Alpinet Hărţi Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Diverse - Timpul vertical

Timpul vertical

"A sti ca tot ceea ce este pentru noi enigmatic si de
nepatruns exista totusi – aceasta certitudine se afla
in centrul oricarei stari sublime veritabile."

A.Einstein

Obisnuit spunem: "urc pe munte", sau "ies pe munte". Sint verbe care sugereaza actiunea de a ne detasa de o lume absurda, de care adeseori ne e lehamite, pentru a patrunde intr-o dimensiune misterioasa, a devenirii, a recladirii in interior, in care timpul nu mai este durata ci crestere, ascensiune: lumea timpului vertical.

Este foarte greu sa vorbesti despre timpul vertical unor oameni deja structurati pe verticala, cel putin exterior, fara a avea alte argumente decit modestele experiente de potecar pus pe trairi serafice. Si totusi... timpul vertical exista, este accesibil oricui, este timpul fiintei trezite, al sufletului viu, al comuniunii cu firea. Urcam ieri pe Postavarul, pe traseul care pleaca de la Timisul de Sus; este "inaccesibil iarna", cel putin asa scrie pe indicatotul din Poiana Trei Fetite, la 20 de min. de virf, care avertizeaza intr-un stil demn de orasul domnului Tuca asupra unor pericole deja depasite. Dealtfel, nu prea mari. L-am parcurs si ieri, cind stratul de zapada nu era gros, si altadata, cind zapada trecea de genunchi. Este un traseu mai neumblat (eu n-am intilnit niciodata pe nimeni mai sus de intersectia cu traseul spre Risnov), salbatic, curat, si care predispune la interiorizare, la resorbtie in lumea sublima din fiinta noastra. Ieri oferea un superb peisaj de iarna, ca brazi impovarati de zapada, cu arabescuri in alb si negru pe coroanele descarnate ale fagilor, cu cristale imense de chiciura scrisnind sub talpi si, peste toate, cerul inalt, violet inchis, subtire ca un val, luminind ca un iris enorm zbuciumul mintilor noastre micute. Acel iris intunecat, adinc, privindu-ne in ochi cu bunatate, intreba parca: cine esti tu? Cine te crezi, urcind pe munte? O capra ar urca mai bine decit tine. O masina inteligenta ar cuantifica mai exact informatia. Nu esti nici salbaticiune agera, nici minte omniscienta; esti o faptura plapinda, zbuciumata, macinata de ambitii si doruri, care cauta amarnic un "SUS" ce nu-i e niciodata la indemina...

...Am adaugat pas dupa pas pe cararea anevoioasa, Tudor in fata, Cristina intre noi si eu in urma, alunecind adeseori, tacuti, mai oprindu-ne citeodata ca sa privim in urma noastra coamele stralucitoare ale Bucegilor. Pe virf, aerul pur ca si cristalele de gheata, respira frumusetea crestelor vazute ca-n palma: Piatra Mare, Bucegii, zona Risnov, Piatra Craiului, Fagarasii – in departare, Magura Codlei, zona Tusnad – Sf. Gheorghe, Ciucasul... Si-atunci am stiut ce anume ne face sa fim mai presus de o capra – sau de un computer -, caci acel ceva, deosebirea, pulsa in clipa aceea cald in inimile noastre si, ca si altadata, ne aducea in ochi un inceput de lacrima, pe care vintul aspru o usca numaidecit. Acel ceva este rodul trairii timpului vertical, este poarta prin care putem patrunde numai noi, oamenii, spre o realitate luminoasa, in care contururile se topesc, facindu-ne una cu piatra, cu cerul, cu padurile, cu ceilalti oameni, cu tot ce e viu sau neviu, si-n care recunoastem aceeasi blinda suflare, aceeasi calma fiinta... Nu ar avea alt rost sa urcam pe munte, de n-ar fi aceasta experienta, caci asa cum spunea mai demult glumind Claudia, la ce bun sa mai urci daca, odata ajuns acolo, tot trebuie sa te dai jos?...

Si-atunci intreb: cum oare de mai purtam cu noi, cei ce urcam pe munte, resentimente si ambitii meschine, cum de putem ramine cantonati in obsesia lui Girneata, asa cum cu incisiva ironie prezenta cazul regretatul Toma Caragiu intr-un moment umoristic demult uitat probabil... Sint lucruri pe care nu le inteleg, sau nu vreau sa le inteleg, caci stiu ca impovaratoarea lor deslusire m-ar risipi pe orizontala, m-ar pierde in desertul de dezgust si non-sens al lumii obisnuite.

Ci spun, in incheiere: asa cum mai demult credeam cu constienta naivitate in ciobanii din Fagaras, creatori de doine – spre hazul si duiosia celui care mi-a pus practic bocancii in picioare -, asa doresc acum sa cred in iubitorii de munte, flori rare ce cresc mai presus de zbuciumul unei lumi absurde, orgolioase si cupide.

Cu multa dragoste,

Larisa

Autor: Larisa Andrei
Înscris de: Elvis Grandin
Vizualizări: 6493, Ultima actualizare: Miercuri, 28 Nov 2001


Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii



© Copyright 1999-2019 www.alpinet.org