Si totusi....
Si totusi mai exista speranta... Si totusi mai exista vise care se
implinesc.... Vise ca te afli undeva departe, departe de
freamatul orasului, departe de sefi si administratori si incasatori si
cersetori si... BUM!BUM!BUM!
Ma trezeste brutal din
lumea mea frumoasa bubuitul duios al vecinului care,
ca de obicei la sapte trecute fix, a mai
gasit ceva de reparat. Asa ca, odata revenit cu
picioarele pe pamant si neavand alta ocupatie, incep sa va zic si eu cate ceva
despre cum fuse si se duse o excursie in PIATRA
CRAIULUI.
Trebuie sa spun ca de
cativa ani (sa tot fie vreo 3-4) visez-sper-ma chinui
sa ajung in Piatra. Ca de fiecare data, cu ceva timp inainte incep sa strang
fotografii de pe net, sa caut articole, sa citesc tot ce apuc de prin diverse
reviste (a observat cineva ce multe site-uri cehesti cu fotografii din Piatra
Craiului exista? Cineva spunea chiar ca ar fi mai
multe ca cele romanesti), sa compar intre ele
diverse harti.
In sfarsit, dupa ceva
emotii in ultima zi de munca iata-ne plecati la drum, eu,
fratele meu Marius si sotia. Timpul trece rapid (iubesc gara din Brasov, cu peroanele, cu pasajul ei-pentru mine este intruchiparea vacantei)
si iata-ne ajunsi in Zarnesti.
Zarnesti, am venit!!!! Dar se pare ca Zarnestiul nu a fost prea
impresionat de sosirea noastra. Am dedus asta din vorbele tipului cu masina
care ne-a spus sec: 50.000 de caciula pana la Plaiul
Foii. Este drept ca tot anul faci sacrificii ca macar in concediu sa te simti
bine, dar parca prea mirosea a jecmaneala chestia asta,
asa ca i-am spus adio si-am plecat. Pe jos. Dupa cativa pasi, tipul se
intoarce cu o superoferta (vrei sa vorbesti cu numai 0, 15
centi pe minut.....?) - numai 100.000
pentru toti trei pana in Plai.
Parca incepea sa sune mai frumos, numai ca deja
tipul imi devenise antipatic si, desi mai face o
incercare cand ajunsesem prin centrul orasului, il ignoram si ne vedem de drum.
Si asa, apostoleste, o pornim la drum, iesim din
Zarnesti si dupa cam 2 Km. de la iesire, vine o alta superoferta (Doamne! oare
am scapat de superofertele din cutia postala, de la televizor, de pe strada ca
sa dam de altele aici, intr-un colt pe care il visam uitat de lume?): 2
carutasi care mergeau in sens opus se propun, singuri, sa ne duca pana in plai
.(de dragul nostru + 100.000). Intrebare: oare daca
parcurgeam deja pe jos jumatate din distanta, pretul ar fi scazut/crescut? Am
eu o vaga banuiala ca aici se ascunde un complicat mechanism de calcul, ceva
legat de binecunoscuta "crestere zero",
ca sa nu zic negativa cu care ne tot
binecuvanta dl. Isarescu si ceata lui de
BNR-isti.
Sincer,
nu stiu cum o fi fost pe vremuri cu vestita ospitalitate romaneasca, dar daca a existat candva, ei bine prin imprejurimile Zarnestiului nu
mai exista nici o urma. Dupa ce mai mergem cale de inca vreo 4 Km. ne ajunge
din spate o alta caruta, cu tot cu oferta ei: ne duc
o bucata din drum daca dam ceva de-o bere, doua. Nemairezistand tentatiei (de, chilipir curat
!) ne urcam in caruta, fara a cata indeaproape la starea de mahmureala a celor
2 carutasi, care in curand incep sa se ciondaneasca, sa boscorodeasca, sa se
creada la Raliul Carpatilor. Se pare ca euforia era generala, caci pe drum mai
intalnim un "pilot", cu atelajul plin cu fan si ochii rosii rau de tot, care
probabil nici nu mai stia incotro merge: caii alergau, caruta salta, fanul
curgea...
Ei si iata ca ajungem in locul in care
drumurile noastre se despart -pana la cabana ar mai fi cam 15 min. ne asigura
sincer cei 2 piloti (nu stiu de ce, dar am o vaga banuiala ca nu am parcurs mai
mult de 2-3 Km. cu caruta) si dupa ce le decontam prieteneste 20.000 lei, o pornim spre cabana. Unde si ajungem, dar nu in
15 min., ci cam intr-o ora.
Odata ajunsi, ne instalam cortul in ograda unui
vecin al cabanei, pentru 20.000 lei/cort/noapte. A
doua zi eram hotarati pe lucruri marete; daca
expeditia romaneasca in Himalaia nu ar fi reusit, noi am fi salvat onoarea
Romaniei in Piatra Craiului.
Si iata-ne a doua zi,
dis de dimineata, pe traseul Plai-Spirla -La Om; fizicul-bun, moralul - mai
bun ca niciodata. Si, cum deseori ce incepe bine sfarseste prost, moralul
capata o lovitura dura sub centura cand ajungem, brusc, la Spirla, fata in fata
cu inamicul: peretele de stanca se ridica brusc in
fata noastra, asa de inalt si de drept incat entuiasmul nostru se domoleste
vizibil. Diverse ganduri se intersecteaza prin cap: oare o fi vreme frumoasa
toata ziua?dar oare apa ne
va ajunge? Oare are rost sa ne avantam, pentru prima data cand venim in Piatra,
pe La Lanturi? Dupa ce privim de nu ne mai oprim la
peretele din fata, o pornim mai departe, dar intr-un ritm mult incetinit (vorba
ceea: se ducea un om venind....).
Dupa putin timp de la refugiu
ajungem la o limba de grohotis, pe care o urcam cu ochii mai mult la peretele
de stanca aflat la cativa metri de noi. Ajunsi la capatul pantei, tinem mare sfat de taina, la sfarsitul caruia
votam in unanimitate retragerea la baza, lasand pentru o alta
zi acest traseu. Asa ca, peste putin timp, suntem
din nou la cort si hotaram sa mai facem un drum in acea zi, la ref. Diana. Plecam
la drum si dupa vreo 2 ore de mers, apare in sfarsit
poienita cu refugiul. Mare deceptie! Ne asteptam ca de aici sa
avem o superpriveliste a virfurilor din zona, sa facem niste fotografii super
cu refugiul. Cand colo, din poienita nu se vede mai nimic, refugiul este o
adunatura de scanduri de o culoare incerta, partial acoperit, asa ca ne
intoarcem dezamagiti la cort. A doua zi plecam pe trasel Plai-Saua
Tamasel-Prepeleac-Saua Funduri -si om mai vedea.
Locurile - de vis. O spun fara exagerare, de la Umerii Pietrei
Craiului pana la Prepeleac
cred ca este cel mai frumos traseu pe care l-am parcurs pana acum
. De la Prepeleac pana in Saua Funduri am zis ca ne dam sufletul
, am ajuns sus epuizati. Acum sa zic cateva cuvinte de bine si despre
harta, draguta de ea!
Pe harta mea, proprie si personala, creasta se termina chiar inainte de
jonctiunea dintre traseul ce vine de la Prepeleac si traseul de creasta marcat
cu punct rosu, de unde eu am tras concluzia ca portiunea Prepeleac-Saua Funduri
va fi asa, o plimbare de placere prin padure, poienite...
Tot pe harta mea proprie si personala de la
Saua Funduri in jos apare, in loc de creasta, o
imensa si verde poienita, in mijlocul careia troneaza vf. Pietricica. (Este o harta pe care am cumparat-o impreuna cu o
carticica, aparuta la Lux Libris in 1997, scrisa de).
Deci, dupa ce ne recapatam suflul o pornim in jos,
spre poiana Funduri si chiar mai departe, de s-ar putea. Oboseala isi spune cuvantul si dupa ce ajungem la limita superioara a padurii ne oprim pentru
innoptat. Adoua zi, dupa ce sorbim si ultima picatura de apa de prin bidoane, o
pornim la drum. Norocul ne scoate imediat in cale 2 turisti, care veneau de la
Brusturet si care ne transforma in fericitii posesori ai unui recipient de
2L plin cu apa (mii de multumiri,
fratilor!). Asa ca timpul trece repede, poteca se
transforma in drum forestier si, dintr-o minunata greseala (cineva acolo sus ne
iubeste) nimerim in mijlocul unui camp de fragute. Multumiti, probabil pentru prima data, ca am deviat din traseu ne
asternem pe mancat fragute, si pot sa spun, sincer, ca este prima data cand
reusesc sa ma satur de fragute, pe bune (Bonus: cateva sute de urzici dornice
de cunostinta!).
Plecam apoi mai departe si peste
o ora ajungem la cab.Curmatura, cu deja celebrele ei exemplare canine. Domne, era
o intelegere intre rasa canina si cea felina la cabana mai ceva ca-n povesti,
zau asa! Si asa de tare ne minunam
, ca stam trei zile la cabana sa ne revenim, timp in care nu reusim
decat "marea" performanta alpina de a urca pe vf. Piatra Mica, si marea
performanta culinara de a ne mai satura inca de 2 ori de fragute, caci in
fiecare dimineata, dupa ce mancam dam o
fuga pret de 40.min dus pana la locul magic cu fragute, ca de, era pacat sa le
lasam sa se strice.
Si ca sa arat ce suflet mare am
, o sa va spun si unde se afla tinutul magic: de la cabana plecati pe
drumul forestier (drum insotit de marcajul triunghi rosu) si la un moment dat
marcajul face la dreapta, insotind o poteca care urca pret de 10 min. un
versant pentru ca apoi sa coboare cam tot atat pe celalalt versant al unui
munte/deal?. Cand poteca ajunge jos, iese din padure, traverseaza un mic fir
de apa( conform hartii mele, este vorba de valea Cheii
) si o ia la stanga. O ia la stanga poteca, caci noi o
vom lua la dreapta, si dupa cativa metri pe ambele parti ale drumului vom
observa tufele de fragute, care acopera ambii versanti ce marginesc valea.
Si pentru a ne feri de monotonie, natura a
facut si ea ce a putut - a mai schimbat decorul cu
cateva ploi zdravene si vanturi bunicele, de ziceam ca ne zboara cortul cu
totul. Asa ca, in dimineata plecarii, multe din din
lucruri, inclusiv cortul, le-am aburcat in rucsaci ude. Dar ce mai conta! Totul fusese frumos, soarele ne imbia la drum si
Prapastiile ne asteptau! Si uite asa, fara sa ne dam seama, a mai
trecut prin noi inca o saptamana a carei amintire va dainui inca mult timp in
amintirea noastra.....