Alpinet Hărți Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Fast-food in Postavaru : Știri

Fast-food in Postavaru - Marți, 13 Sep 2005, 7:19, vizitată de 5213 ori


Detaliile privind construirea unei telegondole în Poiana Brașov au fost aprobate ieri de consilierii locali. Instalația va fi realizată pe terenul municipalității, cu investiție din partea societății ANA TELEFERIC SA.

Telegondolă și fast-food

La ședința extraordinară de ieri, consilierii locali au aprobat Planul urbanistic de detaliu pentru construcția unei instalații de telegondolă și a unui fast-food în Poiana Brașov. Documentația a fost inițiată de S. C. ANA TELEFERIC SA, în colaborare cu Primăria municipiului Brașov. Zona vizată, aflată în partea sud-vestică a Poienii, are suprafața de 39 hectare, din care 36, 7 sînt în proprietatea municipiului, adică 94, 24%, restul fiind proprietate privată. Aici ar urma să fie construită o instalație cu două stații, un garaj pentru telegondole și un fast-food. Lungimea traseului telegondolei va fi de 2.145 metri, cu o diferență de nivel de 661 metri. De-a lungul traseului vor fi montați 16 stîlpi de susținere a cablurilor.

Două stații moderne

Stația inferioară a telegondolei se va afla lîngă hotelul Miruna, iar cea superioară la sud de sediul Salvamontului, lîngă pîrtia de schi Lupului. Ambele clădiri ale stațiilor vor avea un regim de înălțime cu demisol și parter. Noua stație inferioară va fi construită pe amplasamentul actualei stații, care va fi demolată, iar cea superioară se va găsi la 40 de metri spre vest de actuala stație, care va fi reamenajată. În cadrul stației de jos, la demisol vor fi zona de acces public, grupurile sanitare, un mic magazin, depozit de schiuri și garaj pentru mașinile de bătut zăpada, iar la parter se vor afla platforma de urcare și coborîre din telegondole, două birouri, o mică sală de ședințe, grup sanitar cu vestiar pentru salariați, spații tehnice și garaj pentru telegondole. Clădirea stației superioare va cuprinde la demisol spații tehnice, la parter platforma de urcare și coborîre, camera pentru operatori și două dormitoare mici cu grupuri sanitare.

Parcări și accese amenajate

Pe terenul fostei cabane Cristianul Mare va fi construit un fast -food, cu același regim de înălțime ca și stațiile, și o terasă. Domeniul schiabil existent, instalațiile și construcțiile aferente se mențin, urmînd să fie modernizate. De asemenea, vor fi amenajate drumurile de acces auto și pietonal la stația inferioară a telegondolei, făcîndu-se legătura cu strada principală care străbate Poiana Brașov de la nord - est la sud- vest. În zona parcărilor existente, de lîngă Hotelul Teleferic, va fi amenajată o platformă de parcare pentru 125 de autoturisme și 22 de autocare.

Investiție de cinci milioane de euro

Consilierii locali și-au dat acordul încă de la sfîrșitul lunii mai pentru asocierea cu ANA TELEFERIC la realizarea unei telegondole de opt locuri, prin repoziționarea actualei instalații de cablu și devierea traseului. Asocierea între municipiul Brașov și SC Ana Teleferic SA presupune o investiție de aproximativ cinci milioane de euro, la care Consiliul Local ar participa cu terenul afectat de mutarea stîlpilor, de aproximativ 2.650 metri pătrați. Pentru acest teren, municipalitatea urma să primească o cotă de participare de 5, 3% din valoarea investiției. Din aceste procente, erau estimate atunci venituri la bugetul local de 200.000 de euro pe an, după amortizarea investiției.

Simona POPICA(Monitorul Expres)
Mihaela Carstea


Legături cu Ghidul Montan:
Muntii POSTAVARU - Brasov  
Muntii POSTAVARU - Comuna Cristian  
Muntii POSTAVARU - Poiana Cristianul  
Muntii POSTAVARU - Poiana Brasov - Rest. Capra Neagra  
Muntii POSTAVARU - Ref. Salvamont  
Muntii POSTAVARU - Valea Poienii (1)  
Muntii POSTAVARU - Prapastia Lupului  
Muntii POSTAVARU - Poiana Brasov - Patinoar  
Muntii POSTAVARU - Magazinul Star (sub Tampa)  
Muntii POSTAVARU - Poiana Brasov - Hotelul Poiana Ursu  
Muntii POSTAVARU - Varful Postavaru  
Muntii POSTAVARU - Cabana Cristianu Mare  
Muntii POSTAVARU - Cabana Postavaru  
Muntii POSTAVARU - Poiana Cristianul Mare  
Muntii POSTAVARU - Poiana Brasov  
Muntii POSTAVARU  
Comentarii
Fără foto Tibi Moise, Miercuri, 14 Sep 2005, 11:56

Ce inseamna sa avem un vice-premier intreprinzaror.....:-P
Pacat ca o zi de schi in Poiana te cam arde la buzunar si costa (din cate am auzit) mai mult decat o zi de schi prin Alpi.
Deh......ne aliniem la standardele europene.

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii

Știrile sunt preluate ca atare de la sursele menționate.
Nu ne asumăm nici o responsabilitate pentru forma și conținutul lor.






© Copyright 1999-2019 www.alpinet.org