Si totusi....

Si totusi mai exista speranta... Si totusi mai exista vise care se implinesc.... Vise ca te afli undeva departe, departe de freamatul orasului, departe de sefi si administratori si incasatori si cersetori si... BUM!BUM!BUM!

            Ma trezeste brutal din lumea mea frumoasa bubuitul duios al vecinului care, ca de obicei  la sapte trecute fix, a mai gasit ceva de reparat. Asa ca, odata revenit cu picioarele pe pamant si neavand alta ocupatie, incep sa va zic si eu cate ceva despre cum fuse si se duse o excursie in PIATRA  CRAIULUI.

            Trebuie sa spun ca de cativa ani (sa tot fie vreo 3-4) visez-sper-ma chinui sa ajung in Piatra. Ca de fiecare data, cu ceva timp inainte incep sa strang fotografii de pe net, sa caut articole, sa citesc tot ce apuc de prin diverse reviste (a observat cineva ce multe site-uri cehesti cu fotografii din Piatra Craiului exista? Cineva spunea chiar ca ar fi mai multe ca cele romanesti), sa compar intre ele diverse harti.

            In sfarsit, dupa ceva emotii in ultima zi de munca iata-ne plecati la drum, eu, fratele meu Marius si sotia. Timpul trece rapid (iubesc gara din Brasov, cu peroanele, cu pasajul ei-pentru mine este intruchiparea  vacantei) si iata-ne ajunsi in Zarnesti.

Zarnesti, am venit!!!!  Dar se pare ca Zarnestiul nu a fost prea impresionat de sosirea noastra. Am dedus asta din vorbele tipului cu masina care ne-a spus sec: 50.000 de caciula pana la Plaiul Foii. Este drept ca tot anul faci sacrificii ca macar in concediu sa te simti bine, dar parca prea mirosea a jecmaneala chestia asta, asa ca i-am spus adio si-am plecat. Pe  jos. Dupa cativa pasi, tipul se intoarce cu o superoferta (vrei sa vorbesti cu numai 0, 15 centi pe minut.....?)  - numai 100.000 pentru toti trei pana in Plai.

Parca incepea sa sune mai frumos, numai ca deja tipul imi devenise antipatic si, desi mai face o incercare cand ajunsesem prin centrul orasului, il ignoram si ne vedem de drum. Si asa, apostoleste, o pornim la drum, iesim din Zarnesti si dupa cam 2 Km. de la iesire, vine o alta superoferta (Doamne! oare am scapat de superofertele din cutia postala, de la televizor, de pe strada ca sa dam de altele aici, intr-un colt pe care il visam uitat de lume?): 2 carutasi care mergeau in sens opus se propun, singuri, sa ne duca pana in plai .(de dragul nostru + 100.000). Intrebare: oare daca parcurgeam deja pe jos jumatate din distanta, pretul ar fi scazut/crescut? Am eu o vaga banuiala ca aici se ascunde un complicat mechanism de calcul, ceva legat de binecunoscuta "crestere  zero", ca sa nu zic negativa  cu care ne tot binecuvanta dl. Isarescu si ceata  lui de BNR-isti.

 Sincer, nu stiu cum o fi fost pe vremuri cu vestita ospitalitate romaneasca, dar daca a existat candva, ei bine prin imprejurimile Zarnestiului nu mai exista nici o urma. Dupa ce mai mergem cale de inca vreo 4 Km. ne ajunge din spate o alta caruta, cu tot cu oferta ei: ne duc o bucata din drum daca dam ceva de-o bere, doua.  Nemairezistand tentatiei (de, chilipir curat !) ne urcam in caruta, fara a cata indeaproape la starea de mahmureala a celor 2 carutasi, care in curand incep sa se ciondaneasca, sa boscorodeasca, sa se creada la Raliul Carpatilor. Se pare ca euforia era generala, caci pe drum mai intalnim un "pilot", cu atelajul plin cu fan si ochii rosii rau de tot, care probabil nici nu mai stia incotro merge: caii alergau, caruta salta, fanul curgea...

Ei si iata ca ajungem in locul in care drumurile noastre se despart -pana la cabana ar mai fi cam 15 min. ne asigura sincer cei 2 piloti (nu stiu de ce, dar am o vaga banuiala ca nu am parcurs mai mult de 2-3 Km. cu caruta) si dupa ce le  decontam prieteneste 20.000  lei, o pornim spre cabana.  Unde si ajungem, dar nu in 15 min., ci cam intr-o ora.

Odata ajunsi, ne instalam cortul in ograda unui vecin al cabanei, pentru 20.000 lei/cort/noapte. A doua zi eram hotarati pe lucruri marete; daca expeditia romaneasca in Himalaia nu ar fi reusit, noi am fi salvat onoarea Romaniei in Piatra Craiului.

Si iata-ne a doua zi, dis de dimineata, pe traseul Plai-Spirla -La Om; fizicul-bun, moralul - mai bun ca niciodata. Si, cum deseori ce incepe bine sfarseste prost, moralul capata o lovitura dura sub centura cand ajungem, brusc, la Spirla, fata in fata cu inamicul: peretele de stanca se ridica brusc in fata noastra, asa de inalt si de drept incat entuiasmul nostru se domoleste vizibil. Diverse ganduri se intersecteaza prin cap: oare o fi vreme frumoasa toata ziua?dar oare apa ne va ajunge? Oare are rost sa ne avantam, pentru prima data cand venim in Piatra, pe La Lanturi? Dupa ce privim de nu ne mai oprim la peretele din fata, o pornim mai departe, dar intr-un ritm mult incetinit (vorba ceea: se ducea un om venind....).

Dupa putin timp de la refugiu ajungem la o limba de grohotis, pe care o urcam cu ochii mai mult la peretele de stanca aflat la cativa metri de noi. Ajunsi la capatul pantei, tinem mare sfat de taina, la sfarsitul caruia votam in unanimitate retragerea la baza, lasand pentru o alta zi acest traseu. Asa ca, peste putin timp, suntem din nou la cort si hotaram sa mai facem un drum in acea zi, la ref. Diana. Plecam la drum si dupa vreo 2 ore de mers, apare in sfarsit poienita cu refugiul.  Mare  deceptie! Ne asteptam ca de aici sa avem o superpriveliste a virfurilor din zona, sa facem niste fotografii super cu refugiul. Cand colo, din poienita nu se vede mai nimic, refugiul este o adunatura de scanduri de o culoare incerta, partial acoperit, asa ca ne intoarcem dezamagiti la cort. A doua zi plecam pe trasel Plai-Saua Tamasel-Prepeleac-Saua Funduri -si om mai vedea. 

Locurile - de vis.  O spun fara exagerare, de la Umerii Pietrei Craiului pana la Prepeleac  cred ca este cel mai frumos traseu pe care l-am parcurs pana acum . De la Prepeleac pana in Saua Funduri am zis ca ne dam sufletul , am ajuns sus epuizati. Acum sa zic cateva cuvinte de bine si despre harta, draguta de ea!  Pe harta mea, proprie si personala, creasta se termina chiar inainte de jonctiunea dintre traseul ce vine de la Prepeleac si traseul de creasta marcat cu punct rosu, de unde eu am tras concluzia ca portiunea Prepeleac-Saua Funduri va fi asa, o plimbare de placere prin padure, poienite...

Tot pe harta mea proprie si personala de la Saua Funduri in jos apare, in loc de creasta, o imensa si verde poienita, in mijlocul careia troneaza vf. Pietricica. (Este o harta pe care am cumparat-o impreuna cu o carticica, aparuta la Lux Libris in 1997, scrisa de).

Deci, dupa ce ne recapatam suflul o pornim in jos, spre poiana Funduri si chiar mai departe, de s-ar putea.  Oboseala isi spune cuvantul si dupa ce ajungem la limita superioara a padurii ne oprim pentru innoptat.  Adoua zi, dupa ce sorbim si ultima picatura de apa de prin bidoane, o pornim la drum. Norocul ne scoate imediat in cale 2 turisti, care veneau de la Brusturet si care ne transforma in fericitii posesori ai unui recipient de 2L  plin cu apa (mii de multumiri, fratilor!). Asa ca timpul trece repede, poteca se transforma in drum forestier si, dintr-o minunata greseala (cineva acolo sus ne iubeste) nimerim in mijlocul unui camp de fragute. Multumiti, probabil pentru prima data, ca am deviat din traseu ne asternem pe mancat fragute, si pot sa spun, sincer, ca este prima data cand reusesc sa ma satur de fragute, pe bune (Bonus: cateva sute de urzici dornice de cunostinta!).

Plecam apoi mai departe si peste o ora ajungem la cab.Curmatura, cu deja celebrele ei exemplare canine. Domne, era o intelegere intre rasa canina si cea felina la cabana mai ceva ca-n povesti, zau asa! Si asa de tare ne minunam , ca stam trei zile la cabana sa ne revenim, timp in care nu reusim decat "marea" performanta alpina de a urca pe vf. Piatra Mica, si marea performanta culinara de a ne mai satura inca de 2 ori de fragute, caci in fiecare dimineata, dupa ce mancam  dam o fuga pret de 40.min dus pana la locul magic cu fragute, ca de, era pacat sa le lasam sa se strice.

Si ca sa arat ce suflet mare am , o sa va spun si unde se afla tinutul magic: de la cabana plecati pe drumul forestier (drum insotit de marcajul triunghi rosu) si la un moment dat marcajul face la dreapta, insotind o poteca care urca pret de 10 min. un versant pentru ca apoi sa coboare cam tot atat pe celalalt versant al unui munte/deal?. Cand poteca ajunge jos, iese din padure, traverseaza un mic fir de apa( conform hartii mele, este vorba de valea Cheii ) si o ia la stanga. O ia la stanga poteca, caci noi o vom lua la dreapta, si dupa cativa metri pe ambele parti ale drumului vom observa tufele de fragute, care acopera ambii versanti ce marginesc valea.  

Si pentru a ne feri de monotonie, natura a facut si ea ce a putut - a mai schimbat decorul cu cateva ploi zdravene si vanturi bunicele, de ziceam ca ne zboara cortul cu totul. Asa ca, in dimineata plecarii, multe din din lucruri, inclusiv cortul, le-am aburcat in rucsaci ude. Dar ce mai conta! Totul fusese frumos, soarele ne imbia la drum si Prapastiile ne asteptau! Si uite asa, fara sa ne dam seama, a mai trecut prin noi inca o saptamana a carei amintire va dainui inca mult timp in amintirea noastra.....