Alpinet Hărți Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Jurnale - TRAVERSAREA "NEGRU VODĂ"

TRAVERSAREA "NEGRU VODĂ"

     Acțiune devenită tradițională, TRAVERSAREA "NEGRU VODĂ" este organizată de Asociația de Turism "Chindia" de 20 de ani încoace, în sâmbăta cu lună plină din februarie. Tura constă în parcurgerea crestei Leaotei, de la cabana omonimă până la cabana Padina în condiții de iarnă (circa 32 km).

 

Creasta Leaotei

 

    Anul acesta, acțiunea a avut loc în perioa 6-8 decembrie și la ea au  participat: Mihai Radu, Nelu Tamaș, Marius Prundaru, Gică Burlacu, Nicușor Tudosă, Bogdan Toma, Oana Dărîgă, Ana Maria Brașoveanu, Cătălina Posta, Costin Ene - membru al formației Salvamont Dâmbovița, Geo Badea și George Stăncescu - membri ai Formației Salvamont Dâmbovița și ai ATC. Geo și George au parcurs traseul pe schiuri. Echipa de "așteptare" din Padina a fost alcătuită din Nicu Posta, Lili Toma, Andreea Ochian, Ileana Bocanciu, Mirică Gheorghe, Enache Mircea și Loți Varga.

 

Cabana Leaota

 

    Vineri seara echipa a sosit la cabana Leaota și după un somn cam chinuit (au avut la dispoziție doar cele 4 paturi din anexă, deoarece cabana Leaota este sigilată - aparține COS Târgoviște, este revendicată de fostul proprietar și se vrea cumpărată de Romsilva), s-a plecat din cabană la ora 4: 00, pe o vreme bună, senin, lună plină, nu foarte frig, dar zăpada mare și grea în general sau complet topită în unele porțiuni de creastă. Din zona muntelui Frumușelu, Cătălina și Bogdan s-au întors.

 

 

La Stâna de Piatră

 

Pe vârful Leaota echipa a sosit la ora 9: 30 iar în Curmătura Fiarelor peste alte cinci ore. La 15: 30, când grupa de "așteptare" (formată din Nicu, Andreea și Ileana) ajunsese cu tăiatul urmelor în Strunguliță, ceilalți depășiseră Șaua Dudele. Legătura s-a ținut permanent prin telefon și prin stație. Geo și George au ajuns mult mai repede pe schiuri, echipa de așteptare interceptându-i în zona Stânii din Colți în jurul orei 13: 30. Traseul s-a încheiat cu bine la Padina, după 16 ore de mers.

 

Visând la Vârful Leaota

 

Fiecare s-a ales cu câte o amintire de neuitat: Cătălina cu o zgârietură la mână și una la obraz după ce a alunecat pe zăpada înghețată (motiv pentru care nici nu a vrut să meargă mai departe), Bogdan cu plăcerea de a o însoți înapoi, Ana Maria cu o greață demnă de o cauză mai nobilă, Nelu Tamaș cu regretul că și-a cărat două perechi de pantaloni de schimb degeaba și cu o sete teribilă, Marius cu câteva bășici în tălpi și două kilograme în minus, Oana ("junioara" - 18 ani) cu mulțumirea că a mai trecut cu bine peste o tură grea, Gică cu convingerea că nu și-a investit degeaba banii în bocanci, Nicușor cu certitudinea că nu va mai merge niciodată în traversare (mai vedem noi!...), Costin cu întrebarea dacă să devină sau nu membru al ATC, iar Mihai cu siguranța că a organizat cea de-a cincea traversare consecutivă reușită.  

 

 

      Masa caldă și mai ales ceaiurile le-au prins tare bine celor care vreme de 16 ore se luptaseră cu zăpada, cu soarele prea strălucitor de la amiază, cu frigul ce i-a cuprins către seară, sau cu setea ce i-a chinuit în ultimele ore. Seara s-a încheiat ca de obicei la Chindia, cu bancuri și voie bună, dar nu s-a prelungit prea mult din cauza oboselii acumulate.

      Duminică, retragerea s-a făcut pe Valea Ialomiței, trecând pe la cabana Bolboci unde i-am salutat pe prietenii Nina și Doru Nache, prin cheile Zănoagei Mari, cabana Scropoasa, Tabăra Vânătorul, Tabăra Cerbu și în fine, găsind ocazia mult așteptată care ne-a scos în civilizație.

        Așa s-a încheiat încă o tură reușită, în care am reușit să ne cunoaștem mai bine unii pe alții,  să ne redescoperim și să ne învingem slăbiciunile pentru a ne putea bucura de izbândă.

 

Ileana Bocanciu - A. T. Chindia

 

Autor: Ileana Bocanciu
Înscris de: Ileana Bocanciu
Vizualizări: 8652, Ultima actualizare: Marți, 10 Feb 2004



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii LEAOTA  
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii



© Copyright 1999-2019 www.alpinet.org