Alpinet Hărţi Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Trofeul Braşovului ed. a III - a : Ştiri

Trofeul Braşovului ed. a III - a - Joi, 1 Iul 2004, 7:39, vizitată de 4477 ori


Dragi Prieteni,
Vă invităm sa participaţi la a treia ediţie a concursului de turism – sportiv „Trofeul Braşovului”, care va avea loc în perioada 16 - 18 iulie 2004 în frumosul peisaj al Munţilor Perşani. Tabăra va fi amenajată în poiana de la intrarea în Cheile Vârghişului (pe Valea Vârghişului, la cca. 12 km de comuna Vârghiş).

Programul de desfăşurare:
Vineri 16 iulie
- aşteptarea participanţilor (*);
- şedinţă tehnică (după sosirea ultimului club);
- 24.00: stingerea în tabără.
(*) – aşteptarea se va face în halta Augustin până la sosirea ultimelor trenuri dinspre Braşov şi Sighişoara.

Sâmbătă 17 iulie:
- 7.30: deşteptarea;
- 8.00: startul în probele de concurs (a se citi la regulamentul concursului);
- 22.00: proba culturală;
- după terminarea probei culturale se va da stingerea în tabără.

Duminică 18 iulie:
- 9.00: festivitatea de premiere;
- 9.30: igienizarea zonei;
- 10.00: strângerea taberei şi defluirea participanţilor;

Regulamentul de concurs:

În cadrul concursului fiecare club poate intra cu maxim 2 echipaje, alcătuite din 3 – 5 persoane. Pentru clasamentul general şi pentru clasamentul F. R. T. S. va puncta un singur echipaj de club, dinainte stabilit. Participanţii la testele teoretice, orientare şi alpinism, vor face parte obligatoriu din echipa de regularitate.

Startul în concurs se va face în ordinea sosirii cluburilor în tabără.

Probe de concurs:

- traseul de regularitate
- orientare pe hartă (2 persoane, mixt)
- teste teoretice
- alpinism practic (manşă)
- proba culturală **

Orarul concursului - sâmbătă:
- startul în proba de regularitate (testele teoretice se vor da în posturile de control).
- startul în proba de alpinism-escaladă;
- startul la proba de prim-ajutor practic;
- startul în proba de orientare;
- startul în proba de cros;
- proba culturală
(**) nu intră în clasamentul trofeului, dar se punctează în cadrul F. R. T. S.

Echipajele trebuie să aibă obligatoriu următorul echipament:
- individual: lanternă, fluier, pelerină de ploaie, bocanci cu talpă aderentă;
- echipaj: trusă de prim ajutor, busolă, bidon apă;

ATENŢIE!!!
Lipsa oricărei componente a echipamentului se penalizează cu câte 40 puncte, în cadrul punctajului probei de regularitate.

ATENŢIE!!!
Trusa medicală trebuie să conţină obligatoriu atele, faşă elastică, garou, calmante, antiseptice şi antiinflamatorii. Lipsa oricăreia dintre cele specificate se penalizează cu câte 20 puncte.

ATENŢIE!!!
La proba culturală se va ţine cont cu stricteţe de tematica turistică a cântecelor, poeziilor şi a umorului (nerespectarea tematicii ducând la penalizare). Cântecele prezentate de cluburi în cultural trebuie să le aparţină, în caz contrar urmând a fi penalizate.
Timpul maxim acordat fiecărui club este de 30 de minute.
Regulile detaliate ale concursului vor fi prezentate la faţa locului (şedinţa tehnică).

Regulamentul taberei:

Este interzis consumul de băuturi alcoolice pe durata desfăşurării concursului.
Zona de concurs este o arie protejată. Regulile în privinţa igienei taberei vor fi foarte stricte. Va exista o singură vatră de foc, în jurul căreia se va desfăşura şi proba culturală. De aceea vă recomandăm să luaţi cu voi primusuri.
Sunt locuri special amenajate pentru depozitarea gunoiaelor (vă rugăm folosiţi-le).
Nerespectarea regulamentului taberei duce la penalizarea clubului în cauză, sau chiar la descalificarea din competiţie. Vă rugăm să acordaţi seriozitate acestui regulament.

Bibliografie:

- I. Stăncescu - Meteorologia fără formule;
- Mihai Albotă, Simona Fesci - Munţii Perşani (Colecţia Munţii Noştri - nr. 22, ed. 1980).
- Walter Kargel - Alpinism;
- Ionel Coman - Două secole de alpinism;
- Primul Ajutor în stările de urgenţă până la sosirea medicului - Stanley M. Zydlo, J. A. Hill
- Atlasul botanic;

Confirmări şi informaţii:

Vă rugăm să confirmaţi participarea d-voastră, cel târziu 12 iulie 2004, la următoarele numere de telefon, sau pe adresa de mail a clubului:

Olimpiu Pop 0722-245619; 0740-188220
Emi Cristea 0724-404607; 0268-316679
Emil Precup 0742-014745; 0268-419554

e-mail: contact@floaredecolt.org
informaţii suplimentare: http://www.floaredecolt.org

CĂI DE ACCES!

- pentru cei ce vin cu maşinile personale recomandăm următoarea rută de acces dinspre Braşov (cca. 80 km): Braşov - Feldioara - Măieruş (la Măieruş se trece Oltul) - Belin - Baraolt - Vârghiş (intrarea pe drumul forestier Valea Vârghişului) - Cheile Vârghişului.
- accesul cu trenul: magistrala 300 (Braşov - Sighişoara), Halta Augustin (cca. 50 km de Braşov). De aici se va asigura transportul cu microbuzul (cu confirmări ale numărului de persoane). Din Augustin până în tabără sunt aproximativ 25-30 km.
- accesul din Braşov (cu autobuzul): - vineri la ora 20.00 va fi plecarea din Gara Braşov. Se va asigura transportul până în tabără. Costul per persoană este de cca. 100.000 lei.
ATENŢIE!!
Cursa specială este asigurată doar pentru cluburile ce confirmă numărul de persoane până în data de 12 iulie 2004.

ATENŢIE!!
Tabăra fiind amplasată într-o zonă de rezervaţie naturală, se va percepe taxă de intrare în rezervaţie.

PARTICIPAREA SE FACE PE PROPRIA RĂSPUNDERE!!
Emil Precup


Legături cu Ghidul Montan:
Magura CODLEI si Muntii PERSANI - Satul Augustin  
Magura CODLEI si Muntii PERSANI - Compl.Turistic Codlea  
Magura CODLEI si Muntii PERSANI - Dealul Frumos  
Muntii BARAOLT - Varful Piatra Baraolt  
Muntii BARAOLT - Satul Belin  
Magura CODLEI si Muntii PERSANI  
Muntii BARAOLT  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: Trofeul Brasovului editia a III - a , înscris de Emil Precup -
A mai trecut o editie a „Trofeului Brasovului”, iar dintre toate a parut cea mai bine organizata. De altfel s-a vazut si la participare: 326 participanti pe fisele de concurs, facand parte din 28 de cluburi de turism din toata tara. Dupa cum am anticipat, zona de concurs avea sa fie principalul punct de atractie. Se puteau numara pe degete cei ce au mai fost vreodata prin aceste locuri situate la limita judetelor Harghita si Covasna. Desi o parte din club plecase spre tabara inca de luni, conditiile meteo nu au permis sa se faca prea multe pana miercuri seara. S-a amenajat vatra de foc, s-a montat cortul de organizare si s-au adunat lemne de foc. Ultima parte s-a dovedit a fi o operatiune destul de dificila, pentru ca in rezervatie este interzisa taierea lemnelor aflate in picioare. Fiind o zona de campare, padurea marginala era curatata de mult de uscaturi sau taieturi vechi, astfel incat au fost nevoiti sa aducem lemne de la mare distanta.

Un traseu:
Satul Rotbav-Cetatea Eroilor-Varful Cetatii (1104m)-Valea Crizbav-Comuna Crizbav

 

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii

Ştirile sunt preluate ca atare de la sursele menţionate.
Nu ne asumăm nici o responsabilitate pentru forma şi conţinutul lor.






© Copyright 1999-2020 www.alpinet.org