Tăcerea pădurii

Înscrisă de: Daniela Ursu
Tăcerea pădurii
Data publicării: : 23 Iul 2013, vizualizări:: 2384
Localizare geografica: România, Muntii CEAHLAU, Saua Lutu Rosu
Echipament folosit: Nikon
Descriere: Farmecul neaşteptat al potecilor marcate.
Daniela Ursu - Galeria personală
Bookmark and Share
Galeria Foto Alpinet
Soare George Soare George, Joi, 5 Sep 2013, 9:09

Nice! Salutari

Mircea Moldovan Mircea Moldovan, Marţi, 10 Sep 2013, 13:41

Am intalnit si situatii in care Padurea vorbeste... prin graiul ei. Prin trosnete, fosnete, sub apasarea zapezii sau sub actiunea vietuitoarelor necuvantatoare. Nu trebuie decat sa te opresti o clipa si sa o asculti, sa-i deslusesti sunetele.

Galeria Foto Alpinet
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii
Comentarii înscrise de Daniela Ursu
<< [61-80] [81-100] [101-120]<  121-140 din 1657
  > [141-160] [161-180] [181-200] >>
FotografieComentariuData
de sezon
Ioan Panaite
Mi se pare - dar doar mi se pare - că este uşor înclinată spre stânga.
Pe de altă parte, obiectivul tău nu a ratat nici Grinţieşul Mare, nici M-ţii Bistriţei... Până şi Grozăveşti-ul se vede...
5 Iun
Doina haiducului
Fotogeografica 2011
Sau Doina Maicilor... sau Pietrele lui Baciu într-o lumină cum nu prea ne este dat să le vedem...
4 Iun
Pietrele Mariei
Paul Airinei
Da, au şi trecut.
Prin "balaur" te referi la micul nevinovat din fotografia pe care tocmai am înscris-o? :-?
2 Iun
Pietrele Mariei
Paul Airinei
Sunt pozele de anul trecut? Că-n acest we to Măcinul a fost al meu...
2 Iun
cele doua varfuri peste 2500
Cătălina Bocan
Unul mai zdrenţăros, de 2509 metri şi două Păpuşi:
Vârful Păpuşii - 2508 m., respectiv Vârful La Piscu Păpuşii - 2502 m.
31 Mai
Pâine frântă
Virgil Iordache
Bună, Virgil!
Am revenit în zori din Constanţa, dar mi-am gestionat timpul şi planificat itinerariul astfel încât să am la dispoziţie măcar două zile în care să mă bucur de aceşti munţi... I-am urcat cu gândul la fotografiile tale, aveam în minte aceste imagini şi iată, şi acum, după trei ani le revizualizez cu aceeași plăcere... :-)
30 Mai
A Paşte Fericit
Daniela Ursu
O precizare în plus: Am folosit în descriere numele/cuvântul "Panghia" şi nu Panaghia - nu este o eroare de tastare din partea-mi, ci am preluat identic şi la fel după cum era scris şi în citatul la care am făcut referirea.
11 Mai
A Paşte Fericit
Daniela Ursu
Ar rămâne de stabilit originea, oarecum neclară până acum, a toponimelor Lacuri/Lacurilor.

Profilul din schiţa inserată de mine este, conform punctelor cardinale, unul estic, deci cu vedere dinspre malul Bistriţei, zonă centrală, a satelor, de ex. Buhalniţa- Rugineşti. Dar nu putem şti cu certitudine dacă din aceleaşi locuri se vedeau lacurile şi acum 500 de ani. În partea opusă, extrema dreaptă şi dincolo de sigla Alpinet şi de Poienile Stânele/Stănile, întâlnim Obcina Lacurilor şi numit de unii "Lacu" sau cum începe să fie trecut pe hărţi, "pârâul Lacului". Numele acestuia este pârâul Cintelnic, afluent al Bistrei Mari, de la obârşie până la confluenţă el fiind limita vestică a P. N. Ceahlău.

Cum au ajuns aceste denumiri acolo e greu de precizat. Nu speculăm, ci căutăm adevăruri care ne îndreptăţesc să ducem mai departe aceste toponime ori să le păstrăm intangibile.

Zona Lacurilor, bătută în lung şi-n lat de mine, este împădurită, probabil aşa a fost şi la începutul sec. XX ţinând cont de exploatările forestiere existente, uşor decopertată în partea NV a ei din pricina unor doborâturi cauzate de o zăpadă udă din februarie acum 4 ani, actualmente în refacere neasteptat de bună. Nici urmă de lacuri ori bălţi! Terenul este pietros, nicidecum apos, pe care să mustească apă, iar toate pâraiele/apele curg şi se scurg spre valea Bistrei (Mari).
"Opcina" desemna acea "culme, coamă a munţilor, care continua lanţul de munţi de la un pisc la altul şi pe care se putea umbla cu carul". Obcina noastră este învecinată şi cu altele, dar imposibil de străbătut astăzi cu carul, ci numai cu TAF-ul - dar să nu dăm idei!

Tot de la Porucic, pag. 25 citire, "obcinǎ şi obscinǎ" defineau "cumpena [sic!] apelor în munţi şi în regiunea dealurilor" - am citat.
Mă întreb dacă (nu aşa încărcată de vegetaţie precum e azi) Obcina Lacurilor nu era cumva singurul punct, printre singurele zone cu deschidere, vedere sau belvedere spre cele două lacuri existente pe terasa superioară sau cu alte cuvinte spus, 'locul de unde se zăresc/văd/vedeau/luceau lacurile'.
2 Mai
Poienile stanelor, stânelor şi stănilelor
Daniela Ursu
Revizualizând panorama şi recitind comentariile ar mai fi de scris câte ceva despre originea toponimul, aşa că voi încerca un răspuns ca şi părere personală.

Într-o clasificare făcută şi publicată mai demult de mine am inclus denumirea Stănile în categoria toponimiei daco-românească, pornind de la faptul că suflixul -ilă are o origine străveche, "provenind din limba traco-dacă, unde -ilă şi -ală erau sufixe foarte des întrebuinţate în nume proprii".

(Lingvistul Sextil Puşcariu a propus ipoteza trecerii acestui sufix din tracă în limbile slave.)

Într-un document din sec. al XIV-lea, Hrisovul regelui sârb Ştefan Milutin, prin care acesta donează Mănăstirii din Bańska opt cătune de valahi, după obiceiul de atunci, toţi oamenii dăruiţi mănăstirii sunt înşiraţi cu numele, în cazul de faţă fiind peste trei sute de numiri personale, două sute şaptezeci de nume, printre care şi Stănilă.

(De altfel, un vornic cu acelaşi nume era şi la curtea lui Mircea cel Bătrân, iar printre Culmea
Pricopanului şi dealul Greci este şi Dealul lui Stănilă.)

Înrudite cel puţin semantic dacă nu etimologic, rădăcina sta- (stană, stan, stancă, stau, stei) înseamnă "mal de piatră, înţepenit în pământ, adică având rădăcini în pământ." Intervin acum aspectele caracterizate prin modificările fonetice:
- specific moldoveneşti, cum e trecerea lui ă accentuat în î neaccentuat sau fenomenul opus trecerea lui ă neaccentuat în î accentuat;
- prezenţa sufixelor care au condus la formarea diminutivelor, stînă - Stînişoară; stâncă/stană - Stănişoară. (De menţionat că pe hărţile foarte vechi şi printre rândurile scrise de preotul-arheolog C-tin Matasă munţii pe care-i numim noi azi Stânişoarei erau descrişi de domnia sa în primul ghid turistic românesc sun numele de "Munţii Stânişoarei"!)
- mutarea accentului de pe prima silabă, cum e în lb. maghiară, odată cu împrumutarea cuvîntului, etc.
Ca să complicăm puţin treaba şi să nu acuzăm numai diacriticele că "au încurcat" iţele limbii române, ne putem orienta şi către transformarea consoanelor:

Astfel, din slavul strǔmină care însemna "loc abrupt" au fost preluate în limba română, modificate, transformate, dar cam cu acelaşi înţeles, mai multe apelative/adj.: stărmină = "coborâş prăpăstios", regiune cu pante prăpăstioase, împădurite; stârmină = "coastă prăpăstioasă", stărminos = înclinat, lunecos; "torent repede şi vijelios, care produce mari stricăciuni în calea sa" şi cuvintele - păstrate şi azi în graiul haţegan - strămină şi/sau strâmini, adică loc prăpăstios, râpă, văgăună.
Dar pentru că acest "r" - indiferent de ordinea lui în cuvintele de mai sus - ne poate "incomoda", ne întoarcem iar la graiul amuzant-moldovenesc şi în speţă zona Ceahlăului unde avem din start două exemple elocvente: Anezătoare Oilor, cuvântul de bază fiind amiază, pronunţat de localnici anează şi - în vest - Poiana Niţătoare, locul spre care îşi mânau ciobanii oile printre două stânci despărţite de un spaţiu îngust să le tundă "niţele", adică miţele (http://dexonline.ro/definitie/miţă).

Oare "n" din StăNile n-ar fi fost vreodată-n "m"...?
2 Mai
A Paşte Fericit
Daniela Ursu
Da, mi-aduc aminte că mi-ai pomenit cândva de o (povestire despre o) întâlnire cu un solomonar. Nu prea am adăugat-o atunci pe lista convicţiunilor şi posibil ca mine, au ignorat-o şi alţii.
Am dat crezare legendelor, am acceptat toponimele, am strâns mărturii despre sihaştri, pustnici, am adunat nume şi am comemorat păstorii.
M-am întrebat de ce despre aceste lacuri nu s-a vorbit şi nu s-a amintit nimic. Oare pentru că nu erau suficiente dovezi sau numărul celor care ştiau despre ele era infinitezimal iar aceste persoane nu puteau fi considerate credibile şi mărturiile lor verosimile?
S-a acceptat şi s-a mers numai pe linia că Ceahlăul este un munte sacru şi că vrăjitorii / solomonarii / şamanii n-au ce căuta printre cei sfinţi? Despre Ceahlău s-a tot pomenit că a fost muntele vechilor daci, eu însămi am prezentat toponime de acest fel, iar cercetările arheologice din unele zone subalpine au confirmat complexe de locuire daco-gete şi fragmente de ceramică lucrată manual.
Eugen Agrigoroaiei, definind casta lor ca fiind moştenire dacică, spune că solomonarii din tradiţia folclorică sunt rezultatul unui "proces de zeificare a sacerdotului", el considerându-i pe aceştia nişte „preoţi initiaţi”. La fel, Traian Herseni crede că tagma solomonarilor ar proveni din ordinul monastic al dacilor, ktistai, deoarece locuiau "în locuri solitare, în păduri sau aproape de lacurile montane".
Dar cum lacurile au dispărut iar Wikipedia e pentru unii îndoielnică…
2 Mai
A Paşte Fericit
Daniela Ursu
Dacă Ion Dandu ştia legenda şi a transmis-o mai departe, la tine a ajuns? La mine nu!
Mulţumesc.:-)
29 Apr
A Paşte Fericit
Daniela Ursu
Cu-Adevărat a Înviat!
Încă o dată mulţumiri pentru aducerile aminte.
O precizare deosebit de importantă: schiţa suprapusă peste fotografie nu aparţine şi nu a fost întocmită de dr. Iacomi.

De Dandu Ion nu ştiu prea multe. Zici că a bătut mult P. S.?
Hmm... Am avut şi am trăit impresia că Piatra Sură este/a fost guvernată nu de un haiduc, ci de un şaman.
29 Apr
Citadelă, adăpost al meu...
Daniela Ursu
Mai mult decât atât, Claudiu...
Ceea ce se "traduce literal prin 'loc întunecos, pantă (deal) nordică, mal (râu) sudic; noros, sumbru', trist, pasiv, sobru, feminin, introvertit, intim şi care corespunde nopţii" şi locul insorit, luminos, nordic, exuberant şi plin de încă alte trăsături.
Yin şi Yang-ul meu...
28 Apr
A Paşte Fericit
Daniela Ursu
Aşa e, dinspre Dochia până la Toaca nu erau jnepeni. Prin anii ’80 au circulat câteva cărţi poştale cu aceste locaţii, cărarea era lată şi bine conturată, dar nici urmă de jnepeni.
Domnul Panaite spunea că exista ceva între Ocolaş şi Bâtca Ghedeon, "aproape de izvorul de pe lângă bâtcă", dar tot cam la dimensiunile unei bălţi, unde se opreau ciobanii şi se adăpau oile, dar care, tot din explicaţiile domniei sale, ori a secat ori din care rădăcinile jnepenişului pe-atunci în expansiune s-au alimentat însetate. Eu până la izvorul acestui izvor nu am ajuns, în sensul că nu l-am identificat şi localizat cu precizie, dar plimbându-mă prin acele părţi, am traversat / parcurs o zonă în care terenul era foarte moale, mustea de apă cam ca în Poiana Vesuri, deşi nu era sezonul ploios.

Mulţumesc pentru comentariu. Este una din cele mai dragi mie imagini mai vechi. Poate pentru că nu am amintiri legate de întâlniri cu atâtea mioare… Păşteau fericite! - cel puţin aşa văd şi simt eu privind fotografia.
Domnul să le dea poieni de Lumină şi lor - merită să-i amintim: Moş Cerbu "primul care a încropit un fel de bordei cu pereţi din piatră pe la 1880"; ciobanul V. Chirilă, "om la 88 de ani în 1958"; baciul Udrea întâlnit de Vasile Alecsandri "la o stâncă", ciobanul Dumitru Savu din satul Izvorul Alb, "cunoscătorul versantului estic al Ceahlăului", ciobanul Dragomir Găină din satul Ceahlău, "cel mai bun cunoscător al versantului nord-vestic şi sudic, umblând cu oile de la 14 ani până la 83 de ani, Dumitru Butunoi, I. Chirilă, D. Paleu, Gh. Budacă, N. Ciubotaru şi nu în ultimul rând, ciobanii care au dat numele celor trei (din şase) Poliţe Cu Crini, Pârhan, Cozma şi Prună.
28 Apr
Citadelă, adăpost al meu...
Daniela Ursu
Nu au fost defrisări barbare, ci doborâturi în urma furtunilor. Acţiunea omului a vizat numai pentru curăţarea locurilor şi pentru plantarea puieţilor.

Tăieri masive în zonă au existat, pe la începutul sec. XX, undeva deasupra siglei Alpinet, pe când funcţionau pe Bistra Mare o fabrică mare şi mai multe gatere, dar nu sunt poze de atunci.
21 Apr
Citadelă, adăpost al meu...
Daniela Ursu
Mulţumesc, Cristi! Voi fi la fel de sinceră: singurul meu mini-proiect - şi care sper să-mi reuşească într-o zi este să renunţ la Alpinet (pentru a nu mai supăra pe nimeni), dar nu înainte de a înscrie imaginile promise mai demult.
Nu ştiu dacă-aş mai avea putere să o iau de la capăt pe un alt site, în fond am şi eu o vârstă (120 de ani, după cum spunea dl. Roşca, ruşinică! Vârsta unei d-ne nu se spune niciodată!:-) ), mi-am pierdut şi antrenamentul dac-am ajuns – din cauza gheţii şi a partenerului de tură – să urc Ceahlăul în şapte ore!...

Revenind la colajul de faţă, numai titlul este a lui Antoine, descrierea îmi aparţine.
Fotografia din anul 1976, a fost foarte deteriorată, realizată pe o hârtie lucioasă. Eu am reparat-o în PhotoShop dar nu mai avea nimic autentic în ea aşa că am lăsat-o după cum am primit-o. Autorul ei este aceeaşi persoană care a întocmit schiţa (din 1973) cu posibila localizarea a celor două lacuri pe platoul Ocolaşului, apărută în imaginea vecină, cât şi cele două fotografii documentare de aici:
http://alpinet.org/main/foto/showfoto_ro_item_101735.html
După cum am scris în descrierea Istoriilor, fotografiile au fost făcute în anii ’50. (Părea şi tânăr personajul, în funcţie de indiciile oferite de vestimentaţia sa, poate un coleg reuşeşte să ne ofere informații mai exacte despre anul fotografierii).
Din punctul meu de vedere cred că autorul a revenit în zonă sau mai bine spus nu a încetat nicio vară, toamnă, primăvară să nu cerceteze zona...
19 Apr
Văratica – poveşti cu prinţi, prinţese şi poieni
Daniela Ursu
D-na Margo, ceva nu e în regulă, pare o confuzie stupidă. Comentariu e lipsit de logică. Cred că aţi greşit fotografia.
Oricum, vă mulţumesc pentru trecere.
19 Apr
Văratica – poveşti cu prinţi, prinţese şi poieni
Daniela Ursu
Vă mulţumesc!
Din start pot spune că este o prezenţă feminină. De altfel, reîntregindu-mi arhiva foto, am remarcat că pe la jumătatea secolului trecut doamnele urcau pe munte îmbrăcate în fuste.
Căutând indicii şi folosind Picasa Viewer am mărit prima fotografie până la 405%. Este o tânără doamnă, până în 30 de ani, maxim 52 de kg, tunsă scurt, cu părul uşor ondulat, îmbrăcată cu o fustă deschisă la culoare, plisată, dar cu pliseuri mari, cam 3-4 pe faţă, deci largă şi cu o bluză lejeră şi nu prea mulată pe talia de invidiat. Pare să fie încălţată cu o pereche de pantofi tip "balerina". (Mai am o fotografie de prin anii '60, cu o doamnă admirând Ocolaşul Mare, dar nu cred să fie vorba de una şi aceeaşi persoană întrucât pare să aibă şi câţiva ani şi câteva kg. în plus şi altă garderobă - o fustă mai lungă, acoperind genunchiul şi doar uşor evazată.)
Cred că bluza tineri doamne ne poate oferi cele mai multe informaţii. Practică şi cu mânecuţa scurtă, nu pare a fi deloc din PNA. (Fibra de carbon a fost creată în '58 şi după '61 a apărut produsul de polimelizare care imită lâna numit poliacrylonitril şi prescurtat PNA). Dar în '53 au fost create fibrele de poliester şi au rămas până în ziua de azi printre cele mai utilizate. Bănui că au fost la mare modă şi căutare articolele de îmbrăcăminte din aceste materiale…
15 Apr
Nuvela Zarandeana-capitol nou
Romeo Cretu
Cine-a pus carciuma-n vârf?
14 Apr
Departe de stog
Paul Airinei
Paul, te rog frumos,
Ai cumva un cadru fără florile din prim-plan? (Mă interesează mai mult ce ţine de Văratec, de poiană, cam ce se vede în partea stângă, sub pădure.)
Te întreb asta pentru că am în faţă două fotografii, una din anul 1964, cealaltă dinainte de '64, făcute din 98% acelaşi unghi ca şi al tău, iar locul arăta demenţial de diferit! (Fapt ce-mi confirmă ipotezele despre localizările celor două poieni.)
Aştept răspuns, eventual, şi de la Titus, Claudiu Bîrliba sau orice alt coleg care a trecut recent prin zonă. Eu nu am nimerit unghiul şi nici fotografiile document nu le aveam în tură.
Mulţumesc anticipat.
12 Apr
Comentarii înscrise de Daniela Ursu
<< [61-80] [81-100] [101-120]<  121-140 din 1657
  > [141-160] [161-180] [181-200] >>
©Proiectul Alpinet 1999 - 2021