Pt Cheile Cheia campam putin mai sus (cca 2km) de intersectia cu Pahomie spre chei. Prima noapte incepe cu un "montaj" de sunet si lumini prilejuit de o ploaie zdravana, insotita de tunete si fulgere, care tine vreo 3 ore. Noroc ca am pus corturile mult deasupra riului pe o terasa aflata in stinga drumului cum urci. A doua zi vedem ca ploaia nu a lasat prea multe urme si pamintul ars de seceta este aproape uscat.
Pornim pe drumul forestier care urca aproape pina la intrarea in chei si constatam ca acesta urca mult mai sus decit era pe harta noastra (din MN). De fapt acesta trece apa si continua probabil spre cantonul Cheia.
Aici facem o scurta tatonare a primului sector, unde peretii se apropie si esti nevoit s-o iei direct prin apa, prilej cu care aflam si temperatura ei! Noroc de bolovanii iesiti din apa din loc in loc si care permit revenirea picioarelor catre o temperatura mai normala, ca altfel esti cam "anesteziat".

Revenim la intrarea in chei (de fapt iesirea) si o luam spre stinga in urcus accentuat pt a prinde poteca marcata cu triunghi albastru ce trece pe Brina Caprelor, a carei intrare am lasat-o mai jos inainte de a parasi drumul forestier.

Fagi uriasi ce cu greu ar putea fi "inlantuiti" de doi oameni ne incinta privirea. Dupa cca 15 min de urcus ajungem si in marcaj. Acesta urca in continuare spre peretii care incep sa se zareasca sus printre copaci. Ajunsi la baza lor urmeaza un traverseu spre dreapta in directia apei si dupa ce trecem de un mic vilcel mai urcam putin prin padure si ajungem in la inceputul brinei. Virful unui tanc, catre care deviem spre dreapta din traseu, ne invita la un popas si ne ofera o imagine cuprinzatoare a zonei pe care urmeaza s-o strabatem.

Sub noi, la cca 200m, se afla sectorul ingust ce tocmai l-am parcurs si care continua in amonte cu o zona mai linistita, urmata de o alta zona mult mai accidentata si inclinata. Brina privita de aici pare sa aiba la mica distanta un traverseu destul de expus, disparind apoi din raza vizuala pt a aparea mult mai jos dupa o limba de grohotis.
Revenim la brina si incepem o suita de traversari relativ expuse, unde gasim si citeva pitoane batute in stinca. Asa pe uscat nu vad la ce sint necesare, dar probabil ca pe zapada sau foarte multa umezeala se justifica. Zona care parea dificila se dovedeste a fi mult mai usoara si traseul continua usor descendent pina in dreptul limbii de grohotis.

Poteca marcata urmeaza si ea acest grohotis pe sub pereti pina cind acesta coteste la drepta si se indreapta direct spre firul vaii. Ajunsi aici ne hotarim sa parasim brina pentru a cobori jos in chei si a urca direct pe fir. Coborim usor pe grohotisul marunt care aminteste de Piatra Craiului si ajungem repede pe fundul vaii care, surpriza, este seaca in aceasta portiune. In amonte ne intimpina o ingramadire haotica de bolovani uriasi, unii albiti de torentul care trece uneori pe aici, altii mai cenusii dar uscati si toti cu o aderenta excelenta. Sile si Victor se decid sa ne astepte aici si impreuna cu Paul, Laura, Marius si Adrian o luam la deal. Aici conform descrierilor pe care le avem (adica la inceputul cheilor - asa cum le-am interpretat noi!) ar trebui sa fie un loc mai dificil care sa necesite (eventual) coarda. Nu se vede insa nimic! Cum avem vreme berechet si buna pe deasupra, nu ne grabim si fiecare isi alege o cale de trecere dupa putere si pricepere. Astfel avem prilejul sa trecem prin ferestre intunecoase si umede, peste tobogane slefuite de curgerea apei sau peste/printre bolovani incarcati de muschi si vegetatie. Aceasta gimnastica ne ia cam 30min, dupa care regasim apa care sare peste un prag formind o cascada si dispare pe parcusul a citiva metri in ponorul ce o capteaza in subteran.
Spre surprinderea noastra putin mai sus regasim marcajul (ne asteptam sa iasa dincolo de chei) precum si capatul cheilor. Pacat ca a fost asa scurt! Tocmai incepuse sa ne placa.

Ne intoarcem pe marcaj, trecind peste o noua zona cu grohotis - format de asta data din bolovani maricei - si ajungem dupa 10-15min la aceiasi limba de grohotis care ne conduce la firul apei. Coborim cu totii pe firul acum sec al cheilor.

Mici saritori fac deliciul coboririi care continua prin canion pina ce ne opreste o ruptura serioasa de panta. Asta este saritoarea ce o cautam mai sus! Doua pitoane batute chiar pe fir nu-mi inspira nici o incredere dar pe o brina din dreapta apare unul zdravan cu ureche, numai bun pentru rapel. Tot conform descrierii aici ar fi si o varianta de fentare a rapelului printr-un traverseu dar mi se pare mult prea expus ca sa merite. Asa ca scoatem coarda din rucsac si rind pe rind coborim cei 10-12m (dintre care ultimii 4-5 in surplomba) ai saritorii. Aici constatam ca obstacolul poate fi "fentat" chiar pe fir, evident daca nu curge apa. De sus parea destul de urit dar un pasaj usor duce care o treapta de numai 3-4m care are si un prepeleac pe ea. In urcus cu siguranta nu ar pune nici o problema. Putin mai jos iesim din zona ingusta si apa reapare, ocupind incet, incet toata latimea cheilor. Am ajuns la punctul terminus al explorarii de dimineata asa ca stim ce ne asteapta. "Anestezia!!!" Trecem cit putem de repede prin aceasta zona si ne regrupam. Urmeaza drumul forestier si dupa 40min revenim la corturi, nu inainte de a savura citeva mure crescute pe marginea drumului.

Date tehnice:
- drumul auto (forestier) prin Cheia spre Pahomie este practicabil si cu auto mai joase, desi are citeva zone in care trebuie sa ai grija. Pe cei cca 20km se fac cam 1 1/4 ore.
- traseul pe Brina Caprelor se poate parcurge in cca 1-1 1/2 ore indiferent de sens
- cheile propriuzise cam in 1 1/2-2 ore, in conditii de vreme buna (stinca uscata, apa nu prea mare). In caz de vitura zona mediana (cea cu saritoarea de 10m - lungime cca 150m) si mai ales sectiunea de iesire din chei (lungime cca 80m) este periculoasa (putine posibilitati de iesire din albie).