Alpinet Hărți Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Liste Alpinet - alpinet2k

De la: Cosmin I. Andron <c...@gmail.com>
Data: Luni, 1 Mar 2010, 13:54
Subiect: [a] RT: Creasta Costila-Galbenele iarna, solo integral 27 Feb. 2010
De data asta am avut grija sa pun ceasul sa sune la 4: 30 AM si nu PM,
cum facusem cu 20 de zile inaintea Am si verificat de vreo doua ori.
Vremea se anunta proasta insa speram ca diferentele mari de
temperature din ultimul timp imi vor oferi macar beneficiul ghetii. In
rest, au englezii o vorba: There is no such thing as bad weather, only
inappropriate clothing.

27 Februarie 2010

Ora 4: 30 AM: suna alarma. N-am dormit prea bine noaptea de dinainte.
M-am hotarit sa merg din nou in Costila pe moment, cu o seara inante,
cind anulasem o tura in Fagaras, la Caltun. Am impachetat in graba si
am baut, toata noaptea, 2L de apa. Justin nu parea prea incintat, mai
ales dupa ce aflase prognoza meteo. Mi-am spus ca ajung acolo si iau
deciziile la fata locului. Am mincat doua cutii de iaurt cu gem si o
cutie de budinca de ciocolata si am iesit pe usa.

Ora 5: 30 AM: trenul porneste din Gara de Nord. Pe drum incerc sa mai
dorm putin. Ca de obicei dupa Cimpina incepe sa o ia din ce in ce mai
incet. Ma plictisesc. Beau apa si mai mininc o budinca de ciocolata.
Merg a lighta asa ca nu mi-am luat nimic de citit.

Ora 8: 13 AM: trenul ajunge in gara Busteni. Imi deschid betele de ski
si o dau la deal. Ploua a nu tare dar suficient de enervant si
suficient cit sa ma ude. Pina pe la 1300 alt ploua intruna si e
noroi-fleasca. De acolo se transforma in lapovita si pe jos e
inghetat. Am castile in urechi si ascult Red Hot si Manowar. Incerc sa
merg repede. Ultima data am lalait-o si n-a fost bine. La vreo 10
minute de izvor trec pe linga un grup de trei (doi baieti si o fata,
parca Stefan Andi si....). Ii salut si merg mai departe. Deja ninge si
zapada e inghetata.

Ora 9: 16 AM: ajung la Refugiul Costila. E gol. Ninge tare. Intru in
refugiu, maninc o ciocolata, beau citeva guri de apa cu isostar, imi
pun hamul, spring-leashes, imi pun coltarii pe rucksac, casca pe cap,
inchid betele de ski si le leg si pe ele pe rucksack.

Ora 9: 50 Fac doua, trei poze cu aparatul imprumutat de la Justin si o
iau in sus pe Valea Costilei. Se vad urmele unei avalanse si zapada e
inghetata bocna. Trebuie sa dau serios din bocanc sa-mi fac trepte. Ma
misc insa destul de repede. Dupa cruce o iau la dreapta, prin padure
si ajung la un vilcel. O iau in sus. Zapada e grozava a cu ciocanele
de gheta in mina ii dau viteza pina la baza fetei cazute. Vremea e
infecta. Ninge, e ceata si umiditate mare. Frig foarte tare nu e. Am
pe mine salopeta Arca teryx, un tricou de corp sintetic cu mineca lunga
si git si o jacheta Arca teryx Alpha SV. Cum ma opresc insa inghet, asa
ca sint motivat sa ma misc in continuu. Zapada de pina acum m-a ajutat
teribil a spre deoasebire de inceputul lunii cind am inotat prin ea,
acum alerg la deal.

Pe fata cazuta merge bine, o mai facusem o data, in 6 Feb., la
tentativa anterioara. E acoperita de verglass. O iau ca pe un avantaj,
imi pun coltarii si am incredere in ei. Ies prin stinga promontoriului
si in loc sa o tin tot stinga pe creasta o iau usor dreapta si in sus
pe un perete care probabil vara nu se poate catara insa acum are cam
2-3 cm de gheata pe el. Ma scoate chiar la baza primei lungimi, in
extremitatea stinga a traverseului. Mai fac vreo doua poze si incep sa
catar. Din citeva miscari ajung la cordelina pe care o lasaesm acolo
in 6 feb. cind vintul ma sufla ca pe un steag. Acum e calm. Ceata
groasa si ninsoare insa vintul nu bate aproape deloc. Recuperez
cordelina si ies in creasta. Creatsa e plina de zapada si nu vad
ancora rosie de rapel. O iau la dreapta, in sus prin jnepenis pina la
baza peretelui. Aici m-am oprit data trecuta. Atunci era 4pm acum e
inca nu e 11: 00 AM. Iau parka pe mine, maninc o ciocolata si beau o
sticla cu apa. Mai ramine una. Ma uit la linia traseului si ma
odihnesc. Nu stiu cum va arta de aici incolo si de la Justin am
inteles ca greul de aici incepe. Vad o ancora si presupun ca traseul
merge ata in sus.

Aprox 11: 10 AM: incep sa catar. Nu e usor dar nici nu mi se pare greu.
Ma simt bine. Inca mai port minusile subtiri de polar. Termin repede
prima parte si ma opresc pe o parte mai plata sa fac niste poze a nu
se vede prea bine. Fac in jos, in sus, la umarul Galbenele si la
Peretele costilei dar ies harcea-parcea. Ceata e prea deasa. O iau din
nou la deal. Manowar isi face treaba in casti si simt cum totul se
leaga. Ocazional vad cite un cui sau o ancora si ma ghidez dupa ele.
Ocazional fac poze: sus, jos, mie, dreapta si stinga.

Doua pasaje le-am simtit mai tari. Dintr-unul am descatarat si am
asteptat 10 minute sa ma relaxez. Simt cum sint in control. Ocazional
imi scot minusile si tine prize cu mina. Este verglass este tot.
Prizele trebuie sa le incalzesc cu mina, sa se topeasca gheata si abia
apoi le pot controla. Ma uit din cind in cind la coltari cum stau pe
pietricelele rotunjite. Chiar nu imi place conglomeratul insa azi nu
ma deranjeaza. Ma simt bine si am incredere.

La un moment dat dau de o fisura cu gheata a pare singura optiune insa
nu e adinca si gheata are max 3cm. Dau cu ciocanul, incet, de control
si intra ca in plastic. Dau si cu celalat si intra la fel. Ma adun de
parca as urca pe sfoara si incep sa catar, dau incet si fiecare
plasament sta.

Vintul incepe sa se inteteasca si se face frig. Minusile imi sint ude
si le schimb cu cele groase. Mai beau apa. Nu mai vad cuie nicaieri si
il sun pe Justin sa-i descriu unde sint. Imi da niste indicatii si
gasesc in sfirsit un cui ingropat in gheata. O iau in sus. Nu-mi dau
seama exact unde incepe si unde se termina o lungime dar sint pe linia
buna.

Ajung sub un tavan cu un traverseu. Trebuie sa catar o fata cazuta
acoperita cu zapada. Curat cit pot si ma urc pe pietricele. Imi pun
ciocanele dupa git. Aici nu mai au cum sa ma ajute. Imi plasez
frontalul de la coltari cu mare grija. Deodata dau cu capul de tavan.
Rucksacul ma incomodeaza insa nu il pot da jos. Catar urit pina cind
ies de sub tavan, si ma ridic in picioare. Presupun ca traseul merge
la stinga, dupa colt. Asa si este. Ies din nou in creasta. Urmeaza o
fata cazuta foarte friabila. Usoara insa extrem de friabila a e
singurul loc in care am indoieli. Prizele se rup cu mine si incep sa
respir putin mai greu. Ar fi o prostie sa ma poticnesc aici.

Dintr-o data pare ca s-a terminat. Vad in fata mea un dom pe care il
ocolesc prin stinga, creatsa si iar un dom peste crea trec.
4: 27 PM: Ceata se lasa si abia mai vad. Merg pe creasta pina cind
ajung pe loc drept. S-a terminat prima jumatate a turei. Urmeaza
drumul inapoi. Maninc o ciocolata si beau jumate din a doua sticla de
apa. Ma simt bine. Incerc sa fac poze dar nu iese nimic decit pete
laptoase. Ninge. Iau parka pe mine si il sun pe Justin sa intreb de
traseul pentru coborire. Semnalul e slab. Valea Costilei nu e o
optiune a prea multa acumulare si nu imi plac riscurile luate astfel.
Justin imi sugereaza un vilcel la dreapta, in directia de urcare. Dau
jos parka. Nu vad mare lucru dar o iau in jos pe creasta cautind
vilcelul. Gasesc ceva la un moment-dat. Pare ca trebuie sa descatar
dar nu pare foarte dificil. Ii dau un SMS ca e OK si incep sa cobor.
Dupa vreo 100 de metri ajung la niste saritori. Nu vad mare lucru dar
imi este clar ca sint deasupra unui perete serios. Nu vad locuri de
rapel si nu vreau sa ramin suspendat undeva in abis, al mijlocul lui
perete. Incep sa catar din nou spre creasta.

Ajuns in creasta se lasa intunericul. Pornesc frontala si ma hotarasc
sa o iau inapoi pe traseu. Ce e sigur e sigur. Cobor pe creasta si
incep sa descatar. Sint pe pilot automat. S-a facut frig insa nu ma
deranjeaza a nu simt oboseala si ma face sa ma misc. Zapada mi-a
acoperit urmele si ma chinui sa le gasesc. La un moment dat gasesc o
ancora si fac un rapel de 25m. Mai descatar. Ajung la una dintre
portiunile tehnice. Mi-o aduc aminte. N-am nici o sanasa sa o
descatara si nu vad nicaieri nici un cui sau ancora. Incerc sa pun
cordelina recuperata dupa un bolovan insa cind o scot din buzunar imi
cade printre degete. Ma uit la ea cum dispare in intuneric. N-am nici
o reactie.

Mi-e clar ca oboseala incep sa ma ajunga din urma. Incep sa ma misc
incet si deliberat. N-am voie sa gresesc nimic. Verific fiecare
operatiune de doua ori. Nu ma deranjeaza sa ajung dimineata in Busteni
a prefer sa ajung mai incet si sigur decit rapid si pe bucati.

Pun sfoara dupa bolovan si fac rapel. Cind sa o trag se agata si nu o
pot misca... Ma enervez. Nelly Furtado incepe sa cinte in casti a
schimbarea de ritm ma irita. Leg capetele de la sfoara de ham si incep
sa urc din nou cei 25 de m. Simt o crampa in piciorul sting.

Ajung la bolovan, reasez sfoara si fac rapel din nou. De dat asta
vine. Trece de mine si se agata sub mine. In fata am un cui. Tec
sfoara prin el si fac rapelusor, pinind cit mai multa greutate pe
picioare. Descurc sfoara, o egalizez si continuu pina cind se termina.
In continuare alternez rapeluri cu descatarat pina cind ajung pe
portiunea finala.

Bateriile din frontala se resimt de la frig si ramin fara lumina. Bag
frontala in buzunarul de la piept si astept sa se incalzeasca.

Caut in zapada ancora rosie si nu o gasesc. Dau insa cu coltarul
intr-o ancora chimica, chiar pe creasta. Pun sfoara si fac rapel, apoi
traversez pina la baza unde incepe a Domna Profesora (informatie
primita ulterior de la Justin).

In jos e o fata cu gheata subtire si zapada inghetata care da intr-un
vilcel. Desctar in viteza, tragind sfoara dupa mine. La jnepenis adun
sfoara si incep sa cobor. Trec prin stinga (in directia de coborire) a
fetei cazute initiale, pe un vilcel si tot la vale, descatarind firn.

Ajung la Refugiul Costila. Pun coltarii pe rucksac, ciocanele, beau
apa si scot betele. Dau SMS a urile de rigoare si o iau la vale. In
casti e Dire Straits, a Where do you think youa re goinga ?

10: 30 PM: ies din padure. Sun sa verific daca mai am tren spre
Bucuresti. Nimic pina la 4: 36AM asa ca ma hotarasc sa ramin la Caminul
Alpin al CAR. Primesc un pat si cina, imi pun hainele ude la uscat si
adorm bustean.

28 Feb. 2010
8: 00 AM: Domnul Dan Vasilescu ma trezeste. Ii arat pozele si primesc
un mic dejun de care aveam mare nevoie. La 10: 00 AM iau trenul spre
Bucuresti. Ma gindesc la un dus si la o pizza.

PS: Am cazut, in cele din urma. La iesirea din padure, inainte de
Caminul Alpin, pe o bucata de noroi inghetata.

NOTA:
echipament folosit: ciocane de gheata Cobra de la BD, coltari Predator
de la BD, spring leash de la Grivel, ham Arca teryx S-240, ATC-Guide de
la BD, casca BD, frontala BD, 1m de cordelina Roca, 0.5 m de cordelina
Carpati, 8.1mm x 50m Ice Line de la Beal

In nomenclator traseul apare: Creasta Costila-Galbenele, 3A (V A0 sau
VI+) 10 lungimi de coarda. Mie mi s-a parut in jur de M6 tare. Dintre
cei care l-au mai facut iarna daca imi poate sugera cineva cum l-au
simtit ei as fi recunoscator.

POZE AICI: http://www.facebook.com/album.php? aid=401318&id=563600564&l=87f8cf3d67
Mesajele sunt preluate ca atare de la sursele menționate.
Nu ne asumăm nici o responsabilitate pentru forma și conținutul lor.


Legături cu Ghidul Montan:
Muntii FAGARASULUI - Refugiul Berevoiescu  
Muntii FAGARASULUI - Refugiul Zarna  
Muntii FAGARASULUI - Refugiul Vistea  
Muntii FAGARASULUI - Refugiul Fereastra Zmeilor  
Muntii FAGARASULUI - Refugiul Scara  
Muntii FAGARASULUI - Transfagarasan  
Muntii FAGARASULUI - Saua Galbena  
Muntii FAGARASULUI - Piciorul Mt. Lespezi  
Muntii FAGARASULUI - Valea Caltun  
Muntii FAGARASULUI - Izvorul Caltun  
Muntii FAGARASULUI - Piciorul Mt. Buteanu  
Muntii FAGARASULUI - Portita Caltunului (Negoiului)  
Muntii FAGARASULUI - Refugiul si Lacul Caltun  
Muntii FAGARASULUI  
Muntii ANINEI si Munceii DOGNECEI  


O poză:
Capră cu... potcoavă, înscrisă de mihai marius barbu
Fotografia a fost realizată de pe poteca care leagă șaua Capra de vârful Vânătoarea lui Buteanu.

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu: [N-am găsit]



Comentarii
De cătălin pobega - publicat Marți, 9 Mar 2010, 14:51
salut! Eu nu vad nicaieri ca muntele ar fi fost nerespectat de catre Cosmin, din contra a ramas curat in urma lui. Eu il felicit pentru curaj, mi-ar fi placut sa traiesc si eu ce a trait el acolo.

Da, e periculos sa mergi fara partener de coarda din perspectiva greselilor pe care le poti face (daca de exemplu se rup prizele, nu mai ai a doua sansa, cazi si mori) insa fiecare isi impinge limita lui de risc acolo unde considera el ca e safe tinand cont de experienta personala cumulata, de antrenament. Ce e safe pt Cosmin, nu ar fi safe pt mine acum.

Inconstienta? Inconstient ar fi probabil cineva nepregatit pentru asa ceva sa incerce sa faca si el la fel.

Am terminat de citit cartea Amintirile unui Alpinist, de N. Baticu. A fost o carte revelatoare pt cat de mult inseamna antrenamentul si cum se poate schimba un om care nici nu vazuse muntele in viata lui la un alpinist consacrat, care ajunge sa treaca pasajele la liber acolo unde altii bateau pitoane cu nemiluita. In premiera unui traseu din peretele Vaii Albe, il cearta pe EC: de ce ai batut piton ca secund unde eu am trecut liber ca si cap? EC ii raspunde: "Ca sa pot trece si eu cand vin data viitoare pe aici ca si cap de coarda."

Deci, fiecare dupa posibilitati.:)

Ture frumoase tuturor!
De Cosmin Andron - publicat Marți, 9 Mar 2010, 14:47
Buna Teo,



multumesc pentru urari.



in ce priveste conceptul de solo: in romana se folosesc doi termeni:



solitar - cind ascensiunea s-a facut utilizind echipament pentru a te proteja in cazul unei caderi (adica se foloseste auto-asigurarea cu sfoara). Este echivalentul termenului englezesc de roped-solo.



solo (integral) - cind ascensiunea se face fara a folosi echipament care sa protejeze in cazul unei caderi (adica nu exista asigurare). Este echivalentul termenului englezesc de solo (sau in escalada de free-solo).



Diferenta dintre solo si solitar este in prezenta si utilizarea echipamentului pentru asigurare in cazul unei caderi.



In ascensiunea asta nu am folosit sfoara pentru a ma asigura in nici un pasaj. Echipamentul tehnic folosit a fost cel specific conditiilor de iarna: coltari si piolet. Sfoara am folosit-o doar pentru rapel. Nici o cadere, potentiala, din orice pasaj din traseu nu ar fi fost oprita de sfoara sau de echipament.



In consecinta ascensiunea a fost "solo integral, la vedere" (eu fiind la prima parcurgere atit iarna cit si vara a traseului) - free-solo onsight ar fi echivalentul in terminologia de limba engleza..



Cu bine,

Cosmin
De Teo Paraschiveanu - publicat Vineri, 5 Mar 2010, 11:52
Frumos! Si spun asta in cunostintza de cauza... Sa ai parte si in viitor de asemenea ispravi! Am o singura carcoteala de concept: "Solo integral" inseamna altceva... Poti spune ca ai facut o ascensiune solitara, insa "solo integral" presupune lipsa oricarui echipament tehnic. Cel putin asa stiu eu. Ture faine sa ai!:-D
De cezar jipa - publicat Marți, 2 Mar 2010, 10:12
am citit pe nerasuflate...ce sa zic, frumosii nebuni ai muntilor, ca sa-l plagiez un pic pe fanus neagu.solo?am tras si eu solo cind aveam 35-40 ani, faptul ca scriu inseamna ca...sunt in viata, imi aduc aminte niste vorbe zise de milica cristea la sc.alpinism padina 1974-1975, in alpinism trebuie sa-ti fie tot timpul...frica, daca ti-e frica, traiesti mult, intelegi tu tilcul vorbelor si inchei sfatuindu-te, aici il plagiez pe marele disparut, sa-ti fie frica, cit timp constientizezi frica, sigur o sa mai faci destule trasee solo.
De Cosmin Andron - publicat Marți, 2 Mar 2010, 0:08
variante de coborire:

zona nu imi este atit de familiara. la ora si in conditiile respective de vreme si vizibilitate am judecat ca cea mai sigura varianta de retragee a fi traseul propriuzis.



Ture faine

C
De Dorin Cristea - publicat Luni, 1 Mar 2010, 23:01
Ok. Am inteles ce vrei sa spui. Nu sunt de accord cu tine dar asta este, fiecare cu parerea lui.



1. In viata nu esti singur si din respect fata de cei din jurul tau, mai precis din respect fata de persoanele apropiate tie, trebuie sa reduci anumite riscuri la minim.



2. Corect, anumite nume mari din istoria alpinismului au avut realizari notabile solo integral, asta nu insemna ca nu au gresit. Ai o singura viata si nu cred ca este corect, in primul rand fata de tine, sa o lasi la voia intamplarii.



3. La iesirea din Creasta Costila Galbinele ai mai multe variate de coborare:



- Valea Costilei (predispusa la avalanse)

- Hornul Coamei, Valea Galbinele

- Valea Scorusilor, Valea Galbinele

- Valea Malinului



Toate variantele de mai sus, mai putin Valea Costilei, sunt mai sigure decat coborarea aleasa de tine. Eu cred ca te pasioneaza sa iti asumi riscuri, iti sta in fire. Presupun ca nu sunt eu in masura sa critic pe nimeni. Dar ma gandesc in felul urmator...



Sunt multe rute si multe trasee pe care vreau sa le urc, sunt multe varfuri pe care vreau sa ajung, multi munti pe care vreau sa ii vad. De ce sa las incertitudinea sa imi fure privilegiul de a-mi realiza visele?



Toate cele bune.:-)
De Cosmin Andron - publicat Luni, 1 Mar 2010, 21:51
Buna Dorin,

putem avea o discutie teoretica despre alpinism si principiile sale si sunt dispus sa o avem. Pina atunci insa un raspuns mai aplicat.



In 20 de ani de alpinism am catarat pe trei continente si am facut citeva premiere pe doua. Am facut sute de trasee si zeci de trasee solitar sau solo integral. Imi cer scuze daca ceea ce spun poate fi interpretat ca aroganta, insa imi asum si acest risc: cred ca sunt competent in a lua decizii in trasee alpine si a discuta despre subiect.



Lipsa de respect fata de munte este sa il umpli de manele, de gratare si mici, de plastic si deseuri; sa ii umpli peretii de metal si sa muti salile de escalada din oras in natura; sa il asaltezi si sa il umilesti cu tehnologie; sa ii distrugi salbaticia, sa il tocesti cu ATV-uri, sa-l defrisezi; sa il transformi in promenada si parc.



Ca alpinist imi arat respectul fata de munte respectindu-i salbaticia, infruntind-ul cu ce pot eu sa fac (uneori mai mult si alteori mai putin), incercind mereu sa il las cit mai aproape de starea in care l-am gasit. Sa ma apropii de el cit mai natural posibil si sa inteleg atit provocarile pe care mi le face cit si limitarile mele.



Fiecare practica alpinismul cum doreste: ca promenada legat in sfoara, ca recreere, ca performanta. Nici unul dintre aceste moduri nu e de blamat si nici unul nu e mai valoros decit valoarea intrinseca pe care o are pentru fiecare alpinist ceea ce el sau ea face.



Neamul nostru, sfatos din fire, nu a reusit in aproape un deceniu de alpinism sa realizeze performante relevante mondial. In Romania cind cineva moare intr-o avalansa abunda mesajele de genul: nu avea ce sa caute acolo, inconstienta, etc. Omul nu are ce cauta in multe locuri: sub apa, pe luna, la pol, peste 7000m altitudine etc Romanul insa este critic si sfatos din fire: un lux al celui ce nu face nimic.



In Romania cind moare un alpinist lumea se lamenteaza cit de inconstient a fost, ce iresponsabil si obtuz daca nu chiar incompetent, etc. In alte locuri cind moare un alpinist lumea se aduna sa celebreze viata acestuia si momentele frumoase petrecute impreuna; sa aduca un tribut atit celui cazut cit si naturii si activitatii pe care acesta o facea.



Cei care merg solo integral (si asta nu am inventat-o eu sau alti doi-trei zbanghii) nu o fac pentru ca se cred nemuritori. Este inutil sa dau acum o lista de nume si realizari - cei care fac acest sport o stiu la fel de bine ca si mine. In masura in care cineva considera escalada solo impertinenta, si evident are dreptul sa o faca, ar trebui sa stie ca mai are mult de invatat nu doar despre alpinism ci si despre istoria lui. Dincolo de mingierea unor orgolii personale escalda solo ofera mult mai mult si o discutie teoretica nu poate decit sa atinga usor subiectul.



Evident, nu este exclus sa imi pierd viata (cu sau fara sfoara, cu sau fara partener) insa asta nu ar confirma deloc teoria ta. Multe ar putea fi atunci explicatiile dar inconstienta nu va fi una dintre ele. Deocamdata in 2009, anul in care am realizat cel mai putin din punct de vedere al escaladei in ultimul 'cincinal' am reusit totusi sa fac trei premiere de iarna solo integral. Probabil e mai mult decit noroc.



Mi-e mai teama insa de altceva - mi-e teama ca voi pica din nou pe scari si-mi voi zdrobi calciiul, ca voi aluneca din nou pe noroi inghetat in fata caminului alpin si-mi voi zdrobi soldul, ca unul dintre imbecilii irascibili cu carnet ma va lovi pe verde, etc dar cel mai frica mi-e ca voi trai lasind pe altii sa-mi sugereze care este valoarea vietii.
De Dorin Cristea - publicat Luni, 1 Mar 2010, 20:01
Bun. Pentru inceput, am facut Creasta Costila Galbinele de mai multe ori, atat vara cat si iarna. Din pacate, consider ca ceea ce ai facut tu este o dovada trista de inconstienta si o mare lipsa de respect fata de munte. In primul rand alpinismul trebuie efectuat aplicand principiul riscului controlat, cel mai sigur lucru in viata este incertitudinea. In trasee dificile un partener este esential, nu de alta dar cred ca iti doresti sa faci mai multe trasee frumoase in viata ta si nu doar unul, sau jumatate din unul. Nimeni nu este invincibil sau nemuritor, tocmai din cauza asta nu ne putem permite sa fim impertinenti si sa abordam trasee dificile, mai ales iarna, fara un partener de escalada. Sper sa nu inveti lucrurile astea din intamplari tragice.
Comentarii pentru acest mesaj
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii




© Copyright 1999-2020 www.alpinet.org