Alpinet Salvamont Recenzii
   Caută      site găzduit gratuit de Alpinet.org - ghidul tău montan   
Serviciul Public Salvamont Bistriţa - Năsăud (Dispeceratul Naţional Salvamont: 0-SALVAMONT - 0725-826668)
Formaţia SALVAMONT a judeţului Bistriţa-Năsăud, funcţionează ca unitate de intervenţie şi salvare în cazul accidentelor montane din anul 1986 când a fost înfiinţată din iniţiativa unui grup iubitori a muntelui şi sporturilor de iarnă, membrii a unor cluburi de turism, antrenori şi instructori de schi şi alpinism.

În anul 1998, se înfiinţează Serviciul Public Judeţean Salvamont Bistriţa-Năsăud, care funcţionează ca birou, cu 3 angajaţi, în cadrul Consiliului, având ca atribuţii principale organizarea şi coordonarea activităţii Salvamont din judeţ. In 2003 se impune şi începe o reorganizare a Serviciului judeţean după noi legi şi pe baze profesioniste. Aceasta presupune angajarea de salvatori montani profesionişti şi transformarea formaţiilor locale în Servicii publice aflate în slujba primăriilor din localităţile de munte. Serviciul judeţean preia şi activitatea de turism propunându-şi să promoveze şi să sprijine dezvoltarea acestui domeniu cu potenţial imens dar insuficient valorificat.



Serviciul Public Judeţean este compus din trei formaţii Salvamont, în cadrul cărora activează câte 8 salvatori montani care asigură patrularea preventivă pe traseele turistice montane, asistenţa Salvamont în zonele turistice aglomerate şi pe pârtiile de schi. Formaţiile de salvare montană asigură intervenţia pentru căutarea, salvarea, acordarea primului ajutor medical, şi transportul până la ambulanţă a persoanelor accidentate, bolnave sau aflate în dificultate în zona montană a judeţului. Toţi membrii formaţiilor desfăşurând aceste activităţi ca voluntari. Atunci când este necesar formaţiile sunt sprijinite şi de alţi salvamontişti voluntari, foşti sau viitori salvatori activi.

Corespunzător suprafeţei montane pe care activează, SPJST B-N este unul dintre cele mai mari Servicii Salvamont din ţară, pe parcursul celor 18 ani de existenţă demonstrându-şi de nenumărate ori profesionalismul şi capacitatea de intervenţie.

Autor: Cătălin Olteanu
Înscris de: Cătălin Olteanu
Vizualizări: 33094, Ultima actualizare: Vineri, 9 Feb 2007


Comentariu
Fără foto marius truţa, Vineri, 9 Feb 2007, 9:30

Ma bucur tare mult sa vad acesti oameni minunati dar mai ales sa urc cu ei pe munte. Felicitari echipei Salvamont Rodna pentru pasiunea de a proteja vietile celor care urca pe creste.

Fără foto cristi stet, Duminică, 27 Ian 2008, 0:18

Doamne ajuta!!

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii
Zonele montane în care operează:
Zona
Muntii CALIMAN
60 trasee
Muntii SUHARD
2 trasee
Muntii BIRGAU
2 trasee
Muntii RODNEI
2 trasee
Muntii TIBLES
4 trasee
Serviciul Public Salvamont Bistriţa - Năsăud



© Copyright 1999-2021 www.alpinet.org