Alpinet Hărți Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Jurnale - Teste la intuneric

Teste la intuneric

Perioada: 25 august - 04 septembrie 2005

Locația: Munții Leaota - Valea Răteiului - Peștera cu Patru Intrări din Chei

Denumirea Proiectului:Evaluarea imunologică a parametrilor de adaptare a organismului uman la temperaturi scăzute - partea a II-a - Teste la întuneric

Inițiatorul proiectului: Institutul Român de Cercetări Polare

Autoritate: Ministerul Educației și Cercetării - Academia de Științe Medicale

Finanțare: Academia de Științe Medicale

Partener: Institutul Național de Dezvoltare în domeniul Patologiei și Științelor Biomedicale "Dr. Victor Babeș" București

Colaboratori: Institutul de Virusologie București, Institutul de Medicină Sportivă "Lia Manoliu" București, Asociația de Turism "Chindia" Târgoviște

Coordonator proiect: Dr. Ing. Teodor Gheorghe Negoiță - Directorul Institutului Român de Cercetări Polare

Sponsori, susținători: S. C. Plevna S. A. București (alimente), S. C. Romsuitest Periș S. A. (alimente), Primăria Fieni (transport)

Obiectivele proiectului:

1) Evaluarea răspunsului imun la expunerea de lungă durată la frig și întuneric;

2) Măsurarea factorilor de stres termic și de izolare și evaluarea modificărilor imunologice;

3) Obținerea de cunoștințe asupra adaptării vieții la frig, întuneric și izolare;

4)Întreținerea sănătății omului în condiții de frig, întuneric și efort fizic;

5) Realizarea unei diete alimentare zilnice adecvate;

Activități:

a) teste biologice și metabolice prin expunere la frig, și izolare în mediul subteran (peșteră);

b) teste imunologice în condiții de frig, întuneric, izolare și efort fizic;

Participare:

1) Teodor Negoiță - București - 58 ani - explorator polar - Fundația Antarctică Română

2) Posta Cătălina - Pucioasa - 25 de ani - învățătoare - membru A. T. "Chindia"

3) Oana Dărângă - Târgoviște - 20 ani - studentă psihologie - membru A. T. "Chindia"

4) Elena Andrei - București - 27 ani - redactor - membru A. T. "Chindia"

5) Ileana Bocanciu - Fieni - 37 ani - administrator - membru A. T. "Chindia"

Descrierea (romanțată) a perioadei de testare:

Joi 25 august 2005 (ziua I)

Ora 5: 00. M-ă trezesc greu, dar câți oameni nu fac asta zilnic, pentru o pâine...

Ora 9: 10. Suntem deja la Spitalul "Victor Babeș" pentru analize: recoltări de sânge, probe de urină, explorări funcționale, EKG, tensiune, puls, concentrația oxigenului în sânge etc. Alergăm  apoi la Institutul de Medicină Sportivă "Lia Manoliu" unde suntem măsurați din cap până-n tălpi, cu comentarii diverse și o curiozitate deloc ascunsă, pentru că în fond, suntem niște oameni prea obișnuiți pentru a fi cobai... Din nou recoltări, la Institutul de Virusologie și parcă cu fiecare picătură de sânge, ni se scurge și viața din noi. În fine ajungem acasă la domnul Negoiță, unde Maria, neobosita lui soție ne așteaptă cu masa pusă! Doamne ține-i obiceiul!

Ora 15: 15. Plecăm din București, cu două mașini și foarte multe bagaje. Sosim la Fieni și în mare viteză facem cumpărături și încărcăm totul cu greu într-o mașină pusă la dispoziție de primărie. Mii de mulțumiri!

Ora 20: 30. Sosim la locul de debarcare, dar până la intrarea peșterii, cu toate acareturile mai facem o oră și jumătate. Suntem foarte obosiți, dar trebuie să ne instalăm neapărat în această noapte.

Vineri 26 august 2005 (ziua a II-a)

Ora 3: 00. Abia acum suntem în poziție orizontală, băgați în sacii de dormit, unde este cald și bine. În jur, umezeală foarte mare, asta și pentru că am intrat în peșteră după o ploaie zdravănă. Mâncăm frugal, câte o felie de salam cu un biscuite dar tare aș mai bea un ceai fierbinte... Ochii mi se închid iremediabil, Teo deja sforăie... După o primă repriză de somn, mă trezesc buimacă și o senzație de disconfort îmi cuprinde întreaga ființă. Simt o oboseală grea în toate fibrele corpului. Mâinile îmi sunt umflate și mi-e o sete teribilă! Sacul de dormit îmi este deja ud pe exterior, fetele dorm liniștite în "dormitor", acoperite de o folie de cort. Sunt convinsă că nu avem cum să rezistăm 10 zile... Termometrul arată constant 5 o C. Mi se pare cam puțin...

Ora 9: 30. Mi-e ciudă că numai eu fac de veghe... Aș ieși din sac, dar mi-e tare lene!

Ora 12: 00. A trecut destul timp de când nu am mai mâncat cu adevărat. Fetele se foiesc, dar nici una nu are curaj să zică nimic. Teo se plânge că sacul lui e ud, apoi se întoarce pe partea cealaltă și adoarme...

Ora 13: 30. Punem prima masă de când am plecat, urmată de cafea și țigări - chestii absolut firești și chiar nocive într-o situație normală, dar care acum capătă valori cu totul speciale... Atmosfera este bună, dar ne punem pufoaice, pentru că frigul ne cuprinde inevitabil și ne luăm ca și la sculare TPT-ul (Tensiunea - Pulsul - Temperatura). Valorile sunt cu adevărat aberante, dar noi ne simțim bine!

Ora 18: 15. Suntem toate în saci și așteptăm o supă concentrată. Mai devreme am amenajat pentru fete un acoperiș din tenda cortului pentru ca picăturile ce cad din tavan să nu mai ajungă pe saci. Doar la mine mai plouă, dar nu bag în seamă, pentru că spatele mă doare foarte tare... Teo: "Castronașul de la toaletă, bea cineva din el?!"  "Beau eu, dacă nu e plin cu pipi...!"  În subteran totul se petrece mult mai lent. Asta și din cauză că lumina e puțină și spațiul restrâns. Lumânările se consumă repede așa că vom face economie. Agitație cu castroanele, cu lingurile, cu supa... "Să nu credeți că dacă nu sunteți de față, trișez pe cineva!"

Ora 20: 00. După ce am mâncat, un nou rând de probe, după care adorm, în chicotelile zglobii ale fetelor.

Ora 22: 00. Mă trezesc oarecum speriată de un zgomot de pași. E ciudat, dar fiind izolați, știind că nimeni nu are de ce să vină aici, singurul lucru care m-ar înspăimânta ar fi un zgomot de pași... Sunt însă doar fetele și... adio somn!

Perimetrul în care ne ducem traiul de 24 de ore încoace, este relativ restrâns dar nicidecum înspăimântător. Intrând pe o galerie ușor ascendentă, destul de "chinuită" după circa 15-20m ajungem într-un loc puțin mai larg, unde într-un anumit punct poți sta chiar în picioare. Aici, din tavan, picură continuu apa, pe care noi o colectăm într-un bidon de 5l și o folosim atât pentru nevoi interne, cât și pentru cele externe...În această zonă este amenajată "toaleta". Asta înseamnă că aici sunt prezente mai multe obiecte, cum ar fi: săpun, hârtie igienică, un sul de saci menajeri, din care cine are nevoie rupe câte unul, îl folosește, apoi îl leagă cu nădejde la gură, după ce desigur a scos tot aerul  și-l depune ușor într-un sac mai mare și mai rezistent, care va fi scos la sfârșit afară... Tot aici se mai află și depozitul de carbid, deoarece alt loc mai bun nu este. De la "toaletă", după alți câțiva metri, într-o alveolă laterală, doarme Teo. În această zonă se aprinde și butelia, pe care pregătim hrana. În apropiere, într-o mică săliță, în care cu greu încăpem toți cinci, este locul de luat masa. Alături, se află "dormitorul", unde stau fetele (Cătălina, Oana și Elena). Este singura zonă unde poți sta în picioare, dar odată cu montarea "acoperișului", adio poziție bipedă... Într-un lateral,  mai sus, dorm eu, într-o altă alveolă, puțin izolată. Cam ăsta este tot spațiul în care ne învârtim... Sacii sunt uzi pe exterior, lumânările se topesc nebunește dar nu ne vine deloc să ne culcăm. N-a trecut decât o zi din cele 10...

Sâmbătă 27 august 2005 (ziua a III-a)

Ora 9: 30. Cătălina se extrage cu greu din sacul de dormit... Oana: "Parcă vine Crăciunul, în sac e cald și bine, dacă scoți mâna afară îngheți, lumânările ard și așteptăm cadourile de la Moș Crăciun!" Elena: "Am visat că mergeam la munte și era atâta spațiu și lumină și soare..." Teo oftează într-una până iese din culcuș: "Băi, am început să nu mai nimeresc găurile astea pe întuneric!" "E grav, Teo..."

Ora 12: 15. După ce ne-am ghiftuit de cacao cu lapte și cozonac, facem lista cu ce mai este necesar de adus, când va veni cineva să ne ia din nou probe de sânge.

Ora 17: 00. A doua masă a zilei, apoi stăm la discuții și țigări. Afară, eu nu fumez decât în cazuri excepționale, aici însă mi se pare cel mai firesc lucru... 

Ora 18: 30. TPT-ul, apoi testul de efort, care constă în mersul piticului, genoflexiuni fără îndreptarea coloanei (n-ai unde), flotări, extensii cam chinuite sau orice altă mișcare a corpului, care-ți modifică ritmul cardiac și implicit tensiunea și temperatura corpului. Asta timp de o jumătate de oră, după care se înregistrează din nou datele.

Ora 21: 00. După masa de seară, stăm în așteptarea ceaiului și ne dorim: Cătălina - gin, Elena - tort cu fructe, Oana - ceva cald, Teo - să intre în sac, Ileana - masaj cu cremă. Asta fără să bănuim că este singura zi în care am mâncat de trei ori...

Ora 21: 40. Ne introducem în saci, într-o stare de spirit excelentă, după ceaiul fierbinte. Cătălina: "Mirosim a spray, de cred că se miră și liliacul Lyly!" Fetele se simt bine și asta mă bucură nespus și mă liniștește. Strănut sănătos! Ajută la digestie... Avem diverse controverse pe tema măselelor de minte, după care fetele se hotărăsc să se apuce de citit și fac inventarul la bibliotecă: "Un om între oameni" de Camil Petrescu, "Jurnal filozofic" de C. Noica, "Jocul cu mărgelele de sticlă" de H. Hesse, "Nostalgia originilor" de Mircea Eliade, "Despre retorică" de Platon. Teo mai are ceva de P. Țuțea precum și cartea despre Antarctica pe care o vrea Elena. Așadar, lectură elevată!

Duminică 28 august 2005 (ziua a IV-a)

Ora 3: 00. Chițăituri insistente de lilieci, ce vin de deasupra capului meu, mă trezesc. Încerc să-i alung cu o piatră pe care o arunc în direcția lor. Ți-ai găsit! Până la urmă se trezesc și fetele și ne apucăm de spus bancuri cu lilieci, apoi le povestesc o mulțime de peripeții din copilăria mea.

Aici timpul trece în alți parametrii, nu ne raportăm la zi și la noapte prin prisma luminii și întunericului, pentru că dimineața la sculare întunericul e la fel de profund ca și seara la culcare. Reperele noastre sunt: ieșitul sau intratul în sac, după cum ne este cald sau frig, mesele și implicit pregătirea lor, asigurarea luminii, respectiv a lămpilor de carbid, mersul la toaletă și spălatul (atât cât se poate), starea sacilor de dormit, iar de ieri testul de efort cu coordonatele înainte și după. Ieri, Teo ne-a povestit și el (tras cu greu de limbă) din turele sale prin avene, pe care ar vrea să le publice odată și odată.

Ora 10: 30. Mă trezesc și mă minunez! Aveam impresia că e cel mult 6: 30. Mă simt așa de bine în căldura sacului, încât cu greu mă hotărăsc să deschid caietul să scriu. O vreme ascult "liniștea" ce ne înconjoară: zgomotul rar și ritmic al picăturilor ce cad pe tenda fetelor sau câte un foșnet de sac ce vine din direcția lor. Liliecii  s-au potolit și este un calm din care cu greu mă smulg. Îmbrăcată doar în "pijamale" (totdeauna curate, altfel nu ne putem băga în saci), trebuie să-mi trag pantalonii suplimentari, pe care-i țin tot în sacul de dormit dar întorși pe dos, să-mi îmbarc bluza de polar ce-mi servește drept pernă, asta după ce mă voi extrage cu greu din sac (tavanul e aproape) unde sunt circa 35 o în atmosfera umedă și rece a peșterii. Apoi îmi voi încălța cizmele de cauciuc peste ciorapii groși de lână și îmi voi pune pufoaica udă, care totuși îmi ține de cald și mă protejează de picăturile permanente. Trebuie să merg să fac lămpile. Mă mai dor încă unele părți ale corpului, ochii mi-i simt umflați, la fel și mâinile.

Ora 12: 00. Fetele au aranjat masa, am mâncat și acum stăm la cafele, analizând visele: Cătălina l-a visat pe "calul lui Dan"  extras din povestea lui Teo, într-un peisaj mirific cu pajiști verzi și cer albastru; Elena a visat tabere de elevi și un WC sub formă de Fata Morgana; Oana a visat că era afară și toată lumea se ruga de ea să nu mai intre înapoi. Teo a visat picături de apă cu suflet care sfredeleau munții iar eu am spus că nu mai țin minte, pentru că nu puteam să spun ce am visat...

Ora 17: 30. După un repaos "de duminică" luăm din nou probele înainte de efort apoi ne pregătim de "alergare".

Ceea ce facem noi acum este foarte greu de înțeles de restul lumii, la justa și adevărata valoare. E adevărat că este și foarte greu de înțeles trecând totul prin filtrul "normalului", "utilului" sau... "plăcutului". Există totuși și alte resorturi care ne fac să fim aici, să ne chinuim atâta și în același timp să avem puterea de a râde, de a glumi și chiar de a fi spirituali uneori!

Ora 22: 00. Suntem în saci. Am mâinile ca șmirghelul. M-am lovit și o bucățică de carbid mi-a "mâncat" din rană și mi-a ars pielea în jurul ei. Ustură al naibii... La masă am avut omletă cu salată de roșii și ciocolată, apoi am mai stat de taine. Ideea e că nu poți rezista prea mult afară din sac, chiar și cu pufoaică.

Mi-e somn, mă simt destul de dubios (probabil din cauza tensiunii foarte oscilante) și mi-e groază că dimineață primul lucru pe care va trebui să-l fac este să pun din nou carbid în lămpi...

Luni 29 august 2005 (ziua a V-a)

Ora 4: 30. Rana de la deget mă chinuie rău și am o durere în piept, semn că afară plouă sau va ploua în curând. Liliacul își face rondul. Mi-e foame și sete, lanterna la care scriu și pe care o țin în sac este din ce în ce mai slabă, amintindu-i de filmul "Pacientul englez". Nu trăim nimic din tragismul acelei situații, totuși, cu toate că statul nostru aici nu are nimic deosebit în sine, decât lipsa de confort și puternica senzație de claustrare, nouă ni se pare că chiar facem ceva deosebit, iar faptul că "cei din lumea de sus" - cum spune Cătălina - consideră că nu e decât un moft sau o nebunie de-a noastră, ne cam demoralizează...

Ora 11: 10. Tocmai ne-am luat datele. Începem o nouă zi, cu același frig, aceeași umezeală și aceeași economie la lumină. Mai stăm o vreme la căldură, până când foamea ne va determina să ieșim. Zâmbetul fetelor este o adevărată binefacere pentru mine. Îmi dau seama că autorul moral al acestei situații în care aproape că le-am târât, eu sunt. Este adevărat că e o provocare dar noi, fiind mai bătrâni, rezistăm altfel psihic. Știu că Teo, e hotărât să meargă până la capăt, pe fete însă va fi greu să le facem să stea până duminică. Vom vedea care va fi reacția lor după ziua de mâine, când vom ieși puțin afară pentru a ni se lua din nou sânge.

Ora 16: 30. Atmosferă de relaxare. Am mai lucrat la amenajarea unei mici platforme orizontale, asta pentru a mai trece timpul și parcă nu ne mai este așa de frig. În ce mă privește, nu sufăr încă de lipsa aerului, soarelui sau apei. Mă deranjează cel mai tare că nu pot sta în picioare.

Ora 22: 30. Fetele sunt deja la căldură. Mâine ne așteaptă o zi grea, care ne va scoate din ritmul în care am intrat.  Teo cântă, în timp ce se introduce în sacul de dormit care este complet ud pe dinafară. Îmi simt mâinile murdare și crăpate și tare aș face o baie... Fetele se întreabă dacă Platon o fi fost prin peșteri. Lampa se stinge... Noapte bună!

Marți 30 august 2005 (ziua a VI-a)

Ora 6: 30. M-am trezit transpirată și cu grijă la ceas. Ar trebui să mă scol, dar nu știu unde este cutia sterilă pentru pipi. Mi se pare teribil de frig afară din sac. Nu sunt câtuși de puțin impresionată de faptul că azi vom ieși. Mă îngrijorează alte lucruri: cine va veni, ce va aduce (mai avem nevoie de provizii) și cum le vom convinge pe fete să intre înapoi și să reziste până duminică.

Ora 8: 30. Ne trezim greu... Oana: "Ce cruntă dimineață!"

Ora 9: 30. Ni se ia sânge și TPT-ul.

Ora 13: 00. Ni se ia din nou sânge și TPT-ul după testul de efort.

Ora 13: 30. Totul reintră în normal. Cel cu care eram obișnuiți de cinci zile încoace. Aceste câteva ore au fost ca o paranteză pentru mine. Cel mai tare nu ne-a surprins soarele, ci căldura de afară. Ne-am spălat rapid în râul aflat foarte aproape, apoi am beneficiat din plin de atenția mass-mediei (Radio Minisat, Televiziunea TTV Târgoviște, Ziarul "Gândul"). Ne-au stors cât au putut de informații, căutând desigur senzaționalul... Am fost destul de bulversați!

Ora 20: 00. Suntem în saci, la căldură, vesele și guralive, răsfățate cu  ceaiuri, pesmeți și cașcaval.

Ora 22: 00. Am făcut calcule! Mai avem de stat 108 ore!

Miercuri 31 august 2005 (ziua a VII-a)

Ora 11: 30. Luăm probele. În curând nu vom mai avea cu ce scrie...   (cine ar fi crezut?!)

Ora 14: 00. Numărând orele care au mai rămas, ne dăm seama că perioada critică a trecut. Parcă nu mai plouă așa mult...sacii s-au mai uscat.

Ora 17: 00. Facem inventarul la mâncare. Se pare că aici nu vor fi probleme.

Ora 20: 00. Lâncezeală plăcută în saci, dar trebuie să facem testul de efort, așa că ieșim fără voie...

Ora 22: 00. AMR 84!

Joi 01 septembrie 2005 (ziua a VIII-a)

11: 30. Trezirea "oficială". După ce mergem la "toaletă", ne băgăm din nou în saci. Avem o lumânare, un pix care scrie, pișcoturi, ciocolată, așa că putem să lenevim în voie.

16: 30. În sfârșit am mâncat și fumăm pe rupte. Oana: "Dacă-ar știi mămica mea ce fac eu prin peștera asta...! La noapte îmi schimb locul, că de când dorm la perete numai tâmpenii visez! Elena: "Mă prăbușesc de râs!" Oana: "Nu-i nimic, lasă că te asamblăm la loc... Aoleu! Mi-a picurat în sân! Cătălina: "Locul acela mă tulbură...!"  După o vreme ne pregătim de testul de efort. Fetele evoluează în pași de dans.

24: 00. Doar o lampă mai pâlpâie și profit de lumină să mai scriu câte ceva. AMR 58.

Vineri 02 septembrie 2005 (ziua a IX-a)

Ora 2: 00. Din cauza ciorapilor uzi pe care-i am în sac "la uscat", mi-a fost cam răcoare. Am adormit greu, mă doare în piept și mă simt cam rău.

Ora 11.15. Fetele s-au trezit de multișor dar măcar sunt vesele. Nu au lumină și până nu mă duc cu lămpile să le schimb carbidul nu au ce face. Mă străduiesc să mă descotorosesc de senzația teribilă pe care mi-a lăsat-o visul din care m-am trezit. Se făcea că o salvam pe fetița mea din fața unui val uriaș, care sclipea în soare. Număram secundele (2001, 2002, 2003...) până când uriașul munte de apă avea să ne acopere. Ne-am scufundat amândouă într-o imensitate azurie și mă întrebam, continuând să număr secundele, dacă ea va mai respira când vom ieși din nou la aer...

Ora 13: 30. Am luat valorile și ne pregătim de masă. Picioarele îmi sunt înghețate, chiar și cu ciorapi de lână. Am o puternică senzație că am mai trăit întocmai aceste clipe... Cătălina: "În tura asta am învățat din nou ceva - ce puțin îi trebuie omului să fie fericit!". Vreau să le fac fetelor niște fotografii mai deosebite... Oana: "Nu vreau să mă ating goală, e o persoană care la rândul ei este goală!"

Ora 19: 30. Ne pregătim de testul de efort, după care punem masa cu mare poftă. Apoi stăm la taclale și analizăm cu satisfacție AMR-ul care se subțiază rapid.

Ora 24: 00. Sunt foarte mulțumită de fete. S-au comportat admirabil. Încrederea lor deplină în mine, îmi merge la suflet. Nu am a le reproșa decât faptul că se spală cam des, riscând să răcească. Dar ce plăcut e mirosul de săpun, în atmosfera asta rece și umedă...

Sâmbătă 03 septembrie 2005 (ziua a X-a)

Ora 12: 00. Cu toate că ne-am trezit de ceva vreme, nu ieșim încă din saci. Aici e cel mai bine!

Ora 15: 00. Se pregătește masa. Eu și Oana suntem încă la căldură. Îl simt pe Teo după voce, supărat, nervos, nemulțumit. Asta se traduce printr-o politețe extremă dar rece (el este oricum foarte drăguț cu noi de fiecare dată). Poate l-am supărat careva fără să ne dăm seama, sau poate... cine știe!?

Ora 18: 30. Spre rușinea mea, le-am lăsat tot pe fete și la strânsul mesei. Mai am un pic din ultima lumânare, dar mâine vom ieși!

Ora 23: 30. Fetele sunt încă vesele și se simt bine, în schimb Teo strănută și se plânge că-l doare capul. Parcă nu ne îndurăm să ne culcăm. E ultima noapte, sunt ultimele ore pe care le petrecem în acest spațiu limitat, căruia timp de 10 zile i-am împrumutat din căldura noastră.

Duminică 04 septembrie 2005 (ziua a XI-a)

Ora 6: 00. Cu toate că ne-am trezit, nu ne vine deloc să ieșim din saci. Suntem obișnuiți cu alte ore... Astăzi părăsim peștera. Elena este cea mai nerăbdătoare. Le dau fetelor eprubete pentru exudatul faringian. De fapt tot eu le și bag bețișorul steril în gât, pentru a lua o mică probă de salivă. După chestia asta, chiar că trebuie să ne sculăm.

Ora 10: 00. Începem să cărăm bagajele. Sunt parcă mai multe ca la intrare și ne chinuim destul cu ele prin galeria strâmtă.

Ora 12: 00. Totul este scos! E soare, e cald, e minunat! Oana: "Doamne, ce frumos miroase afară!" Sărim direct în râu la spălat. Apoi ducem bagajele la locul de unde ne va lua mașina - altitudine 987m, latitudine 45 o 17' 2, 9'', longitudine 25 o 23'21, 4'' (date furnizate de Dl. Panaiotu, profesor la Facultatea de Geologie București, venit la plimbare prin zonă).

Ora 13: 00. Mașina trimisă de primărie sosește. Noroc că am avut puțin timp și pentru masă, pentru că fetele au microbuz imediat spre București, Târgoviște și Pucioasa. Ne pupăm în grabă cu ochii înguști de lumina nefirească, ce izvorăște parcă de peste tot. Din iarba de un verde crud, din copacii încă neatinși de apropierea toamnei, din norii pufoși, sau din asfaltul șoselei. Aerul este de o puritate extraordinară și nu e doar senzația noastră. Precis a plouat cu ceva timp înainte, spălând atmosfera. Ne minunăm de fiecare lucru...

Ora 20: 00. Mâncăm pește prăjit, bem bere, copiii aleargă guralivi de colo până colo și aud după atâtea zile inevitabilul "mami, fac caca!" Sunt acasă!

Luni 05 septembrie 2005 (ziua a XII-a)

Ora 5: 00.M-ă trezesc greu, dar câți oameni nu fac asta zilnic, pentru o pâine...

Ora 9: 00. Coșmarul de acum 10 zile se repetă. De astă dată, mergem și la oftalmolog pentru a ni se analiza ochii, astfel că terminăm abia la ora 17: 00. Suntem obosiți morți.

Ora 18: 30. Urmărim postul Național TV, unde se dă o știre despre acțiunea noastră. Cătălina dă foarte bine "pe sticlă". Sper ca asta s-o ajute la scoală, pentru că a lipsit azi...

Ora 20: 00. Plecăm din București. Mogoșoaia - pană!

Ora 24: 00. Sunt acasă, acțiunea s-a încheiat. Înainte ca ochii să mi se închidă, mai am timp să mă întreb: oare ce va urma...?!

 

09 septembrie 2005 - Ileana  Bocanciu - Vicepreședinte Tehnic ATChindia

Autor: Ileana Bocanciu
Înscris de: Ileana Bocanciu
Vizualizări: 6117, Ultima actualizare: Vineri, 9 Sep 2005



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii LEAOTA  
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii



© Copyright 1999-2019 www.alpinet.org