Alpinet Hărţi Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Jurnale - Traversarea Negru Voda

Traversarea Negru Voda

Data: 22 - 24 februarie 2008

Participare:

-Mihai Radu, Bogdan Drăgoi, Nini Porojan, NeluTamaş, Petrică Mihăilă (traversare);

-Mirică Gheorghe, Gigi şi Maria Nedelcu, Lia şi Bogdan Georgescu cu câinele Filip Mihnea, Andra şi Marius Prundaru, Gianina şi VivianaPorojan, Cati, Nelu şi Andreea Bendic, Ileana Bocanciu (aşteptare);

Descriere:

Vineri dimineaţă am fost să-i conduc pe băieţi la microbuzul din Fieni spre Runcu. Îmi venea să plec cu ei, aşa cum eram, fără bagaj fără nimic…Nu cred însa că mai pot face faţă la o tura aşa de lungă, iar timpul pe care-l avem, parca se îngustează din ce în ce mai mult... Aşa că, drum bun!

Spre după-amiază însă, am lăsat toate treburile baltă şi am început ofensiva organizarii. Pe Lia şi Bogdan nu mi-a fost greu să-i conving, Maria şi Gigi s-au pliat şi ei urgent, iar noi, ca sa nu mai luăm Dacia, vom putea sta şi în dubă… Am pregătit bagajul pentru toţi patru, copiii erau veseli şi cooperanţi; pe Mihnea l-a momit Marius cu valea Horoabelor (dacă e de căţărat, că el la traseu nu merge…) şi iată-ne pregătiţi de plecare pentru a doua zi!

Între timp, baieţii au ajuns la cabană fără probleme, doar noroiul de pe drum a fost cam neplăcut şi faptul că acum, trebuie ocolită toată proprietatea schitului de maici de la Ziduri, pentru că prin curtea lor nu mai poţi trece. La Cabana Leaota, recent recuperată de un nepot al vechiului proprietar, Gilă paznicul, îi aştepta cu focul făcut, în singura sobă din singura cameră, care mai este oarecum locuibilă. Cazarea costa 10 lei, dar condiţiile sunt total improprii. Dar când nu ai alta variantă te mulţumeşti şi cu puţin…

Baieţii au aşteptat pâna pe la 9: 00 seara, dar văzând că Gigi şi Maria nu mai apar şi nici grupa pe schiuri (Cătălin mă anunţase că nu mai poate urca, iar eu la rândul meu încercasem să-i sun pe baieţi, dar în zona nu e semnal) au hotărât să se odihnească, având în vedere ora matinală la care aveau să se trezească.

Sâmbata dimineaţă, la 7: 30, conform întelegerii, „Fanatic” (4x4) era la Fieni, gata de drum. Am mai facut câteva cumpărături, am încarcat bagajele, iar eu cu copiii ne-am facut loc printre ele, în spate. La 8: 00 am pornit la drum către Padina, pe o vreme frumoasă, numai bună de plimbare. Până la Sanatoriul Moroieni şi chiar mai sus, drumul era uscat, apoi au început să mai apară crustele de gheaţă, dupa care am mers numai pe zăpadă, e drept curăţată cu lama şi presărată cu zgură. La Bolboci am făcut un scurt popas pentru a-i saluta pe cabanierii Nina şi Doru Nache.

Am sosit la Padina pe la 11: 00, ne-am cazat şi după ce am mâncat puţin ne-am pus parazăpezile şi am pornit în întâmpinarea băieţilor. Mihnea (sătul, deci docil…) a renunţat şi el la Valea Horoabelor pentru promisiunea „datului cu sacul” la întoarcere. Am urcat prin zăpada destul de mare dar şi destul de moale, pâna în dreptul celei de-a doua stâne, de aici părăsind marcajul care duce în Şaua Strunga, ţinta noastră fiind evident Strunguliţa, pe unde aveau să vină baieţii. Urcuşul n-a fost uşor, am ajuns abia pe la 14: 00 cu toţii, am făcut ceva poze, iar Gigi şi Maria s-au dus şi mai mult, pâna unde începe să se vadă bine trecerea din Bucegi în Leaota şi traseul efectiv de creastă.

image002 image004
Băieţii se vedeau într-adevar în depărtare, cinci puncte minuscule care se miscau în peisaj. În Strunguliţa vântul bătea bine, ca pe toată creasta de altfel. Băieţii, plecaţi din cabană la ora 4: 00, ajunseseră cu mare greutate pe vârf, la ora 8: 00, din cauza vântului extrem de puternic, ce bătea în rafale dezordonate (Tamaş – care nu e chiar subţirel – era să fie luat pe sus şi aruncat cât acolo, cum i s-a întâmplat în alt an, cam prin acelaşi loc, lui David Mălăuţ – nici el vreun manechin, de 40 de kile…). Coborârea de pe Leaota a fost un alt hop, panta fiind îngheţată. Nini a săpat din greu cu plasticii trepte, amintindu-mi cum o coborâsem şi eu acum vreo 7 ani pe Doamna Varga, din treaptă în treaptă, pâna în şa, unde mi-am trântit rucsacul jos şi mi-am făcut cruce…

image006 image008 image010
Dacă la 8: 00 fuseseră pe vârf iar acum, dupa înca şase ore şi jumatate erau deja pe Bucşa înseamnă că merseseră foarte bine, în grup compact. Chiar şi Tamaş îşi temperase ritmul său îndrăcit, mergând în formaţie (el fiind de fapt un tip foarte ascultător, chiar dacă e mai mereu aflat sub presiune…).

Noi nu am întârziat aşadar foarte mult în Strungulita. Am facut un mic om de zăpadă, ornat cu ciocolate pe post de ochi, nas ori alte alea, le-am lăsat băieţilor şi apa pe care o mai aveam şi care, nefiind încă îngheţată, ştiam că le va prinde bine şi am coborât liniştiţi, ştiind că sunt nu departe în spatele nostru. Marius şi copiii, aşa cum fusese întelegerea, s-au dat cu sacul, chiuind de răsuna toata valea! La stână ne-am regrupat, băieţii obositi au fost întâmpinaţi de copii cu bulgări iar de noi cu pupici şi îmbrăţişări. Era devreme, soare, minunat, chiar cald, iar traversarea reuşise cu brio! Ne-am odihnit puţin, apoi am pornit împreună la vale. La 16: 00 eram în cabană, unde tocmai sosisera şi ceilalţi (Nelu, Cati, Gianina).

Spre seară, ne-am strâns cu toţii jos, în vechea sală de mese a cabanei Padina.
Oare câte nenumărate, plăcute sau mai puţin plăcute amintiri, nu ne leagă pe toţi de această sală de mese?

Aceleaşi bârne solide, aceleaşi scaune vechi, ca nişte prieteni devotaţi, pe care te aşezi fără nici o reţinere, aceiaşi cabanieri cu feţele lor binecunoscute şi asprite de vreme, mirosul îmbietor care vine din bucatarie şi Răzvan cu care am crescut în acelaşi timp – noi la şcoală el la şcoală, noi la serviciu el la cabană…Îl şi vad pe Doru Diaconescu acum 25 de ani (eu copil fiind), stând la aceeaşi masă, pe lângă care aleargă acum proprii mei copii… Îl revăd şi acum, tot alături de Dan Suditu, de Nea Mirică şi de alţi salvamontişti mai tineri sau mai puţin tineri. Mi-e atât de drag locul acesta cu oamenii aceştia şi cu toate amintirile care îmi vin acum navalnic şi nestăvilit în minte. Prima mea expediţie organizată în clasa a VI-a, după ce citisem Cireşarii, primele gânduri „serioase” despre peşteri, prima traversare reuşită la care am participat şi prima certitudine – pe la vârsta aia nu prea aveam certitudini… O noapte de coşmar cu obloanele trântindu-se greoi, cu nămeţii viscoliţi care ajungeau pâna în dreptul ferestrelor, chibiţ la jocul de şeptică – şi mi se părea că nu e ceva mai minunat – punga cu alune, ori bucuria revederii… Valuri, valuri de amintiri, iar în faţa mea stă acum Nea Mirică vesel, cinstindu-ne ca de obicei cu ţuică de Văleni. Ciocnim, şi fulgerător, îmi amintesc că acum două zile s-au împlinit 10 ani de la moartea lui Remus şi Dragos iar în minte îmi vin vorbele pline de lacrimi şi amărăciune pe care mi le arunca cu ciudă tanti Oara la înmormântarea Ofeliei: „Ce suntem? Nimic nu suntem…”Dar uitându-mă la Viviana, care poartă pulovărul Chindia pe care l-au purtat şi copiii mei la vârsta ei, îmi răspund: „suntem starea de bine şi de siguranţă alături de prieteni, suntem clipa de aşteptare sau de încordare, suntem secunda de fericire, suntem ceea ce trăim, suntem ceea ce simţim…”

image012 image014 image016

Duminică dimineaţă, vremea era absolut superbă! Unii au ales să meargă pâna la Peştera, alţii mai leneşi abia îsi făceau bagajele, dar toata lumea se pregătea de fapt de plecare. În aceeaşi formaţie ca şi la venire, ne-am retras către „civilizaţie” lăsând în urma ultima zăpadă din an.

La Bolboci am făcut un popas mai lung (de fiecare dată când venim aici nu ne mai vine să plecăm…), dar pâna la urmă a trebuit să ne desprindem de lumea munţilor, cu parere de rău că tura s-a încheiat.

Ileana Bocanciu – 26 februarie 2008

Autor: Ileana Bocanciu
Înscris de: Ileana Bocanciu
Vizualizări: 7552, Ultima actualizare: Joi, 3 Apr 2008



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii LEAOTA  
Comentariu
Mihai Cernat Mihai Cernat, Miercuri, 5 Mar 2008, 12:39

Dragi colegi de la Chindia, draga Ileana,

Va urez inca o data felicitari pt reusita Traversarii Leaotei!

M-am bucurat sincer pt voi!
Mi-a parut rau ca de data asta n-am fost alaturi de Mihai si a lui ceata / toti voinici cu fruntea lata... (stiti, Phoenix)...

Insa am revazut cu ochii mintii toate reperele din traseu (cand am fost si eu in ceata).

Va doresc succese!
Cu prietenie,

Mihai

Corneliu Negulescu Corneliu Negulescu, Joi, 3 Apr 2008, 19:19

Una dintre cele mai pretioase calitati umane: consecventa! Bravo celor ce-au traversat!

Fără foto cezar jipa, Marţi, 29 Sep 2009, 13:27

he, he, he...dna ileana, te gasi-i si p-acilica pin arhiva...pai tura asta, mandea nu a facut-o niciodata si mi-ar place, zau.

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii



© Copyright 1999-2020 www.alpinet.org