Alpinet Hărți Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Salvamont - SALVAMONT DAMBOVITA - 20 DE ANI

SALVAMONT DAMBOVITA - 20 DE ANI

În perioada 5-7 septembrie 2003 au avut loc la Refugiul Salvamont din zona Peștera câteva evenimente emoționante. Iată pe scurt prezentarea lor:

1. În prezența unor personalități din partea Consiliului Județean Dâmbovița: dl. secretar Vasile Ivanof și ai Crucii Roșii - filiala Dâmbovița, dl. Gheorghe Popescu a avut loc sfințirea oficială, religioasă, a noului sediu al Salvamontului Dâmbovița, sediu aflat în poiana din spatele telecabinei Peștera.

2.   S-a vorbit despre activitatea de pionierat desfășurată acum 20 de ani de un grup de pasionați ai muntelui conduși de regretatul Costică Avramescu, activitate care a dus la înființarea Salvamontului dâmbovițean. Dintre cei care au pus bazele Salvamontului au fost prezenți Doru Diaconesu - actualul șef al Salvamontului, Vasile Dogaru, Vasile Mocanu (venit tocmai din Austria), Dan Suditu, Sandu Briotă, Stelică Avram, dar s-au primit mesaje telefonice sau scrise și de la dr. Marius Botez (aflat in America) și de la Gigi Milea (aflat in Suedia).

3.  A fost invitată și Asociația de Turism "Chindia" al cărei președinte -Nicu Posta - este din aceeași generație cu pionierii Salvamontului și care, in cei 20 de ani de activitate, a colaborat cu Salvamontul atât în acțiunile de remarcare trasee, refacere podețe, ecologizare, cât și în cele de salvare propriu-zisă prin cei cinci membri ai săi, care fac parte și din echipa salvamont.

4.  S-a organizat o mini-expoziție de fotografii din anii trecuți, dar și imagini noi, superbe, din Bucegi, făcute de Stelică Avram și donate la noul sediu Salvamont (alte seturi de fotografii se găsesc și la cabana Bolboci).

5.  S-a propus ținerea unui "Memorial Costică Avramescu" în anul 2004, cu specific de orientare turistică și salvamont.

6.  La final, s-au acordat diplome, plachete omagiale și mici cadouri cu tentă montană, atât "veteranilor", cât și ucenicilor în ale salvamontului. Nu au fost uitați nici cei care sprijină constant, din umbră, activitatea Salvamont: societățile "Caron" și "Dimi" din Pucioasa.

Acest ultim gest, de acordare a unor simboluri montane a fost făcut prin generozitatea d-lui Vasile Mocanu, cel care vrea sa dea un "nou suflu" activității Salvamont, inclusiv prin lansarea acesteia "în eter", pe internet.

 

       

 

    Nicolae Posta - Președinte A. T."Chindia"

 

Autor: Nicu Posta
Înscris de: Ileana Bocanciu
Vizualizări: 12104, Ultima actualizare: Marți, 9 Sep 2003



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii BUCEGI  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Busteni-Cabana Gura Diham-Cabana Poiana Izvoarelor-Pichetul Rosu-La Prepeleac-Saua La Brina Caprelor-Varful Bucsoiul (2492)-Varful si Cabana Omu-Varful Gutanu (2246)-Varful Batrina (2181)-Refugiul si Saua Strunga-Sub Varful Strungile Mici-Saua Bucsa

 

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii



© Copyright 1999-2019 www.alpinet.org