Alpinet Hărți Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
A luat-o! : Știri

A luat-o! - Joi, 11 Aug 2005, 19:21, vizitată de 4122 ori


Prin votul consilierilor locali, Copos a reusit sa preia administrarea domeniului schiabil din Poiana
Ministrul conservator al economiei, patronul Clubului Rapid, George Copos, a reusit sa-si adjudece domeniul schiabil al statiunii Poiana Brasov, in asociere cu administratia locala. Noua firma intemeiata cu avizul primarului George Scripcaru, SC Kronstadt Ski SA, a primit girul Consiliului Local pentru a prelua administrarea domeniului schiabil in asociere cu Grupul Ana, reprezentat de Ana Hotels, Ana Teleferic si Ana Group SA. Administrarea domeniului schiabil, care se intinde pe sute de hectare in Poiana, urmeaza sa aduca grosul incasarilor in buzunarului afaceristului-ministru. Peste toate, a fost aprobata si despadurirea masivului Postavarul, in favoarea aceluiasi George Copos, care a fost acuzat in repetate randuri ca a transformat Executivul in afacere personala. Relatia de prietenie cu primarul Brasovului, care controleaza majoritatea in Consiliul Local i-a asigurat lui Copos reusita in a prelua domeniul schiabil al statiunii brasovene cu incalcarea legilor liberei concurente.

Padure pentru Copos

George Copos a primit un „cadou“ de la autoritatile brasovene si cateva mii de metri patrati de teren forestier ca sa isi dezvolte afacerile. Aparenta de legalitate a fost gasita imediat. Totul s-a realizat in baza programului national de dezvoltare a turismului montan „Superschi in Carpati” si a HCL 285/2005, privind realizarea unei instalatii de transport pe cablu „Telescaun Poiana Brasov-Varful Postavarul”. Astfel, prin asociere intre municipiul Brasov si SC Dunarea SA Bucuresti, vicepremierul George Copos a obtinut scoaterea din fondul forestier national a unei suprafete de 7.442 mp ocupate cu vegetatie forestiera din proprietatea Brasovului.
Afacerea se leaga de administrarea domeniului schiabil al Poienii Brasov, afacere care se ridica la cateva sute de milioane de euro.

Jocuri de interese

Dupa cateva intrevederi particulare intre George Copos si George Scripcaru, primarul Brasovului, prin HCL nr. 383/2005 s-a aprobat actul constitutiv al SC Kronstadt Ski SRL. Aceasta a fost infiintata prin asocierea dintre municipiul Brasov si SC Dunarea SA Bucuresti. Anterior existase o asociere a firmelor lui Copos cu autoritatile locale, in firma SC Superschi SA, in care ministrul detinea prin societatile sale 80 % din actiuni. Reporterul TRANSILVANIEI EXPRES a reusit sa blocheze pentru scurt timp ilegalitatea, mai ales ca in Consiliul Local nu se aprobase asocierea cu cele trei firme ale lui Copos, mentionate in articol.
Autorii ilegalitatii au incercat sa inregistreze o alta firma, SC Perfect Ski SA, denumire la care au renuntat dupa ce reporterul TRANSILVANIEI EXPRES a descoperit, din nou, subterfugiul. Actul emis ulterior de Consiliul Local Brasov, are ca obiect, mai nou, realizarea unei instalatii pe cablu „Telescaun Poiana Brasov-Varful Postavarul” - investitie estimata la aproximativ 5 milioane de euro. „Telescaunul Poiana Brasov-Varful Postavarul” va deservi si o partie de schi, si pub-ul lui Copos, construit in zona fostei Cabane Postavarul, insa distrusa cu ani iin urma.

Terenul intra in posesia lui Copos

„Conform documentatiei de identificare, s-a constatat ca in vederea realizarii obiectivului de investitii este afectata suprafata totala de 7.442 mp teren ocupat cu vegetatie forestiera proprietate publica a municipiului Brasov”, se mentioneaza in raportul de specialitate inaintat spre aprobare consilierilor locali. De remarcat ca, in baza Legii 526/2003 pentru aprobarea Programului national de dezvoltare a turismului montan „Superschi in Carpati”, statiunea Poiana Brasov este cuprinsa in program cu componenta principala „turism pentru practicarea schiului si a altor sporturi de iarna”. Potrivit art. 4 din actului normativ mentionat, „terenurile ce sunt afectate de lucrari de amenajare si extindere a domeniului schiabil sunt scutite de la plata taxelor aferente scoaterii definitive din fondul forestier national”. In concluzie, Copos va intra in posesia celor 7.442 mp de teren din Poiana Brasov, ce urmeaza sa fie defrisati pentru realizarea instalatiei de transport pe cablu, care va porni din zona Restaurantului Capra Neagra pana in Varful Postavarul. In concluzie Comunitatea Europeana va sponsoriza amenajarea domeniului schiabil, cu defrisarile aferente, intr-un cuantum de peste 6 milioane de euro, investitii care vor fi administrate de firmele lui Copos, in principal.

Padure inlocuita de telegondola

Succesul afacerii cu Primaria Brasov, l-a determinat pe ministrul Copos sa initieze un nou proiect, de construire a unei telegondole in locul padurii defrisate, gandindu-se probabil ca alesii locali ai Brasovului vor vota, din nou, la ordin. Si in acest caz, ceilalti investitori din Poiana Brasov au fost exclusi din competitie, nefiind invitati sa participe cu oferte, aspect care contravine legilor in vigoare. Singurii in masura sa faca lumina in acest caz au ramas procurorii PNA.
(Libiu Mateescu, Transilvania Expres)
Mihaela Carstea


Legături cu Ghidul Montan:
Muntii POSTAVARU - Brasov  
Muntii POSTAVARU - Poiana Brasov - Rest. Capra Neagra  
Muntii POSTAVARU - Valea Poienii (1)  
Muntii POSTAVARU - Poiana Brasov - Patinoar  
Muntii POSTAVARU - Poiana Brasov - Hotelul Poiana Ursu  
Muntii POSTAVARU - Varful Postavaru  
Muntii POSTAVARU - Cabana Postavaru  
Muntii POSTAVARU - Poiana Brasov  
Muntii POSTAVARU  
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii

Știrile sunt preluate ca atare de la sursele menționate.
Nu ne asumăm nici o responsabilitate pentru forma și conținutul lor.






© Copyright 1999-2019 www.alpinet.org