Alpinet Hărți Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Turisti disparuti in Bucegi : Știri

Turisti disparuti in Bucegi - Duminică, 23 Nov 2008, 18:03, vizitată de 6632 ori



Salvamontiștii
din Bușteni vor înceta in aceasta seară, operațiunile de căutare a celor
doi turiști dați dispăruți pe Valea Caraiman din muntii Bucegi
. Acțiunea va fi reluată maine dimineață, împreună cu salvatorii montani din Sinaia .


La acțiunea de căutare au participat peste 20 de
salvatori din Bușteni, Sinaia, dar și din Dâmbovița, iar în timpul operațiunii
un salvamontist a fost surprins de o avalanșă insa a fost recuperat de către
colegi. În condițiile în care temperaturile sunt extrem de scăzute pe munte,
ajungând, în timpul nopții, până la minus 20 de grade Celsius, salvatorii cred
că șansele ca turiștii să fie găsiți în viață sunt minime.


Va reamintim ca doi turiști - un bărbat și o femeie -
au rămas blocați, sâmbătă după-amiază,
pe Valea Caraiman din Munții Bucegi, în zona numită Hornul Văii, iar în
momentul în care au constatat că nu se pot întoarce și nici nu pot înainta, au
apelat Dispeceratul Național Salvamont.


Mediafax 


Dan Izvoreanu


Legături cu Ghidul Montan:
Muntii BUCEGI - Ref. Salvamont  
Muntii BUCEGI - Cabana Caraiman  
Muntii BUCEGI - Crucea Caraiman  
Muntii BUCEGI - Sinaia  
Muntii BUCEGI - Busteni  
Muntii BUCEGI  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Satul Simon-Valea Lui Lamba-Mt. Plesa
MASIV: BUCEGI
TRASEU: SAUA STRUNGA- POIANA GUTANU- MUNTELE PLESA (PLEASA)- SAT SIMON (parcurs in iunie 2003)
DURATA: 4-5 H
MARCAJ: BANDA ROSIE
Saua Strunga este un nod important pentru potecile din Bucegi. Noi am parcurs traseul venind de la cabana Padina, dar se pot face si alte combinatii.
Din Saua Strunga coboram pe sub abruptul Muntelui Strungile pe poteca marcata cu banda rosie si cruce rosie. Inainte de a cobori din sa, vedem in stanga creasta nordica a Leaotei. De la Saua Bucsa se adanceste Valea Bingaleasa (granita intre Bucegi si Leaota). Dupa mai putin de 30 minute de la plecare marcajul cruce rosie coboara spre stanga. Nu exista indicator, marcajul este aplicat pe pietre, dar este clar. Poteca banda rosie continua pe directie generala nord, coboara de-a coasta, a la longue, traverseaza cateva vai seci si o fasie ingusta de padure (locul este foarte frumos). Dupa fasia de padure intram intr-o poiana cu stana. Din poiana intram iar in padure, coborand mai accentuat. Iesim in Poiana Gutanu (dreapta, fata de sensul de mers) si vedem in dreapta potecii indicatorul care ne spune ca pana in saua Batrana mai sunt 2: 30 h pe marcaj triunghi rosu. Reintram in padure, pentru scurt timp. La iesirea din padure poteca se bifurca. Ramura din dreapta, nemarcata, coboara spre valea care se adanceste in dreapta noastra. Noi mergem inainte, pe poteca mai lata. Trecem pe langa o cabana forestiera; pe un perete sunt aplicate si marcajele. Trecem peste sau ocolim un mic varf, intram pentru cateva minute in padure si ajungem intr-o alta poiana de unde triunghiul rosu pleaca spre stanga (exista indicator) pentru a cobori la Moieciu de Sus. Noi mergem inainte si reintram in padure. Poteca este foarte clara si se mentine pe muchia muntelui Plesa (Pleasa). Dupa 2- 2: 15 h de la despartirea de triunghiul rosu, am pierdut deja mult din altitudine si vedem in dreapta noastra casele din satul Simon. Coboram versantul din dreapta noastra si mergem prin spatele curtilor pana intr-un drum secundar. Cotim dreapta si ajungem imediat in strada principala, insotita de raul Simon, pe care il traversam pe un podet. Vedem un indicator, util pentru cei care parcurg traseul in sens invers; indicatorul spune ca pe triunghi galben se ajunge la Varful Omu in 7h, iar pe banda rosie se ajunge la Cabana Padina in 5h. Pana la soseaua principala mai sunt cca 6 km.
Exista autobuze care circula zi- lumina pe traseul Moieciu de Jos- Brasov.

 

Comentarii
Răzvan Murariu Răzvan Murariu, Duminică, 23 Nov 2008, 19:28

"zona numită Hornul Văii" se refera la hornurile Vaii Seci?

Dan Izvoreanu Dan IzvoreanuAdministrator Alpinet , Duminică, 23 Nov 2008, 23:32

ich weiss nicht

Fără foto cristina staicu, Duminică, 30 Nov 2008, 19:01

Fac un apel la toti cei care ar putea da o mana de ajutor pentru gasirea celor doi tineri disparuti in Bucegi. Nu contestam faptul ca salvamontistii din Busteni au facut mari eforturi pentru acest scop, dar si ei sunt oameni si au limitele lor.. Daca ne intelegeti motivele pentru care vrem sa-i gasim, desi sansele ca acestia sa fie in viata sunt practic nule, si simpatizati cu aceasta cauza va rog din suflet sa ma contactati. Pe masura ce timpul se scurge, sansele ca cei 2 sa mai fie gasiti scad dramatic. A fost identificat un perimetru destul de restrans unde cei 2 s-ar putea afla.
Azi este Sfantul Andrei si este ziua de nume a baiatului disparut, iar martea trecuta, 26 noiembrie a fost ziua de nastere a Anei Maria Coman, cea care-l insotea. Ne rugam la Dumnezeu sa ne dea putere sa mergem inainte si sa ne scoata in cale oameni cu suflet care ar putea face ceva in sensul acesta... Ne este greu sa traim cu gandul ca nu-i vom mai gasi si ne simtim neputinciosi. Vrem sa stim cum s-a intamplat totul si vrem sa aiba si ei sansa unei inmormantari crestinesti. Ajutati-ne sa punem capat acestui cosmar... Noi nu putem face mai mult fara ajutor.

Va mutumesc,

Staicu Cristina

0765535042

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii

Știrile sunt preluate ca atare de la sursele menționate.
Nu ne asumăm nici o responsabilitate pentru forma și conținutul lor.






© Copyright 1999-2019 www.alpinet.org