Alpinet Hărți Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Jurnale - Plimbare

Plimbare

Plimbare pe Valea Hârtibaciului

Valea Hârtibaciului, sudul Transilvaniei si bisericile sale fortificate, ideea ne-a venit anul trecut când am făcut un mic tur pe biciclete în jurul Brașovului. Mai târziu planul s-a dezvoltat, ce ar fi să urcăm și Transfăgărășanul, ce ar fi dacă am urca până acasă, sus în Maramureș.

Așa că la mijlocul lui Cuptor, pornim în sfârșit la drum. Luăm autocarul până la Curtea de Argeș, pentru prim dată în România, șoferul (putea foarte bine să fie nașul) nu avut nimic de comentat, când ne-a văzut cu bicicletele. Deci la drum...

Ajungem la Curtea de Argeș pe la amiază, și după ce vizităm mănăstirea unde gândul ne zboară la Manole și Ana lui, o luăm la deal. Urcăm constant, și lângă Cetatea Poienari facem o pauză scurtă. Ne întâlnim cu primii cicloturiști, au bicicletele încărcate cu bagaje și coboară, bineînțeles că sunt străini. Avem și primul, și singurul accident, Ruxandra se îneacă puțin cu un măr acru, rezolvăm situația cu un pahar de apă, umplem cocoașele (camel-bag-urile) și suntem din nou în șa.

Panta crește și începe să se simtă aerul de munte, ce bine e să fim din nou sus, printre creste și izvoare. Serpentină după serpentină, începem să ne apropiem de baraj, trecem de tunel, și iată-l...barajul Vidraru apare puțin deasupra noastră cu arcada sa dublă de beton. Încă câteva pedale și ajungem, căscăm gura, imortalizăm momentul și o luăm mai departe.

Deși nu aveam un plan precis, ne oprim după 40 de km, la cabana Valea cu Pești, atrași de perspectiva unei băi în lac și cu gândul la urcarea de mâine. Cabana este anostă (arhitectura superbă, dar se văd semnele anilor și a indiferenței proprietarilor), dar baia este superbă, înotam până târziu, și doar apusul soarelui ne scoate din apă.

 

 

 

A doua zi (20 iulie), Sfântul Ilie nu se dezminte și ne întâmpină de dimineața cu câțiva stropi de ploaie și nori pe creste, și totuși ne iartă de proverbiala-i mânie și pe la ora 10 se înseninează.

 Primii 25 de km trec repede, pedalam pe lângă lac pe un drum vălurit și după o oră începe urcușul adevărat.

 Urcăm încet dar sigur, după cum îmi confirmă și altimetrul, schimbarea se simte și în aer, încep să se zărească și crestele sudice ale Buteanului. Trecem pe lângă Piscul Negru, unde un cioban ne cere niște țigări - "N-avem Bade, că nu merg țoaclele la deal cu țigări!", și imediat ieșim de sub poala păduri, apar paravalanșele (după miros se pare că până la deschiderea drumului, au fost folosite ca adăpost pentru oi) și crește și panta și lanțul mai urcă un pinion. Chiar înainte de cabana Capra ne ies în cale niște măgari, care se plimbau agale pe șosea indiferenți la trafic, că doar sunt de-ai locului.

Facem o mică pauză și mâncăm un sandwichla Capra și ne uităm la serpentinele care parcă nu se mai termină. O luăm din loc și mă gândesc din ce în ce mai mult la eroii mei din Turul Franței, parcă totuși este mai bine sus în șa, urcând spre creste, decât în fața televizorului privindu-i pe alți cum transpiră. Urcăm serpentină după serpentină, și mă uit tot mai des la Ruxandra, care mă uimește din nou, pedalând sigur și constant.

Apare și zăpada, mici blocuri compacte pe marginea șoselei, atât a mai rămas din iarnă. Prezența unor "iceberg-uri" în peisajul de un verde-smarald, ne mai răcorește și ne aduce aminte de aceleași creste, de zăpezi proaspete și coborâri impetuoase. Și pe nesimțite ajungem la tunel, scot frontala și intrăm în măruntaiele umede ale muntelui, urmăriți de vuietul permanent creat de mașinile care trec din ambele sensuri. Nu a fost o experiență prea plăcută, aș fi preferat să trecem creasta, dar așa, ne concentrăm la propriu pe luminița din cealaltă parte și ieșim rapid din tunel.

Recunoaștem cu greu Bâlea, zeci de mașini parcate, sute de "iubitori ai muntelui" cască gura prin căldare -"uite bă, zăpadă, ti-am zis io că îi răcoare pe aicea pe sus, hai să ne dăm un pic cu plasticul...", alți își cumpără gablonțuri de la tarabele de prin parcare, oare pentru asta au urcat până aicea, cu siguranță aceasta nu e Bâlea pe care o cunoaștem noi. Mâncăm ceva la Paltinu și o luăm la vale, vom reveni la iarnă, când va fi mai puțină aglomerație prin zonă. Coborâm cu 50 km/h, depășind șoferii mai înceți, o adevărată desfătare, în aproximativ o jumătate de oră suntem în Cârțișoara. Ne cazăm la o pensiune și abia acuma, rememorând ziua reușim să ne bucurăm pe deplin de cei 80 de km parcurși prin dragul nostru Făgăraș, de care ni se face deja dor. O să-i zărim crestele și în restul zilelor, tot mai depărtate și acoperite uneori de vălul gros al norilor. De mâine intrăm pe Valea Hârtibaciului, cu ale sale biserici fortificate, celelalte obiective ale turului nostru.

Dimineața o luăm devreme spre Cârța, unde vizităm ce a mai rămas din abația călugărilor cistercieni. Deși secole bune au trecut peste biserică și incinta mănăstirii, frumusețea ei transpare peste secole spre noi, și ne încântă prin proporțiile sale, prin porticul roman al bazilicii, prin turnul ce veghează vechile ziduri. Amprenta ulterioară a sașilor nu șterge caracterul normand-romanic al ansamblului arhitectonic.

Trecem Oltul umflat de ploile acestei ciudate veri, pe o punte aflată la 300 de metri de abație, spre satul Nou Român. De aicea urmăm un drum desfundat de țară până la Colun, urcând și coborând dealuri joase, încercând să zărim crestele Făgărașului care încă se ascund sub vălul norilor. După ce ne realimentăm cu apă de la o fântână din Colun și o luăm spre Săcădate. Chiar înainte de Glâmboaca părăsim drumul de țară (greșeala mea) pentru digul Oltului, am zărit în depărtare cele două drumuri unindu-se, lucru aproape adevărat, doar un canal adânc și plin de apă le desparte. Continuam pe dig pe care îl părăsim pentru un alt drum de țară (de fapt o potecă între miriști) când ajungem aproape de Săcădate. Scurtăm ceva, dar reușim să ne înnămolim într-un așa hal încât frânele aproape blochează roțile. Le curățăm sumar la o adăpătoare și intrăm "triumfal" în Săcădate, unde luăm o mică pauză și mâncăm frugal. Urcăm din nou, de data aceasta un deal mai serios, traversând cumpăna apelor dintre Olt și Hârtibaciu, de această dată spectacolul culmilor făgărășene se desfășoară tulburător în fața ochilor noștri.

Coborâm rapid spre Cornățel, intrând în spațiul etno-geografic al văii Hârtibaciului, de unde intrăm pe drumul județean Sibiu-Sighișoara și ajungem imediat la Hosman (Holzmengen). Suntem întâmpinați de o mulțime de țigani, noii locuitori ai Hârtibaciului, care au luat locul sașilor, plecați aproape în totalitate în Germania. În următoarele zile spectacolul frumoaselor case săsești lăsate în paragină de noi "gospodari" ne va întrista profund, mai ales pe Ruxandra, crescută între sașii din Ghimbav. Ajungem la biserică unde tocmai venise un grup de copii nemți, așa că nu ne mai putem caza la casa parohială. Vizităm superba biserică și incinta fortificată împreună cu Johann (un neamț care s-a stabilit la Hosman și are grijă de biserică), și discutăm îndelung despre soarta sașilor și a locurilor în care altă dată au trăit. Este foarte interesant să vedem și părerea cuiva care a venit din afară și a felului cum el vede această situație. Noaptea se va dovedi o nouă aventură, vom dormi în cartierul "cel mai select" din Hosman, unde chiar când intrasem în sat un puradel de 7 ani îl înjunghiase pe vărusu (de 6 ani), și toată lumea era super agitată. Am luat-o ca pe o experiență socială, gazdele au fost foarte primitoare, dar sărăcia și mai ales mizeria în care trăiau ne-au pus serios pe gânduri.

 

Ne trezim devreme, și o luăm spre Agnita, aerul răcoros și proaspăt al dimineții ne face să uităm noaptea originală petrecută la Hosman. Trecem fără să oprim prin Nocrich (Leschkirch)și ne oprim la Alțâna (Alzen), unde încercăm să vizităm biserica fortificată. Din păcate poarta este închisă, în încercarea de a afla de unde să o luăm avem o discuție haioasă cu o bătrânică:

-         Bună ziua... De unde luăm și noi cheia de la biserică?

-         Da de unde știți românește?

-         Păi suntem români!!!

-         Aaa, da trăiți în Germania!

-         ?!!!!!

În drum spre persoana care ține cheia, ne distrăm pe seama înfățișării noastre "străine"- probabil că pentru bătrână, nemții îs niște nebuni arși de soare, cu căști în cap, cocoțați pe biciclete, care nu au altceva de făcut decât să se plimbe. Din păcate FrauRosi are de plecat la Sibiu așa că nu vedem biserica.

Ne continuăm drumul spre Agnita, dar ieșim din nou de pe asfalt și o luăm prin Benești (un sătuc foarte pitoresc) și de aicea pe un drum desfundat de țară care ne umple din nou de noroi, spre "bucuria" mea (tocmai spălasem bicicletele după înnămolirea de ieri). Ajungem la Agnita (Agnetheln) la țanc ca să vedem biserica, paznicul tocmai pleca (venise) să tragă ceasul din turn. Așa aflăm și noi mai multe istorioare despre cetate, despre ultimii sași din zonă și zilele de glorie ale acestora de altădată. Ne povestește și despre bătrânul SpechTurn, care nu mai adăpostește slăninile obștii ca pe vremuri, după plecare sașilor nu s-au mai putut înțelege în privința proprietății asupra slăninilor pe care le aduceau la păstrat.

Mâncăm bine și o luăm spre Dealul Frumos (Schönberg), care se dovedește un deal adevărat care ne solicită puțin (mai ales după o masă copioasă), dar ne răsplătește cu o panoramă superbă odată ajunși în vârf și cu o coborâre pe cinste până în sat. Aicea găsim din nou biserica închisă, dar reușim să intrăm în incinta fortificată, care este foarte bine păstrată și parțial renovată, poate și datorită faptului că aicea au loc cursurile scolii de vară a Facultății de Arhitectură  "Ion Mincu". Așteptăm pe treptele porții și spre surpriza noastră apare și persoana cu cheile de la biserică, cică a văzut nepotul ei "doi cascadori intrând în cetate" - din nou căștile bată-le norocu! Stăm mult la povești, aflăm despre legendele și secetele bisericii, din nou despre trista plecare a sașilor, despre greutățile menținerii ei (au fost călcați de hoți de vreo doua ori).

Nu ne dăm seama și timpul trece rapid, ne trezim că este aproape ora 18 și noi mai avem 40 de km până la Mediaș. Așa că o luăm serios la drum, urcăm înapoi dealul, trecem din nou prin Agnita, Bîrghiș (Bürgesch) și ne grăbim spre Moșna (Meschen). Mai urcăm un deal pe drum, urmat de o coborâre în trombă, și cu 7 km înainte de Moșna ieșim din drumul principal la stânga, 4 km până la Alma Vii (Almen). După o culme ne apare o superbă cetate, pe care odată ajunși în sat, nu o putem vizita din cauza unui paznic ocupat cu construcția gardului de acasă. Îi dăm ocol, povestim puțin cu o familie de olandezi la fel de ghinioniști ca noi, si o luăm din loc. Încă un deal și ajungem la Moșna, la timp să auzim explicațiile date unor medieșeni și clujeni, care vizitau cetatea. Foarte frumoasă și aceasta cu o biserică uriașă, complexul fiind în renovare completă, dar bine întreținut, cu o pensiune chiar în incintă. Nu rămânem aicea ci, continuăm spre Mediaș, împreună cu grupul celălalt, care erau tot pe biciclete. La ieșirea din Moșna, apusul ne prinde pedalând de zor, pentru prima oară în compania altor cicliști. Ajungem pe la ora 22 și ne cazăm la o pensiune superbă în orașul vechi. Un duș prelungit este o binecuvântare după cei 100 km parcurși, după care mai avem puterea să-l vizităm pe fratemiu care era și el în oraș, și apoi pe la miezul nopții adormim buștean.

            Pe la 8, când ne trezim pe o ploaie ușoară, luăm un mic dejun copios și vizităm orașul vechi. Ne codim să pornim din cauza cerului încărcat, dar pe la 12 o luăm din loc spre Biertan (Birthälm). Nu ieșim bine din Mediaș și începe să plouă torențial și o ține tot așa până la intersecția spre Biertan. Ajungem repede la Biertan, fostă reședință a episcopilor evanghelici, lucru care se vede și în dimensiunea cetății și bisericii. Aicea sunt mai mulți turiști, grupuri vin și pleacă în timp ce noi vizităm cetatea, totul este bine îngrijit și se mai renovează în unele părți. Stăm la povești și mâncăm la un restaurant aflat lângă cetate. O luăm peste deal pe un drum cu piatră destul de abrupt până la Copșa Mare (Groshopisch), vizităm vechea biserică, care stă să cadă. Este superbă și aceasta, dar aicea nu mai există nici un sas, biserica este în patrimoniul statului și ar necesita urgente lucrări de consolidare la acoperiș. Cei care locuiesc în incintă și au cheile nu știu nimic despre istoria locului, lucru care ne întristează și mai mult. Aceasta va fi ultima biserică fortificată vizitată în periplul nostru, plecăm îngândurați și parcă cerul simte asta...începe să plouă torențial și o va ține tot așa pe cei 30 de km până la Sighișoara. Sunt tot mai îngrijorat pentru Ruxandra, care are un început de tendinită la călcâiul stâng, cu siguranță că ploaia rece nu îi face bine. Pedalăm cu încăpățânare prin valurile de ploaia care bat asupra noastră, la care se adaugă după ieșirea în drumul național mașinile care ne stropesc și ele. Plouă și plouă, șoseaua a devenit o baltă continuă în care roțile noastre lasă siaje albe, iar noi pedalăm și pedalăm, kilometru după kilometru...încă un deal și ajungem. Pe drum durerea Ruxandrei se accentuează așa hotărâm ca din Sighișoara să luăm trenul spre casă, la Brașov. Ajungem "la timp" să vedem trenul plecând din gară, este ora 20, 30 și nu mai sunt alte trenuri, suntem uzi și  nu vrem să rămânem în Sighișoara. Mergem în centru și așteptăm în ploaie o ocazie...avem noroc, microbuzul de Târgu Mureș este aproape gol și după o scurtă negociere cu șoferul ne urcăm cu tot cu biciclete. Urmează un exercițiu a la Mr. Bean, ne schimbăm în mașină sub privirile mirate ale pasagerilor. La 23 suntem acasă, e cald și bine, adormim...

            A fost o tură superbă, am parcurs 330 de km pe bicicletă printr-o parte a  țării care ne doream de mult să o vizităm, păcat că din cauza ploii și a piciorului Ruxandrei nu am mai putut continua spre Maramureș. Vom reveni pe Valea Hârtibaciului în căutarea altor cetăți și povești din alte vremi...vom reveni în Făgăraș la toamnă și la iarnă mânați de dorul crestelor și piscurilor semețe.

Autor: Ioan Ștețca
Înscris de: Ioan Ștețca
Vizualizări: 11397, Ultima actualizare: Joi, 24 Apr 2008



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii FAGARASULUI  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Cabana Plaiul Foii-Curmatura Foii-Mt. Tamasul Mare-Valea Richitii-Valea Dimbovitei

 

Comentariu
Șerban-Alin Pontoș Șerban-Alin PontoșAdministrator Alpinet , Vineri, 12 Aug 2005, 12:30

Superba tura si traseul excelent... Felicitari!!!

Alin-Luis Pleșu Alin-Luis Pleșu, Vineri, 12 Aug 2005, 13:08

Dupa tura-fulger Sf. Gheorghe-Sighisoara, pe care am facut-o cu sotia anul trecut, pot sa jur ca nu o sa mai plec la tura asa lunga cu roti de off-road si cu bagajul in spate!:-D Niste cauciucuri de asfalt sau mixte umflate la 4 atm. fac minuni. Iar 5 kg. in spate sunt un dezastru la drum lung.

Fără foto Ionuț Sandu, Miercuri, 17 Aug 2005, 16:51

felicitari!!

Minerva Vincze Minerva VinczeAdministrator Alpinet , Joi, 18 Aug 2005, 15:58

Imi place foarte mult articolul, de tura nici nu mai zic..:-) Bravo!:-):-P

mihai zamfiroiu mihai zamfiroiu, Marți, 10 Feb 2009, 20:59

super tare articolul tau...
minunata calatoria voastra pe biciclete.
bravo! va doresc numai calatorii frumoase.

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii



© Copyright 1999-2019 www.alpinet.org