Alpinet Hărţi Montane Ghid Turistic Cluburi Montane IIC Salvamont
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Posada - Virful Doamnele-Tituleni

 
Posada-Valea Floreiului-Poiana Ursilor-Casa de adăpost Florei-Muntele Florei-Virful Doamnele-Tituleni


Obiective: Casa de adăpost Florei, sectorul sudic al Munţilor Baiului. Timp necesar: 2-3 ore

Marcaj: bandă roşie până la casa de adăpost Florei. Accesibil în orice anotimp



Traseul asigură o ascensiune rapidă din localitatea Posada la mai multe vârfuri şi culmi aflate în sudul Munţilor Baiului. În zilele de vară poate fi utilizat ca primă secţiune a unor excursii care pot fi prelungite până la nord de vf. Baiul Mare. Pe tot parcursul, poteca este evidentă, iar semnele de marcaj, deşi uneori sunt deteriorate, servesc în orientare.

Se pleacă din şoseaua naţională, de la capătul nordic al podului peste apa Floreiului (afluent pe stânga al Prahovei), de la o altitudine de circa 650 m. Pe o placă apare îndicaţia ,,Casa de adăpost a cercului turistic Floreiu Comamic 1¼ oră. Pentru un turist obişnuit, traseul poate fi parcurs în circa 1 3/4 oră. Din şosea se urmează drumul forestier care descrie o buclă în spatele clădirii staţiei de gaze. După depăşirea acesteia, drumul se desfăşoară la dreapta, urcând pe valea Floreiului, spre Secăria. Din drum se desfac însă două poteci care merg pe versant. Marcajul este trecut pe cea din dreapta, suind prin pădurcă de molid, unde întretaie mai multe bticle ale unui drum de căruţă. După 15 minute de la plecare ieşim într-o poiană (800 m altitudine) care va fi străbătută pe la margineade sud-est (dreapta). În continuare pătrundem într-o pădure de fag, unde porţiunile cu pante de 10-150 altemează cu altele în care declivitatea depăşeşte 200. Impresionează ţinuta fagilor şi dimensiunile mari ale acestora. Treptat, direcţia se modifică spre E-NE, străbătînd în 8-10 minute un sector de pădure tînără de fag, după care poteca coteşte la stânga (spre NE) prin pădurică de molid, pentru ca după 3-4 minute să revină pe o poziţie ceva mai dreapta (prin pădurcă deasă de molid). Panta creşte şi semnele apar mai des pe arbori; întâlnim cîteva trepte şi o bară de susţinere, după care se iese din pădure, intersectînd un drum de căruţă. O nouă tăbliţă îndică continuarea traseului spre NE (stânga, perpendicular pe drum). Până aici s-a parcurs o diferenţă de nivel de 300 m în circa 50-60 minute. În continuare, poteca urcă o pantă aceentuată (peste 250) prin lăstăriş, timp de 8-10 minute. Repeiul principal este un molid mai înalt, care domiuă arbuştii din jur. Pe măsura apropierii dc acesta, spre stânga şi dreapta se văd în zare mai multe culmi şi vârfuri din munţii Bucegi, Baiului şi Subcarpaţi (în vest apar vârful Gurguiatu, valea Prahovei, dincolo de care pot fi recunoscute vf. Vinturişu, Vârful cu Dor, Muntele Fumica; apoi spre nord vedem culmea Piciorul lui Văsîi, culmea Gagul Mare şi Muntele Doamnele, în faţa, versantul sud-vestic al Muntelul Florei, iar în dreapta urmează bazinul de recepţie al văii Floreiului, peste care distingem culmea Simila din Subcarpaţi; ea coboară abrupt spre valea Secăria, aflată în est, şi mai domol către Prahova, în vest). Deschiderea în V a văii Secăria corespunde sectorului îngust tăiat de aceasta în gresii, între culmile Simila şi Secăria.

De la molidul înalt, panta se domolesţe (circa 5-7 minute mergem prin lăstăriş), pentru ca treptat să devină din ce în ce mai aceentuată. La capătul de sus al pantei se află un pâlc de molizi tineri, pe care apar semne îndicatoare. După depăşirea acestora se iese în poiana Urşilor, unde pe un umăr structural, pe Muntele Florei, se află casa de adăpost Florei (1 180 m). Se vede în stânga, la orizont, vf. Mierlei, cu drumuri sub vârful principal. După un scurt popas, traseul se reia. În dreapta se vede un drum care urcă uşor la stâna din Florei, de unde se poate sui la drumul de creastă. Pentru a ajunge la Muntele Doamnele-Tituleni se merge prin stânga cabanei, pe potecă nemarcată, prin păşune, în lungul ravenei care brăzdează culmea aproape perpendicular. Panta, de circa 30 grade, se urcă la început mai greu (timp de 8-10 minute); cîteva minute de relaxare pe o panta mai mică şi din nou un versant aceentual care poate fi parcurs în 20-25 minute. Aproape de vârf, declivitatea terenului scade treptat până se iese pe platoul din sudul vârfului Doamnele-Tituleni, la 1360-1 380 m, unde poteca trece în drumul de culme. De aici se pot urmări admirabilele privelişti pe care ni le oferă Munţii Bucegi, regiunea subcarpatică (vezi traseul de culme 18).

De pe Muntele Doamnele-Tituleni, excursia poate fi continuată spre nord până la vârful Răzoare (coborâre fie pe Valea lui Bogdan - traseul 2 -, fie pe culmea Piciorul lui Văsîi), vf. Baiul Mare (coborîre spre Sinaia - traseul 7 - sau Teşila) sau către sud-est, în localitateu Secăria (traseul 1l).


ComentariiFara comentarii
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii



© Copyright 1999-2021 www.alpinet.org