"Ce mi-i vremea, când de veacuri..."

Înscrisă de: Daniela Ursu
Data publicării: : 24 Mar 2011, vizualizări:: 2050
Localizare geografica: România, Muntii CEAHLAU, Cabana Dochia
Album (slideshow): Monografii
Echipament folosit: Nikon, Fuji şi clişee de sticlă.
Descriere: Înscrisesem în urmă cu aprox. 5 ani una din aceste fotografii document, întrebându-ne cu toţii dacă există un unghi din care să se vadă atât cabana Dochia cât şi Vf. Toaca sau dacă "photoshopul" acelor vremuri ne-a alimentat iluzia. Ţinând cont de obiectivul foto folosit în 1920 (dreapta sus) sau în 1928 (de A. Ditgartz, stânga jos), dar şi de mărimea de astăzi a cabanei, silueta din fundal pare să semene cu o prelungire sudică a vârfului Lespezi. Dar, ca-ntotdeauna şi părerea Dvs. contează. Vă mulţumesc.
Daniela Ursu - Galeria personală
Bookmark and Share
Galeria Foto Alpinet
Claudiu-Mircea Birliba Claudiu-Mircea Birliba, Vineri, 25 Mar 2011, 16:08

Toaca doar in una, Lespezi numai in toate patru.

Titus Hen Titus Hen, Sâmbătă, 26 Mar 2011, 19:53

Problema este ca, eu cel putin, nu stiu exact unde era amplasata cabana de atunci. Cea noua, a inglobat constructia anterioara (cca 1/3 din partea stanga a noii cabane) dar nu garantez ca accea la randul ei, s-a ridicat exact peste cealalta.
Cred ca se pot face niste masuratori cu un GPS (in fata cabanei din unghiul pozei, pe culme spre Lespezi - pe directia vf. Toaca si pe vf.). Apoi e matematica simpla sa afli daca Toaca e vizibila.
Asa cum pare din pozele astea, eu zic ca nu e Toaca.

Daniela Ursu Daniela Ursu, Marţi, 29 Mar 2011, 22:25

„GPS-ul” meu spune aşa: primul adăpost a fost ridicat în anul 1906 de Ghe. Panu. Petrecându-şi vacanţele la Durău, cutreierând muntele vreme de 20 de ani, el şi-a făcut „la Fântâna Rece o colibă mai tare, dar care n-a rezistat vânturilor şi zăpezilor şi s-a ruinat.” (Deci cam pe unde ar fi acum schitul sau puţin mai spre Dochia.) Între 1907 şi 1908 „la cea mai mare înălţime, 1795 metri, s-a lucrat la adăpostul amplasat la câţiva metri sub platoul superior, adăpostit de vânturile de nord-vest şi la o depărtare de 500 de metri de izvorul minunat Fântâna Rece”. Numit Adăpostul nr. 1 - Dochia, el a fost inaugurat pe 30 iunie 1908, în prezenţa a circa „300 de persoane, preoţi, învăţători, săteni din împrejurimi.” Un an mai târziu, „o furtună a dărâmat frumosul adăpost”. Cât timp au durat reparaţiile şi strângerea fondurilor, acelaşi Ghe. Panu îşi construieşte „în 1912, o cameră de lemn, în Poiana Faţă Stănile, pe locul numit Dâmbuşor.” Ei bine, aşa cum nici eu n-am identificat încă acest loc, nici coliba nu a rezistat, astfel că, în anul următor, 1913, „acoperişul şi uşa erau smulse, soba dărâmată şi înăuntru murdar.”
Cabana Dochia, re-făcută, a fost inaugurată pe data de 6 august 1914, devastată între anii 1916 şi 1918, redată în funcţiune în 1927, când la o a treia inaugurare „au participat 600 de persoane, ţărani, intelectuali şi turişti din toată ţara, suportând vremea rea cu lapoviţă şi ninsoare din acea zi de 6 august”, 1927, după cum am spus.
Aceleiaşi cabane, între 1931 şi 1934 „răufăcătorii i-au produs multe stricăciuni”.
Şi încet-încet, aflăm că după anul 1937, Ghe. Baciu (cabanierul de care v-am mai vorbit şi în alte dăți) „a mai construit din lemn, spre vest o colibă lângă cabană pe priciul căreia erau adăpostiţi turiştii tot mai numeroşi.”
Cât spre vest - asta nu ştim…
Cât „spre est s-a extins clădirea după 1946” şi care clădire - cea veche sau cea ridicată de Baciu - nici asta nu ştim…
Dar a rămas scris că, o dată cu ridicarea noii cabane, reclădită şi iarăşi extinsă spre est între anii 1984-1989, „cu ocazia săpăturilor pentru fundaţia de beton s-au descoperit resturi din temelia primei cabane din 1908, Adăpostul nr. 1 – Dochia şi deasupra unei ferestre din vechea cabană, sub o tencuială, era scris cu negru 'construită între 1910-1904, funcţionează de la 15 mai la 15 septembrie'.”
Cei care astăzi preferă condiţii de cazare mai civilizate, nu vor fi legaţi sufleteşte de astfel de poveşti. Personal, mi-ar place să citesc un material amplu dedicat tuturor cabanelor din Carpaţi, chiar dacă ele mai sunt sau astăzi nu mai sunt.

Fără foto Paul Airinei, Miercuri, 30 Mar 2011, 8:19

Poate te lămureşti aici:
http://www.panoramio.com/photo/46870610

Fără foto Cristi Cuţurescu, Miercuri, 30 Mar 2011, 10:16

Daniela, te rog frumos, imi poti spune de unde ai informatiile?

Din sursele mele reiese ca adapostul numarul 1 s-a prabusit la 20 de zile dela inaugurare si nu la un an, iar motivul...

"Cine ar fi gandit, ne spune D-l Cadere, ca dupa 20 de zile dela inaugurare, la 18 Iulie 1908, totul trebuia sa se prabuseasca prin necalificabila fapta a unui ticalos de antrepenor, care pentru o meschina economie de 100 de lei, n-a voit sa faca fundatia zidului pe o lungime de 6 m si la adancime de 80 de cm. Luna Iulie a fost extrem de ploioasa, din care cauza zidul ce era pe pamant se tot lasa, cu atat mai mult ca celelalte ziduri erau pe fundament de piatra, incat nu se puteu lasa pe loc."

Expertiza facuta la 30 August 1908 de catre dl. Gh. Lupu, inginer in serviciul tehnic al jud. Neamt, a aratat ca:

"1. Prin facerea a doua sondaje langa peretii cabanei, se constata ca fundatie nu exista deloc; primul rand de piatra din zid este asezat pe fata pamantului natural, si pentru a masca lipsa fundatiei, s-a nivelat pamantul in fata cabanei cu pamant adus.
2. Mortarul foarte rau compus in cea mai mare parte din lut nisipos sapat de langa cabana amestecat cu putin var hidraulic, asa ca nu putea sa faca priza cu peretele de zid. Nisipul de buna calitate se poate face din piatra sparta de pe munte, dupa cum se constata ca o parte din cusa de mortar de ciment pusa deasupra boltei si a zidurilor este facuta cu astfel de nisip."

Cateva informatii am pus pe blog:

http://boreal2007.wordpress.com/2009/01/27/cabana-dochia/

Daniela Ursu Daniela Ursu, Miercuri, 30 Mar 2011, 15:47

Da, îmi amintesc sigur că Adăpostul nr. 1 s-a prăbuşit după nicio lună...
În mare partea sursa de documentare este aceeași cu a ta, mai puţin tamam eroarea mea de un an pe care culmea, am preluat-o dintr-o ediţie a ghidului turistic, ediţie îndelung criticată de mine din pricina persoanelor de sex feminin care au scris după ureche şi realizat tehnoredactarea deşi nu urcaseră niciodată. Poate între timp, au trecut 10 ani, au făcut-o. Mulţumesc pentru corecţie, voi verifica amănunţit acasă.

Fără foto Adrian Rosca, Miercuri, 30 Mar 2011, 20:48

Ma bucur ca mai sunt oameni in viata ca sa isi aminteasca lucrul asta dupa mai bine de 100 de ani.:-P:-D

Fără foto Cristi Cuţurescu, Joi, 31 Mar 2011, 8:28

Ei, eram flacau pe-atunci:)

Fără foto Adrian Rosca, Joi, 31 Mar 2011, 10:32

Nemuriciule:-D

Fără foto Rodica Mihalache, Joi, 31 Mar 2011, 13:41

@D. U.:tamam nu exista in l.romana. Poate, taman:tocmai, intocmai, chiar, exact, etc... Probabil, viteza de a scrie este devina.

Daniela Ursu Daniela Ursu, Duminică, 3 Apr 2011, 21:36

@ Cristi - corect: Adăpostul nr. 1, inaugurat pe 30 iunie 1908 s-a prăbuşit pe 18 iulie în acelaşi an. Despre prezenţa pe piaţă a unor ghiduri cu o încărcătură greşită de informaţii am mai scris şi în al doilea comentariu al meu de aici: http://alpinet.org/main/foto/showfoto_ro_item_98988.html

@ Adrian - nu numai Cristi era flăcău pe vremea aceea, ci şi subsemnata - o fetişcană de toată frumuseţea, cu ochii albaștri ca cerul şi cosiţe lungi şi aurii…:-)

@ D-na Rodica - aşa e, nu există… Dar vedeţi dvs., eu n-am dat niciodată vina pe viteză, nici în cazul meu, nici al dvs. http://alpinet.org/main/foto/showfoto_ro_item_96284.html, ci pe poznaşele-astea de tastaturi, de 20 lei şi de unică folosinţă: se defectează când ţi-e poza mai dragă şi restu' bavardaj. Pe de altă parte, nu pot decât să vă mulţumesc: este prima oară când îmi comentaţi o fotografie! (Deşi m-a mirat, că dintre câte imagini superbe şi de top din Ceahlău am, v-aţi oprit la vechiturile astea…;) Consider că începutul a fost mai greu, vă aştept cu cea mai mare plăcere şi cu alte ocazii, şi că este timpul să facem cunoştinţă - ştiţi, eu nu sunt două litere şi două puncte puncte, ci mai mult. Sau mai puţin. Eu sunt Daniela. :-)

Galeria Foto Alpinet
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii
Alte fotografii legate de Cabana Dochia
 1-20 din 224
  > [21-40] [41-60] [61-80] >>
Loc de popas
Luni, 15 Aug 2016 Vizualizări: 1460
Câinele pătat de la Dochia
Luni, 7 Mar 2016 Vizualizări: 2210
Moment de răgaz
Luni, 7 Mar 2016 Vizualizări: 2133
La cazan...
Joi, 25 Sep 2014 Vizualizări: 1923
zi noua!
Vineri, 6 Iun 2014 Vizualizări: 1697
Viperă
Sâmbătă, 31 Mai 2014 Vizualizări: 1871
Vf. Ocolașul Mare 1907 m
Sâmbătă, 31 Mai 2014 Vizualizări: 1392
"Lumina vine de la Răsărit"
Vineri, 3 Ian 2014 Vizualizări: 968
Cabana Dochia - reparaţie capitală
Marţi, 27 Aug 2013 Vizualizări: 1303
Dimineata devreme
Luni, 26 Aug 2013 Vizualizări: 1072
Miracolului muntelui
Joi, 22 Aug 2013 Vizualizări: 956
Zori de zi
Joi, 22 Aug 2013 Vizualizări: 995
Vine barza...!
Joi, 22 Aug 2013 Vizualizări: 993
De vorbă cu solomonarii
Marţi, 23 Iul 2013 Vizualizări: 1165
Prin Ceahlău
Miercuri, 5 Iun 2013 Vizualizări: 887
Ceahlau
Sâmbătă, 10 Mar 2012 Vizualizări: 797
Vălul de ceaţă
Luni, 7 Nov 2011 Vizualizări: 1120
La pândă!
Luni, 22 Aug 2011 Vizualizări: 1818
noaptea langa cabana Dochia
Vineri, 3 Iun 2011 Vizualizări: 2265
Florile lui Marte
Marţi, 22 Mar 2011 Vizualizări: 985
Alte fotografii legate de Cabana Dochia
 1-20 din 224
  > [21-40] [41-60] [61-80] >>
©Proiectul Alpinet 1999 - 2021