ceai, supa... Dupa ce am incercat sa bagam si cainele inauntru, acesta parand sa fie speriat sa stea inauntru, i-am dat ceva de mancare si am inchis usa, fiind destul de frig, oricum. A fost momentul in care am inceput sa-l alintam cu "prostu' lu' tata", "dobitoc mic ce esti" si alte cele. Dar cu afectiune... Nu la fel pot spune despre cuvintele adresate instrumentelor de aprins focul, o bricheta nefacand scanteie, alta ramanand fara gaz, o cutie de chibrituri putin umeda... O placere... Oricum, cu chiu cu vai, am reusit sa amorsam si sa aprindem primusul de fiecare data. Toata chestia cu gatitul a durat destul de mult, reusind sa ne culcam cam pe la 23: 00.
A doua zi, ne-am trezit la ora 7: 00... zis si facut, dar pana am plecat s-a facut 11: 00. Asta pentru ca iar ne-a luat o gramada sa topim zapada pt ceai si apa si pentru ca si echiparea in sine a durat destul de mult. De mentionat ca din Ascutit ne-am legat in coarda. Si asta, desi ofera mai multa siguranta, ne-a incetinit semnificativ. Nu ca am fi mers noi mult mai repede. Oricum am lua-o, noi faceam un traseu de 2 ore vara cu mers alert, de principiu, in 6. Eh, deci dupa ce am reusit noi sa ne urnim din refugiu, am pornit la pas, spre La Om, urmand sa dormim in refugiul Grind 2. Aveam si corturi la noi, dar cand ai un refugiu la indemana, parca nu-ti mai arde sa stai sa te chinui sa ancorezi corturile. Inaintand cu grija, si admirand peisajul in acelasi timp, am trecut incet incet, de Timbalul Mare, apoi de Timbalul Mic, dar si de varfuletele mai mici ce sa gasesc pe portiunea intre Ascutit si La Om. Din cand in cand, intrezaream stalpul indicator de pe Piscul Baciului, motivandu-ne astfel sa inaintam. Ziua asta, a fost considerata ulterior cea mai dificila, existand si cateva pasaje mai delicate, unele la portiuni de coborare, altele datorate zapezii destul de mari. Pe o anumita portiune, am intrat chiar pana la brau in zapada, fiind necesare cam 5 minute sa ies. Nu pare mult, dar in momentul in care esti prins in zapada si nu poti sa-ti misti nici un picior si nu ai mai nici un punct solid in zona, 5 minute par mult mai lungi. Oricum, in final am gasit o portiune de roca, in care am proptit pioletul si am reusit sa ma ridic in el. Imediat dupa asta, a urmat un horn, de vreo 15-20 m, plin de zapada. Partea buna e ca era la umbra si zapada era destul de solida astfel incat sa nu ma scufund la fiecare pas. Portiunea aia pot spune ca mi-a placut foarte mult, urcusul pe o panta de 70 de grade, la coltari si piolet dandu-mi o doza de incredere in fortele proprii. In ceea ce priveste portiunuile mai delicate de coborare, trebuie sa recunosc ca am fost oarecum avantajat de un aspect al echipamentului meu: coltari cu chinga, pe bocanci semi-rigizi. Chestia asta mi-a dat o mai mare aderenta pe roca acoperita de zapada, coltarii atingand mai usor roca, in mai multe puncte. Ceilalti au intampinat ceva dificultati, trebuind sa fie mult mai atenti sa nu le alunece coltarii pe stanca. Bogdan a incercat chiar sa mearga fara coltari in speranta ca va avea o aderenta mai buna, dar a observat destul de repede ca era cel putin la fel de deranjant, daca nu chiar mai mult, asa ca si-a pus la loc coltarii dupa doar 5-10 minute. Pana la urma, inaintand incet, dar sigur, la putin timp dupa apus, la lumina frontalelor, am ajuns pe Piscul Baciului si apoi, la refugiul Grind 2. Aici ne-am instalat iarasi destul de repede, majoritatea timpului petrecut pana la culcare fiind ocupat de topirea zapezii, de data asta pregatindu-ne apa de baut pentru ziua urmatoare, din noaptea aceea. Dupa ce am mancat o supa cu taietei si niste fasole cu kaiser, pe langa alte gustarele, ne-am culcat si noi, urmand ca a doua zi, la ora 6: 00, sa ne trezim. Pe aceasta bucata de traseu, lui Dragos i-au degerat (nu grav, dar destul de neplacut) varfurile de la 2 degete de la mana dreapta.
In ziua urmatoare, la ora 6: 00, ne-am trezit. Dupa ce am facut un ceai, am mancat si ne-am echipat, legandu-ne iar in coarda, am plecat spre saua Funduri, urmand sa dormim la refugiul de acolo. Cam pe la 8: 45 eram gata de plecare. La nici 5 minute de la plecare insa, Dragos, vazand refugiul Grind din Poiana Grindului, a propus sa ne retragem de pe creasta. Avand in minte pasajele dificile si riscante pe care le-am intalnit pana atunci, nu am avut ce discuta prea mult, deoarece am fost toti de acord sa incercam retragerea. Problema insa s-a ivit in momentul in care am analizat cu atentie posibilitatea retragerii de la Grind 2 la Grind. Dupa o incercare de coborare a pantei de pe partea de est a crestei, pentru a ajunge la o portiune cu stanci, am ajuns la concluzia ca zona prezinta un pericol mult prea mare de avalansa, zapada fiind destul de mare pe acea parte, si simtindu-se destul de clar cel putin 2 straturi de zapada suprapuse. Cam 30 cm de pulver, peste un strat subtire de zapada inghetata, sub care mai era iarasi zapada pulver. Nu consider ca am destula experienta in aprecierea pericolului de avalansa, dar la cat de lata si de lunga era acea portiune, am considerat ca e mai bine sa nu ne fortam norocul. Iar faptul ca trebuia sa coboram aproape 100m diferenta de nivel in astfel de conditii ne-a lasat cu 2 variante: retragerea pe La Lanturi si continuarea crestei. Cum varianta cu Lanturile pica imediat din motive evidente, fiind mult mai periculoasa decat retragerea spre Grind, ne-am reluat ascensiunea pe creasta sudica. Deci am pornit spre vf. Grind, depasind apoi, Coama Lunga, Lespezi, Pietrei, ajungand in cele din urma, in saua Funduri. Aceasta portiune de creasta, desi a avut si ea portiunile ei mai delicate, a fost totusi considerata oarecum mai usoara, de data asta avand un ritm mai bun in mersul in coarda, si fiind deja obisnuiti cu tehnica impusa de terenul cu roca si zapada pulver. Pe aceasta bucata coarda s-a dovedit deosebit de utila, existand cel putin 2 portiuni, unde fara ea, riscurile ar fi fost destul de mari. Prima, a fost o traversare a unei limbi de zapada, care nu se putea face decat pe undeva pe la mijlocul ei, si care prezenta in opinia noastra un pericol de avalansa. Asa ca Bogdan a coborat de pe creasta, cam 10 metri, asigurat in coarda de mine, a traversat portiunea si si-a gasit un loc sigur de unde sa se asigure. A urmat apoi Dragos si Vali, acestia coborand pe coarda, folosind-o ca balustrada, asigurati de catre mine si Bogdan din doua capete diferite. In final am traversat si eu, asigurat de Bogdan de pe cealalta parte. O a doua portiune, a fost chiar aproape de final, in zona de jnepeni si brazi, unde am fost nevoiti sa coboram in rapel, deoarece traseul era destul de abrupt si fiind acoperit de zapada nu se vedea nici o priza si parea inaccesibil. Asa ca am pus in doua coarda si am dat-o pe dupa o stanca, urmand ca dupa ce coboram sa o tragem jos. Eh, asa a fost in teorie, dar practic, desi am testat noi initial sa vedem daca se poate trage, dupa ce am coborat toti, am observat ca nu o sa reusim. Ramas cu Dragos, pentru ca Bogdan si Vali plecasera inainte pentru ca deja se insera, am hotarat sa urc inapoi, pe traseul marcat, care de jos se vedea clar pe unde era. Am observat usurat ca portiunea acea acoperita de zapada, acoperea totusi niste prize excelente, si cum zapada pulver se inlatura destul de repede, am ajuns sus, am strans coarda si am coborat cu grija pe unde am urcat. In tot acest timp am stat legat in coarda, filat de Dragos, lucru ce-i drept nu foarte intelept pentru ca in cazul in care as fi alunecat de pe acea portiune mai delicata si nu m-as fi oprit repede, socul asupra lui Dragos ar fi fost cam maricel. Portiunea pe care puteam aluneca totusi nu era prea mare. Oricum, depasind si acest obstacol, am strans coarda si dupa ce mi-am recuperat rucsacul care a alunecat in acest timp cativa metri mai jos, printre jnepeni, ne-am reluat ascensiunea. Dupa vreo 15-20 min i-am observat pe Saca si pe Vali, care asteptau in apropierea unui indicator ce arata spre refugiul Funduri 5 min pe poteca nemarcata si 15 min spre saua Funduri. Motivul pentru care asteptau era si acela ca eu eram singurul care mai fusese la acel refugiu si stiam unde e. Atunci cand l-am gasit eu, in vara, l-am cautat mai degraba 20 de min, nu 5, iar atunci era si zi. Acum era deja intuneric si era in mod clar acoperit de zapada, camuflat astfel mult mai bine. Spre usurarea mea, am reusit sa-l gasesc imediat. Spre deosebire de celelalte 2, acesta era inchis, nu avea zapada inauntru, si era mult mai bine intretinut in ansamblu. Probabil pentru ca este ascuns in padure si creasta sudica este mai putin umblata, in general.
Ajunsi inauntru, pot spune cam rasuflat cu totii, usurati. Terminasem creasta, nu mai era nevoie de coltari, de legat in coarda si pe ansamblu, era o atmosfera mult mai destinsa. Toata seara am stat de vorba, despre cum a fost, care a fost cea mai dificila parte si chestii de genul asta. Bine, toate astea in timp ce topeam zapada pentru ceai si mancare. In seara aia, fiind un pic saturat de statul in picioare cu picioarele inghetate, l-am lasat pe Dragos sa se ocupe de gatit. Binenteles ca doar atunci mi-e trecut prin cap sa adun zapada pentru topit intr-o punga, si sa o tinem langa paturi, ca sa nu fie nevoie sa stam in picioare in timp ce pregateam masa. Dupa ce am terminat pliculetele de ceai, am facut si niste cafea, am folosit si ceaiul granule pe care l-am avut, am facut o supa, iar restul de apa desi initial trebuia sa o pastram pentru ziua urmatoare, am baut-o, pentru ca eram destul de deshidratati. Pe la 23: 00 parca am terminat, si ne-am bagat toti in saci, sa ne culcam. Pentru prima data, mi-a fost chiar cald. Bine, a fost si chestia ca la un moment dat, eu stateam pe o parte, iar Vali si Dragos ma inghesuiau si ma cam acopereau cu sacii lor.
La ora 6, eram iarasi in picioare. Sau poate in sac, dar macar eram treji. Dupa ce am topit niste zapada ca sa avem cu noi pe drum, ne-am pus pe strans rucsacii. Pe la 8: 30 cred ca eram gata. Am lasat in refugiu tot ce am putut si am considerat util: vreo 2 pungi de cereale, o conserva de ton, una de carne, niste petarde, vreo 2-3 bucatele de chibrituri pentru gratar (chestile cu rumegus si ceara care luau foc repede si pe care le-am folosit sa amorsam primusul). Am mai lasat si spirtul pe care il mai aveam, niste hartie igienica si niste bomboane. Dupa ce am strans ce gunoaie mai erau prin refugiu, am aranjat frumos intr-un colt ceea ce lasasem, am inchis usa si ne-am luat "La revedere" intr-un fel, de la refugiile care ne-au adapostit timp de 3 nopti.
Odata plecati, ne-am indreptat spre Poiana Funduri. Desi era ceata si vizibilitatea nu era prea buna, am gasit marcajele destul de repede, mai putin la un moment dat, cand dupa ce m-am invartit prin poiana vreo 5 minute, Dragos a vazut marcajul si ne-am continuat drumul. Am iesit din poiana, am trecut de stana din Funduri si am intrat in padurea ce margineste Brusturetul. Pe la 11: 00, 11: 30 cred ca eram la Brusturet. Dupa ce am stat cam 30 de min sa bem un vin fiert si sa ne schimbam, am iesit din cabana, pornind spre Podul Dambovicioarei. N-am gasit nici o masina care sa ne ia, dar macar am avut in continuare compania devotatului nostru caine. Dupa o ora am ajuns in Dambovicioara si dupa inca una, cel mult, in Podul Dambovicioarei. Intreband imediat ce am ajuns in statia de autobuz, am aflat ca masina spre Brasov a trecut cu 5 minute inainte de a sosi noi. Dupa o scurta discutie am hotarat ca Dragos, eu si Vali sa facem stopul spre Brasov, iar Bogdan sa faca stopul spre Campulung, urmand ca de acolo se plece spre Targoviste. Am avut noroc si aproapte imediat a oprit un Aro, in care ne-am urcat toti, existand si masina din Brasov spre Targoviste pe care o putea lua Bogdan. La 14: 20 am ajuns in Brasov, in fata garii. Pentru ca cei care ne-au luat au fost foarte de treaba si ne-au mai lasat si in fata Garii, Dragos le-a lasat niste bani, noi toti fiind foarte fericiti ca am ajuns asa repede in Brasov. Vazand cat e ceasul, ne-am despartit de Bogdan si am luat-o la fuga spre gara, prinzand trenul de 14: 27, la mustata.
In tren, aproape imediat ne-am pus sa mancam si noi linistiti, uitandu-ne fascinati la sticla de apa plina de taietei, fasole si alte impuritati mai mult sau mai putin comestibile. Partea distractiva aici vine... Fiindu-ne destul de sete, Dragos s-a oferit sa coboare in Predeal sa cumpere ceva de baut, ca "oricum sta vreo 10 minute in gara". I-am dat si eu niste bani de suc, si a coborat. In timp ce eu si Vali stateam de vorba, observa ca trenul pleaca... Ni se parea noua ca a plecat cam repede, dar ne gandeam ca poate l-a prins si ca trebuie sa apara din moment in moment. Nu a a aparut. L-am sunat, si am aflat ca el d-abia ajunsese la magazin si a vazut cum pleaca trenul. Cum era doar in polar, mai si ingheta pe acolo. A ramas ca o sa incerce sa ne prinda din urma cu un tren, si ca in cel mai rau caz, ne intalnim in gara, in Bucuresti. Dupa ceva timp, Vali, foarte grijulie cum e, i-a dat un mesaj in care i-a amintit ca ea vroia lapte. Eh, oricum se pare ca dupa vreo 15 minute din Predeal pleca o Sageata Albastra, care ajungeam cu 30 de min mai repede in Ploiesti. A mers cu nasu si a ajuns acolo inaintea noastra, de unde a urcat in personalul nostru, cu o sticla de Fanta intr-o mana si o cutie de sana in cealalta. Concluzia:...he delivers. De acolo am ajuns in Bucuresti... si uite asa am incheiat o tura care pentru mine, dar sunt sigur ca si pentru ceilalti, a fost de neuitat.
Ar mai fii chestii de zis... mai ales despre caine si cum ne chinuiam sa amorsam primusul in fiecare noapte... injuraturile adresate primusului, brichetelor si fiecarui instrument de aprins focul in parte... se poate spune ca muntele ne-a inspirat in privinta asta. Iar despre caine... ne-a parut tuturor rau ca a trebuit sa-l lasam in Podul Dambovicioarei. Daca ar fi avut careva dintre noi curte, l-am fi luat acasa in mod sigur. Ne-am atasat de el foarte repede... l-am hranit in fiecare seara si dimineta, cu ce aveam, dupa cum am mai zis, ne-am chinuit sa-l bagam in refugiu in Ascutit, dar nu am reusit fiindu-i frica... am incercat sa-l momim cu mancare, dar pana la urma a dormit in fata refugiului. In celelalte doua refugii insa, a intrat destul de repede, probabil nedorind sa repete experienta din prima noapte. Oricum, ca sa termin vesel, pot spune ca era cel mai cuminte caine pe care l-am vazut vreodata si cu un devotament si o vointa demna de toata lauda.


Vlad Sanda, membru al clubului montan "EcoXtrem".
Autor: Dragoș Saioc
Înscris de: Dragoș Saioc
Vizualizări: 7527, Ultima actualizare: Miercuri, 22 Mar 2006



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii PIATRA CRAIULUI  
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii



© Copyright 1999-2019 www.alpinet.org