Alpinet Hărți Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
CORSA intervine la Colibita : Știri

CORSA intervine la Colibita - Luni, 24 Oct 2005, 7:36, vizitată de 9332 ori



Urmarind desfasurarea evenimentelor cauzate de producerea accidentului din data de 4 septembrie 2005 in judetul Bistrita in urma caruia o tanara de 26 de ani si-a pierdut viata in lacul de acumulare de la Colibita, organizatia Corpul Roman Salvaspeo – CORSA din Oradea s-a oferit sa organizeze o operatiune de cautare a corpului fetei. Eforturile depuse de autoritati si de alte servicii specializate au dus la localizarea masinii fara insa a descoperii si victima.
in acest sens Corpul Roman Salvaspeo – CORSA a trimis in zona o echipa coordonata de un scafandru din Cluj si formata din doi scafandrii din Ungaria si 3 speologi din Oradea. Pentru interventia la accidentul produs in Lacul Colibita din Judetul Bistrita la inceputul lunii septembrie, Corpul Roman Salvaspeo - CORSA a apelat, in cadrul acordului de parteneriat cu BMSZ din Ungaria, la 2 scafandrii maghiari, in persoana lui Sári Attila și Magyarosi Gábor. Din partea CORSA au participat Dacza Csaba(scafandru din Cluj), care a si coordonat intreaga operatiune de cautare si evacuare; Herlas Marius(sef de echipa CORSA) si Alexandru Cuc(tehnician salvaspeo). Operatiunea a inceput in cursul zilei de 19 septembrie, cand am fost montate o serie de corzi pentru a permite accesul la zona unde a avut loc accidentul si pregatirea zonei pentru interventia scafandrilor. Urmand un plan de cautari extrem de minutios, structurat pe trei etape, cautarile au inceput in dimineata zilei de 20 septembrie. Prima etapa de scufundare, pe o suprafata mai restransa a permis, inca de la primele scufundari, localizarea masinii, la o adancime de 43 metri. La circa 3 metri de masina, la adancimea de 42, 3 metri a fost gasit si trupul Mihaelei. Pe data de 21 septembrie in jurul orelor 13.00 trupul neinsufletit a fost adus la suprafata unde a fost preluat de echipa de speologi si transportata cu ajutorul corzilor la drum de unde a fost preluata de Biroul de Criminalistica din Bistrita.
Pentru aceasta interventie, speologii de la CORSA nu doresc sa fie platiti, in afara acoperirii cheltuielilor de transport a echipamentului si logisticii, si a consumabilelor utilizate in timpul operatiunii. Toate aceste cheltuieli de interventie vor fi suportate de Prefectura din Bistrita iar masa si cazarea au fost asigurate de proprietarul unei pensiuni din zona, Marius Ploian, care nu a avut nici o pretentie pentru serviciile oferite speologilor.
Dorim sa multumim pe aceasta cale speologilor, Unitatii de Pompieri si Politiei din Bistrita care ne-au oferit tot sprijinul pentru reusita acestei actiuni.

Pentru a putea interveni in cazul producerii de accidente similare, Corpul Roman Salvaspeo – CORSA a inceput un program de formare in scufundari cu speologi din Oradea si Cluj dar si achizitia de echipament specific necesar unor astfel de interventii. Aceste stagii de pregatire vor fi organizate impreuna cu scafandrii din Franta. Fiind vorba de o pregatire tehnica individuala, speologii isi vor suporta toate cheltuielile de organizare ale unui astfel de curs.

Corpul Roman Salvaspeo - CORSA este o organizatie neguvernamentala cu sediul in Oradea, formata din peste 70 de speologi care actionează ca si voluntari pentru prevenirea accidentelor din mediul subteran speologic, interventia la accidentele din pesteri dar si in alte situatii care pun in pericol viata cetatenilor.
CORSA are echipe specializate pentru interventii in diferite situatii: evacuarea unui accidentat din pestera pe portiuni orizontale si verticale (puturi, galerii sau teren accidentat...), transportul targii pe un rau subteran, salvarea persoanelor blocate in galerii foarte stramte, salvari din locuri greu accesibile, salvari din peșteri inundate si alte interventii ce necesita echipa de scafandrii.
De la infiintare pana in prezent, Corpul Roman Salvaspeo - CORSA a intervenit la 6 accidente reale produse in mediul subteran speologic si a organizat prevenirea accidentelor speologice si stagii nationale si internationale de pregatire tehnica in domeniul salvaspeo.
Scopul CORSA este de a veni in sprijinul comunitatii prin supravegherea activitatilor din mediul subteran speologic si inlaturarea pericolului de producere a accidentelor legate de acest mediu.


Ionut Latcu
Presedinte
Corpul Roman Salvaspeo – CORSA




Telefoane de contact:
0744.536.147 – Ionut Latcu – presedinte CORSA National;
0744.536.145 – Ecaterina Zamfor – responsabil Centrul Regional Salvaspeo CORSA Bihor;
0745.890.913 – Felix Papiu – responsabil Centrul Regional Salvaspeo CORSA Cluj;
0744.778.681 – Csaba Daczo – responsabil Departament Scufundari

Ionuț Lațcu


Legături cu Ghidul Montan:
Muntii BIHOR - Avenul Acoperit  
Muntii BIHOR - Poiana Lumea Pierduta  
Muntii BISTRITEI - Valea Bistritei  
Muntii BIHOR  
Muntii BISTRITEI  
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii

Știrile sunt preluate ca atare de la sursele menționate.
Nu ne asumăm nici o responsabilitate pentru forma și conținutul lor.






© Copyright 1999-2019 www.alpinet.org