Alpinet Hărți Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Jurnale - Turingul din Mircea Voda

Turingul din Mircea Voda - Partea I

 

O emulație singulară?

     I

     Din 1971 și cam pînă în 1986, în București a funcționat așa-numitul Turing din strada Mircea Vodă. Era o asociație care se voia, cu toată îndreptățirea altminteri, o continuare a Turing-Clubului românesc interbelic.

     La vremea respectivă, mai exact prin 1985, personal am văzut asociația ca pe o adunare de persoane în vîrstă (o recunoștea și un V. Borda). Astăzi îmi recunosc subiectivismul, dar îl și scuz: erau realmente acolo persoane în vîrstă, în condițiile în care nu știu la noi vreo grupare turistică ce a reușit să adune tineri și vîrstnici; separarea a fost dintotdeauna clară (nu am idee cum decurgeau lucrurile la SKV-ul antebelic, al sașilor transilvăneni - chit că avea secție chiar la București -, dar oricum era la mijloc influența germană). De obicei apele au fost separate. Simptomatic a fost ADMIR-ul inițial, care atribuind pîrghiile de conducere generației binișor coapte, sprijinul și chiar prezența celor tineri a lipsit; iar în momentul în care conducerea a fost trecută junilor, activitatea lor susținută a eclipsat - nici nu se putea altfel - vorbele pline de duh și atît ale foștilor dominanți.

     Și pentru că a venit vorba de marele Turing Club interbelic, este de spus că inițial acesta a reușit să capteze interesul tineretului turistic autohton. Apoi însă, sub imperiul unei legi inevitabile poate, gruparea a îmbătrînit o dată cu neclintitul ei conducător, mai exact cu Mihai Haret. Un asemenea om devine factor coagulant, dar totodată îi împiedică primenirea sîngelui.

     Faptul că atunci priveam pe cei din Mircea Vodă doar prin prisma vîrstei lor, nu și a activității lor, se datorează și faptului că prezentări interesante de diapozitive aveau pe atunci în București și alții, dintre care îi amintesc cercurile turistice de la Casa Schiller sau "Floarea de Colți" inițiată de Emilian Cristea.

     Cu timpul însă, mai exact în ultimii ani, am descoperit un mare merit al celor de la Turing-Clubul "socialist" (ca epocă, în rest atmosfera se voia departe de penibilul ideologic al timpului). Este vorba de eforturile lor pentru întocmirea istoriei turismului românesc.

     La o asemenea întreprindere gîndiseră, merită menționat, și alții.

     Primul om care s-a hotarit să întocmească o istorie a mersului pe munte în România a fost Mihai Haret, în 1938, a cărui inițiativă nu a depășit stadiul de proiect însă. Tot atunci, Radu Tițeica a alcătuit un material despre "etapele cuceririi Bucegilor", rămas însă vreme de trei decenii la stadiul de manuscris.

     La modul în care vor fi reflectate evenimentele epocii lor în istoria alpinismului au gîndit și alții în deceniul patru - unii în glumă...

     "Ce s-ar face posteritatea și prin ce dificultăți ar fi nevoit să treacă acela care s-ar încumeta să scrie istoria alpinismului la noi, dacă printr-o minune, ar dispare într-o bună zi de pe monumente și indicatoare, de pe arbori și zidurile cabanelor, acea profunzime de inscripții, unele mai grotești decît altele, care informează - luăm un caz dintr-o mie - că "în ziua de 2 noiembrie [...] Crucea Caraiman a avut onoarea să primească vizita alpinistului...Popescu" !" (Nae Dimitriu, în Buletinul Alpin , 1934).

     ...alții cît se poate de serios (liderii asociației ADMIR, convinși că faptele lor"vor ocupa în trecutul istoric al alpinismului românesc locul de frunte..." ).

     În 1943, președintele Federației Române de Turism, Dem Popescu era de părere că "turismul românesc este prea tînăr și ideea unui istoric se află în faza preliminară" . După război, Emilian Iliescu, fondatorul grupării "Hai la Drum", nu făcea un istoric, dar stabilea deja "mari figuri ale drumeției românești": Mihai Haret, Fr. Kepp, Calistrat Hogaș, Ion Simionescu și Nicolae Ioan. Peste un an (februarie 1948), Iosif Salter, președinte de onoare al "României Pitorești", a conferențiat, poate primul, despre "istoria turismului și alpinismului în România" .

     Instaurarea regimului comunist a pus ceasurile domeniului la zero, între altele prin acreditarea ideii că numai după 23 august 1944 "turismul și alpinismul au căpătat un caracter de masă, s-au înființat secții turistice și alpine, cabane noi... [au avut loc] excursii în țară și străinătate" . De această optică unii nu au ezitat să profite: "Am avut cinstea să conduc (în 1959, n.n.) acest prim curs de alpinism din țara noastră" (atare școli fuseseră consemnate însă la noi încă din 1938).

     În deceniul șapte, oameni precum brașoveanul Virgil Ludu se aflau "în așteptarea cronicarului care va scrie cu înțelegere și pasiune întreaga viață turistică de peste o sută de ani" .

     Concret însă, este drept că inițial la nivel de simple (dar documentate) contribuții, primii care purced serios la întocmirea unei istorii a turismului românesc sînt membrii asociației din Mircea Vodă, condusă de avocatul Mircea Dumitrescu. O fac în scris, dar și în conferințe. În ce privește prezența în publicații, remarc aici în primul rînd revistuța proprie, pe nume "Comentar"...

     Cum au reușit să obțină acceptul autorităților totalitare pentru așa ceva, cum au reușit unii din corifei să călătorească de pildă la Paris fără mari probleme ori cum li s-a permis să funcționeze ca asociație, asta e o problemă a cărei cercetare poate duce la descoperirea unei colaborări mai mult sau mai puțin asidue cu Securitatea. Ea privește și alte cercuri turistice de pînă în 1989 (perioadă de stare de asediu nedeclarată, cînd adunarea a mai mult de două persoane era privită cu multă suspiciune). Subiectul poate deranja astăzi destui, dar trebuie dezgropat.

     ... unde apar articole tratînd despre Turingul interbelic, despre "Biblioteca turistică" animată în aceeași perioadă de Emilian Iliescu, despre lucrări vechi precum "În plaiul Peleșului" de I.G. Babeș. Iată și alte titluri: Mihai Haret și Turing-Clubul României", "Momente și figuri din istoria turismului românesc", "Bucura Dumbravă", "Literatura turistică veche". Și multe altele.

     Astăzi toate acestea pot părea performanțe minore, iar nu o dată afirmațiile lor pot trezi justificate semne de întrebare. Mircea Dumitrescu considera de pildă, în "Caietul Turing Club" (care a urmat din 1980 "Comentar"-ului), că poteca Take Ionescu a fost "pămînt austro-ungar alipit" României. Sau un V.Z. Teodorescu afirma cu maximă seriozitate că liderii teceriști interbelici drămuiseră "fiecare bănuț". Dincolo de toate, aceste contribuții au constituit fundamentul, solid și serios, al realizării unei istorii aturismului în România. De altfel, la TC se constituise un "cabinet de istoria turismului", care, după știința mea, a cercetat în premieră inclusiv documente din Biblioteca Academiei (ce-i drept, inițial prin intermediul unei membre angajată a acestei instituții, Dalia Aramă). La o adică, totul seamănă cu pașii pe care îi făcuse în deceniul patru alpinismul românesc. Dacă îmi este permisă o relație grosieră, la 1931 reprezentanții săi își dădeau în cel mai bun cu ciocanul peste degete, pentru ca în puțini ani să urce la coardă dublă...

     Filonul avea să fie curînd luat în exploatare și de unele personalități turistice ale epocii din afara grupării lui Mircea Dumitrescu. Unii dintre acești oameni erau apropiați ca spirit Turing-Clubului, ba erau chiar foarte apreciați aici. Îl am aici în vedere pe Ion Ionescu Dunăreanu. Fără îndoială suflul îl atinge și pe relativ tînărul redactor al Editurii Sport Turism, Valentin Borda, care inițial scoate (cu un coautor) o colecție de interviuri cu pionieri ai turismului de la noi (1976), iar peste trei ani "Călătorie prin vreme". Carte care, deși își refuză condiția de istorie a turismului autohton, chiar aceasta reprezintă.

     Interesant aici este că nu izbutesc o asemenea performanță tocmai cei care avuseseră drept țel declarat o asemenea lucrare. Privind lucrurile poetic, am putea spune că viața joacă nu o dată asemenea feste: apelînd încă odată la repere interbelice, mintea fuge aici la cel mai bun alpinist al epocii, Nicu Comănescu, care în ciuda tentativelor repetate nu a reușit să urce peretele Gălbenelelor (1935), care a cedat însă în același an unui cvasi- necunoscut. Ceva mai pragmatici, putem considera că un profesionist, chiar solitar, a fost mai eficient decît un colectiv dovedit prin rezultate totuși hăis-cea.

     În ce privește o istorie a alpinismului la noi, scenariul pare că s-a repetat. Performanța a aparținut lui Niculae Baticu și a văzut lumina tiparului la sfîrșitul anului 1985. În cazul acestuia din urmă a lipsit o pregătire "tehnică", cea decurgînd din absolvirea unei facultăți (care se simte la V. Borda), ci tenacitatea rezultată dintr-o prelungită detenție, iar apoi dintr-o ostracizare datorată inclusiv caracterului incomod al lui N. Baticu. Se pare că demersul acestuia a fost amorsat și de apariția cărții de interviuri a lui V. Borda, în care în special I.I. Dunăreanu și E. Cristea au făcut nu odată afirmații fără acoperire. Ca urmare, Baticu îl contactează pe redactorul Editurii Sport-Turism, îi furnizează documente și finalmente influențează hotărîtor capitolul de istorie a alpinismului din "Călătorie prin vreme" (în ciuda așteptărilor, Borda va servi cu egală osîrdie și pe E. Cristea, singurul alpinist dintre "Călătorii și exploratorii români", 1983). Pornit pe această pantă, Baticu (altminteri fragil ca fizic) va fi totuși de neoprit. Într-o primă fază va izbuti să-și publice Amintirile (1981), apoi, avînd drept coautor pe Radu Țițeica (cu merite în studiul turismului "vechi", dar și de temperare acolegului său, cît și de obținere a bunăvoinței mai-marilor editoriali), va publica "Pe crestele Carpaților" - prima "încercare de expunere a activității alpine din munții României cît și a celei realizate de alpiniști români în diferite masive ale lumii" .

     Este unica pînă astăzi - poate e prea devreme pentru o alta, dar esențial este să nu se repete cazul monografiei dedicate Bucegilor, care deși descrie cel mai circulat masiv muntos al României, este singulară chiar și după 40 de ani (în ciuda pretențiilor, o recentă lucrare este, în opinia subsemnatului, prea subțire pentru un asemenea rang, cel puțin la nivelul anului 2000).

    

Autor: Mircea Ordean
Înscris de: Mihai Mărușcă
Vizualizări: 3948, Ultima actualizare: Vineri, 26 Oct 2001



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii BUCEGI  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Busteni-Cabana Caminul Alpin-Plaiul Muntisorul-Poiana Vaii Cerbului-Poiana Pichetul Rosu-La Prepeleac-Cabana Malaiesti

 

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii



© Copyright 1999-2020 www.alpinet.org